Clubul creatorilorSimulatoare și jocuri videoOMSI (2) The Omnibus Simulator

 

Topic: OMSI 2: București

8 posts, 446 views
OMSI 2: București Nemo1095

Harta OMSI 2: București
Descriere Proiect:
Plănuiesc a lucra la o recreație a orașului București în simulatorul de autobuze OMSI 2. Harta este un proiect destul de ambițios, fiind foarte expansivă. Având în vedere adoptarea cunostintei de a crea Sceneryobjects-uri, acest proiect a devenit într-un final posibil. Harta va fi bazată în perioada 2025 - 2026, când linia 40 este încă în curs de modernizare și înlocuită de către autobuzul 640. Liniile vor avea și autobazele/depourile lor corespunzătoare recreate.

Linii Incluse:
Linii de troleibuz:

73 - Piața de Gros <> Piața Sf. Vineri
86 - Cartier Pajura <> Baicului

Linii de autobuz:

100 - Piața Unirii <> Aeroport Henri Coandă Otopeni
101 - Faur <> Bucur Obor
102 - Complex Pantelimon <> C.F.R. Progresul
104 - Complex Pantelimon <> Piața Operei
141 - Zețarilor <> Vulcan Berceni
205 - M Străulești <> Piața Unirii 2
232 - Arcade Berceni <> Valea Ialomiței
311 - Faur <> Sala Palatului
330 - Parcul Teilor <> Dristorului
335 - Faur <> Complex Băneasa
640 - M Republica <> Piața Sf. Vineri

Linii de noapte:

N102 - Piața Unirii 2 <> Pantelimon
N104 - Piața Unirii 4 <> Parcul Teilor
Screenshot 2026-05-18 163310.png (975.97 KB; downloaded 484 times)

 


Re: OMSI 2: București Nemo1095

Starea Proiectului pe data de 18/05/2026
Momentan sunt în așteptarea lansării programului nEditor, creat de către developerul de OMSI mmiki26, deoarece am dificultăți poziționând șosele pe teren elevat. Am modelat și texturat 3 clădiri (2 cu texturi de noapte) din zona Piața de Gros, de unde voi începe construirea hărții.

Screenshot 2026-05-18 165524.png (1.61 MB; downloaded 475 times)

Screenshot 2026-05-18 165823.png (1.55 MB; downloaded 475 times)

 


Re: OMSI 2: București WT_fan06

Apreciez entuziasmul și mă bucură să văd inițiative pentru hărți românești, dar cred că proiectul este mult, mult prea ambițios. Foarte multe linii și hartă densă, greu de rulat într-un mod optim.

Ai experiență în făcutul hărților? Ești convins că poți modela (realist) elemente complexe gen linii de tramvai, linii de troleibuz, poduri, lacuri, intersecții denivelate, etc?

Sugestia mea ar fi să începi cu o secțiune mică de test, gen 673 Turnu Măgurele - Șos. Mihai Bravu. Vezi dacă te descurci să modelezi realist străzile, pasajele denivelate, liniile de tramvai și canalul Dâmboviței. Există deja Citaro în OMSI pentru această linie, deci nu ai nevoie să faci trafic AI nou.

În funcție de succesul testelor poți vedea mai departe dacă poți extinde harta (ai multiple variante), menținând totodată niște așteptări realiste.

Succes și sunt curios să văd cum va evolua acest proiect.

 


Re: OMSI 2: București Nemo1095

Aș putea spune că cunosc editorul actual destul de bine. Sunt familiar cu toate funcțiile acestuia. Doar că este o singură problemă... este prima oară când lucrez cu DEM, și în editorul vanilla acest lucru poate fi destul de dificil, de aceea am menționat faptul că aștept nEditor-ul (șoselele nu fac snapping la terenul importat prin date DEM în editorul vanilla). Totuși, aceasta nu este îngrijorarea mea cea mai mare, ci clădirile. Unele clădiri mai complicate (ex. Aeroportul Otopeni) nu vor fi deloc ușor de făcut, dar mă gândesc că dacă încep cu blocuri simple din cartierul Berceni, ușor ușor voi evolua și voi ajunge să fac structuri mai complicate. Cât la faza cu AI-ul, autobuze avem mii, doar hartă ne mai trebuie  ;)

 


