Zona metropolitană BucureștiTotul despre BucureștiInfrastructura, utilitățile și serviciile publice din București

 

Topic: Salubritate+deszapezire

113 posts, 50243 views
 
Go to page:  1  ... 3 4 5 6 7 8 9
 
 

📖 Pagination options
Re: Salubritate+deszapezire Gabi23

cris_m wrote:
MGhinionul meu e ca am pomi in fata geamurilor
Vezi și partea bună că ai vegetație, oxigen etc.  :yes:  

 


Re: Salubritate+deszapezire Cristi N

Cris_m sa vezi ce misto e cand nu ai doar pomi mai ai si un rau. Pana acum am bifat plase si aparat cu uv anti-insecte urmeaza autan si pastile anti-tantari, plus mail catre ADP sa stropeasca malurile raului.

 


Re: Salubritate+deszapezire Cristi N

Maine avem sedinta de CGMB, pe lista de proiecte de hotarare avem si aprobarea: Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare în Municipiul București (aprox 7MB)

 


Re: Salubritate+deszapezire Cristi N

La Sectorul 2 se fac niste modificari in materie de salubrizare, pentru asta pe 18 şi 20 ianuarie, de la orele 17:00 se vor organiza 2 sesiuni online de dezbatere publica. In afara de asta, vineri, 15 ianuarie, de la ora 17:00 se va aborda subiectul asta pe parcursul live-ului de pe pagina de facebook a primarului.

Postarea sursa e aici: link
Primăria sectorului 2 organizează 2 dezbateri publice privind salubrizarea, pe datele de 18 şi 20 ianuarie, de la orele 17:00
Ţinând cont de pandemie, dezbaterile vor fi organizate online. Toate persoanele interesate de participare la una din aceste dezbateri sunt rugate să trimită un email la adresa infopublice@ps2.ro cu subiectul “Participare dezbatere salubrizare”. Vă rugăm să specificaţi şi numele dvs în corpul emailului, mai ales dacă acesta nu reiese din adresa de email.
Pe lângă cele 2 dezbateri formale, vineri, 15 ianuarie, de la ora 17:00, voi organiza un taifas cu primarul în care voi răspunde exclusiv la întrebările privind salubritatea.
Sunt destule întrebări legitime referitoare la salubrizarea din sectorul 2, întrebări la care vom răspunde cu cea mai mare deschidere. Salubritatea în sectorul 2 trece printr-o schimbare şi fiecare schimbare trebuie să fie bine explicată.
O să reiau, pe scurt, principalele puncte de context:
1. Pe data de 29 octombrie 2020, Curtea de Apel a anulat cu decizie definitivă taxa de habitat pentru persoanele fizice (cea pentru persoanele juridice a rămas însă în vigoare)
2. Asta înseamnă că, începând cu 29 octombrie, cetăţenii nu mai datorează taxa, dar de asemenea înseamnă că nici primăria nu avea variante legale pentru a plăti serviciul către operator (o încâlceală legală pe care nu o să o detaliez aici)
3. Pentru a continua ridicarea gunoiului de la persoanele fizice, operatorul însă avea nevoie să fie plătit.
4. Ca soluţie excepţională pentru plata operatorului, am identificat soluţia ca, pentru o perioadă limitată (până la 1 martie), plata să se facă de la bugetul local (legea salubrizării nu permite plata de la bugetul local decât dacă există taxă, sau în situaţii excepţionale)
5. De la 1 martie, fiecare asociaţie de proprietari va plăti, în baza unui contract, ridicarea gunoiului. Vor exista 2 tarife: unul pentru fracţia umedă, celălalt pentru fracţia uscată.
6. Filozofia de plată se schimbă cu totul: nu se mai plăteşte o sumă unică per persoană, ci va plăti fiecare asociaţie în funcţie de cât gunoi aruncă. Practic, tarifarea se va face în lei / pubelă (de fracţie umedă sau de fracţie uscată), nu în lei / persoană.
7. Sumă plătită de fiecare asociaţie se va împărţi la întreţinere pentru fiecare apartament, aşa cum se întâmpla până în 2019.
8. Săptămâna aceasta punem în dezbatere cele 2 tarife: pentru fracţia umedă şi pentru fracţia uscată.
9. Cu cine se va putea încheia contract? În acest moment, Supercom are exclusivitate pentru ridicarea gunoiului, exclusivitate acordată printr-un act adiţional care este contestat în instanţă, şi care a fost anulat pe fond. Dacă instanţa de apel va menţine decizia de fond, atunci Supercom nu va mai avea exclusivitate, situaţie în care, posibil, şi alţi operatori ar putea ridica gunoiul.
10. Cei care nu încheie contracte de ridicare a gunoiului (dar doar ei!) vor plăti o taxă specială, taxă care în mod intenţionat este mare, pentru a încuraja încheierea de contracte. Nivelul propus al acestei taxe este de 21,5 lei/persoană/lună.
11. Atenţie, această taxă va fi plătită către primărie, nu către operatorul de salubritate. Operatorul de salubritate va încasa de la primărie un tarif mai mic pentru ridicarea gunoiului de la aceste persoane, astfel încât şi el, la rândul lui să fie încurajat să încheie contracte
Voi încerca, pe cât posibil, să răspund şi aici la întrebări, dar vă aştept atât vineri la taifas, cât şi lunea şi miercurea viitoare la dezbaterile publice.


