Transportul feroviar în RomâniaȘtiri, evenimente, discuții și documentații feroviare

 

Topic: Știri feroviare din România

1286 posts, 449171 views
 
Go to page:  1  ... 86 87 88 89 90 91 92
 
 

📖 Pagination options
Re: Știri feroviare din România reiny2000

CFR Călători cumpără 30 de trenuri noi cu bani de la BERD. Ramele vor costa aproximativ 100 de milioane de euro
CFR Călători va cumpăra prin leasing operațional 30 de trenuri noi, finanțarea urmând să fie asigurată printr-un credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), a anunțat joi directorul general al companiei Traian Preoteasa. Investiția pentru cele 30 de rame este estimată la 100 de milioane de euro, trenurile urmând să fie cumpărate prin leasing operațional.

Traian Preoteasa: „Ce putem să facem sau ce putem să facem…e clar că perioada trenurilor locomotivă și vagoane e depășită. ARF -ul este și organismul pentru achiziția de material rulant noi. CFR Călători nu poate aștepta licitațiile ARF-ului pentru trenuri InterRegio, Regio și ce mai are. Am contactat BERD, s-au depus documentațiile necesare și așteptăm finanțarea. În cooperare cu BERD și cu unitățile mari producătoare vom achiziționa în jur de 30 de rame noi, BERD nu finanțează decât rame noi. Vom dota cu rame, acesta este viitorul transportului feroviar cu rame luate prin ARF cât și prin contribuție proprie. Anul trecut s-au semnat contractele de servicii publice pe 10 ani care ne dau acces la o finanțare mai bună, avem probleme cu bugetul, încheiem pe pierdere, dar cu garanția Statului cred că luăm 100 de milioane de Euro de la BERD”.

Primele trenuri noi cumpărate după 20 de ani vor intra în circulație la sfârșitul anului. Sunt 37 de rame electrice de lung parcurs de la Alstom care vor circula pe cele mai solicitate linii din țară.
Sunt curios cum a tras dânsul concluzia că trenurile compuse din vagoane și locomotive sunt depășite.

 


  • Utilizator anonim 2
  • Posted:
  •  

Re: Știri feroviare din România Utilizator anonim 2

A tras concluzia “corecta”, in functie de cine plateste spaga si comanda muzica. O sa cumpere niste rame ingramadite de la cine trebuie si apoi o sa le puna pe trenuri de lung parcurs ca sa alunge definitiv si pe putinii masochisti care mai apelau la serviciile lor.

 


Re: Știri feroviare din România Costin

Concluzia nu e neaparat gresita. Exista si rame de lung parcurs, cu toate facilitatile si confortul necesare - un exemplu - care pot fi utile daca ruta nu este solicitata cat sa justifice locomotiva + vagoane. La urma urmei, exista o limita inferioara la numarul de vagoane incat orice locomotiva ai pune, compunerea e doar risipa de energie si exces de tonaj.

Ramane de vazut executia, ca daca cer prin licitatie organizarea interioara a unui tramvai mai lung, atunci da, e o prostie.

 


Re: Știri feroviare din România Gabi23

Cum a ajuns CFR să plătească milioane de lei pentru că ține liniile ocupate cu trenuri părăsite

Vagoane infecte, gări mizerabile și un personal blazat, ca ieșit dintr-un război. Așa arată astăzi CFR Călători și nu miră pe nimeni. Nici măcar pe șefii companiei de stat. Serviciile de proastă calitate oferite de CFR nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni. Accidentele au devenit și ele o obișnuință. Companiile feroviare de stat au atins însă și perfomanța negativă de a avea mai multe vagoane și locomotive defecte decât cele funcționale. În loc să fie valorificat, materialul rulant scos din uz este abandonat și ruginește de ani de zile prin depouri ori revizii. Kilometri întregi de linii au fost transformate în cimitire pentru trenuri. Paradoxal, CFR a ajuns să plătească milioane de lei chirie doar pentru că ține liniile ocupate cu aceste vagoane și locomotive lăsate de izbeliște. Statul român pare incapabil să facă ceva cu ele. Urmăriți un nou episod al campaniei Statul la stat.


