Regiunile RomânieiMunteniaJudețul BrăilaLucrari de modernizare si extindere a infrastructurii

 

Topic: Modernizare Parc Monument - Strada Grigore Alexandrescu - buclă Radu Negru

43 posts, 7983 views
 
Go to page:  1 2 3 4
 
 

📖 Pagination options
Modernizare Parc Monument - Strada Grigore Alexandrescu - buclă Radu Negru PTMZ

Pe data de 30 iulie, Primăria Brăila a lansat o licitație pentru faza a doua de proiectoare și faza de execuție privind modernizarea transportului electric în zona Parc Monument - Radu Negru. Bugetul alocat este în valoare de 28.917.676,83 RON, cu finanțare europeană prin POR. Ponderea punctajului:
- 95% preț
- 5% garanția extinsă a lucrărilor

Până la termenul limită pentru depunerea ofertelor din 7 septembrie, au depus ofertă 2 ofertanți:
1) Asocierea TANCRAD - MARI VILA COM, cu BAICONS IMPEX S.R.L. în calitate de subcontractant (1,48%)
2) Asocierea EURO BULILDING S.R.L. - COMPANIA CONSTRUCȚII FEROVIARE - PEIESI, cu următorii subcontractanți:
- REȚELE IAȘI (7,83%)
- STONER COM S.R.L. (8%)
Evaluarea ofertelor are ca termen 2 decembrie.
Link E-licitație: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100100398

 


Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

PTMZ wrote:
Pe data de 30 iulie, Primăria Brăila a lansat o licitație pentru faza a doua de proiectoare și faza de execuție privind modernizarea transportului electric în zona Parc Monument - Radu Negru. Bugetul alocat este în valoare de 28.917.676,83 RON, cu finanțare europeană prin POR. Ponderea punctajului:
- 95% preț
- 5% garanția extinsă a lucrărilor

Până la termenul limită pentru depunerea ofertelor din 7 septembrie, au depus ofertă 2 ofertanți:
1) Asocierea TANCRAD - MARI VILA COM, cu BAICONS IMPEX S.R.L. în calitate de subcontractant (1,48%)
2) Asocierea EURO BULILDING S.R.L. - COMPANIA CONSTRUCȚII FEROVIARE - PEIESI, cu următorii subcontractanți:
- REȚELE IAȘI (7,83%)
- STONER COM S.R.L. (8%)
Evaluarea ofertelor are ca termen 2 decembrie.
Link E-licitație: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100100398

A fost depășit termenul limită pentru evaluări. Am uitat să precizez că licitația se află în evaluare financiară.

 


Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

Licitația respectivă, pentru Radu Negru - Monument, a fost anulată.

 


Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

A fost relansată licitația pentru Radu Negru - Monument. Bugetul alocat a rămas neschimbat. Termene limită:
- depuneri oferte: 16 aprilie
- evaluări: 15 iulie
Link E-licitație: http://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100114997

 


Re: Știri, noutăți, perspective Antonio_George

Mai întâi, în prima fază, se începe în luna mai, Bulevardul Independentei, unde, linia, se degradează pe zi ce trece, iar mai apoi urmând și tronsonul mentionat mai în sus ( Radu Negru -  Parc  Monument ), iar în ultima fază, vidinul!
       Cel mai probabil, pe tronsonul Radu Negru - Parc Monument, linia se va extinde și până în Lacul Sarat, doar auzite!

 


Re: Știri, noutăți, perspective Costin

Tu ai deschis linkul de mai sus? Ce mai dai informatii "pe auzite" cand ai toata licitatia acolo si rezulta clar ca nu ai dreptate?

Lasati zvonurile de garaj!

 


Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

PTMZ wrote:
A fost relansată licitația pentru Radu Negru - Monument. Bugetul alocat a rămas neschimbat. Termene limită:
- depuneri oferte: 16 aprilie
- evaluări: 15 iulie
Link E-licitație: http://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100114997

Anulată. Nu a ofertat nimeni.

