Zona metropolitană BucureștiLucrări de modernizare și extindere a infrastructuriiLucrări finalizate începând cu anul 2006Pasaj suprateran Doamna Ghica (parte din inelul median) (FINALIZAT 2023, NERECEPŢIONAT)

 

Topic: Știri și articole din presă

132 posts, 52643 views
⚠  Forum Rules
 
Go to page:  1  ... 4 5 6 7 8 9 10
 
 

📖 Pagination options
Re: Știri și articole din presă andrei11

Primarul general Nicuşor Dan a avansat luni seara un nou termen pentru Pasajul Doamna Ghica, parte din viitoarea linie de tramvai Berceni-Pipera.

„Probabil că la sfârşitul anului 2022 (se va da în folosinţă Pasajul Doamna Ghica – n.r.), aşa, vorbind foarte grosier”, a precizat el, pentru B1 TV, preluat de Agerpres.
Sursa
Întrebare:
Care line de tramvai ?  :headbash:  :rofl:

 


  • V2A
  • Posted:
  •  

Re: Știri și articole din presă V2A

https://spotmedia.ro/stiri/social/veste-proasta-pentru-pasajul-doamna-ghica-s-a-anulat-din-nou-licitatia-pentru-tablier-se-amana-iar-finalizarea-proiectului
Veste proastă pentru Pasajul Doamna Ghica: S-a anulat, din nou, licitația pentru tăblier. Se amână iar finalizarea proiectului?

Trustul de Clădiri Metropolitane București (TCMB) SA a anulat pentru a doua oară licitația pentru achiziția tăblierului metalic al Pasajului Doamna Ghica.

De ce s-a ajuns în această situație și ce urmează a explicat pentru Spotmedia.ro directorul companiei municipale, Cristian Hiver.

Prima licitație pentru realizarea și achiziția unui tăblier metalic pentru Pasajul Doamna Ghica a fost lansată în timpul administrației Gabrielei Firea. Și s-a publicat în Sicap pe data de 24 februarie 2020.

La acea procedură au depus oferte 3 societăți: Maeg Costruzioni Spa, Martifel România și Metabet CF S.A.



Licitația respectivă a fost anulată.

Spotmedia.ro a solicitat, la acel moment, informații despre modul în care se va realiza acest tăblier metalic. Din păcate, administrația Firea a refuzat să comunice orice informație relevantă cu privire la acest subiect. Și a revenit cu un răspuns sfidător la adresa bucureștenilor, pe care îl regăsiți în imaginea de mai jos.



Surse din cadrul PMB au transmis, la acel moment, că, de fapt, Trustul de Clădiri Metropolitane voia să își cumpere materiale de construcții și să construiască tăblierul metalic în regie proprie.

Dar abia după ce Nicușor Dan și-a preluat mandatul a acceptat Primăriei Capitalei să ne dea și detalii. Mai exact, ne-a transmis că Trustul își comandase 188 dintre cele 953 de tone de fier de care avea nevoie pentru a realiza tăblierul metalic. Și că de uzinarea fierului urma să se ocupe societatea Sc Baurom Construct SRL.

Până la urmă, PMB a renunțat la realizarea tăblierului metalic prin intermediul acestei metode.

Ulterior – cu o nouă conducere executivă – TCMB a relansat, pe data de 30 iulie 2021, licitația pentru atribuirea de lucrări pentru tăblierul metalic. Dintre cele trei firme care au participat la licitația precedentă pentru tăblierul metalic, a mai depus ofertă doar Meta Bet CF SA.

Dar și această licitație s-a anulat.



În acest condiții, l-am întrebat pe directorul executiv al TCMB SA, Cristian Hiver, de ce e atât de greu de atribuit acest contract. Și dacă există exigențe tehnice pe care firmele care se înscriu la licitație nu reușesc să le îndeplinească.

Iată ce ne-a spus directorul TCMB SA.

„Nu este vorba despre chestiuni tehnice aici. Acel tăblier nu este chiar atât de complicat de realizat. Și există firme care îl pot face. Haideți să luăm exemplul Podului Ciurel, unde lucrările la tăblier au fost de mai mare amploare. Și s-au putut realiza.

În cazul nostru, al licitației din acest an pentru tăblierul de la Doamna Ghica, s-au prezentat mai multe firme. Dar numai una a depus ofertă.

