Topic: Transportul în comun în municipiul Buzău - generalități
73 posts, 21661 views
📖 Pagination options
- ADK
-
Posted:
-
Re: Transportul în comun în municipiul Buzău - generalități
ADK
Într-un reportaj apărut astăzi seară, se vorbea că 13 autobuze vechi vor fi casate, având prioritate la casare autobuzele cu cei mai mulți km, deoarece aceasta este condiția primirii celor 13 autobuze electrice (și probabil tot așa pe măsură ce mai sosesc, cine știe când).
Deși cei mai mulți km pot avea și autobuzele cele mai bune și de care e nevoie (MB Citaro, Volvo 7700 hybrid, Volvo 8700 sau Irisbus Citelis), dar sigur se vor casa în mare VDL Ambassador și BMC-ul VDW rămas drept depanare. Deși pe listă s-ar putea afla chiar și un Volvo 7700 hybrid, deoarece încă există unul nerevopsit și retras de ceva timp din cauza acumulatorilor, din păcate nu știu despre ce mașină e vorba decât că este complet albă (s-ar putea să fie SUH, pe acesta nu-mi aduc aminte să-l mai fi văzut). Nu casează ei articulatele, și așa insuficiente.
Plus că autobuzele electrice ar intra în prima jumătate a acestei luni, însă era și timpul. Când apar autobuze noi, apar și schimbări noi (adică VDL-urile Citea vor migra pe preorășenești, și posibil o parte din Citaro), rămâne de văzut în cursul acestei luni. Poate începutul primăverii vine cu anunțurile vizuale respectiv vocale active, noile validatoare, precum și deschiderea noului park & ride de la Bariera Ploiești.

- shoppy
-
Posted:
-
Re: Transportul în comun în municipiul Buzău - generalități
shoppy
Au facut americanii camionete si camioane de remorcari electrice, nu-i problema, scade range-ul la jumate cand remorchezi dar aia e. Sa tii insa un autobuz electric doar pentru remorcari in caz de avarie nu se poate, daca este nou ii distrugi bateriile iar daca este vechi bateriile sunt deja distruse.

Acum se spune de 9 autobuze, într-un reportaj pe buzoienii.ro, că vor fi casate.
Stau și mă gândesc, de ce n-au putut fi incluse în programul de casare BMC-urile, că încă erau când au sosit BYD-urile (dacă se spune acum de 9 autobuze, fix numărul acestor electrice), fix la introducerea în circulație a electricelor trebuiesc retrase autobuze ce încă merg și sunt la minima decenței? Se casează autobuze nu demult revopsite, cu LCD-uri și validatoare cu coduri QR ce abia au fost instalate, ce nici până la momentul actual nu au fost redate în funcționare normală.
La Constanța au sosit tot BYD-uri din același lot cu cele buzoiene, acolo tot așa a existat această condiție? Probabil din MAZ-urile suplimentare au mai retras, nu cunosc exact situația la CT Bus.

- Stefan_79
-
Posted:
-
Re: Transportul în comun în municipiul Buzău - generalități
Stefan_79
Nu s-a retras niciun MAZ de bună voie, toate cele retrase la momentul actual sunt picate și ireparabile. Era vorba ca BYD să le înlocuiască, dar au circulat cot la cot..

Atunci înclin să cred că reportajul buzoian e o abureală, credeam că legile UE sunt anti-risipă (că tot mă bucuram azi de niște produse achiziționate la prețuri bune, unele cu mici defecte, că așa obligă UE orice magazin să reducă prețurile la produsele care nu mai sunt conforme din fabrică, altfel se aruncau și creau poluare), iar treaba asta nu pot s-o accept. Unii nu au voie să arunce o simplă tavă din plastic, că este lovită într-o parte, iar pe de alta autobuz bun, decent și relativ modern, mai că pleacă la casare pe propriile roți...
Chiar dacă majoritatea autobuzelor vizate ar fi VDL Ambassador, tip de mașină insuportabil personal, dar s-a investit în ele și ar mai merge măcar vreo 3-5 ani. Deși câteva ar fi deja varză, dar până la 9 nu mai zic 13 mașini să alegi pentru casare mai că nu prea ai ce. Alegi BMC-ul VDW că este oricum o ruină (ce muzeu la Buzău... discutăm de lucruri sfinte), vreo 2-3 VDL (era unul ireparabil după ce a intrat într-un șanț) și cam atât, 3-4 mașini, Volvoul 7700 hybrid picat cu acumulatorii de ce să-l casezi când mai ai altele în exploatare și este bun de piese, așa ce faci, ai nevoie de o bară, tu deja ai aruncat-o și acum dai o căruță de bani pentru alta (că nu știu de unde comandă ăștia piese, dar dacă ar auzi cineva la ce prețuri le cumpără...). Nu zic, să dai 9 ori 13 autobuze vechi din flotă în schimbul unor autobuze noi primite cam degeaba pare o afacere bună, dar aici este vorba că nu trimitem la casare gioarse, ci mașini încă bune de treabă și decente în sinea lor (deși la STV sunt VDL-uri venite în 2019, iar la ora actuală sunt deja retrase...).

Au început să funcționeze anunțurile vocale și vizuale în unele autobuze, doar că vocea se aude prea încet, și pare ca și cum ar vorbi Google Translate...
O fotografie informativă, după posibilități:
Se mai putea lucra la aspectul imaginii, avem capitala la 100km, sau chiar și Ploieștiul la vreo 60km...

