Regiunile RomânieiTransilvaniaJudețul Cluj

 

Topic: Achiziții de tramvaie noi pentru Cluj

184 posts, 59889 views
 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7  ... 14
 
 

📖 Pagination options
  • Utilizator anonim
  • Posted:
  •  

Achiziții de tramvaie noi pentru Cluj Utilizator anonim

Primăria Cluj-Napoca va achiziţiona şase garnituri de tramvai noi

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a anunţat, miercuri, demararea licitaţiei de achiziţie a şase noi tramvaie care să fie folosite pe liniile aflate în curs de reabilitare.
Sorin Apostu a precizat că valoarea maximă stabilită pentru un tramvai este de 1,2 milioane de euro, ceea ce înseamnă o investiţie de peste şapte milioane de euro, printr-un credit al primăriei clujene. Potrivit primarului, noile tramvaie trebuie să aibă un minim de dotări, dintre care a menţionat un consum electric redus cu 50% faţă de cel de azi, podea joasă cu locuri speciale pentru mame cu cărucioare şi pentru persoane cu dizabilităţi.

Viitoarele tramvaie vor avea fiecare câte 175-200 de locuri capacitate, vor fi dotate cu sistem video, cu sistem de contorizare a numărului de călători şi cu sisteme de protecţie anti închidere uşi, astfel încât călătorii să nu poată fi prinşi între acestea, dar, în acelaşi timp, tramvaiul să nu poată pleca cu uşile deschise. În plus, tramvaiele vor avea aer condiţionat, scaune moderne de tip ergonomic, sistem wi-fi gratuit şi câte două monitoare cu informaţii legate de traseu. Garanţia trebuie să fie de minim 350.000 km sau cinci ani, iar durata de exploatare de minim 20 de ani.

''Dorim ca în aprilie-mai anul viitor să dăm drumul la noul tronson cu noile tramvaie'', a menţionat primarul Sorin Apostu. În Cluj-Napoca au fost demarate lucrările de reabilitare a liniei de tramvai, printr-un proiect cu finanţare europeană. Licitaţia pentru execuţia lucrărilor a fost câştigată de o asociere de patru firme - Swietelsky (Cehia), Astalrom, Euroconstruct, Transferoviar Grup -, cu preţul de 25 de milioane de euro. Banii sunt asiguraţi din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional. Lucrările vor fi executate pe tronsoane, pe cei 26 km, şi au început pe 1 iulie, urmând să fie încheiate în cel mult doi ani. AGERPRES

http://www.administratie.ro/articol.php?id=37076

 


Re: Licitatie achizitie tramvaie noi Cluj Dominatrix

Observatii:
-titlul articolului e gresit. E de fapt vorba de 7 milioane de €.
-termenul de 6 luni de la semnare pana la livrare este foarte strans. Pardon, am uitat ca acest termen coincide mai mult sau mai putin cu alegerile locale din 2012.
- pretul de 1.200.000 de €/tramvai este de-a dreptul de dumping. Nici un producator respectabil nu se va baga la pretul acesta, pentru ca isi strica propria piata. Asa ca cel mai probabil e vorba de o dedicatie pentru Blidar si Imperiile sale, desi parca zicea ca pretul va fi undeva la 1.700.000 - 1.800.000  € chiar si pentru Imperio.


Tramvaie cu wi-fi la Cluj-Napoca. Primăria va investi 7 milioane de dolari pentru achiziţionarea de garnituri noi

Primăria Cluj-Napoca va organiza o licitaţie privind achiziţionarea de tramvaie dotate cu sistem wi-fi, aer condiţionat şi sistem de supraveghere video, valoarea investiţiei depăşind şapte milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în anunţul de licitaţie care va fi postat în cursul zilei pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) se va cere ca tramvaiele să fie livrate la şase luni de la semnarea contractului, în lunile aprilie-mai 2012.