 


Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

A fost relansată licitația pentru reabilitarea liniei din zona Radu Negru - Monument. Bugetul alocat a rämas neschimbat. Termene limită:
- depuneri oferte: 9 iulie
- evaluări: 1 octombrie
Link E-licitație: http://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100121607

 


Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

Primăria Municipiului Brăila se confruntă cu o problemă destul de ciudată atunci când vine vorba despre câteva investiții pe care le are în plan pentru schimbarea la față a unor zone importante din oraș. Deși municipalitatea a organizat licitații în mod repetat, câteva proiecte s-au izbit de un dezinteres total venit din partea firmelor de construcții. Primarul Marian Dragomir a vorbit despre acest subiect al unor lucrări care se lasă așteptate la nivelul Municipiului Brăila, explicând că problema este analizată și că se încearcă găsirea unei soluții. Potrivit edilului-șef, mai multe licitații organizate de Primărie în ultima perioadă s-au soldat cu eșecuri, în sensul că fie nu s-a stabilit niciun câștigător, fie s-au lovit de o neparticipare generală. Dragomir chiar a dat câteva exemple: modernizarea transportului electric în Parcul Monument - cartierul Radu Negru, precum și reabilitarea segmentului de pe Calea Galați dintre Bulevardul Dorobanților și Bulevardul Independenței. După cum a explicat primarul, un posibil motiv pentru această lipsă de interes din partea firmelor de construcții l-ar reprezenta faptul că prețul materialelor a crescut foarte mult în ultima perioadă, astfel că proiectele propuse de administrația publică locală nu mai sunt considerate de interes.

”La Strada Grigore Alexandrescu și la Parcul Monument - reabilitare inclusiv cu piste de biciclete -, s-au organizat trei licitații în urma cărora nu am avut niciun câștigător. La segmentul de Calea Galați dintre Bulevardul Dorobanți și Bulevardul Independenței au fost organizate cinci licitații la care nu a existat niciun participant”, a declarat Dragomir.

Acesta a explicat că deja se lucrează la refacerea documentațiilor astfel încât să se țină cont de prețurile materialelor de construcții la momentul actual. Ulterior, potrivit lui Dragomir, vor urma alte licitații în speranța că de această dată lucrurile se vor mișca.

”Am semnat deja documentele, suntem în SEAP în momentul de față pentru reproiectare, ca urmare a faptului că, de la data depunerii documentației și aprobării contractelor de finanțare europeană și până în prezent, prețul materialelor de construcții a avut o adevărată explozie pe zona respectivă. Și atunci niciun constructor nu dorește să participe. Se dovedește încă o dată că lucrările nu au fost supraevaluate, dar ca urmare a creșterii prețurilor materialelor este nevoie să facem o reactualizare și proiectare separată. Lucru care se întâmplă deja atât pentru Strada Grigore Alexandrescu cât și pentru Calea Galați. Suntem în perioadă de licitație publică în momentul de față”, a completat primarul, în încercarea de a explica faptul că proiectele au fost bine realizate, însă motivele pentru care firmele constructoare nu participă la licitații sunt cu totul altele.

Ce presupun cele două proiecte, realizate cu fonduri europene
Proiectul privind modernizarea transportului electric în zona Parc Monument - Radu Negru (inclusiv Strada  Grigore Alexandrescu) are o valoare totală de 12.935.506 euro. Acesta prevede asfaltarea străzii și a trotuarelor, trecere la nivel la fiecare intersecție cu Strada Grigore Alexandrescu, înlocuirea liniei de tramvai, amanajare spații verzi, pistă de biciclete, stații și peroane noi, precum și două tramvaie noi. Celălalt proiect face referire la modernizarea transportului electric pe Calea Galați și are o valoare totală de 3.596.377 euro. Acesta prevede asfaltarea străzii și a trotuarelor, realizarea a 45 de locuri de parcare, modernizarea spațiilor verzi și înlocuirea liniei de tramvai și a rețelei de contact.