De asemenea, pe parcursul timpului foarte multe informatii pe subiectul asta au fost publicate de Gabi Waspusch: Link si  mai de curand de Radu Nedelcut: Link pe paginile lor de facebook.

PS Din ce am inteles se fac niste modificari si la nivelul Sectorului 4 dar nu sunt la curent cu situatia de acolo.

 


Re: Salubritate+deszapezire PTMZ

Iridex, operatorul al depozitului de deșeuri Chiajna anunță că depozitul își încetează activitatea și nu va mai putea primi deșeuri, pentru că nu a mai fost prelungit contractul cu Primăria Capitalei.

Iată comunicatul de presă, integral:
„Prin prezentul comunicat de presă IRIDEX, în calitate de operator al depozitului de deșeuri Chiajna, obiectiv strategic al Primăriei Municipiului București, anunță opinia publică și autoritățile interesate că depozitul încetează activitatea.

Această situație se datorează faptului că Primăria Municipiului București nu a mai prelungit prin act adițional contractul pe care îl are încheiat cu societatea noastră până la atingerea capacității proiectate și autorizate de depozitare.

Depozitul pentru eliminarea deșeurilor, obiectiv al PMB, administrat de IRIDEX a fost realizat și  operat în baza contractului nr. 955/1999, încheiat cu PMB. Pe toată durata contractului depozitul a funcționat în deplină legalitate, legalitate oferită de contractul susmenționat.


Neprelungirea acestui contract obligă la sistarea activității, conform prevederilor contractuale, PMB urmând să preia întreg depozitul și amenajările aferente.

Printr-un act adițional la contractul existent, pentru activitatea de monitorizare post închidere, se va asigura legalitatea desfășurării acestei activități.

Sistarea depozitării în lipsa unui asemenea act adițional poate conduce la oprirea tuturor instalațiilor aferente depozitului, fapt ce poate produce un grav accident de mediu, cu efecte deosebite asupra populației:


– Oprirea instalațiilor de epurare a levigatului – partea lichidă din deșeuri –  conduce la posibila deversare a acestora în Lacul Morii și râul Dâmbovița infectând aceste ape, prin deversarea a peste 500 mc/zi de ape poluate, toxice;

– Oprirea instalațiilor de ardere a gazelor de depozit extrase poate duce la  eliberarea în aer a peste 25.000 mc gaze cu conținut de substanțe dăunătoare sănătății;

– Sistarea activității de depozitare poate duce la perturbarea serviciilor publice de gestionare a deșeurilor din Sectorul 1, Sectorul 6 și Sectorul 2 dar și a celor din împrejurimile Bucureștiului (localitățile Snagov, Voluntari, Chiajna și alte aproape 25 localități) cu grave efecte asupra poluării localităților, acest lucru fiind un atentat la sănătatea populației;

– Sistarea activității de depozitare poate conduce la efecte economice asupra operatorilor de salubritate, mergând chiar până la intrarea în faliment.

Menționăm că din august 2020 și până în prezent am transmis PMB câteva scrisori și 3 notificări prin care am solicitat să-și exprime opțiunea referitor la oprirea depozitării și preluarea depozitului precum și încheierea unui act adițional privind securizarea depozitului. La niciuna din aceste scrisori și notificări PMB nu a dat nici un fel de răspuns.