"Am hotărât demararea licitaţiei de tramvaie noi. Se postează, miercuri, pe SEAP, un anunţ prin care dorim să cumpărăm garnituri de tramvaie noi cu dotări minimale, cum ar fi consum de curent cu 50 la sută mai mic decât cel de astăzi, cu podea joasă, cu locaţii speciale pentru cărucioare pentru copii sau persoane cu dizabilităţi, sistem de înregistrare video, sistem de contorizare a numărului de călători, aer condiţionat, scaune ergonomice, sistem wi-fi, pentru asigurarea unui confort sporit în tramvai. Noile tramvaie vor putea transporta între 175-200 de pasageri. Valoarea investiţiei depăşeşte şapte milioane de euro", a spus Apostu.

Potrivit acestuia, prin dotarea cu sistem wireless, municipalitatea speră să atragă locuitorii să folosească transportul în comun.

"Este o invitaţie adresată clujenilor să folosească transportul în comun şi dorim, prin introducerea sistemului wi-fi în tramvaie, să atragem călătorii, să poată fi folosit internetul pe telefoane mobile, pe tablete, de către pasageri, pe durata călătoriei cu noul tramvai", a precizat primarul Sorin Apostu.

El a explicat că în prima fază vor fi achiziţionate şase garnituri de tramvai, care vor circula pe prima parte a traseului care va fi reabilitat, pe relaţia cartierul Mănăştur - Gară.

Potrivit lui Sorin Apostu, termenul de livrare pentru noile tramvaie este de şase luni de la data semnării contractului, la o valoare estimată de 1,2 milioane de euro pe tramvai.

"În aprilie-mai anul viitor sper să dăm drumul la noua linie reabilitată de tramvai pe care să circule noile garnituri. Vom cere cinci ani de garanţie pentru noile tramvaie şi o durată de exploatare de minim 20 de ani", a spus Apostu.

Finanţarea pentru achiziţia tramvaielor va fi asigurată printr-un credit de 300 de milioane de lei contractat de municipalitate pentru mai multe investiţii.

Linia de tramvai din Cluj-Napoca este reabilitată din fonduri europene cu o valoare de 25 de milioane de euro.
Sursa: http://www.gandul.info/financiar/tramva ... oi-8531930

 


Re: Licitatie achizitie tramvaie noi Cluj bercenicity

http://www.railwayinsider.eu/wp/?p=22711&lang=ro
Primăria Municipiului Cluj Napoca demarează procedurile pentru achiziţia tramvaielor
Primăria Municipiului Cluj Napoca a publicat pe SEAP anunţul de intenţie pentru achiziţia a 6 tramvaie noi. Costurile estimate pentru achiziţia celor 6 tramvaie ajung la 50 mil RON (12 mil EUR), costul mediu pentru un vagon fiind de două milioane de euro. Procedurile de atribuire urmează să înceapă pe data de 3 august 2011. În urma licitaţiei va fi încheiat un contract cadru ce vizează livrarea a unui număr de 6 tramvaie  cu posibilitatea extinderii acestuia până la 10 tramvaie.