Măcar câteva proiecte au avut atractivitate pentru constructori
Întrebat dacă a discutat cu constructorii pentru a vedea de ce nu s-au prezentat, primarul a explicat ironic faptul că nu poate face acest lucru și nici nu poate invita societăți să participe, deoarece ar ajunge ”într-un loc cu multă răcoare”.

”Am putea să discutăm doar într-un loc în care este mult mai răcoare decât în această cameră, ca urmare a faptului că este total ilegal să contactăm societăți pe care să le întrebăm dacă doresc sau nu să participe la licitație”, a mai adăugat edilul-șef.

[...]

Totodată, trebuie subliniat că și la alte două proiecte realizate prin fonduri europene, Primăria Municipiului Brăila a avut ceva mai mult succes. Potrivit primarului Marian Dragomir, unul dintre acestea este Modernizarea transportului electric pe Bulevardul Independenței. Proiect în valoare totală de 15.504.605 euro, care prevede asfaltarea străzii, trotuarelor, realizarea a 605 locuri de parcare, înlocuirea liniei de tramvai, a liniei de contact și parțial, a stâlpilor de susținere a liniei de contact, montarea de semafoare inteligente, stații și peroane noi, modernizare spații verzi și realizarea de fântâni tematice, amenajarea unei piste de biciclete, precum și îngroparea rețelei de utilități. Aici licitația s-a finalizat și municipalitatea a semnat în octombrie 2020 contractul cu Asocierea Peiesi - Tancrad. Chiar și așa, lucrările încă nu au fost demarate, deși se estima începerea lor în luna august. Și la Modernizarea transportului electric pe Șoseaua Baldovinești s-a finalizat licitația. Proiectul are o valoare de 13.523.848 euro și prevede asfaltarea străzii, trotuare, înlocuirea liniei de tramvai cu bandă dedicată pentru autobuze electrice, spații verzi și achiziționarea a 6 autobuze electrice și a tot atâtea stații de încărcare lentă și una rapidă ce vor fi amplasate în depoul Radu Negru.

Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei

 


Re: Știri, noutăți, perspective PTMZ

În urma decopertărilor făcute pe bulevardul Independenței, s-a recuperat o cantitate importantă de piatră cubică dar și de pavele din granit, de mari dimensiuni, așa-numitele lave, folosite pe vremuri pentru pavarea trotuarelor. Primarul Marian Dragomir ne-a declarat că piatra cubică a fost recuperată de pe spațiul dintre linia de tramvai și trotuarul central al bulevardului, în timp ce lavele au fost scoase de pe trotuarele laterale. Deocamdată, au fost recuperate doar o parte din cele folosite pe timpuri pe sectorul de bulevard dintre Calea Călărașilor și strada Școlilor. Urmează să fie scoase la lumină și cele aflate la vedere sau sub stratul de asfalt și pe pe celelalte segmente intrate în lucru. Atât lavele cât și piatra cubică vor fi inventariate și transportate în incinta unui depozit ”Braicar”. ”Tot ce recuperăm va fi folosit în cadrul unor amenajări sau reparații de pe raza municipiului. Nu vindem nimic! Piatra cubică va fi folosită în special în parcările nou amenajate, iar lavele vor fi folosite pentru reabilitarea unor trotuare de pe străzile din Centrul Vechi”, ne-a declarat primarul Marian Dragomir.

În altă ordine de idei, lucrările de pe bulevard, începute în urmă cu doar câteva săptămâni, se derulează într-un ritm neașteptat de bun. Deocamdată, se procedează la desființarea liniilor de tramvai, care urmează să fie înlocuite cu unele noi. În paralel, s-au făcut decopertări pe carosabil, de la Calea Călărașilor până spre strada 1 Decembrie 1918. De asemenea, s-au săpat șanțuri pe spațiul verde, pentru intervenții asupra unor rețele de utilități.