Re: OMSI 2: București PaulIP

În general e de bon-ton să anunți un proiect după ce avansezi suficient de mult încât să ai ce arăta și să transmiți mesajul (inclusiv la nivel psihologic) că proiectul are potențial, altfel discrepanța între ceea ce vrei să faci (două treimi din București) și ceea ce arăți acum (3 bloculețe) e ... comică, să zic așa... Îți zic din experiență: când am pus pe forum primele poze cu Rocarul de Simon, se făcuseră deja 4 luni de lucrat serios la el. Deși reușisem să lansez versiunea beta mai repede (mai 2020) decât preconizasem (toamna 2020), predicțiile ulterioare au fost... mult prea optimiste:
PaulIP wrote here:
Add-on-ul va cuprinde in prima versiune definitiva urmatoarele modele:
- UL70;
- U412-220/230;
- U412-260 in 3 usi, atat cele cu transmisie automata, cat si cel putin o parte din cele cu transmisie manuala (nu garantez in privinta lui #670 al RATUC Cluj);
- E412LS (fie impreuna cu restul, fie ca "extra-feature" al unei harti romanesti - momentan nu sunt decis);

Alte modele sunt planificate pentru versiuni ulterioare:
- EA412 #7459;
- E412 #7454;
- IL70;

Acea „primă versiune definitivă”, apărută în 2021, a cuprins doar seria U 412-260, și nici aia integral. UL70, U 412-220/230 și cele câteva U 412-260 cu afișaje Hanover vor face parte din versiunea 2, care la 5 ani de la precedenta încă nu e lansată. IL70, modelele urbane cu transmisie manuală și troleibuzele au fost abandonate demult.

Unde vreau să ajung: Rezumă-te inițial la un singur cartier, cu maxim 2 linii și decoruri repetitive, ca să-ți faci mâna și să și obții ceva „jucabil” cu un raport efort-beneficii nu prea descurajant din capul locului (altfel îți garantez că te urci pe pereți și cedezi...) Un bun exemplu de debut e chiar Berceniul - fă 73 și 74 așa cum erau ele până în 2008 (Piața Sudului - Bd. Obregia și respectiv Piața Sudului - Str. Turnu Măgurele). Sunt 2 linii foarte scurte iar blocurile din zona aia sunt aceleași 4-5 modele care se tot repetă. Dacă nu te descurci cu rețeaua de trolee, pretinde că ai busuri în loc (673 și 674). Pe urmă, cum a zis și @WT_fan06, poți prelungi pe Văcărești până sub pasajul Mihai Bravu în rond (eventual faci șantier pe linia de tramvai ca să scapi de necesitatea de a pune trafic AI pe șine  :lol:  :lol: ).

Later edit: nu știu minunea asta nouă de editor cum funcționează, dar pe ăla clasic importul DEM trebuie periat serios, altfel îți face movilițe și gropi dacă i se pare că un aliniament de pomi sau de blocuri e de fapt formă de relief.

 


Re: OMSI 2: București Nemo1095

Aici cam ai dreptate... am fost cam nerăbdator să fac această postare. Am mai avut o încercare de a recrea 73-ul, dar era o hartă complet plată și nu știam cum se creeaza Sceneryobjects-urile. Acum că am mai multe cunoștințe în crearea hărților, m-am simțit mai sigur pe mine, dar am cam dus-o la inimă și așa s-a născut acest topic. Totuși, tot am încredere în mine că pot face măcar o linie din toate astea, și până la urmă, daca pot face una, de ce să nu le fac și pe celelalte?

 


Re: OMSI 2: București PaulIP

De la „una” la „celelalte” 10-15 vor surveni multe: facultate, job, viață personală, chef, ajutor de la alții care poate fi sau nu poate fi... De asta am zis să începi cu 2 linii cu trunchi comun, peisaj monoton și AI disponibil (Citaro, Solaris Trollino).

 


Re: OMSI 2: București Nemo1095

Eu din primul moment din care am luat această decizie mi-am asumat că voi avea destul timp să lucrez la acest proiect. Și când vine vorba de vehicule, nu plănuiesc să fac niciunul, le voi utiliza pe cele existente.

Acuma ce o ieși o ieși, chiar dacă eu sunt determinat să duc acest proiect până la capăt daca tot l-am început. Eu pe partea mea, voi încerca pe tot posibilul să trec peste blocaje. Și așa, deja am trecut peste multe.

 


Home page  • 
Parent forum: OMSI (2) The Omnibus Simulator  • 
Choose destination

Since our 2704 forum members have written 463976 posts in 5794 topics and 541 subforums.

 

© 2009 - 2026 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use