Topic: Aplicație care îți arată în timp real flota STB și metropolitană
33 posts, 3728 views
📖 Pagination options
-
- LX20
-
Posted:
-
Re: Aplicație care îți arată în timp real flota STB și metropolitană
LX20
Salutare,
După cum probabil ați observat, au fost câteva probleme cu harta. Acestea au apărut deoarece certificatul TPBI a expirat aseară și mi-a dat ceva bătăi de cap, dar am reușit să găsesc o soluție, cel puțin pentru moment.
Vă rog să actualizați aplicația atunci când apare noua versiune. Update-ul ar trebui să fie disponibil pe Play Store, cel mai probabil, în cursul nopții.
De asemenea, în aceste câteva zile de testare am descoperit deja câteva probleme mai fundamentale, care mă obligă să modific o parte din infrastructură și din modul în care funcționează aplicația. Vreau să mă concentrez în perioada următoare pe rezolvarea acestora, așa că, pentru moment, nu voi mai accepta persoane noi în programul de testare.
Mulțumesc tuturor celor care v-ați înscris! Am adăugat și toate persoanele care mi-au scris astăzi.
Sper să revin peste o săptămână-două cu lucrurile într-o stare mai stabilă și să vedem atunci cum continuăm.
Am strâns și o listă destul de mare de bug-uri la care trebuie să lucrez.
Mulțumesc tuturor celor care au raportat probleme până acum și vă rog să continuați să o faceți!
Le citesc și le iau pe toate în calcul, chiar dacă este posibil să nu reușesc să răspund de fiecare dată imediat ce le văd sau le rezolv.
Ce am mai rezolvat între timp:
Am separat Citaro Euro 3 și Euro 4, care sunt acum tratate ca modele distincte, conform sugestiei lui @PaulIP.
Am schimbat soluția tehnică din spatele hărții.
Am reparat mai multe bug-uri legate de planificarea rutelor.
Am reparat mai multe probleme legate de funcția de căutare.
Legat de sugestia:
Este chiar un feature la care mă gândesc de ceva timp și pe care mi-ar plăcea să-l adaug. Va veni însă ceva mai târziu, pentru că încă încerc să stabilesc exact cum ar trebui implementat astfel încât să fie util și să nu genereze alerte false.
Mulțumesc încă o dată tuturor pentru ajutor, feedback și pentru timpul acordat testării!
O seară frumoasă!

Cred că deosebit de utilă ar fi alerta SMS/push de ambuteiaj/accident, triggeruită de unul sau mai multe vehicule care s-au mișcat puțin spre deloc în ultimele X minute.
Este chiar un feature la care mă gândesc de ceva timp și pe care mi-ar plăcea să-l adaug. Va veni însă ceva mai târziu, pentru că încă încerc să stabilesc exact cum ar trebui implementat astfel încât să fie util și să nu genereze alerte false.
Mulțumesc încă o dată tuturor pentru ajutor, feedback și pentru timpul acordat testării!
O seară frumoasă!
-
- MIHAI_TB_10
-
Posted:
-
Re: Aplicație care îți arată în timp real flota STB și metropolitană
MIHAI_TB_10
Mult succes în continuare, și cu mare plăcere și eu am raportat ce am văzut.
Mult succes în continuare, și cu mare plăcere și eu am raportat ce am văzut.
-
- LX20
-
Posted:
-
Re: Aplicație care îți arată în timp real flota STB și metropolitană
LX20
Salutare,
Am revenit cu un nou update. De data aceasta am schimbat aproape toata infrastructura din spatele aplicatiei, ceea ce ar trebui sa aduca imbunatatiri in special in ceea ce priveste estimarea timpilor de sosire ai vehiculelor. Din punctul vostru de vedere, aplicatia ar trebui sa arate si sa functioneze la fel. Sper ca modificarile din fundal sa nu introduca probleme noi de performanta sau stabilitate.
De asemenea, am corectat mai multe informatii gresite raportat (depou, numar de inmatriculare , poza asociata unui model Otokar, ...).
Update-ul ar trebui sa devina disponibil in cursul zilei de azi.
O seara faina!

- BIGRED1984
-
Posted:
-
Re: Aplicație care îți arată în timp real flota STB și metropolitană
BIGRED1984
Salutare,
un bug nou gasit, in primul tab, la 'cauta linie, statie sau loc', cautarea incepe de la 2 caractere in sus, nu se pot cauta liniile 1,5,7.
De asemenea, butonul de extinde cautarea la 500 m pare ca nu face nimic, eu am 2 perechi de statii aproape de mine, 230 si 300m , nu-mi aduce nimic, in nicio directie.

Salutări,
A trecut ceva timp de la ultimul update, dar am revenit cu mai multe îmbunătățiri în versiunea care tocmai a devenit disponibilă pe Play Store:
- Am rezolvat problema cu funcția de căutare. Acum apar rezultate și atunci când cauți rute folosind cifre. Momentan, străzile sunt prioritizate, iar sugestiile de linii apar la final.
- Am rezolvat problema cu detectarea stațiilor și vehiculelor din apropiere.
- Am adăugat opțiunea de a afișa stațiile favorite în locul celor din apropiere.
- Am reparat o problemă a hărții care afecta zona Ilfov.
- Am corectat mai multe informații greșite pe baza rapoartelor primite.
- Am rezolvat un bug din cauza căruia vehiculele apăreau cu câteva secunde întârziere după deschiderea aplicației.
- Am rezolvat un bug care împiedica actualizarea corectă a hărții cu traseele „noi”, cum ar fi revenirea liniilor 1 și 10 la traseul obișnuit și înlocuirea liniei 610.
- Am îmbunătățit estimarea timpului de sosire a vehiculelor în stație.
- Și, bineînțeles, am rezolvat multe alte bug-uri pe care le-am descoperit pe parcurs.
Sper ca aceasta să fie versiunea stabilă pe care o așteptam, iar următorul pas să fie lansarea oficială a aplicației pentru toată lumea.
Mersi încă o dată pentru ajutorul cu testarea și pentru toate rapoartele și sugestiile trimise!😁

Home page
•
Parent forum:
Generalități despre transportul în comun din București și Ilfov
•
Choose destination