Anunt de intentie numarul 20301/30.07.2011:
SECTIUNEA I: AUTORITATEA CONTRACTANTA
I.1)      DENUMIRE, ADRESA SI PUNCT(E) DE CONTACT:
Municipiul Cluj-Napoca
Adresa postala:  strada Motilor, nr. 3 , Localitatea:  Cluj-Napoca , Cod postal:  400001 , Romania , Punct(e) de contact:  lucia lupea , Tel.  0264/592588 , In atentia:  lucia lupea , Email:  achizitiipublice@primariaclujnapoca.ro,achizitiipublice@primariaclujnapoca.ro , Fax:  0264/431575 , Adresa internet (URL):  http://www.primariaclujnapoca.ro , Adresa profilului cumparatorului:  http://www.e-licitatie.ro
I.2)      TIPUL AUTORITATII CONTRACTANTE SI ACTIVITATEA PRINCIPALA (ACTIVITATILE PRINCIPALE)
Autoritate regionala sau locala
Activitate (activitati)
- Servicii generale ale administratiilor publice
AUTORITATEA CONTRACTANTA ACTIONEAZA IN NUMELE ALTOR AUTORITATI CONTRACTANTE
Nu
SECTIUNEA II.B: OBIECTUL CONTRACTULUI (FURNIZARE SAU SERVICII)
II.1)      DENUMIREA DATA CONTRACTULUI DE CATRE AUTORITATEA CONTRACTANTA
Achizitia de tramvaie pentru transportul public in municipiul Cluj-Napoca
II.2)      TIPUL DE CONTRACT SI LOCUL DE LIVRARE SAU DE PRESTARE
Furnizare
Locul principal de livrare sau de executare :  municipiul Cluj-Napoca
Cod NUTS: RO113 - Cluj
II.3)      DESCRIEREA SUCCINTA A NATURII SI A CANTITATII SAU A VALORII BUNURILOR SAU SERVICIILOR
Valoarea estimata fara TVA: 50,787,600 RON
Achizitia de tramvaie pentru transportul public in municipiul Cluj-Napoca
IMPARTIRE IN LOTURI
Nu
II.4)      CLASIFICARE CPV (VOCABULARUL COMUN PRIVIND ACHIZITIILE PUBLICE)
34622100-4 - Vagoane de tramvai (Rev.2)
II.5)      DATA PREVAZUTA PENTRU INCEPEREA PROCEDURILOR DE ATRIBUIRE
Data prevazuta pentru inceperea procedurilor de adjudecare: 03.08.2011
II.6)      CONTRACTUL INTRA SUB INCIDENTA ACORDULUI PRIVIND CONTRACTELE DE ACHIZITII PUBLICE
Nu
II.7)      INFORMATII SUPLIMENTARE
se va incheia un acord-cadru pentru o cant cuprinsa intre 6-10 tramvaie; Decl priv eligib, Decl priv neincadrarea in prevederile art. 180 si 181 din OUG 34/2006, Cazier judiciar, Decl priv calit de participant la procedura. certificat constatator emis de ORC. Certif de inregistrare la ORC. Documente care dovedesc o forma de inregistrare/atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional-pers juridice straine. Fisa de informatii generale; Bilantul contabil din anul precedent vizat si înregi de organele competente la data de 31.12.2009, 31.12.2010, 31.12.2008, cifra medie de afaceri pt ultimii 3 ani trebuie sa fie de minim 50 mil lei. cont la sect VI(alte informatii)
SECTIUNEA III: INFORMATII JURIDICE, ECONOMICE, FINANCIARE SI TEHNICE
III.1)      CONDITII REFERITOARE LA CONTRACT
III.1.1)      Principalele conditii financiare si modalitati de plata si/sau trimitere la dispozitiile relevante
III.2)      CONDITII DE PARTICIPARE
III.2.1)      Contracte rezervate
Nu
SECTIUNEA VI: INFORMATII SUPLIMENTARE
VI.1)      CONTRACTUL SE INSCRIE INTR-UN PROIECT/PROGRAM FINANTAT DIN FONDURI COMUNITARE
Nu
VI.2)      ALTE INFORMATII
cant ctrct subs. 1-6 tramvaie; decl priv lista livrarilor de prod in ultimii 3 ani, livrarea in ultimii 3 ani a cel putin unui(1) tramvai sau prod sim in val de cel putin 5 mil lei fara TVA, asig calitatii ISO 9001 si 14000 1 pt activ prestata de ofertant, certif care sa ateste conformitatea produselor(ISO 9001/echiv si ISO 14001/echiv),inf priv dotarile,decl.priv efective medii de pers anuale, certif oferta indep cf Ordin 314/10, decl cf art. 69^1 din OUG 34/06, fact de evaluare: 85% pret, 15% tehnic: 5% term de gar, 5% consum specif de energie electrica, 5%capac de transp calculat pt 8 calatori/mp, va fi licitatie deschisa prin mijloace electronice
VI.3)      INFORMATII PRIVIND CADRUL DE REGLEMENTARE GENERAL
Site-uri Internet guvernamentale de unde se pot obtine informatii privind
Legislatia fiscala: http://www.mfinante.ro
Legislatia în domeniul protectiei mediului: http://www.mmediu.ro
Protectia muncii si conditii de munca: http://www.mmuncii.ro
VI.4)      DATA EXPEDIERII PREZENTULUI ANUNT
29.07.2011 10:07

 


Re: Licitatie achizitie tramvaie noi Cluj Dominatrix

Primăria Municipiului Cluj Napoca a publicat pe SEAP anunţul de intenţie pentru achiziţia a 6 tramvaie noi. Costurile estimate pentru achiziţia celor 6 tramvaie ajung la 50 mil RON (12 mil EUR), costul mediu pentru un vagon fiind de două milioane de euro.
Asa da, inseamna fie ca le-a venit mintea la cap, fie ca articolele mai vechi postate in acest topic au fost scrise cu picioarele. Am o intrebare: investitia va fi suportata de la bugetul local sau e vorba de un imprumut bancar?