Reamintim publicului că depozitul a fost construit și operat în condiții de maximă responsabilitate, respectând întocmai prevederile din Autorizația Integrată de Mediu precum și cele mai stricte norme de funcționare impuse de legislația europeană și cea românească în domeniu. Depozitul a fost proiectat și operat în conformitate cu prevederile Directivei UE 1999/31/CE cu privire la depozitarea deșeurilor, transpusă în legislația națională prin HG nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, precum și cu cele ale Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor aprobat prin OM nr. 757/2004.


Depozitul de deșeuri municipale de la Chiajna este construit și operat pentru a reduce la minim efectele adverse asupra mediului, a preveni poluarea pe termen lung a solului, a elimina afectarea calității apei din pânza freatică și a limita, pe cat posibil, mirosurile neplăcute inerente.

În acest sens, ultima verificare a GNM Municipiul București atestă buna funcționare a depozitului, confirmând ca depozitul are impact redus (1, pe o scara de la 1 la maxim 10) posibil) și performanță ridicată (9, pe o scara de la 1 la maxim 10).

Menționăm faptul că IRIDEX a anunțat societățile de salubritate cu care se află în relații contractuale despre rezilierea acestor contracte, conform clauzelor specifice”

Sursa: Economica

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Salubritate+deszapezire Tom

Deocamdată, 10 din 10 la capitolul miros pestilențial. Să mai tacă din gură. De aia lucrează noaptea, pentru că "inspectorii nu au program"?

 


  • V2A
  • Posted:
  •  

Re: Salubritate+deszapezire V2A

Proiect de hotărâre privind constituirea ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ PENTRU GESTIONAREA INTEGRATĂ A DEȘEURILOR MUNICIPALE ÎN MUNICIPIUL BUCUREȘTI
https://doc.pmb.ro/institutii/cgmb/proie ... euri.pdf
ph_priv_const_asoc_gestionareI_deseuri.pdf
ph_priv_const_asoc_gestionareI_deseuri.pdf (7.56 MB; downloaded 205 times)

 


Re: Salubritate+deszapezire PTMZ

Proiectul de hotărâre privind aprobarea asocierii dintre Municipalitate şi cele şase sectoare ale Capitalei pentru constituirea unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară (ADI) care vizează gestionarea integrată a deşeurilor în Bucureşti a fost adoptat în şedinţa Consiliului General de luni.

Hotărârea a fost adoptată cu 31 de voturi pentru, 14 împotrivă şi o abţinere şi aprobă participarea municipiului Bucureşti, în calitate de asociat-membru fondator, la constituirea asociaţiei, care urmează să aibă sediul pe bulevardul Regina Elisabeta nr. 47, la PMB, şi acordă împuternicirea expresă sectoarelor pentru a întruni calitatea de membri.

Totodată, se aprobă statutul asociaţiei, participarea Bucureştiului la patrimoniul iniţial al ADI cu o contribuţie în valoare de 60.000 de lei şi cotizaţia pentru Municipalitate de 500.000 lei pentru 2021.

Primarul general, Nicuşor Dan, este desemnat preşedinte al Adunării Generale a ADI pentru gestionarea integrată a deşeurilor municipale.


Nicuşor Dan a explicat că existenţa acestei ADI este o condiţie pentru accesarea fondurilor europene.


„Există cele şase hotărâri ale Consiliilor Locale ale sectoarelor prin care ele cer exact în temeiul Codului Administrativ împuternicirea din partea noastră să le permitem să se asocieze. Asta a fost prima etapă. Etapa a doua o parcurgem noi astăzi, în sensul că, pe de o parte, aprobaţi statutul, pe de altă parte, încuviinţaţi solicitările dumnealor şi le permiteţi să se asocieze; şi etapa a treia, în care din nou fiecare dintre cele şase Consilii Locale ale sectoarelor va vota o hotărâre prin care, în baza împuternicirii pe care noi azi le-o dăm, va vota statutul şi toate celelalte anexe şi după aceea, cu toate aceste şapte hotărâri, ne vom duce în faţa instanţei (…). Există nişte bani pe POIM, pe exerciţiul 2014-2020, pe care putem să-i luăm până la sfârşitul lui 2023. În baza existenţei acestei ADI, Primăria Generală sau primăriile de sector, fiecare pe zona sa de competenţă, vor putea să formuleze cereri pe POIM”, a spus primarul general, Nicuşor Dan.

