Topic: Știri și articole din presă
127 posts, 33091 views
📖 Pagination options
- orex
-
Posted:
-
Re: Știri și articole din presă
orex
Toţi cei şase candidaţi depun oferte pentru execuţia lotului Boiţa – Cornetu al Autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti. Se aşteaptă o decizie a CNAIR privind oferta Aktor care ar putea fi respinsă
Toţi cei şase candidaţi depun oferte pentru execuţia lotului Boiţa – Cornetu al Autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti. Se aşteaptă o decizie a CNAIR privind oferta Aktor care ar putea fi respinsă
Toate cele şase companii care participă la licitaţia restrânsă pentru proiectarea şi execuţia lotului 2 (Boiţa – Cornetu) al Autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti urmează să depună ofertele pentru următoarea etapă astăzi, la termenul limită, conform informaţiilor Economedia. După două prelungiri ale termenului până la care pot fi depuse candidaturile, (inițial a fost 20 septembrie, apoi 30 septembrie), astăzi, 20 octombrie sunt aşteptate ofertele celor şase asocieri şi constructori înscrişi în cursa pentru contractul de aproximativ un miliard de euro.
CNAIR SA a calificat, în urma aplicării criteriilor de selecție, conform algoritmului de calcul aferent Criteriilor de selecție nr. 1-5, următoarele candidaturi pe primele 6 locuri:
Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret A.S. – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret A.S.
Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.S. – Gülermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhüt A.Ş. – Yapi Merkezi Inşaat Ve Sanayi A.Ş. – Ozaltin Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S.
Asocierea Aktor S.A. – Rizzani De Eccher S.P.A.
Asocierea Strabag Srl – Acciona Construccion Sa
Impresa Pizzarotti & C S.P.A.
Astaldi Spa
Este aşteptată o decizie a Companiei de Drumuri privind oferta constructorului grec Aktor care ar putea fi exclus din licitaţie după ce ar fi ascuns o sancţiune primită de la Banca Mondială în decembrie 2020 pentru un contract (aducţiune de apă şi baraj) din Columbia. De altfel, excluderea unui constructor pe baza amenzii nedeclarate în Declaraţia de participare nu ar fi o premieră : o asemenea decizie s-a pus în practică în primăvară, atunci când constructorul chinez China Railway a fost exclus din licitaţia pentru Lotul 4 de pe aceeaşi autostradă, CNAIR invocând o sacţiune primită pentru un contract din Georgia. Constructorul Aktor lucrează pe lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeş – Turda şi a început efectiv lucrările pe lotul 3 al Autostrăzii de Centură A0 Bucureşti Sud.
Lotul 2 al Autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, are o lungime de 32 km, un cost estimat între 4,6 şi 5,2 miliarde lei, iar durata de realizare este de 18 de luni pentru proiectare şi 50 de luni pentru execuţie. Licitaţia a fost lansată în decembrie 2020.
Această secțiune conține principalele lucrări:
– 49 de poduri și viaducte
– 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 m și 1590 m
– Ecoduct în zona localității Lazaret.
- orex
-
Posted:
-
Re: Știri și articole din presă
orex
OFICIAL Răsturnare de situaţie la licitaţia pentru lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti: Din şase constructori calificaţi, doar turcii de la MAPA au depus ofertă pentru execuţia lotului Boiţa – Cornetu / Licitaţia, pe baza unui studiu de fezabilitate din 2008
PS
Nu ma sperie deloc acest fapt, au potential, totul e ca oferta depusa sa fie admisibila pana la urma!
Sigur aschia nu sare departe de trunchi!
OFICIAL Răsturnare de situaţie la licitaţia pentru lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti: Din şase constructori calificaţi, doar turcii de la MAPA au depus ofertă pentru execuţia lotului Boiţa – Cornetu / Licitaţia, pe baza unui studiu de fezabilitate din 2008
Răsturnare de situaţie la licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lotului 2 al Autostrăzii A 1 Sibiu – Piteşti după ce, din şase constructori calificaţi de la care CNAIR aştepta oferte pentru următoarea etapă, doar turcii de la Mapa au depus o ofertă, astăzi, la termenul-limită de la ora 15.00. Una dintre posibilele explicaţii pentru retragerea constructorilor din UE este Studiul de Fezabilitate prea vechi (2008) care, pentru un proiect atât de complicat, poate duce la elemente neprevăzute pe şantier.