https://www.digi24.ro/special/statul-la- ... -2336211

 



Re: Știri feroviare din România andreiiul

O locomotivă modernizată de Softronic a depășit 200 km/oră în România
O locomotivă modernizată Softronic a depășit 200 km/oră în România pe inelul feroviar al AFER de la Făurei, județul Brăila, unul dintre cele mai mari inele feroviare din Europa Centrală și de Est.
Testele în cursul cărora a fost atinsă viteza menționată au fost făcute după ce CFR SA a reparat în perioada 2 mai – 7 iunie 2023 suprastructura feroviară și instalațiile aferente liniei de contact pe Inelul Mare Făurei (13,7 km). Joi 8 iunie 2023 s-a efectuat cursa de probă cu o locomotivă, a operatorului național de transport feroviar de călători, care a atins viteză maximă de circulație de 210 km/h, un nou record de viteză stabilit pe Inelul mare de la Făurei, din cadrul Centrului de Testări Feroviare.

Astfel, odată cu finalizarea lucrărilor de reparații, pe Inelul mare Făurei (13,7 km) s-a stabilit un nou record de viteză de 210 km/h, pe o linie de cale ferată din România.

Lucrările de reparații au constat în:
– înlocuire traverse
– buraj, nivelare longitudinală/transversală și ripaj pe toată lungimea Inelului Mare (13,7 km)
– profilare prismă de balast pe toată distanță de 13,7 km
– verificarea şi reglarea geometriei liniei de contact (zig zag faţă de axul căii ferate, înăltime faţă de nivelul superior al căii de rulare) la un număr de 276 de stȃlpi LC
– lucrări de reparaţie a cablului colector între stȃlpii SBC
– lucrări de reglare a pendulelor antivȃnt la 176 stȃlpi SBC

Locomotivă modernizată, unde a circulat
Centrul de Testări Feroviare Făurei a fost construit în 1978 și este singurul Centru din România pentru încercări dinamice ale vehiculelor feroviare cu viteza maximă de 200 km/h.

Inelul Mare de la Făurei – caracteristici tehnice:
– lungime 13,7 km
– 6 podețe și 4 treceri la nivel
– două curbe cu razele de 1800 m și supraînălțări de 150 mm
– lungimea aliniamentelor de 1000 m și 950 m

Inelul Mare de la Făurei – tipuri de încercări, probe și determinări:
– determinarea caracteristicilor dinamice în circulație prin tensometrie electrică rezistivă la caroseria vehiculului
– determinarea accelerațiilor orizontal-longitudinale și orizontal-transversale în vederea evaluării calității de mers a vehiculelor feroviare
– determinarea drumurilor de frânare ale vehiculelor feroviare
– determinarea nivelului de zgomot la interior și exterior în staționare și mișcare
– determinarea forțelor orizontal-transversale la nivelul cutiilor de osie (forța H).

Profituri anuale importante
Inelul de încercări Făurei aduce anual profituri de peste 800.000 de euro și este unul din cele mai mari centre de profil din Europa. Dacă vor fi efectuate investiții de ordinul zecilor de milioane de euro, mult peste veniturile aduse într-un an de inel, acesta ar putea fi adus în topul internațional al poligoanelor de încercări feroviare.

Centrul de Testări Feroviare Făurei are șanse să ajungă în topul poligoanelor europene de testare feroviară dacă aici s-ar investi sume cuprinse între 65 și 70 de milioane euro, în principal în refacerea infrastructurii, dotări suplimentare de siguranță sau iluminare pe timp de noapte.

Inelul Feroviar de la Făurei a fost reabilitat/modernizat în perioada 2006-2008. Ulterior acelei investiții, au fost efectuate o serie de teste la viteza maximă de testare. De atunci însă nu s-au mai investit bani, chiar dacă industria feroviară europeană a avansat semnificativ, iar cererea de servicii de testare a crescut.