La un moment dat, în cadrul procedurii, a fost nevoie să cerem o serie de clarificări. Nu pentru că așa am vrut noi, ci pentru că așa ne cere legea. Iar societatea care a depus ofertă nu ne-a răspuns.

Nu cunosc motivul pentru care nu a răspuns această societate. Așa că – tot potrivit legii – nu aveam altă soluție decât să anulăm procedura. Vă dați seama că pentru noi nu avea cum să fie asta o veste bună.

Eu nu consider că putem face noi, TCMB, acel tăblier. Pentru că e nevoie ca lucrările să fie executate de specialiști în așa ceva. Așa că noi vom relansa licitația.

Trebuie acum să așteptăm niște zile, după cum ne cere legea, ca să se poată depune contestații, dacă vor fi. Și, ulterior, vom relansa licitația.

Vom comunica și cu Primăria, dar și cu piața de profil. Nu pot spune cu siguranță, dar mă gândesc că poate – din cauza istoricului său – Trustul nu prezintă o încredere foarte mare în rândul mediului privat. Or, în acest domeniu, încrederea contează foarte mult.

Așa că vom încerca să o restabilim. Sunt lucruri de care mă voi ocupa, în următoarele săptămâni”, a precizat pentru Spotmedia.ro directorul TCMB SA, Cristian Hiver.

Acesta a mai spus că - atunci când și-a asumat finalizarea lucrărilor la pasajul Doamna Ghica până la sfârșitul anului 2022 – TCMB SA și-a luat și o marjă de siguranță, în privința perioadei de lucrări.

În aceste condiții, Cristin Hiver susține că, la acest moment, speră că nevoia de a anula și de a relansa licitația pentru tăblierul metalic să nu amâne termenul de finalizare.

Potrivit directorului TCMB, societatea se va ține de cuvânt cu privire la finalizarea, în această toamnă, a lucrărilor de la sol, din jurul șanierului.

Cristian Hiver a precizat că astăzi se toarnă asfalt, în preajma pasajului. Și că, în scurt timp, se va finaliza sistematizarea la sol și s-ar putea redeschide traficul, pe lângă șantier, pe toate căile de acces și de ieșire din intersecția Șoselei Colentina cu strada Doamna Ghica.

 


Re: Știri și articole din presă subway guru

Eu nu consider că putem face noi, TCMB, acel tăblier…
Bre nea analfabetul tehnic, acolo e nevoie de tablier!

 


Re: Știri și articole din presă shoppy

O fi auzit si el de tăblie pe la el prin gospodarie.
Administratia Nimic Dan in actiune.

 


Re: Știri și articole din presă cris_m

subway guru wrote here:
Eu nu consider că putem face noi, TCMB, acel tăblier…
Bre nea analfabetul tehnic, acolo e nevoie de tablier!
E hai, poate asa a inteles belgianul ca se zice in romana...

 


Re: Știri și articole din presă orex

Pasajele din Bucureşti: PMB a primit o singură ofertă la a treia licitaţie pentru tablierul metalic de la Pasajul Doamna Ghica / Şanse mici pentru finalizarea podului în 2022
Primăria Capitalei a primit o singură ofertă la a treia licitaţie organizată pentru livrarea tablierului metalic de la pasajul suprateran Doamna Ghica, una dintre cele mai aglomerate intersecţii din Bucureşti.

Firma Scandiuzzi Steel din Italia a depus unica oferta la licitaţia pentru tablierul metalic relansată pe 11 noiembrie după alte două încercări ratate.

Tablierul metalic, piesa esenţială pentru finalizarea pasajului, costă aproape 22 de milioane de lei (aproape 20% din valoarea proiectului), iar durata de execuţie este cuprinsă între 5 şi 8 luni.

Iese în evidenţă faptul că între valoarea de la prima licitaţie din februarie 2020 (21,5 milioane) şi ultimele două licitaţii nu este practic nicio diferenţă de preţ, deşi la materialele de construcţii în special, oţel, preţurile au explodat.

Este a treia licitaţie pentru livrarea tablierului metalic: prima, lansată în februarie 2020, în mandatul fostului primar Gabriela Firea, a fost anulată, deşi avea trei oferte, iar a doua, în mandatul actualului primar general, lansată în iulie 2021, a fost anulată în toamnă, după ce singura ofertă depusă, Metabet, a fost declarată neconformă. Preţul ofertei reprezintă 70% din punctaj, în timp ce componenta tehnică 30%.

