Topic: Achiziție autobuze electrice prin PNRR
14 posts, 3586 views- Andrei Andraș
-
Posted:
-
Achiziție autobuze electrice prin PNRR
Andrei Andraș
32 de autobuze electrice vor fi cumpărate pentru transportul public din Sibiu și din localitățile învecinate
Municipiul Sibiu, în parteneriat cu cele 9 localități membre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu (ADI Transport Metropolitan Sibiu) va depune un proiect pentru achiziționarea cu fonduri europene a 32 de autobuze electrice, precum și 44 de stați de încărcare a acestora. Autobuzele vor asigura transportul public în zona celor 10 localități membre în Asociație: Municipiul Sibiu, orașele Cisnădie și Ocna Sibiului, comunele Șelimbăr, Sadu, Șura Mică, Șura Mare, Cristian, Poplaca și Roșia.
Proiectul urmează să fie depus pentru obținerea finanțării prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență (Componenta 10 - Fondul Local). Valoarea totală a investiției este estimată la 114,04 milioane lei, din care 113,71 milioane lei vor fi fonduri nerambursabile, restul reprezentând contribuția proprie a celor 10 membrii ai ADI Transport Metropolitan Sibiu, împărțită în mod egal.
Astfel, se vor achiziționa următoarele:
29 de autobuze electrice de 12 metri, din care 14 autobuze pentru municipiul Sibiu; 3 autobuze electrice de 10 metri; 12 stații de încărcare rapidă a autobuzelor care vor fi instalate pe trasee; 32 de stații de încărcare lentă care vor fi instalate în autobaza Tursib.
Consiliul Local Sibiu a aprobat în ședința extraordinară care a avut loc miercuri, 13 aprilie, participarea Municipiului Sibiu în cadrul proiectului ADI Transport Metropolitan Sibiu, precum și acordul de parteneriat cu cei 10 membri ai Asociației pentru desfășurarea centralizată a achiziției. Această hotărâre o abrogă pe cea adoptată în luna martie în sensul că s-au identificat soluții pentru a include în parteneriat toți membrii Asociației. Fondurile necesare au rezultat din faptul că, în conformitate cu cele comunicate de reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cheltuielile cu branșarea punctelor/stațiilor de reîncărcare a autobuzelor nu vor mai fi considerate eligibile. Suma astfel disponibilizată, alături de sumele prealocate comunelor Cristian, Poplaca și Roșia, fac posibilă achiziționarea a încă 3 autobuze electrice.
Primăria Municipiului Sibiu
32 de autobuze electrice vor fi cumpărate pentru transportul public din Sibiu și din localitățile învecinate
Municipiul Sibiu, în parteneriat cu cele 9 localități membre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu (ADI Transport Metropolitan Sibiu) va depune un proiect pentru achiziționarea cu fonduri europene a 32 de autobuze electrice, precum și 44 de stați de încărcare a acestora. Autobuzele vor asigura transportul public în zona celor 10 localități membre în Asociație: Municipiul Sibiu, orașele Cisnădie și Ocna Sibiului, comunele Șelimbăr, Sadu, Șura Mică, Șura Mare, Cristian, Poplaca și Roșia.
Proiectul urmează să fie depus pentru obținerea finanțării prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență (Componenta 10 - Fondul Local). Valoarea totală a investiției este estimată la 114,04 milioane lei, din care 113,71 milioane lei vor fi fonduri nerambursabile, restul reprezentând contribuția proprie a celor 10 membrii ai ADI Transport Metropolitan Sibiu, împărțită în mod egal.
Astfel, se vor achiziționa următoarele:
Consiliul Local Sibiu a aprobat în ședința extraordinară care a avut loc miercuri, 13 aprilie, participarea Municipiului Sibiu în cadrul proiectului ADI Transport Metropolitan Sibiu, precum și acordul de parteneriat cu cei 10 membri ai Asociației pentru desfășurarea centralizată a achiziției. Această hotărâre o abrogă pe cea adoptată în luna martie în sensul că s-au identificat soluții pentru a include în parteneriat toți membrii Asociației. Fondurile necesare au rezultat din faptul că, în conformitate cu cele comunicate de reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cheltuielile cu branșarea punctelor/stațiilor de reîncărcare a autobuzelor nu vor mai fi considerate eligibile. Suma astfel disponibilizată, alături de sumele prealocate comunelor Cristian, Poplaca și Roșia, fac posibilă achiziționarea a încă 3 autobuze electrice.
Primăria Municipiului Sibiu
- PTMZ
-
Posted:
-
Re: Achiziție autobuze electrice prin PNRR
PTMZ
Proiectul de hotărâre cu toate anexele incluse:

hot141.pdf
hot141.pdf (9.02 MB; downloaded 135 times)
- Andrei Andraș
-
Posted:
-
Achiziție autobuze electrice prin PNRR
Andrei Andraș
Primăria Municipiului Sibiu a lansat o licitație pentru achiziționarea a 6 autobuze electrice de 9,75 - 10,25 m și a stațiilor de încărcare aferente (6 lente și 2 rapide), autobuzele fiind destinate operării în Zona Metropolitană.
Bugetul alocat este în valoare de 14.354.593,20 RON, fonduri provenite din Programul Național de Redresare și Reziliență.
Ponderea punctajului:
- 35% preț;
- 15% consumul de energie al autobuzelor;
- 15% autonomia autobuzelor;
- 15% distanța dintre autobaza Tursib și service-ul autorizat;
- 10% termenul de livrare al autobuzelor;
- 10% capacitatea bateriilor.
Termene limită:
- depuneri oferte: 8 august 2023;
- evaluări: 8 februarie 2024.
Link E-Licitație: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/c ... 00167594