În Europa există patru astfel de centre de testare, cel de la Făurei fiind unul dintre cele mai mari din lume. Poziția sa geografică reprezintă principalul avantaj. De asemenea, perspectiva achizițiilor de vehicule feroviare noi pentru România efectuate prin ARF vine complementar avantajelor inelului, deoarece vor fi necesare teste.

Una dintre priorități ar fi creșterea vitezelor maxime oferite aici. Un astfel de inel poate fi considerat ca fiind eficient şi atractiv pentru solicitanți, dacă viteza de rulare permisă este de cel puțin 200 km/h. Deocamdată, inelul feroviar de încercări de la Făurei permite o viteză maximă de 200 km/h, viteza constructivă fiind cu 10% mai mare.

Calitatea ofertei pe care ar putea-o prezenta inelul ar crește, dacă prin investiții ar fi crescută viteza maximă de testare, la 250 km/h, de exemplu, spun reprezentanții autorității.

https://clubferoviar.ro/video-o-locomotiva-modernizata-de-softronic-a-depasit-200-km-ora-in-romania/

 


Re: Știri feroviare din România reiny2000

Tren direct către Istanbul/Halkali, Varna și Sofia
CFR Călători informează că în această vară, pasagerii vor avea zilnic legături directe de la București către Istanbul/Halkali, Sofia, Varna și retur.

Program de circulație și tarife:

Istanbul (Halkali)

   Tren internațional 461 (461/465/493/12504): București Nord (plecare 10:50) – Istanbul /Halkali (sosire 06:34) și circulă până pe 09 octombrie;
   Tren internațional 460 (12503/492/464/460): Istanbul/Halkali (plecare 20:00) – București Nord (sosire 17:08) și circulă până pe 07 octombrie.

Un bilet pe relaţia Bucureşti Nord – Halkali (sau retur), la vagonul cușetă cu 4 locuri, costă 54,3 euro.

Varna

   Tren internațional 461 (461/2613): București Nord (plecare 10:50) – Varna (sosire 21:10) și circulă până pe 08 octombrie;
   Tren internațional 460 (2602/460): Varna (plecare 07:30) – București Nord (sosire 17:08) și circulă până pe 09 octombrie.

Un bilet pe relaţia Bucureşti Nord – Varna (sau retur), la clasa a 2-a, costă 29,3 euro.

Sofia

   Tren internațional 461: București Nord (plecare 10:50) – Sofia (sosire 20:22) și circulă până pe 09 octombrie;
   Tren internațional 460 (2601/460): Sofia (plecare 07:05) – București Nord (sosire 17:08) și circulă până pe 09 octombrie.

Un bilet pe relaţia Bucureşti Nord – Sofia (sau retur), la clasa a 2-a, costă 30,9 euro.

Biletele de călătorie pot fi achiziţionate din staţiile şi agenţiile CFR Călători deschise traficului internaţional, precum şi online de pe www.cfrcalatori.ro cu ridicarea biletelor din gară sau cu livrare prin curier.

Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (trafic intern), 021.314.5528 (trafic internaţional Gara de Nord Bucureşti) sau să se adreseze personalului nostru din staţii.

 


Re: Știri feroviare din România shoppy

Semnati si voi petitia:

https://www.petitieonline.com/salvarea_l ... e_de_ana

Poze in articol.

https://mobilitate.eu/cfr-marfa-anaf-istorice/

CFR Marfă vrea să vândă locomotivele istorice din muzeul de la Dej pentru plata datoriilor către ANAF
9 iulie 2023

CFR Marfă anunță că în data de 14 iulie va demara procedurile pentru vânzarea a 7153 vagoane și 508 locomotive, toate fiind sechestrate de ANAF din cauza datoriilor pe care compania le-a acumulat în ultimii 20 de ani și mai mult. Materialul rulant va fi vândut la valoarea de sechestru stabilită de ANAF, urmând să fie vândut pe modelul – așa cum sunt, acolo unde sunt. Din motive necunoscute, anunțul publicat pe pagina de Facebook a companiei a dispărut la scurt timp după postarea din data de 7 iulie.