Evaluarea ofertei ar urma să se termine în primele zile din februarie după care, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile din procedură, se poate semna contractul.

Chiar şi cu un calendar accelerat, finalizarea pasajului până la sfârşitul anului 2022 este practic, imposibilă. Recepţia podului la sfârşitul anului viitor ,după cum promitea primarul Nicuşor Dan, era estimată în vară, cu condiţia semnării contractului pentru tablier la a doua licitaţie.

Gabriela Firea a început lucrările la pasaj în septembrie 2019 şi a promis inaugurarea până la finalul anului 2020

Lucrările pentru construirea Pasajului Doamna Ghica au început în septembrie 2019, antreprenor fiind Trustul de Clădiri Metropolitane, Companie din subordinea PMB, iar costul lucrărilor a fost stabilit la 110 milioane lei. În vara anului 2020, înainte de alegerile locale, fostul primar general promitea inaugurarea pasajului până la finalul acelui an. Pe şantier, însă, lucrările au încetinit şi chiar s-au blocat la un stadiu fizic de execuţie de sub 50% pentru că Municipalitatea nu a reuşit să asigure finanţarea lucrărilor.

Linie de tramvai între Pipera şi „cartierele dormitor”
În proiectul tehnic, pasajul nu a fost prevăzut şi cu linie de tramvai care ar putea asigura transportul public între zona de business Pipera şi cartierele „dormitor” Pantelimon şi Titan. Atunci când a decis să acorde sprijinul financiar pentru reluarea lucrărilor, Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a menţionat că linia de tramvai este necesară (n.r înseamnă reducerea carosabilului la o singură bandă pe sens).

 


Re: Știri și articole din presă orex

Pasajul Doamna Ghica : Primăria Capitalei a acceptat singura ofertă depusă pentru tablierul metalic. A treia licitație pentru piesa metalică, la costurile din februarie 2020, deși prețurile au explodat
Primăria Capitalei a acceptat oferta companiei Scandiuzzi Steel (Italia), singura ofertă depusă la a treia licitație pentru livrarea și montarea tablierului metalic al Pasajului suprateran Doamna Ghica, în sectorul 2, una dintre cele mai aglomerate intersecții din București. Oferta firmei din Italia, de aproape 22 de milioane de lei are aceeași valoare cu prețul pe care îl estima PMB în 2020 la lansarea primei licitații, deși prețurile la materiale de construcții au explodat. Desemnarea câștigătorului, echivalent cu acceptarea ofertei a venit din partea primarului sectorului 2 Radu Mihaiu care susține că sunt șanse pentru finalizarea pasajului până la finalul anului. Și la licitația anterioară (a doua licitație) s-a depus tot o singură ofertă, a companiei Metabet din România pe care PMB nu a acceptat-o.

Durata pentru livrare și montare este de șapte luni și jumătate a spus Primarul Radu Mihaiu : ,,Veste bună pentru Sectorul 2: A fost desemnat câștigătorul licitației pentru tăblierul de pod de la pasajul Doamna Ghica. A fost anunțat câștigătorul licitației pentru producția tăblierului de pod de la pasajul Doamna Ghica. Valoarea contractului este de 21,8 milioane lei, iar termenul pentru livrare este șapte luni și jumătate de la semnarea contractului. După două licitații eșuate pentru acest element crucial al proiectului, mă bucur să pot anunța acest pas important în dezvoltarea Sectorului 2. Este un progres care ne pune în linie dreaptă către finalizarea pasajului Doamna Ghica anul acesta.” Tablierul metalic este o piesă esențială a Pasajului ( reprezintă aprox. o cincime din costul pasajului), însă livrarea și montarea în termen a tablierului nu garantează finalizarea pasajului până la sfârșitul anului, după montare fiind necesară așezarea predalelor din beton și apoi lucrările pentru hidroizolație, rosturi și așternerea covoarelor asfaltice.

Primăria sectorului 2 a sprijinit cu 30 de milioane de lei reluarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica. PMB execută lucrările în regie proprie, cu Trustul de Clădiri Metropolitane, compania care face și lucrările de modernizare pe Prelungirea Ghencea.