În prima fază a procedurii au fost 11 constructori, apoi în iulie, la licitaţia restrânsă, CNAIR a selectat şase asocieri şi firme:
Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret A.S. – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret A.S.
Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.S. – Gülermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhüt A.Ş. – Yapi Merkezi Inşaat Ve Sanayi A.Ş. – Ozaltin Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S.
Asocierea Aktor S.A. – Rizzani De Eccher S.P.A.
Asocierea Strabag Srl – Acciona Construccion Sa
Impresa Pizzarotti & C S.P.A.
Astaldi Spa
„Miercuri, 20.10 2021, a avut loc depunerea ofertelor pentru Etapa a II-a (Propuneri Tehnice și Propuneri Financiare) pentru procedura de atribuire a contractului Proiectare și Execuție “Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 2, Boița – Cornetu”. Până la termenul limită de depunere a ofertelor s-a înscris următorul ofertant: ASOCIEREA MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. Menționăm faptul că, Etapa I a procedurii de licitație restrânsă “Proiectare și Execuție “Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 2:Boița – Cornetu” a fost finalizată în data de 23.07.2021 fiind transmise totodată și Invitațiile de participare la Etapa a II-a a procedurii – Etapa de depunere a ofertelor, către cei 6 Candidați precalificați la prima etapă. Operatorii economici interesați au avut la dispoziție un termen inițial de 2 luni pentru pregătirea ofertelor (20.09.2021), care a fost ulterior prelungit cu încă o lună, până la data de 20.10.2021, fiind astfel asigurat un termen mai mult decât suficient pentru pregătirea ofertelor”, a anunţat Compania de Drumuri.
După două amânări, CNAIR nu mai poate prelungi din nou, termenul, oferta MAPA fiind deja depusă, ceea ce înseamnă că din acest moment începe evaluarea acesteia. Este o situaţie complicată pentru că ar însemna ca unul dintre cele mai dificile proiecte de infrastructură rutieră din România să fie atribuit unui constructor care nu a mai lucrat pe şantierele din ţară.
PS
Nu ma sperie deloc acest fapt, au potential, totul e ca oferta depusa sa fie admisibila pana la urma!
Sigur aschia nu sare departe de trunchi!
- ByOnu
-
Posted:
-
- orex
-
Posted:
-
Re: Știri și articole din presă
orex
Autostrada Sibiu – Piteşti: O nouă contestaţie amână semnarea contractului pentru lotul 4 Curtea de Argeş – Tigveni / Ministerul Transporturilor promitea pe 13 octombrie semnarea contractului până la sfârşitul lunii
Autostrada Sibiu – Piteşti: O nouă contestaţie amână semnarea contractului pentru lotul 4 Curtea de Argeş – Tigveni / Ministerul Transporturilor promitea pe 13 octombrie semnarea contractului până la sfârşitul lunii
O nouă contestaţie amână semnarea contractului pentru construirea lotului 4 al Autostrăzii A1 Sibiu- Piteşti, deşi Ministerul Transporturilor dădea asigurări pe 13 octombrie că nimic nu mai poate împiedica semnarea contractului pentru tronsonul de 10 kilometri.
Compania de Drumuri a transmis într-un comunicat oficial că, deşi a invitat constructorul PORR să vină la sediu şi semneze contractul de 1,7 miliarde lei pentru lotul 4, procedura nu poate fi încheiată pentru că firma clasată pe lotul 2 (China Railway) a cerut Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) să reevalueze oferta austriecilor de la PORR.
„După decizia favorabilă a CNSC, CNAIR S.A., în calitate de Autoritate Contractantă, a solicitat imediat ofertantului câștigător să transmită documentele necesare și să se prezinte la sediul CNAIR S.A. pentru semnarea contractului. Concomitent cu acest demers, ofertantul clasat pe locul II a introdus o nouă contestație la CNSC cu privire la obligarea Autorității Contractante de a reevalua oferta depusă de firma câștigătoare. CNAIR S.A. cunoaște faptul că are obligația semnării contractului chiar dacă s-a depus plângere împotriva Deciziei inițiale, dar din cauza noii contestații depuse la CNSC de către ofertantul situat pe locul II, compania are obligația să aștepte soluționarea acesteia, potrivit legii. Precizăm că prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice fac imposibilă semnarea contractului, ca urmare a noii contestații depuse la CNSC”, a transmis CNAIR.
