Transportul în lumeEuropaOlanda / Nederland

 

Topic: Rotterdam

2 posts, 291 views
Rotterdam WT_fan06

Prezentarea rețelei de metrou și RandstadRail:


 


Re: Rotterdam PTMZ

Câteva completări legate de metrou:
- este gata extensia metroului B în Hoek van Holland, de la port (Haven) la plajă (Strand), cu o stație. Deschiderea este programată în câteva zile, pe 31 martie. Cu această ocazie, capătul temporar actual de la port (Haven) va fi desființat, iar stația va fi mutată lângă fosta gară a NS. Tronsonul va avea linie simplă (dar linie dublă în stații).
- deși este un sistem eficient, metroul (și tot RET, de altfel) are parte de deficit cronic de personal, astfel că linia A nu mai ajunge la Schiedam Centrum în afara orelor de vârf, și circulă doar de la Binnenhof la Kralingse Zoom. Este de urmărit evoluția pe viitor.
- o stație deosebită este Wilhelminaplein (liniile D și E). Aceasta a fost realizată în pantă deoarece este localizată chiar la ieșirea din tunel spre Rijnhaven, iar subtraversarea Maas-ului împiedica realizarea unei stații normale și a unei rampe imediat după aceasta.

Referitor la R-NET, marcarea vehiculelor ca apartenente acestui sistem este (oarecum) necesară. Motivul? Nu toate liniile din Ranstad sunt parte integrată a R-NET. De exemplu, nicio linie de tramvai din Rotterdam, Utrecht sau Amsterdam nu e parte a R-NET. Linia M51 din Amsterdam, din nou, nu e parte a R-NET (deși pe ea circulă vehicule R-NET). Evident, țelul este ca toate liniile de transport din Randstad să fie integrate în R-NET, însă din considerente birocratice, acest lucru nu va fi posibil până în 2028 cel puțin. Sigur, bine ar fi ca R-NET să nu fie doar o identitate, ci și un exemplu de transport integrat.

În materie de tramvaie, RET are o flotă unitară de Alstom Citadis 302 (113 bucăți), care este împărțită în 2 generații: seria 2001-2060 este generația livrată în 2003, iar seria 2101-2153 este generația livrată în 2009 (cu încă 2 tramvaie livrate 2012). Cele două generații au mici diferențe la designul exterior, dar și la elemente de interior, precum afișajul.

Rețeaua de tramvai era pe cale de dispariție la finalul anilor '90 din cauza competiției metroului, așa că RET a inițiat sistemul TramPlus, adică transformarea tuturor liniilor principale de autobuz în linii de tramvai. Și se pare că le-a reușit: astăzi, Rotterdam are o rețea de tramvaie foarte bine pusă la punct, formată din 11 linii.

Rotterdam are și un muzeu al transportului public, RoMeO, dar acesta e deschis doar în prima zi de sâmbătă a fiecărei luni, din aprilie până în noiembrie. Tot acesta operează și linia turistică 10 în fiecare weekend din sezon. În schimb, RoMeO oferă permanent posibilitatea închirierii tramvaielor istorice din patrimoniu.

Cât privește autobuzele, aici sunt mai mulți operatori: RET, EBS, Conexxion, Arriva, QBuzz și alții mai mici. Dacă ne referim la RET, acesta operează 64 de linii, flota fiind compusă în mare parte din Citaro G și mai multe generații de VDL Citea (hibride, electrice și diesel low-entry).

 


Home page  • 
Parent forum: Olanda / Nederland  • 
Choose destination

Since our 2301 forum members have written 422651 posts in 5266 topics and 515 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use