Topic: Proiect "Rocar De Simon" - jurnal și discuții
62 posts, 31349 views
📖 Pagination options
-
- WT_fan06
-
Posted:
-
Re: Proiect "Rocar De Simon" - jurnal și discuții
WT_fan06
Update 19 aprilie 2026
https://www.facebook.com/share/p/1DVXmtrrTT/
Update 19 aprilie 2026
RomanianWorks wrote:
Continăm seria de îmbunătățiri geometrice aduse la Rocar De Simon, atât la exterior cât și la interior.
🚪 Începem cu exteriorul. Garniturile de etanșeizare ale ușilor au fost complet remodelate și foto-texturate. Forma acestora rămăsese neschimbată încă din versiunea beta lansată în anul 2020 și era mult simplificată. Acum, cele două foi de uși se suprapun așa cum o făceau și în realitate.
⚙️ De reparații capitale a beneficiat și emblematica siglă „Powered by MAN”, amplasată pe capota motorului. Mulțumită prietenului nostru Gabriel Dumitriu, sigla a fost refăcută după cote originale și foto-texturată pentru maximum de acuratețe.
💡 Noi foto-texturi au primit și lămpile pentru iluminatul numărului de înmatriculare, ce rămăseseră și ele la stadiul beta din anul 2020.
☀️ Îmbunătățiri au avut loc și la interior. În cabină, „tolba” șoferului a mai primit un element cu care jucătorii își pot decora mașina. Este vorba despre un „parasolar” montat deasupra martorilor luminoși de pe consola centrală - dispozitiv foarte des întâlnit în realitate. Acesta poate fi pus sau scos cu un simplu click.
🔳 Nu în ultimul rând, am optimizat aranjamentul butoanelor de uși de pe consola dreaptă, pentru exemplarele U 412-220 și -230. Noul aranjament este inspirat din prototipul U 512-230, realizat în aceeași perioadă, după care este inspirat și restul bordului șoferului.
🛠️ Continuăm munca la RDS V2 și sperăm să publicăm proiectul până la finele acestei primăveri.
https://www.facebook.com/share/p/1DVXmtrrTT/
Omsi 2026-04-19 16-11-55-965.png (1.42 MB; downloaded 859 times)
Omsi 2026-04-19 16-15-35-465.png (724.91 KB; downloaded 859 times)
Omsi 2026-04-19 16-14-38-597.png (1.07 MB; downloaded 859 times)
Omsi 2026-04-19 16-11-27-344.png (675.98 KB; downloaded 859 times)
Omsi 2026-04-19 16-13-54-225.png (941.69 KB; downloaded 859 times)
Omsi 2026-04-19 16-12-59-737.png (1.01 MB; downloaded 859 times)
Omsi 2026-04-19 16-12-29-848.png (1.02 MB; downloaded 859 times)
-
- WT_fan06
-
Posted:
-
Re: Proiect "Rocar De Simon" - jurnal și discuții
WT_fan06
Update 5 iunie 2026
https://www.facebook.com/share/p/18oYGvyWjy/
Update 5 iunie 2026
RomanianWorks wrote:
Facem ultimele finisaje la Rocar De Simon V2 în această perioadă.
🛞 În ceea ce privește geometriile și texturile, am continuat îmbunătățirea anumitor elemente. Cu ajutorul cotelor originale și foto-texturilor de calitate, am refăcut manometrele și mânerele orizontale din salon și de sub parbrizul șoferului (rămase la stadiul BETA al anului 2020). Celelalte instrumente de bord au fost, de asemenea, retexturate folosind foto-texturi, pentru un plus de realism.
🔊 Pe partea de sunete și scripturi, am finalizat de extras toate sunetele de calitate înregistrate pe Rocarul De Simon de la Muzeul Automobilului Romanesc. Acum le implementăm și facem ajustări de scripturi (unde este nevoie) pentru a se potrivi cu noile sunete. Cele mai importante sunete pe care le-am înlocuit în ultima perioadă sunt: frâna pneumatică, compresorul și ușile. Acestea sunt sunete „trademark” ale Rocar De Simon, pentru care am petrecut extrem de mult timp pentru a le obține și a le procesa la un nivel calitativ satisfăcător. Frâna de serviciu va beneficia de un set de 3 sunete ce vor alterna, în funcție de intensitatea frânării.
📊 În continuare, progresul este mai lent decât ne-am dori, prioritate având viețile noastre private. Totuși, suntem din ce în ce mai aproape de a finaliza acest proiect. Luna aceasta sperăm să încheiem dezvoltarea proiectului și să trecem la testarea autobuzului și la scrierea manualului de utilizare. Vă vom anunța pe măsură ce avansăm. Mulțumim pentru încrederea și răbdarea voastră!
https://www.facebook.com/share/p/18oYGvyWjy/
Omsi 2026-06-05 19-27-00-113.png (1.91 MB; downloaded 627 times)
1.png (1.92 MB; downloaded 627 times)
2.png (1.84 MB; downloaded 627 times)
3.png (1.97 MB; downloaded 627 times)
-
- ADK
-
Posted:
-
Re: Proiect "Rocar De Simon" - jurnal și discuții
ADK
Mă bucur că veniți cu îmbunătățiri care să aducă mai apropiat de realitate primul model de autobuz modern de serie. Totuși un videoclip există cu noile bucurii? 👀
Mă bucur că veniți cu îmbunătățiri care să aducă mai apropiat de realitate primul model de autobuz modern de serie. Totuși un videoclip există cu noile bucurii? 👀
-
- WT_fan06
-
Posted:
-
Re: Proiect "Rocar De Simon" - jurnal și discuții
WT_fan06
Nu există niciun video relevant pentru stadiul actual al proiectului și foarte mici șanse să mai facem vreunul pentru acest proiect. Pentru un videoclip chiar și de câteva minute durează ore întregi de muncă și acele ore ar fi utilizate mai cu folos pentru a finaliza proiectul.