Constituirea asociaţiei mai are ca scop realizarea unor investiţii pentru asigurarea unui sistem de management integrat al deşeurilor la nivelul municipiului Bucureşti, pentru care se va solicita finanţare prin programe operaţionale. Aceste investiţii vizează infrastructura de colectare selectivă a deşeurilor, staţii de sortare, instalaţii de digestie anaerobă a deşeurilor biodegradabile, de tratare mecano-biologică şi de recuperare materială, instalaţii pentru compostarea biodeşeurilor, pentru gestionarea deşeurilor de construcţii şi demolări, un centru de aport voluntar al deşeurilor voluminoase.

Consilierul local PNL Adrian Moraru a menţionat că a discutat cu persoane din POIM care i-au spus că sunt dispuse oricând să modifice Ghidul de finanţare astfel încât Primăria Capitalei sau sectoarele să poată accesa direct bani şi să nu fie nevoie de înfiinţarea unei noi structuri cu angajaţi şi alte cheltuieli.


Principiile pentru gestionarea deșeurilor care syau la baza acestui proiect sunt: „poluatorul plăteşte” şi „plăteşti cât arunci”.

Astfel, sunt vizate îmbunătăţirea calităţii serviciului de salubrizare, cu respectarea principiului „poluatorul plăteşte” şi „plăteşti cât arunci”, îndeplinirea ţintelor de reciclare şi de tratare a deşeurilor, precum şi respectarea standardelor europene privind protecţia mediului şi creşterea capacităţii de atragere a fondurilor pentru finanţarea investiţiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului.

Sursa: Economica

 



Re: Salubritate+deszapezire Cristi N

Primaria Sectorului 2 Bucuresti
Am creat  un ghid online https://salubrizare.ps2.ro/ cu toate informațiile utile, ce vă ajută să încheiați contracte pentru serviciul de salubrizare - sunt secțiuni separate pentru utilizatorii casnici care locuiesc la Bloc sau la Case, dar și pentru persoanele juridice.
👉 Ghidul vă prezintă pașii de urmat și toate detaliile esențiale pentru a fi corect informați înainte de a încheia un contract (tarifele legale, frecvența de ridicare a deșeurilor, modul în care veți fi facturați, drepturile pe care le aveți pentru a vă asigura că beneficiați de un serviciu de calitate).
ℹ Totodată, platforma vă facilitează accesul la încheierea digitală a contractului, fără ca dvs. să vă mai deplasați la sediul operatorului. Aici găsiți contractele în format editabil, așa cum au fost votate de Consiliu Local. Le puteți completa și transmite online la adresa: contractare@supercom.ro, prin curier sau Poștă la adresa: strada Gherghiței nr. 23 C.
Ce trebuie să știți pe scurt:
📌 Toți utilizatorii casnici ( Asociații de Bloc și Case) și non-casnici (persoane juridice, instituții) trebuie să aibă încheiat un contract pentru prestarea serviciul de salubrizare până la data de 31 decembrie 2021.
📌 În cazul celor ce locuiesc la bloc – Asociația de proprietari/locatari încheie contractul direct cu operatorul
📌 Persoanele fizice ce locuiesc la case încheie contract direct cu operatorul
📌 Aveți posibilitatea să vă personalizați contractul - În funcție de nevoile pe care le aveți – tipul de pubelă pe care îl aveți, numărul de recipiente pe care le dețineți , cât estimați că le veți umple
📌 Aveți opțiunea de a plăti  fix câte deșeuri produceți și de a vă alege ce fel de tarif vreți să plătiți. Dacă alegeți să predați deșeuri colectate selectiv, ajungeți să plătiți practic fracția umedă, căci Primăria Sectorului 2 subvenționează tariful pentru deșeuri din ambalaje, astfel încât utilizatorii achită 0.99 lei/tonă, fără TVA.
📌 Cei ce nu încheie contract până la 31 decembrie 2021 vor achita o taxă specială de salubrizare în cuantum de 21,5 lei/persoană/lună.