 


Re: Știri și articole din presă orex

PMB a semnat contractul pentru tablierul metalic al Pasajului Doamna Ghica
Primăria București prin Trustul de Clădiri Metropolitane (TMCB) a semnat cu firma Scandiuzzi Steel (Italia) contractul pentru tablierul metalic al Pasajului suprateran de la Doamna Ghica, procedura de achiziție fiind la a treia încercare pentru livrarea piesei care a ,,ținut”. șantierul pe loc. Contractul cu producătorul din Italia, singura companie care a depus ofertă, a fost semnat pentru aproape 22 de milioane de lei, cost identic cu cel de la licitațiile anterioare, deși prețurile la materialele de construcții, mai ales oțel, au explodat în ultimii 2 ani. Oferta companiei a fost depusă la termenul limită 14 decembrie 2021, iar PMB a acceptat-o ca fiind conformă.

Este a treia licitaţie pentru livrarea tablierului metalic: prima, lansată în februarie 2020, în mandatul fostului primar Gabriela Firea, a fost anulată, deşi avea trei oferte, iar a doua, în mandatul actualului primar general, lansată în iulie 2021, a fost anulată în toamnă, după ce singura ofertă depusă, Metabet, a fost declarată neconformă. Preţul ofertei reprezintă 70% din punctaj, în timp ce componenta tehnică 30%. Potrivit Caietului de Sarcini, termenul de livrare și montaj este cuprins între 5 și 8 luni ceea ce, teoretic, ar permite deschiderea pasajului din sectorul 2 până la sfârșitul anului. Primăria Sectorului 2 a sprijinit cu 30 de milioane de lei reluarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica. PMB execută lucrările în regie proprie, cu Trustul de Clădiri Metropolitane, compania care face și lucrările de modernizare pe Prelungirea Ghencea.

Gabriela Firea a început lucrările la pasaj în septembrie 2019 şi a promis inaugurarea până la finalul anului 2020
Lucrările pentru construirea Pasajului Doamna Ghica au început în septembrie 2019, antreprenor fiind Trustul de Clădiri Metropolitane, Companie din subordinea PMB care a scăpat de dizolvare, iar costul lucrărilor a fost stabilit la 110 milioane lei. În vara anului 2020, înainte de alegerile locale, fostul primar general promitea inaugurarea pasajului până la finalul acelui an. Pe şantier, însă, lucrările au încetinit şi chiar s-au blocat la un stadiu fizic de execuţie de sub 50% pentru că Municipalitatea nu a reuşit să asigure finanţarea lucrărilor.

Tot în sectorul 2 Primarul Radu Mihaiu a depus cerere de finanțare prin Programul Anghel Saligny pentru trei pasaje : la intersecția bulev. Ferdinand cu bulev. Gării Obor, la intersecția Fundeni cu strada Gherghiței și la trecerea CFR de la Baicului.

 


Re: Știri și articole din presă Cristi N

Trustul de Cladiri Metropolitane

Bună ziua,
ℹ️ 💧💦  În data de 28.02.2022, începând cu ora 23:00, se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă pe conducta de fontă existentă de la intersecția străzilor Sinaia cu Doamna Ghica. Oprirea va dura 5 ore, timp în care vor fi executate lucrările de cuplare a rețelelor.
Din respect pentru dumneavoastră, scopul nostru constant este să realizam obiectivul nostru principal! Step by step!✅🤝
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!

 


Re: Știri și articole din presă andrei11

Club Feroviar

Mihaiu, primar Sector 2: Un tramvai va lega cartierul Pantelimon de Pipera

Pasajul de la Doamna Ghica ar trebui finalizat până la sfârşitul anului, iar proiectul va include într-o etapă ulterioară şi tramvai, în ciuda modului în care a fost gândit de fosta administraţie a Capitalei, spune primarul.