 


Re: Licitatie achizitie tramvaie noi Cluj florin.lifticariu

ATENTIE....E anunt de "INTENTIE"....nu de "PARTICIPARE"...

 


Re: Licitatie achizitie tramvaie noi Cluj Dominatrix

Corect, dar suma aceea estimata de  50,787,600 RON trebuie sa vina de undeva. Si la Oradea, cand s-au cumparat tramvaie, imprumutul a fost contractat in aceeasi perioada cu expedierea anuntului de intentie. Deci si la Cluj, autoritatile trebuie sa se bazeze pe ceva.

 


Re: Licitatie achizitie tramvaie noi Cluj Dominatrix

Asa cum probabil stiti, prima licitatie pentru achizitia tramvaielor noi s-a anulat dupa contestatia depusa de  Alstom.

Noua licitatie (electronica) va avea loc la sfarsitul lunii octombrie:

Cat ar costa si cum ar putea arata noile tramvaie

La sfarsitul lunii octombrie ar urma sa aiba loc licitatia pentru achizitionarea de tramvaie moderne pentru Cluj-Napoca. Citynews.ro va prezinta potentialele modele de vagoane care ar putea sa-i plimbe pe calatorii clujeni, dar si eventualele costuri pe care le presupune o astfel de investitie.

Autoritatile locale si-au propus sa cumpere garnituri noi de tramvai la un pret maximal de 1,6 milioane de euro, dupa ce initial au impus un pret 1,2 milioane de euro pentru o unitate. Potrivit unor surse de pe piata, costul mediu a unui asemenea mijloc de transport este peste aceasta suma. “In medie pretul unei garnituri ajunge la 1,7 milioane de euro”, au declarat pentru citynews.ro surse din piata. Presa internationala relateaza despre investitii similare din Europa si considera ca un tramvai de doua milioane de euro este unul “low cost” (pret scazut).

Cu toate acestea, pretul se modifica in functie de comanda sustin producatorii. “Pretul unui tramvai este in functie de configuratia tramvaiului, de dotari, dar si de furnizorul tramvaielor. Spre exemplu, un tramvai standard format din trei module poate fi furnizat de un furnizor din Europa de vest la un pret de 2,2 milioane euro, in timp ce acelasi tramvai poate fi furnizat de o firma din Romania (Europa Centrala si de Est) la pretul de 1,8 milioane euro.

Pretul scade odata cu numarul de vehicule, cheltuielile fixe (proiectare, tehnologie, probe, prototip) fiind invers proportionale cu numarul tramvaielor fabricate”, a explicat reprezentantul companiei Astra Calatori, Ovidiu Bologea. Si autoritatile locale din Timisoara se pregateau de licitatie si potrivit estimarilor, costul unei garnituri se ridica in jur la doua milioane de euro.

Polonia, model pentru Cluj

Conform declaratiilor primarului Clujului, pretul de 1,2 milioane de euro a fost stabilit tinandu-se cont de o achizitie similara din Polonia. “Eu am vazut intr-un oras din Polonia ca s-au cumparat tramvaie cu 1,2 milioane de euro bucata. Acum avem un pret maximal mai mare, dar asta nu inseamna ca nu poate veni cineva cu o oferta de 1,2 milioane de euro”, a explicat primarul Sorin Apostu.

