Gabi23 wrote:
Metromaidanezii: De ce merg câinii comunitari din București cu RATB și trec strada la zebră

Câinii bucureşteni sunt din ce în ce mai civilizaţi. Mai întâi au învăţat să treacă stradă pe trecerea de pietoni, acum călătoresc...cu tramvaiul.
Un bucureştean a pozat un patruped aşezat pe scaunul dintr-un tramvai. Câinele priveşte gânditor pe geam şi aşteaptă să ajungă la destinaţie.
Dresorul canin Leo Şumlea a explicat, pentru B365.ro, de unde le vine câinilor ''ideea'' să circule cu mijloacele de transport în comun.
"Pe de-o parte, autobuzul poate să joace rolul unui adăpost din faţa vremii...câinoase. Adică patrupezii rătăcitori urcă în mijloacele de transport pentru că afară plouă sau e frig de le clănţăne colţii. Însă nu o fac oricum, de capul lor, ci reacţionează tot la stimuli care vin din partea bipezilor.
O explicaţie ar fi că au fost recompensaţi cu mâncare în staţie şi apoi îl urmează pe binefăcător în cutia de metal pe roţi. Memoria recompensei reprezentate de hrană îi face să „cartografieze” staţia drept loc bun. În autobuz sau metrou, şederea maidanezului depinde de reacţia oamenilor care poate fi pozitivă sau negativă, încurajantă sau descurajantă.
„Dacă de prima dată când se urcă în autobuz este certat sau huiduit, nu se mai urcă şi altădată. Dacă însă oamenii îi zâmbesc, îl laudă, se simte recompensat şi se învaţă”, explică Leo Șumlea.
Bucureștenii știu că maidanezii aleg să traverseze strada pe la locurile marcate. Într-un clip realizat de Next Advertising, în colaborare cu Institutul de Cercetare si Prevenire a Criminalitatii si casa de productie Reload Film pentru Politia Rutiera Romana, câinii maidanezi sunt daţi ca exemplu pentru că traversează strada pe trecerea de pietoni. Filmuleţul face parte din campania "Traversaţi prin locurile marcate" şi are ca slogan "Dacă ei pot, toată lumea poate".
Și pentru această situație există o explicație comportamentală:
„Dacă trec prin altă parte sunt claxonaţi şi huiduiţi şi se sperie, simt că li se pune viaţa în pericol”, explică dresorul canin Leo Șumlea. „Trecând pe la trecerea de pietoni, odată cu omul, ei văd că nu li se întâmplă nimic şi percep asta ca pe o recompensă”, explică Șumlea, în termeni ce amintesc de experimentele savantului rus Ivan Pavlov.
Potrivit acestuia, dacă un câine se simte recompensat astfel de mai multe ori la rând, va ţine minte că a traversat pe acolo şi va prefera să treacă mereu prin acelaşi loc. „De ce trece pe un pod şi nu prin apă? Pentru că prin apă se udă sau îşi riscă viaţa, iar pe pod nu”, spune Șumlea.
Faptul că se întâmplă ca patrupedele vagaboande să traverseze în grup se datorează spiritului de...haită. Cu alte cuvinte ajunge ca măcar un câine din haită să-şi fi format reflexul traversării fără pericol ca mai apoi, în măsura în care are şi vreo poziţie mai de putere în grup, să-i dirijeze şi pe companioni.
Oricum, cu siguranţă, nu pe semafor se bazează comunitarii ca să ştie când să traverseze sau să rămână pe trotuar. Asta pentru că pur şi simplu nu percep foarte multe secţiuni din spectrul cromatic. Câinii, arată un studiu de referinţă publicat în 1989 de cercetătorii americani Jay Neitz, Timothy Geist şi Gerald Jacobs, au două tipuri de receptori de culoare, dar nu văd culoarea verde, ceea ce reprezintă, argumentează cercetătorii, o varietate de deuteranopie, adică nediferenţierea culorilor verde şi roşu.