Proiectul care prevede o linie de tramvai care să lege sectorul 2 al Ca­pitalei de comuna Pantelimon, res­pectiv relocarea Uzinei de Repa­ra­ţii STB Atelierele Centrale din centrul oraşului către Pantelimon, mer­ge înainte, însă efortul birocratic este unul major, ceea ce face ca avan­sul să fie unul lent, a explicat Radu Mihaiu, primarul sectorului 2, în emisiunea ZF Investiţi în Româ­nia!.
...Un alt proiect important asumat de administraţia din sectorul 2 al Capitalei ţine de linia de tramvai care va lega cartierul-dormitor Pantelimon de cartierul de business Pipera, un proiect care va aduce ca efect secundar şi o conexiune între cartierul Titan şi zona de business Pipera. Traseul acestei linii include şi pasajul Doamna Ghica, care a fost prevăzut în proiectul iniţial fără tramvai. Acum, administraţia a realizat un studiu de fezabilitate pentru a afla dacă proiectul poate susţine şi tramvai.
„Proiectul poate susţine tramvai, aşa se va face execuţia, sigur că tramvaiul nu va fi din prima zi, noi sperăm ca acest pasaj să se finalizeze la finalul acstui an, ceea ce nu este cazul şi pentru linia de tramvai dintre Delfinului şi Petricani. Asta cu siguranţă nu poate fi finalizată anul acesta, ceea ce înseamnă că nici pe pasaj nu va fi în primă fază linie de tramvai pentru că nu are niciun sens. Dar toată infrastructura va fi făcută în aşa fel încât să suporte tramvai. Am toate asigurările atât de la constructor cât şi de la proiectant că se va putea implementa uşor o linie de tramvai“.

 


Re: Știri și articole din presă Media

Vor sa mute URAC în Pantelimon?
Se pregătește un tun imobiliar sau dacă au pic de bune intenții fac acolo muzeul transportului în comun și alte zone cultural recreative?

 


Re: Știri și articole din presă DocOctavius

Mai probabil imobiliar ca nu le merge cu moara lui Asan și URAC probabil nu e înscris ca monument istoric.

 


Re: Știri și articole din presă shoppy

Muzeul trebuie sa fie la Depoul Victoria ca sa fie central, legat de linia turistica si in circuitul muzeelor din zona(Antipa, Taranului, Geologie si Hartilor), daca il face la Obor o sa fie mult mai greu de integrat.
Pana la urma este normal, nu are rost sa stai cu uzina intre blocuri, mai bine sa se dezvolte zona cu cap si sa incasezi impozite.

 


Re: Știri și articole din presă orex

Nicușor Dan, despre Pasajul Doamna Ghica : ,,nu știu dacă terminăm până la sfârșitul anului”/Când începe montarea tablierului metalic
Primăria Capitalei nu garantează finalizarea lucrărilor la pasajul suprateran de la Doamna Ghica până la sfârșitul anului, montarea tablierului metalic fiind estimată să dureze până la sfârșitul toamnei, perioadă în care este posibil să nu se mai poată face asfaltări din cauza temperaturilor scăzute, a recunoscut vineri, Primarul General Nicușor Dan. Intersecția de la Doamna Ghica este una dintre cele mai aglomerate din tot Bucureștiul, șoferii pierd zeci de minute doar pentru a trece zona și din cauza restricțiilor impuse pentru șantierul pe care de mai multe luni nu se mai lucrează în lipsa tablierului metalic, piesa care va asigura traversarea șoselei Colentina. Contractul pentru achiziția și montarea tablierului metalic a fost semnat de-abia la a treia încercare, cu o firmă specializată din Italia, montarea tablierului va începe în vară și se va termina la sfârșitul toamnei, moment de la care, inaugurarea podului la care se lucrează încă din 2019 depinde foarte mult de vreme, a explicat Nicușor Dan : ,,Acolo au fost două licitații eșuate din partea noastră (n.r PMB) a Companiei Municipale Trustul de Clădiri Metropolitane, nu vreau să comentez mai mult, este o Companie pe care am reușit cu greu să o aducem la suprafață. În momentul acesta contractul pentru tablierul metalic este semnat, livrarea tablierului se va face din vară și va fi instalat până la sfârșitul acestei toamne…nu știu dacă ….cu asfaltul ne vom încadra până la sfârșitul anului, dar în orice caz cu tablierul ne vom încadra la sfârșit de toamnă” a precizat la Primăria Capitalei, Nicușor Dan într-o conferință de presă la care a participat și comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean. Pentru Pasajul Doamna Ghica, Primăria Capitalei ar fi luat în calcul și posibilitatea montării unei linii de tramvai care să facă legătura între Pantelimon -Delfinului și Pipera, o zonă și mai aglomerată de la deschiderea tronsonului de autostradă urbană spre Ploiești.

 


Go to page:  1  ... 4 5 6 7 8 9 10
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Pasaj suprateran Doamna Ghica (parte din inelul median) (FINALIZAT 2023, NERECEPŢIONAT)  • 
Choose destination

Since our 2419 forum members have written 433207 posts in 5388 topics and 518 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use