IMG-20240313-WA0002.jpg (254.34 KB; downloaded 1470 times)
Se mai putea lucra la aspectul imaginii, avem capitala la 100km, sau chiar și Ploieștiul la vreo 60km...
- ADK
-
Posted:
-
Re: Transportul în comun în municipiul Buzău - generalități
ADK
Un scurt video legat de anunțarea stațiilor (vocea chiar se adeverește a proveni de la Google Translate, dacă ăsta ne e nivelul... cine vede/aude, crede că le-a făcut un elev de clasa a doua):

VID-20240313-WA0003.mp4 (2.43 MB; downloaded 1441 times)
- cris_m
-
Posted:
-
Re: Transportul în comun în municipiul Buzău - generalități
cris_m
Se numeste sinteza vocala si e o tehnica foarte raspandita, mai ales cand nu ai posibilitati de a inregistra (studio, actori, fonduri, timp....). E un compromis decent.

Sinteza asta era bună prin anii '90, așa mi se par 415T-urile bucureștene (mai ales că fiecare troleu are vocea sa, și probabil de la timp a devenit mai subțire/groasă și eventual combinat pe slow motion sau x2/3 speed).
Dar totuși, pentru un 2024 exemplul buzoian mi se pare în continuare copilăros (fundal în Paint și voce virtuală...). Pentru locatarii izolați, este ceva nemaipomenit, dar crescut cu RATB și Metrorex prin anii 2000 le consider de joasă speță. Transbus o face economii, dar spre exemplu un fundal mai bun sau informații suplimentare (cum ar fi legătura liniilor, măcar afișată), nu ținea de o mega inginerie sau cine știe ce timp suplimentar, LCD-urile find instalate și așa de o vreme bună unde abia ieri au început să-și facă treaba (merg cam zilnic cu TBZ-ul și sunt la curent cu evoluția lor). Dădeam mai bine un ban pentru o voce serioasă decât să fi cumpărat claxoane noi la 120 și ceva de autobuze, nu că erau necesare, dar să să mănânce și amicul directorului pe banii noștri...
Totuși și pe LCD-uri sunt niște bani dați cam degeaba (ce arată super util? reclamă societății, iar prima dată natura?), autobuzele având oricum afișaje, dar ei nici la boxele din salon n-au fost în stare să le lege și se aud doar în față. Plus că de ars motorina câtorva autobuze pentru o reclamă cam inutilă (te lauzi cu autobuze declarate gunoaie în vest... care vor mai merge doar un timp) și de închiriat o dronă s-au găsit bani, dar pentru personalul de ducea/aducea angajații ioc.
Plus 123 de autobuze... E5?! Prin 2006 exista E5? Cel puțin de atunci sunt VDL Ambassador și Van-Hool, sau minte populația că "ce știu ei"? Apoi 13 autobuze electrice, evident încă în garaj că dacă le scoatem pe traseu le murdărim, dar nu mai zic și 123 autobuze "E5" -9 busuri în schimbul unor parte din electrice, asta dacă le-o mai casa că ce fac ei prin spate doar ei știu, probabil nu mai are rematul de la Somet de muncă (clienții lor) și trimit autobuzele mâine-poimâine pe roți la ei. La CT Bus de ce nu a existat condiția asta (find vorba de BYD-uri, ca în schimbul lor să renunți la diesel)? De parcă nu poți faulta condiția și cumperi altele pe urmă...

- Andi_C
-
Posted:
-
Re: Transportul în comun în municipiul Buzău - generalități
Andi_C
Tipul de utilizare a televizoarelor pentru a anunța stațiile este un lucru foarte bun, această tehnică am mai intâlnit-o și la CTP Arad, in special pe tramvaiele vechi, fix cu același font. Cât despre vocea de "Google Translate", nu este primul oraș in care se face asta, dacă imi aduc bine aminte, se practică la Craiova de când au intrat in circulație tramvaiele Pesa.

Acuma sa vina fiecare resedinta de judet sau orasel sa faca inregistrari cu numele statiilor si apoi si update-uri, este cam mult, asta este situatia.
Am vazut pe Waze ca este o voce "romana + numele strazilor in romana" si suna decent, poate se poate plati sub licenta aceea.

În fine...
De mâine, cf. articolului de pe buzoienii.ro, intră, în sfârșit, toate autobuzele electrice în circulație. Judecând cât au stat pe dreapta, pentru niște autobuze, ar trebui să fie bune ca vinul.
Totodată, asta ar însemna și dispariția cam totală a ultimelor autobuze în 2 uși de pe liniile urbane, că dacă liniile 7 și 10 vor fi acoperite complet de noile autobuze, clar VDL-urile Citea vor fi trimise pe metropolitane în schimbul unor VDL-uri Ambassador.
Ce-mi pare personal rău și acum, este că am tot amânat să fi mers până la Somet să fi pozat BMC-urile în curs de casare, poate reușesc acum cu VDL-urile (intuiesc că tot acolo ajung, mă rog vândute ca de la un privat, nicidecum stat). Evident, ce-i mai important este să vin mâine cu noile capturi.

S-a trecut și aici la biletul de "60 minute", relatează buzoienii.ro
Este vorba de orice tip de mijloc de plată, nu doar biletelor QR.

În unele autobuze anunțurile au început să se audă în tot vehiculul, dar sunt fie prin sinteză vocală (ca în cazul de mai jos, intuiesc) fie cu Google Translate...

VID-20240322-WA0004.mp4 (1.03 MB; downloaded 1026 times)
📖 Pagination options