Sursa: http://www.b365.ro/cainii-bucuresteni-f ... x9hdM.dpuf

De dimineata, in vagonul 076

O poveste interesanta. Stiati ca in fata garii  Shibuya din Japonia se afla statuia unui caine .
https://ro.wikipedia.org/wiki/Hachik%C5%8D

Adevarat grait
https://www.facebook.com/laurentiu.dan/...972313466/

Dacă îţi face figura asta Kovesi, strângi cu gura şi îţi rogi câinele să îţi mai dea o porţie, să dovedeşti ce cetăţean responsabil eşti...

Dacă îmi face asta Covesi, o trimit fix ando kar! Filmul e penibil, dacă în locul figurantului în costum era un negru sau orice alt cetățean, era altceva. Dar nu despre asta vroiam să spun ceva.
Legat de statuia din gara Shibuya, există un film mult mai bun, mai puțin siropos și mai puțin comercial decât cel cu Richard Gere și este produs chiar în țara unde a trăit câinele. Filmul se numește Hachiko Monogatari (1987) și este un film biografic despre câinele Hachiko și stăpânul său, profesorul Hidesaburo Ueno.
Filmul poate fi văzut aici. Are și subtitrare, dar trebuie selectată.

Hachiko de România...

http://m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/in...id=3721952

http://www.cezgif.com/wtf-2

Ceva altfel:

https://en.wikipedia.org/wiki/Unsinkable_Sam#cite_note-iwm-4

Unsinkable Sam (also known as Oskar or Oscar) was the nickname of an alleged German ship's cat who reportedly saw service in both the Kriegsmarine and Royal Navy during the Second World War, serving on board three vessels and surviving the sinking of all three.

La căldurică



PS: mai am unul, negru total, dar e mai ”separat” de fire.

A trecut ceva timp de la ultima postare.

Pe cel portocaliu încă îl am, însă "dalmațianul" a plecat unde numai el știe, și nu s-a mai întors niciodată. Avea din păcate și destule războaie cu "veteranul", o mini-panteră din 2008 (încă supraviețuitor și el) care s-a adaptat cam greu la curte, din cauza vechiului mediu (poate mai în siguranță, dar nu în armonia plăcută unui animal). N-am poze recente, însă sunt ok, grași, n-au grija zilei de mâine pentru că o poartă alții, și sunt obișnuiți și cu noua "colegă" de cămin.

Btw... Caloriferul ăla buclucaș, dintr-un bloc (aș fi optimist să-i zic low-cost) de când circulau TV20-urile, a ajuns remat împreună cu toate celelalte în schimbul unor calorifere mai moderne, de când cu desființarea RAM-ului (Radet de Buzău) și obligativitatea de nevoie ca locatarii să-și instaleze centrale proprii, care nu erau tocmai ieftine. Dar tot ce este individual, cu toate că poate să fie mai scump, este sigur mult mai bun decât tot ce înseamnă să fi la comun cu alții, și alții să hotărască și pentru tine...

Am şi eu una. Are 6 ani si e total oarba de cand avea cateva luni. Am gasit o cu rani si infectii la ochi si dupa vreun an de mers intr-una pe la vet, cu dat cu geluri pe ochi, la un moment dat i-a si capsat ochii pentru cateva saptamani… etc etc… a reusit macar sa ii salveze “ochii” (daca ii mai pot numi asa) ca sa nu ii lase goluri acolo. Dar tot oarba a ramas.

Ironic… i-am zis “Iris”

Awwwwww! <3 Felicitari!!

Acum 7 ani, pe vremea cand aveam eu 9 ani, mergeam cu masina, mai exact veneam de la scoala. Ma trezesc in dreapta mea cu o cutie in care se auzeau ceva ca niste mieunaturi. Acasa cand am desechis cutia, a sarit din ea motanul pe care mi l-am dorit toata viata.

El este ZUZU. Are 7 ani. De cand era mic isi facea treaba cum trebuie. In fiecare zi, lăsa pe preș ba o vrabiuța ba un șoarec ș.a. De cand a "imbatranit", vara doar iese la plimbare prin cartier, in schimb in sezonul rece si-a facut deja un program: mănânca, doarme, mănânca, doarme, mănânca, doarme, mănânca, doarme, mănânca, doarme ș.a.m.d.

Pisoi frumos. ❤️