Tot pentru Zona Metropolitană, Primăria Municipiului Sibiu a lansat o nouă licitație pentru achiziționarea a 30 autobuze electrice de 11,75 - 12,25 m și a stațiilor de încărcare aferente (30 lente și 10 rapide).
Bugetul alocat este în valoare de 81.372.231 RON, fonduri provenite din Programul Național de Redresare și Reziliență.
Ponderea punctajului:
- 35% preț;
- 20% consumul de energie al autobuzelor;
- 20% autonomia autobuzelor;

- 10% termenul de livrare al autobuzelor.
Termene limită:
- depuneri oferte: 21 august 2023;
- evaluări: 21 februarie 2024.
Link E-Licitație: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/c ... 00168030

La autobuzele de 10 m avem unic ofertant ANADOLU AUTOMOBIL ROM.

Achiziții autobuze electrice prin PNRR
Andrei Andraș
Ofertanții pentru autobuzele de 12 m:
1. SOLARIS BUS & COACH;
2. NEW KOPEL CAR IMPORT;
3. AIC Trucks - Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi.

- punmeister
-
Posted:
-
Re: Achiziție autobuze electrice prin PNRR
punmeister
AIC Trucks este acum unicul dealer Otokar in Romania.
AIC Trucks este acum unicul dealer Otokar in Romania.
- Andrei Andraș
-
Posted:
-
Achiziții autobuze electrice prin PNRR
Andrei Andraș
Ambele licitații ale Municipiului Sibiu au fost anulate. Momentan a fost relansată cea pentru 30 de autobuze electrice de 11,75 - 12,25 m.
A fost modificată ponderea punctajului:
- 30% preț;
- 20% eficiența energetică;
- 15% garanția extinsă a autobuzelor;
- 10% autonomia autobuzelor;
- 10% costul anual al mentenantei per autobuz;
- 10% termenul de livrare al autobuzelor;
- 5% distanța dintre autobaza Tursib și service-ul autorizat.
Termene limită:
- depuneri oferte: 10 aprilie;
- evaluări: 10 octombrie.
Link E-Licitație: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/c ... 00176463

A fost relansată și licitația pentru cele 16 autobuze electrice de 9 - 11 m.
A fost modificată ponderea punctajului asemenea licitației pentru autobuzele mari:

- depuneri oferte: 22 mai;
- evaluări: 22 noiembrie.
Link E-Licitație: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/c ... 00178236

Ofertanții licitației Municipiului Sibiu pentru autobuzele de 12m:
1. ATP TRUCKS AUTOMOBILE;
2. BOZANKAYA OTOMOTIV;
3. BMC TRUCK & BUS;
4. KARSAN OTOMOTIV;
5. NEW KOPEL CAR IMPORT;
6. OTOKAR FILIALA BUCUREȘTI - Otokar Otomotiv.

Ofertanții licitației Municipiului Sibiu pentru autobuzele de 9 - 11 m:
1. BMC TRUCK & BUS;
2. OTOKAR FILIALA BUCUREȘTI - Otokar Otomotiv.

Autobuzele de 9 - 11 m licitate de Municipiul Sibiu au fost adjudecate de BMC TRUCK & BUS, contractul semnat pe 17 septembrie având o valoare totală de 14.340.000 RON.

Autobuzele de 12 m licitate de Municipiul Sibiu și le-a adjudecat, teoretic, tot BMC, dar oferta acesteia a fost respinsă de comisia de evaluare pe motiv că cifra de afaceri a companiei în anul 2020 a fost mai mică decât minimul solicitat. Prin urmare, BMC a contestat decizia.

0.jpg (108.89 KB; downloaded 372 times)
Contestatie_Autobuze electrice_12 m_66323_24.09.2024-semnat.pdf
Contestatie_Autobuze electrice_12 m_66323_24.09.2024-semnat.pdf (390.79 KB; downloaded 20 times)
- Andrei Andraș
-
Posted:
-
Achiziții autobuze electrice prin PNRR
Andrei Andraș
Contestația BMC a fost respinsă.
Contestația BMC a fost respinsă.
INCHEIERE_CNSC_3049_C4_3279-semnat.pdf
INCHEIERE_CNSC_3049_C4_3279-semnat.pdf (127.59 KB; downloaded 9 times)