Deși marea majoritate a locomotivelor și vagoanelor sunt din seriile retrase din circulație, cu revizii expirate și multe conservate de cel puțin 10 ani, printre ele au fost sechestrate și mai multe locomotive ce fac parte din colecția istorică a muzeului de la depoul Dej, unde echipa care administrează muzeul a realizat ample lucrări de restaurare a mai multor exponate, în timp ce altele așteapta restaurarea.

Pentru solicitarea renunțării la vânzarea locomotivelor din colecția istorică a muzeului de la Dej, a fost lansată o petiție care în urma unui număr cât mai mare de semnături va putea schimba decizia autorităților. Mobilitate.eu promovează de asemenea această petiție, încurajând cititorii să o semneze și să o transmită mai departe. Vezi și semnează aici petiția pentru Salvarea locomotivelor istorice din muzeul Dej Triaj, confiscate de ANAF.

Echipa care se ocupă de restaurarea și întreținerea locomotivelor din muzeul de la Dej lucrează de peste 20 de ani, încă din anii 90, la completarea și restaurarea locomotivelor și vagoanelor recuperate cu greu din țară, fiecare piesă fiind restaurată cu atenție la toate detaliile istorice. Câteva imagini cu locomotivele restaurate în ultimii ani, locomotivele cu aburi 1493 și 7311.

Este cunoscută deja blocarea constantă și tergiversarea procedurilor pentru realizarea unui muzeu organizat la Dej, în prezent muzeul fiind unul în aer liber, cu exponatele montate pe șine printre aleile depoului. Deși în 31 octombrie 2018 „Legea nr. 244/2018 pentru înfiinţarea Centrului Muzeal al Locomotivelor” a fost publicată în Monitorul Oficial, după mai multe amânări și dezbateri în perioada 2017-2018, ultimii ani nu au adus nicio evoluție în implementarea proiectului devenit lege.

Conform informațiilor mobilitate.eu, pe lista de vânzare se află 9 locomotive și automotoare din parcul muzeului, unele care așteapta restaurarea, în timp ce altele au fost restaurate și sunt inclusiv funcționle, fiind utilizate pentru diferite evenimente. Realizăm rapid o prezentare scurtă a fiecărui model și a intervențiilor realizate de echipa de la depoul Dej.

040-EC-001 – Este prima locomotivă electrică pe 4 osii achiziționată de la Rade Konkar în 1973, restaurată în anul 2014, fiind făcută inclusiv funcțională pentru a asigura tracțiunea unor trenuri speciale în cadrul diferitelor evenimente și expoziții, ajungând des pentru evenimente la Brașov și București. În prima imagine locomotiva este în starea ajunsă înainte de trecerea prin procesul de restaurare, după o lungă conservare la CFR Marfă Fetești.

060-DA-001 – Este prima locomotivă diesel-electrică produsă în anul 1959 de SLM Winterthur – Sulzer – Brown Boveri în Elveția, stând la baza a peste 2000 de astfel de locomotive produse ulterior cu licență la Electroputere Craiova. Locomotiva a fost de asemenea restaurată la Dej la începutul anilor 2010, fiind și revopsită în schema originală de vopsire din 1959, în anul 2019, cu ocazia aniversării a 60 de ani de tracțiune diesel în România. Locomotiva este total funcțională, cel mai recent fiind utilizată, alături de 040-EC-001 la evenimentul – 150 de ani de la intrarea primului tren în Gara Brașov – în luna mai 2023.

