Nu-i al meu dar mai mereu mă însoțește de la stația de autobuz până acasă sau invers.

L-am "descoperit" când m-am mutat la noua locație și inițial aveam o reținere față de el, însă după ceva alimentar oferit mi-a devenit câinele de pază stând des în proximitatea casei, când ajung se ridică în 2 picioare ca și cum ar vrea să "dansăm" iar când stau pe bancă își pune botul pe unul dintre genunchi.

Soția mai râde văzând că dintr-o mulțime face doar cu mine și uneori cu ea de mai suntem întrebați dacă-i al nostru și spre surprinderea lor răspundem negativ.

Plăcându-mi că-i prietenos vroiam să-l adopt dar mi-a fost respinsă "cererea" pe argumente că avem deja 2 luați de mici "cum trebuie" și am avut dificultăți cu ei până s-au învățat în lesă, până nu s-au mai schelălăit doar că ieșeam din câmpul lor vizual nefiind nevoie de un al treilea aflat la maturitate și greu de scos din rutina stradală.

Cât despre câinii proprii nu sunt punctul meu forte fiind mai mult atașat de pisici însă timpuriu m-am apropiat de ei și mă mir că sunt modești la întreținere, prea multe n-am să spun fiind mai mult în grija ei decât că au vreo jumătate de an, sunt fetițe și le cheamă măcar temporar Ursu' și Panda.

Surorile gemene stând nu demult într-o anexă dezafectată când era mai frig. Inițial am dormit cu ele dar sunt foarte "lipicioase" (ling într-una pe față) însă problema mai mare e că vroiau noaptea afară de câteva ori să-și facă treburile și creau un disconfort.

Ființă considerată periculoasă chiar și-n această dimineață de către oameni (ei vorbeau...) care "promiteau" că vor face demersuri la primărie pentru "casarea" lor doar din simplul fapt că-s câini, lucru puțin revoltător deși nu m-am complicat să intru în dialoguri cu așa oameni.

E drept că și eu aveam o fobie de ei din cauza imprevizibilității lor (reacții agresive și bruște, mai ales întâlniți chiar și-n preajma zonelor private, lucru de înțeles fiind animale teritoriale m-au considerat străin pentru ei), însă această teamă a mai dispărut timpuriu și-am învățat să mă apropii de ei de regulă reacționând după cum sunt tratați.

Singurul lucru real e că câinii maidanezi n-ar trebui într-adevăr să existe (mai ales într-un număr mare în "haite", fiind într-adevăr un joc de noroc dacă se întâlnesc cu cineva slab de înger) pentru că s-ar diminua siguranța stradală, dar ce nu-i deloc corect este să fie băgați toți în "aceeași oală" că sunt buni și blânzi sau răi și agresivi, nu cred că acasă cineva întreg la mine își pedepsește toți copiii din cauza unuia ori își aruncă toată mâncarea indiferent de starea ei.

Problema dacă pot zice așa este că primăria actuală de care aparțin face lucruri pe "neprevăzute", adică pe neanunțate precum ar fi ca câinii să fie "ridicați" dinainte de a se publica pe site intenția. Deci mă tem ca "balaurul" mai prietenos și decât o pisică (cu toată lumea și capabil să salveze vieți) să fie într-o zi ultima noastră întâlnire, neavând cred că viitor la mine mai ales după ce s-ar fi împerecheat cu o cățea de culoare crem, iar vecinii nici nu vor să mai aibă câini după câte o experiență nefericită.

Noua familie compusă din 2 părinți + 3 pisoiași apăruți de vreo lună. Mama lor tot dădea târcoale de la mutarea în noua gospodărie în ideea c-ar găsi hrană, lucru ce i-am asigurat de unde am observat că era borțoasă până acum vreo lună când a venit slăbită neștiind încă unde a născut, câți pisoiași sunt și în ce condiții stau, asta până alaltăieri când auzeam mieunături la poartă iar în față era cel alb+negru, cum l-am văzut l-am și luat. Ulterior la o diferență scurtă se auzea alt mieunat de pe... gard, acesta fiind alb+gri. I-am pus pe o canapea sub umbră și le-am asigurat hrană, venind și mama lor să-i alăpteze iar tatăl "speriat de bombe" privește, mănâncă și el dar nu stă deloc la mângâiat (am înțeles c-ar fi mâncat un pui de la cineva unde și-a primit "recompensa" de la stăpân, fapt ce a prins distanță de oameni).

Mai târziu căutam cu soția o găină ieșită lipsă de la numărătoarea de "seară" iar după ce am îndepărtat o canapea din "parcul rece" din spate în ideea c-ar fi pătruns accidental pe acolo am avut surpriza de a-l întâlni pe cel negru (de când mi s-a dus motanul "puma" apropiat de vârsta majoratului am rămas cu o parte lipsă din mine), negăsind o explicație logică prezența lui în acel loc dar l-am luat și l-am adus lângă ceilalți. Pe stradă erau predispuși în real pericol mai ales la început de viață, după ce o crește s-ar putea din păcate să plece singuri...

Ce frumosi!

Da, din ce-mi dau seama doar cel alb+negru este mascul. La noi de regulă fiecare e cu animalele sale (eu cu pisicii iar ea cu câinii și păsările, stând aproape de când se știe la curte are experiență mai bună) însă colaborăm în tot ce se poate ca într-o familie normală.

Câinii au și ei un adăpost propriu, pentru a nu-i mai ține în lesă le-am făcut câte un țarc (ca la... TCE Ploiești) însă separat, deoarece se mai ceartă (fiind chiar geloși dacă vreunul dintre ei primește mai multă atenție) și nu vrem vești neplăcute în lipsa cuiva de acasă.

Mai târziu căutam cu soția o găină ieșită lipsă...

Pasărea am găsit-o după ce a avut un traseu neobișnuit, reușind să se bage în spatele unei internite și n-a mai "găsit" marșarierul. Fără ea rămâneau un număr rotund dar râzând, glumind nu-ți e totuna s-o pierzi judecând munca chiar și la 21 (asigurare de hrană și vitamine specifice, curățenie la cel puțin câteva zile etc). Ne-am băga și la mai multe (iepuri, porci) dar timpul nu e în favoarea noastră.