 


Re: Salubritate+deszapezire orex




PS
Ne asiguram ca urmasii nostri n-or sa ne dojneasca pentru ce au ”primit” de la tați, mame, mamai, tatai, bunici, bunice, unchi, matusi, ”comicariile astea”?  :yes:

 



Re: Salubritate+deszapezire Gabi23

Premieră pentru Sectorul 1: Am început construirea de platforme subterane pentru colectarea separată a deșeurilor pe cinci fracții

Primăria Sectorului 1 a demarat astăzi în cartierul Pajura lucrările de amenajare și amplasare a unor sisteme inteligente de colectare separată a deșeurilor pe 5 fracții. Primele două astfel de sisteme vor fi instalate pe străzile Pajurei nr. 14 și Pajurei nr. 3-5, în cadrul unui program pilot.
"Construim pentru prima dată în istoria Sectorului 1 platforme subterane pentru colectarea separată a deșeurilor. Este vorba de platforme ultramoderne de colectare separată a deșeurilor pe cinci fracții dotate cu panou fotovoltaic pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorilor sistemului electronic, sistem electronic de acces pentru utilizatorii dedicaţi cu transmiterea datelor la distanţă și sistem electronic de informare/avertizare a gradului de umplere a containerelor cu transmiterea datelor la distanţă. Astfel, se elimină mirosul neplăcut de gunoaie, crește gradul de curățenie și sunt modernizate spațiile dintre blocuri", a declarat primarul Sectorului 1.

Ce deșeuri vom colecta separat?

 Deșeuri reziduale- se vor depune toate deșeurile care nu pot fi reciclate;
 Deșeuri biodegradabile- se va depune gunoiul rezultat din resturi de alimente;
 - Plastic/Metal- se vor depune ambalajele din plastic, recipientele tip PET şi cele din metal;
 - Hârtie/Carton- se vor depune materiale fabricate din hârtie sau carton;
 Sticlă- se vor pune ambalajele din sticlă.

Dotările platformelor de colectare separată:

 Sistem electronic de acces pentru utilizatorii dedicaţi cu transmiterea datelor la distanţă;
 Sistem electronic de informare/avertizare a gradului de umplere a containerelor cu transmiterea datelor la distanţă;
 Cip de identificare electronică pentru fiecare container;
 Sistem tip macara pentru ridicarea din subteran a containerelor pentru golire;
 Panou fotovoltaic pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorilor sistemului electronic;
 Sistem supraveghere video pentru punctul de colectare.

Menționăm faptul că fiecare container subteran are capacitatea de 3 mc, iar senzorii și celelalte echipamente de monitorizare vor detecta dacă tipurile de deșeuri sunt sau nu amestecate între ele.

Sursa: https://www.primariasector1.ro/articole/ ... -fractii

 


  • Utilizator anonim 2
  • Posted:
  •  

Re: Salubritate+deszapezire Utilizator anonim 2

Si cind o sa considere senzorii ca ai amestecat ce nu trebuie, o sa iti trimita mascatii acasa...
Acum serios, numai sortator de gunoaie neplatit nu am ajuns, ca in rest sint bun la toate. Nu numai neplatit dar si amendat daca nu fac ce considera unii.
In loc sa faca dracu' cum era pe vremuri: doua-trei modele de sticla de bere, doua de lapte si iaurt cu garantie pe ele si mai putin plastic in ambalaje, pun biciul pe cetatean, supus oprobiului public ca nu e destul de "civilizat" sa faca munca altora.

Madam Clotilde si-a facut ucenicia prin America, vad ca nu s-a prins de ea ideea cu tocatorul de resturi alimentare ce ne-ar scapa de zoaiele si mirosul oribil din tomberoanele dimbovitene. Trebuie sa ne complicam cu "fractia umeda".

Pe Berceanu de la Garda de mediu l-au mazilit repede, repede. Dau drumul baietii la gazele de putrefactie de la gropile de gunoi "ecologice" intr-o veselie, otravindu-ne pe toti pentru ca nu au chef sa cheltuie banii pe gazul de adaos necesar arderii ca la carte si nu ii mai vede nimeni. Dar noi sintem grijului cu biata planeta, civilizam romanul barbar cu vorbe intelepte, amenintari si amenzi ca isi arunca conserva de peste in containerul gresit.

PS: pai daca tot sintem capitalisti, moderni, evoluati si plin de senzori, hai sa facem altfel: ma platesti pentru deseurile pe care le arunc la ghena. Nu ma pune sa merg la nu stiu ce centru de colectare de la mama zmeilor ci la ghena mea, intesata de electronica. Am cardul, duc un kg. de hirtie, pac! credit X lei. Sticla? Y lei. Asa da. Nu sa le dau eu gratis gunoiul meu gata sortat pe care ei il valorifica in folos propriu.

 


Go to page:  1  ... 3 4 5 6 7 8 9
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Infrastructura, utilitățile și serviciile publice din București  • 
Choose destination

Since our 2420 forum members have written 433233 posts in 5390 topics and 518 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use