EA 5100 kW 40-0012-1 – Este a treia locomotivă din seria EA 5100 kW produsă în anul 1969 la Electroputere Craiova, după ce până la 40-0009 au fost produse la ASEA Suedia, ulterior producția fiind continuată cu licență la Electroputere Craiova. 40-0012-1 a fost retrasă din circulație în jurul anului 2008, fiind printre cele mai originale locomotive din seria veche, echipată încă cu o serie de piese importate de la ASEA Suedia. Locomotiva încă nu a fost restaurată, fiind rezervată pentru muzeul de la Dej încă din anul 2019. Din păcate de la acel moment nu a mai fost făcut niciun pas pentru restaurarea acesteia, planul fiind să fie restaurată total funcțională.

Locomotivele de manevră Malaxa LDM 022 și LDM 193 – Este vorba de două locomotive fabricate începând cu 1940 la uzinele Nicolae Malaxa București, fiind destinate operațiunilor de manevră uzinală în era industrială a anilor 40-50. Ambele au fost restaurate fiind parte a colecției din depoul Dej.

Locomotiva cu aburi 150-1123 – Locomotiva cu aburi 150-1123 este produsă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, anii 1942 – 1945, dintre care CFR a comandat la acea dată 100 de unităţi. Locomotiva a fost fabricata in anul 1943 la Deutsche Waffen – und Munitionsfabriken Posen. A fost activă până la începutul anilor 90, fiind restaurată și expusă la Dej în anul 2009.

Locomotiva cu aburi 40.007D – Este unul din cele mai vechi exponate ale muzeului, o locomotivă cu aburi prodsă în anul 1908 la Viena. Locomotiva 40.007D, este produsă de către Wiener Lokomotivfabriks AG din Floridsdorf, și a fost utilizată în perioada 1908 – 1978 pe secţia Subcetate – Haţeg – Bouţari – Caransebeş, una din secțiile de locomotive cu cremalieră de la acea dată, locomotiva fiind produsă special pentru această secție. A fost adusă la Dej și restaurată în 2011, fiind expusă la finalul acelui an tot la Dej, unde se află și acum.

Automotoarele Malaxa 938 și 949 – Este vorba de două automotoare produse la uzinele Nicolae Malaxa București în anii 30, 938 fiind dintr-o serie experimentală cu carcasă aerodinamică iar 941 este unul din originalele produse, fiind adus la Dej în ultimii ani. Ambele automotoare se află într-o stare de degradare în așteptarea fondurilor necesare pentru restaurare.

Locomotiva cu aburi 131.063 – Produsă în 1942 la uzinele din Reșița, locomotiva a fost adusă la Dej într-o avansată stare de uzură în anul 2014, așteptând și în prezent restaurarea. Din cauza lipsei de fonduri, echipa muzeului Dej nu a putut realiza lucrările necesare, locomotiva stând în aer liber și la ora actuală.

 


Re: Știri feroviare din România shoppy

https://www.softronic.ro/post/transmonta ... ?lang=ro

poze in articol

TransMontana 071, prima locomotivă echipată cu ETCS Thales pentru LTE Rail România

SOFTRONIC va introduce în teste prima locomotivă echipată cu  ETCS Thales, Softronic TransMontana v3.2.

Cele 5 locomotive din contractul cadru semnat în vara anului 2022 fac parte din noua versiune 3.2 care vor fi dotate și cu ETCS, furnizat de Thales Group.

Locomotivele vor fi autorizate conform specificațiilor TSI (Technical Specifications for Interoperability).

LTE Rail România va deține la începutul anului 2025 o flotă de 10 locomotive fabricate în Softronic Craiova între 2017 și 2024, versiunile 1.0, 2.0 și 3.2. Evoluția constantă a proiectului TransMontana și cele 6 sisteme de tracțiune asincrone, fac locomotivele produse în Softronic un produs de succes la export încă din 2018, fiind locomotive ideale pentru tracțiunea trenurilor grele de marfă pe cale ferată de deal și munte.

ETCS este componenta centrală de semnalizare și control al trenurilor cu ERTMS (European Rail Traffic Management System), Sistemul European de Management al Traficului Feroviar.

 


Re: Știri feroviare din România punmeister

Intre timp au primit si certificarea finala TSI, ceea ce le permite sa opereze oriunde in Europa.