Calitatea mai scazuta, pret mai redus

Asa cum e normal in orice segment de productie, un cost mai scazut inseamna o calitate indoielnica. “Desigur ca si in sfera fabricantilor de tramvai, ca si in cea a automobilelor exista producatori de top si la acestia ne-am referit in randurile de mai sus, dar exista si producatori de calitate mult inferioara, fara o traditie in acel domeniu si fara o licenta de tramvaie performante, care, desigur, pot avea pretul mai mic. Deci, nu putem compara Dacia sau Skoda cu Mercedesul”, a precizat Bologea. Compania pe care o reprezinta acesta a lansat in urma cu mai putin de o luna prototipul primului tramvai modern realizat in colaborare cu cei de la Siemens, modelul Imperio.

Cine ar putea deveni furnizorii municipalitatii clujene

Prima optiune care ar putea fi luata in calcul sunt romanii de la Astra Arad, in eventualitatea productiei in serie a modelului Imperio. Tramvaiul poate avea intre doua si sase corpuri. A doua varianta ar fi francezii de la Alstom care si-au aratat deja interesul pentru licitatia Primariei Cluj-Napoca si au cerut modificari in caietul de sarcini. Acestia au obtinut modificarea pretului maximal de la 1,2 milioane de euro pe unitate la 1,6 milioane de euro. Modelul Citadis de la Alstom s-ar inscrie in cerintele municipalitatii clujene cu o capacitate care variaza de la 140 de pasageri al 300, in functie de modelul ales. Citadis circula in Madrid (Spania), Paris (Franta), Dublin (Irlanda), Strasbourg (Franta), Barcelona (Spania), Bordeaux sau Montpellier (Franta). Unul dintre avantaje este ca nu necesita fire pentru electricitate.

Cei de la Siemens se lauda cu modelele lor de tramvaie Avenio si  ULF (ultra low floor) cu podea joasa care pot fi vazute in Viena (Austria), de exemplu. O alta varianta sunt canadienii de la Bombardier care au modelul Flexity, tot cu podea joasa, care circula in Geneva si Zurich (Elvetia), Innsbruck (Austria), Lodz (Polonia), Bruxelles (Belgia), Valencia (Spania), Palermo (Italia), Berlin (Germania). Recent s-a lansat si Flexity 2, un model care se poate adapta la nevoile orasului. Interiorul vagoanelor poate fi modificat in functie de capacitatea dorita.

Licitatia pentru tramvaiele europene va avea loc la finalul lunii octombrie, online.  Primaria va investi in jur de 20 de milioane de euro pentru cele 12 tramvaie noi.

Sursa: http://www.citynews.ro/cluj/din-oras-10 ... ie-201583/

 


Re: Licitatie achizitie tramvaie noi Cluj bercenicity

Noua licitatie lansata luni:
Caiet sarcini: http://e-achizitii.com/view_anunt.php?id_anunt=399228

Valoare estimata: 82,218,240 RON (Aprox. 1.586 mil EUR/tramvai)

Rezumat:
-viteza maxima de circulatie 70 km/ora, reglabila, limitata electronic la 55 km / ora
-unidirectionale ; sunt permise si tramvaiele bidirectionale(in acelasi cost)
-3-5 module
-4 usi de serviciu comandate electric, cu latimea minima de 1300 mm, pentru urcare si coborare pasageri, accesibile pe partea dreapta a vehiculului in directia de mers(in cazul celor bidirectionale pe fiecare parte),
-capacitate de transport totala intre 175-275  locuri la 8 pers/mp din care pe scaune intre 28-50
-lungime totala: min 19.000 max. 33 000
-inaltime totala cu pantograful cobarat in pozitie de parcare : max.3.600 mm
-latime totala: max. 2.400 mm
-inaltimea podelei   350 mm de la nivelul sinei
-poate sa aiba boghiurile cu osii conventionale
-poate fi prevazut cu motoare de tractiune si cutii de angrenaj total suspendate pentru reducerea zgomotului si a vibratiilor – in acest sens, motoarele de tractiune sunt racite cu aer
-instalatie de aer conditionat, instalatie de incalzire corespunzatoare pentru sezonul rece din municipiul Cluj Napoca
-Caroseria  va avea podeaua complet coborata, pe toata suprafata disponibila pentru calatorii in picioare. Nu se admit trepte.