Reabilitarea bulevardului Independenței este un megaproiect în valoare de circa 15,5 milioane de euro. Lucrările sunt executate de firma ”Tancrad” Galați care a câștigat licitația organizată în acest sens. Șantierul s-a deschis oficial abia la sfârșitul lunii octombrie, din cauza unor contestații făcute de o firmă care a licitat pentru contractul de supervizare a lucrărilor. Termenul de execuție este de trei ani de la începerea lucrărilor. Proiectul de reabilitare urmărește: modernizarea sistemului rutier destinat transportului în comun - tramvaie; înlocuirea șinelor, stâlpilor, firului contact și sistemul de prindere al acestuia; modernizarea stațiilor - peroanelor - de tramvai; înființare de sistem E-Tiketing; modernizarea părții carosabile destinate traficului de autovehicule; înființare de piste pentru bicicliști; modernizarea trotuarelor și aleilor din parc; lucrări de amenajare a două fântâni arteziene noi; modernizarea fântânii arteziene existente; locuri de parcare noi; modernizarea spațiilor verzi și înființarea unui sistem de irigații inteligent aferent acestora; relocarea cablurilor aeriene în subteran; amenajare de mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, parcări biciclete și stâlpi de iluminat pietonal în parc; ridicarea căminelor de vizitare la cota curentă și înlocuirea capacelor existente cu unele noi). Toate acest lucrări enumerate mai sus vor viza, însă, doar porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Calea Galați, pe unde trece linia de tramvai. Porțiunea dintre Calea Galați și strada Carantinei urmează să fie reabilitată în cadrul unor proiecte ulterioare.

Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei

 


Modernizare strada Poet Grigore Alexandrescu + buclă Radu Negru Andrei Andraș

Primăria Municipiului Brăila a lansat o licitație pentru realizarea lucrărilor de modernizare a căii de rulare a tramvaielor situată pe strada Poet Grigore Alexandrescu (între Șoseaua de Centură și Șoseaua Buzăului), inclusiv bucla de întoarcere a tramvaielor adiacentă Depoului Radu Negru.

Durata contractului este de 12 luni de la semnarea contractului.

Bugetul alocat este în valoare de 86.375.202,84 RON, fonduri provenite din Programul Operațional Regional 2014 - 2020.

Ponderea punctajului:
- 90% preț;
- 10% experiența managerului de contract.

Termene limită:
- depuneri oferte: 6 iunie;
- evaluări: 6 decembrie.

Link E-Licitație: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-not ... 00165477

Caietul de sarcini:
caiet de sarcini-signed.pdf
caiet de sarcini-signed.pdf (2.78 MB; downloaded 97 times)

 


Re: Modernizare strada Poet Grigore Alexandrescu + buclă Radu Negru Antonio_George

Aici era vorba despre firma Tancrad care facea Parcul Monument + zona catre centura ( cartierul Radu Negru ), dar vad ca acum se face doar Parcul Monument.

 


Re: Modernizare strada Poet Grigore Alexandrescu + buclă Radu Negru stefan_br

Se pare ca proiectul initial a fost impartit in doua. Ieri am citit pe site-ul Braicar cum ca din 08.05. incep lucrarile din parc. Nu sunt insa informatii clare despre transportul spre Lacu Sarat. Teoretic pana s-ar incepe si lucrarile din Radu Negru, ar putea sa foloseasca 2 tramvaie pentru cartier si Lacu Sarat.

 


Re: Modernizare Parc Monument - Strada Grigore Alexandrescu - buclă Radu Negru Antonio_George

Cred ca se vor baga tramvaie, intorcand prin depou si mai departe sa mearga catre Lacul Sarat sau Combinat. Mai departe, catre oras, vor fi asigurate autobuze.

 


 
Go to page:  1 2 3 4
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Lucrari de modernizare si extindere a infrastructurii  • 
Choose destination

Since our 2422 forum members have written 433710 posts in 5399 topics and 518 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use