 


Re: Știri feroviare din România shoppy

Cica azi trenurile spre aeroport sunt suspendate pentru lucrari la linie insa site-ul TFC nu a dat nici un anunt celor care au cumparat bilete online si vinde bilete fara nici o problema in continuare la trenurile anulate.

 


Re: Știri feroviare din România ByOnu

OUG 12/1998 - extras prevederi legate de parteneriatele dintre MTI / CFR si autoritatile publice locale (in baza actualizarii legii din data de 29 dec 2023)

si

OUG 12/1998 - Prevederi privind introducerea autocare/autobuzelor de înlocuire tren de călători. Reglementari principale: art. 1, alin. (10), lit. gg) și art. 5., alin. (17^5)-(17^16)
AutobuzeInlocuireTren-OUG12-29122023.pdf
AutobuzeInlocuireTren-OUG12-29122023.pdf (76.5 KB; downloaded 72 times)
Parteneriate_MTI-CFR-Local-20240103.pdf
Parteneriate_MTI-CFR-Local-20240103.pdf (237.1 KB; downloaded 82 times)

 


Re: Știri feroviare din România Kennji

Pod Grădiștea peste râul Argeș, între Vidra și Comana



 


Re: Știri feroviare din România orex

Consultare de piață pentru achiziția de rame electrice regionale (RE-R2)
ARF a publicat astăzi, 27 februarie, în platforma de achiziții publice SEAP, un anunț de consultare a pieței  pentru obținerea unei valori estimative unitare pentru o ramă electrică, în vederea achiziției de rame electrice destinate transportului feroviar de călători, pe rutele suburbane și regionale (RE-R) și o cotație pentru mentenanța acesteia pentru o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de extindere la 30 ani.

Mai exact, ARF dorește obținerea unei valori estimative unitare pentru achiziția ramelor electrice de scurt parcurs (RE-R), pe unul sau două nivele (în funcție de designul adoptat), cu următoarele caracteristici tehnice:
– ⁠Lotul 1 – capacitate de transport formată din 110 locuri pe scaune fixe, minim 2 locuri pentru persoane cu dizabilități, și 110 locuri în picioare (la 4 persoane/mp);
– ⁠Lotul 2 – capacitate de transport formată din 160 locuri pe scaune fixe, minim 2 locuri pentru persoane cu dizabilități și 160 locuri în picioare (la 4 persoane/mp);
– ⁠Lotul 3 – capacitate de transport formată din 200 locuri pe scaune fixe, minim 2 locuri pentru persoane cu dizabilități și 200 locuri în picioare (la 4 persoane/mp);
– Lotul 4 – capacitate de transport formată din 300 locuri pe scaune fixe, minim 2 locuri pentru persoane cu dizabilități și 300 locuri în picioare (la 4 persoane/mp).

Cotația de preț va fi compusă din: (i) prețul de achiziție al ramelor electrice exprimat în lei/ramă și (ii) prețul pentru asigurarea întreținerii/mentenanței pentru 15 ani, exprimat printr-un preț mediu în lei/km. Serviciile de mentenanță vor fi prevăzute cu o opțiune de suplimentare de până la 30 de ani.

Procedura de consultare a pieței se va desfășura online, iar operatorii economici interesați pot transmite prețuri estimative, precum și orice recomandări și opinii pănă la data de 14.03.2024.

Consultarea se va încheia pe data de 20.03.2024, mai multe detalii, inclusiv specificațiile tehnice, fiind disponibile pe pagina anunțului MC1028010: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/m ... 00152798.

Ulterior procesului de consultare, ARF va finaliza studiul de fezabilitate pentru stabilirea exactă a cantităților și rutelor de utilizare în Faza I și, în calitate de autoritate contractantă, va demara procedura de achiziții, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 


Go to page:  1  ... 86 87 88 89 90 91 92
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Știri, evenimente, discuții și documentații feroviare  • 
Choose destination

Since our 2419 forum members have written 433183 posts in 5388 topics and 518 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use