Criterii:
Pret: 85%
Perioada de garantie: 5%
Consum specific de energie electrica: 5%
Capacitatea de transport(nr tot de calatori calculat la max 8 calatori/mp): 5 %

Fata de contractul precedent s-a modificat lungimea maxima (era 28m), boghiurile de la extremitati nu mai trebuie sa fie pivotante si nu mai trebuie sa aiba exact 3 module.

 


Re: Licitatie achizitie tramvaie noi Cluj bercenicity

Data deschiderii ofertelor a fost pe 10 noiembrie.

Citind clarificarile de pe SEAP, se poate deduce ca au fost interesate cel putin:
-o firma poloneza (Solaris sau PESA)
-Astra Arad

Unii producatori au ajns la concluzia ca scorul cel mai bun se poate obtine la lungimile cele mai mici (putin peste 19m).

 


  • Dr2005
  • Posted:
  •  

Re: Licitatie achizitie tramvaie noi Cluj Dr2005

bercenicity wrote:
Citind clarificarile de pe SEAP, se poate deduce ca au fost interesate cel putin:
-o firma poloneza (Solaris sau PESA)
-Astra Arad


Alstom, Pesa şi Astra Arad.

 


Re: Licitatie achizitie tramvaie noi Cluj Dominatrix

Bravo PESA! Bravo Cluj!

Clujenii vor circula cu tramvaie poloneze

Contractul „Tramvai pentru transport public pe raza municipiului Cluj-Napoca" a fost atribuit firmei Pojajzdy Szynowe PESA Bydgoszcz, care a oferit cel mai avantajos preţ.

Primăria Cluj-Napoca a atribuit astăzi, 23 decembrie 2011, contractul de achiziţie a noilor tramvaie destinate transportului public de călători pe raza municipiului. Potrivit municipalităţii, licitaţia a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice cu criteriu de atribuire oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Termenul limită până la care au putut fi depuse oferte a fost 21 noiembrie 2011, dată până la care au fost depuse două oferte.

„Firma câştigătoare este SC Pojajzdy Szynowe PESA Bydgoszcz SA din Polonia, care a oferit preţul de 6.400.000 lei fără TVA per bucată. Noile tramvaie vor avea un consum de numai 48,7 wh/t*km şi o capacitate de 296 de călători", au explicat reprezentanţii Primăriei.

Termenul de garaţie a tramvaielor este de şase ani, iar conform contractului cadru, care va fi semnat în data de 4 ianuarie 2011, Primăria Cluj-Napoca va achiziţiona un număr de maxim 12 tramvaie.

http://www.adevarul.ro/locale/cluj-napo ... 38803.html

 


Re: Licitatie achizitie tramvaie noi Cluj adrian

deci nu e pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste. presimt un esec total al proiectului imperio.daca nu au fost in stare sa castige aceasta licitatie la cluj, unde aveau avantaje clare, mi-e greu sa cred ca va putea castiga o licitatie mai mare, cum ar fi bucuresti, unde dinozaurii se vor bate pana la ultimul euro. firma pesa a devenit foarte activa pe piata tramvaielor in ultimul timp.regretabil lipsa celor de la skoda la licitatie.imperio va ramane un prototip vopsit in rosu, care probabil va ajunge in proprietatea primariei arad.

 


  • Dr2005
  • Posted:
  •  

Re: Licitatie achizitie tramvaie noi Cluj Dr2005

La fel cu s-a făcut un contract pe ochi frumoşi (fără HCGMB şi fără licitaţie) pentru asamblarea de tramvaie la Bucureşti, s-ar putea proceda la fel şi pentru a băga pe gâtul RATB câteva bucăţi, mai ales în perspectiva casării Tatrelor.

 


Re: Licitatie achizitie tramvaie noi Cluj mureseanu_976

Urmeaza razbunarea din partea Astra Vagoane Calatori (ca nu au castigat licitatia si nu pot sustrage comisioane grase)  :lol:

http://www.citynews.ro/cluj/eveniment-2 ... ta-212481/

 


 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7  ... 14
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Județul Cluj  • 
Choose destination

Since our 2439 forum members have written 435274 posts in 5427 topics and 519 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use