Nu există niciun video relevant pentru stadiul actual al proiectului și foarte mici șanse să mai facem vreunul pentru acest proiect. Pentru un videoclip chiar și de câteva minute durează ore întregi de muncă și acele ore ar fi utilizate mai cu folos pentru a finaliza proiectul.
-
- WT_fan06
-
Posted:
-
Re: Proiect "Rocar De Simon" - jurnal și discuții
WT_fan06
Update 7 septembrie 2026
https://www.facebook.com/share/1BqdQmWuFN/
Update 7 septembrie 2026
RomanianWorks wrote:
Toamna se numără... progresele înregistrate peste vară la proiectul Rocar De Simon V2. Sunt multe de povestit, astfel că azi ne axăm doar pe lucrurile vizibile: repere ale caroseriei care n-au mai fost vizitate din stadiul BETA din 2020.
🧰 Capacele exterioare de vizitare au primit acum încuietori, iar cel de sub geamul șoferului (împreună cu mânerele sale) au fost redimensionate conform cu realitatea. De departe cea mai drastică schimbare de formă se remarcă la capacul bușonului de umplere a rezervorului și la capacul care adăpostește butonul pentru deschiderea ușii 1 din exterior.
🪞 Ștergătoarele de parbriz - ultimele repere rămase din perioada împrumutului de la modelul Autodromo Busotto - au fost complet remodelate și au primit sunete noi. Lângă punctul de pivot al brațelor au fost adăugate inclusiv furtunele spălătorului, bifând astfel reproducerea încă unei caracteristici a caroseriei italiene De Simon.
🛠️ Au fost "restaurate", de asemenea, și bavetele de protecție ale roților, ornamentele laterale de cauciuc, plăcuțele de înmatriculare și grila de admisie de aer.
🆎🔢 Nu au fost uitate nici inscripțiile cu text dinamic: fonturile pentru numerele de înmatriculare și cele de parc au fost refăcute complet, la rezoluție mai înaltă, folosind forme și proporții din realitate.
Țineți aproape, deoarece în postarea viitoare vom vorbi și despre îmbunătățirile mai puțin vizibile pe care le-am implementat, care fac din proiectul nostru un veritabil muzeu virtual!
https://www.facebook.com/share/1BqdQmWuFN/
colaj_1.png (1.93 MB; downloaded 100 times)
colaj_2.png (1.25 MB; downloaded 100 times)
colaj_3.png (1.63 MB; downloaded 100 times)
colaj_4.png (1.58 MB; downloaded 100 times)
colaj_5.png (1002.66 KB; downloaded 100 times)
colaj_6.png (1.87 MB; downloaded 100 times)
-
- WT_fan06
-
Posted:
-
Re: Proiect "Rocar De Simon" - jurnal și discuții
WT_fan06
Update 13 septembrie 2026
https://www.facebook.com/share/1CBfYa5fPx/
Update 13 septembrie 2026
RomanianWorks wrote:
Dacă în precedenta postare am vorbit despre progresele vizibile la Rocar De Simon V2, astăzi consemnăm și progresele care nu se văd în fotografii.
⚙️ Retarderul a avut parte de o ultimă rundă de îmbunătățiri, prin schimbarea sunetelor cu unele provenite de pe un autobuz cu motorizare MAN și transmisie Voith, contemporan cu RDS. Prin urmare, la încheierea acestui capitol de dezvoltare, ansamblul nu doar că se comportă exact ca în realitate, dar și sună corespunzător.
⏰ Animațiile ceasurilor de bord au fost optimizate și prezintă mai fidel realitatea. Intervențiile majore au fost făcute la voltmetru, indicatorul presiunii de ulei și manometre. În mod notabil, am corectat o eroare a OMSI, care indica pe manometre presiunea absolută, în locul presiunii relative. În termeni simpli, acele manometrelor nu puteau coborî niciodată sub 1 bar, chiar și cu sistemul pneumatic gol și frânele complet eliberate. Acest lucru a fost reparat, iar acum acele pot coborî până la 0 atunci când este cazul.
📒 Nu în ultimul rând, fiind conștienți de multiplele posibilități de personalizare a autobuzului de către jucători, am grupat toți parametrii personalizabili (și care nu depind de un repaint anume) în fișiere [const] dedicate, cu explicații pentru fiecare valoare posibilă. În acest fel facilităm accesul jucătorilor la opțiunile de personalizare și totodată eliminăm riscul ca utilizatorii să schimbe din greșeală alte variabile interne care pot afecta negativ experiența de joc.
🔜 Ne vedem curând, cu alte sisteme reproduse după documentații originale!
https://www.facebook.com/share/1CBfYa5fPx/
Omsi 2026-09-13 17-20-52-039.png (1.18 MB; downloaded 90 times)
Omsi 2026-09-13 17-21-12-795.png (1.41 MB; downloaded 90 times)
Omsi 2026-09-13 17-21-23-891.png (1.63 MB; downloaded 90 times)
📖 Pagination options