Pe 13 octombrie, Ionel Scrioşteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor promitea semnarea contractului cu PORR până la sfârşitul lunii. „Autostrada Sibiu – Piteşti, secţiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeş : După finalizarea procedurilor administrative, respectiv săptămâna viitoare, CNAIR va semna contractul de proiectare și execuție pentru Lotul IV, Tigveni – Curtea de Argeș, cu compania austriacă PORR, care a fost desemnată câștigătoare, după ce CNSC a respins ultima contestație. Este vorba despre un tronson de 10 km din Autostrada Sibiu – Pitești”, anunţa Scrioşteanu.
Tot pe 13 octombrie şi fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă anunţa semnarea contractului cu PORR. „A1 SIBIU – PITEȘTI TRONSONUL 4: CONTESTAȚIA COMPANIEI CHINEZE A FOST RESPINSĂ, CONTRACTUL POATE FI SEMNAT Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins contestația depusă de o companie chineză împotriva câștigătorului desemnat pentru execuția tronsonului 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) din Autostrada A1 Sibiu – Pitești”, scria Drulă pe pagina sa de Facebook.
Licitaţia a fost lansată în urmă cu doi ani şi jumătate, în martie 2019. Lotul 4 are o lungime de 10 kilometri, iar durata contractului este de 60 de luni, din care 16 luni proiectare şi 44 execuţie. Cea mai dificilă lucrare va fi tunelul de la Momaia cu o lungime de 1,3 km, a anunţat Compania de Drumuri într-un comunicat oficial: „Ofertantul desemnat câștigător a rămas S.C. PORR CONSTRUCT S.R.L. cu preţul de 1.678.873.121,77 Lei fără TVA. Durata contractului este de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 60 de luni. Una dintre lucrările principale ce urmează a fi realizate în cadrul acestui contract este construcția unui tunel cu o lungime de 1.350 m”. În total, pe Lotul 4 vor fi 13 lucrări de artă din care 12 poduri, pasaje şi viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri.
- orex
-
Posted:
-
Re: Știri și articole din presă
orex
Autostrada Sibiu – Piteşti: Compania de Drumuri a prelungit până în ianuarie 2022 perioada de depunere a ofertelor pentru lotul 3 şi vrea competiţie între constructori / Cel mai mare contract din istoria CNAIR, pe baza unui studiu de fezabilitate vechi, din 2008, la fel ca pentru lotul 2
Autostrada Sibiu – Piteşti: Compania de Drumuri a prelungit până în ianuarie 2022 perioada de depunere a ofertelor pentru lotul 3 şi vrea competiţie între constructori / Cel mai mare contract din istoria CNAIR, pe baza unui studiu de fezabilitate vechi, din 2008, la fel ca pentru lotul 2
Cei şase constructori rămaşi în licitaţia restrânsă pentru proiectarea şi execuţia lotului 3 al Autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti pot depune oferte până la 20 ianuarie 2022, după ce Compania de Drumuri a prelungit termenul- limită.
Este cel mai lung lot al Autostrăzii A1 (are 37 km) şi contractul cu cea mai mare valoare estimată, peste un miliard de euro (între 5,3 şi 5,7 miliarde lei), iar decizia de prelungire a termenului limită pentru depunerea ofertelor are în vedere evitarea repetării situaţiei de pe lotul 2 (Boiţa – Cornetu), atunci când singura ofertă depusă a venit din partea unui constructor din Turcia, deși în cursă erau şi alte firme interesate, iar unele au mai cerut o nouă extensie de timp pentru a face studii suplimentare.
Din informaţiile Economedia, constructorii au nevoie de această perioadă şi pentru că vor să facă propriile investigaţii în teren (studii geo) având în vedere faptul că studiile de fezabilitate pe care le vor primi sunt vechi, din 2008, şi se tem că pot apărea costuri suplimentare de execuţie sau situaţii neprevăzute. De exemplu, lotul 3 cuprinde şi tunelul Poiana, de 1,7 km lungime. Licitaţia a fost suspendată aproximativ 3 luni după o contestaţie a turcilor de la compania Kolin, contestaţie pe care Curtea de Apel Bucureşti a respins-o pe 2 noiembrie.
Explicaţiile oficiale: „CNAIR SA a prelungit termenul de depunere a ofertelor pentru procedura de achiziție publică Proiectare si executie „Autostrada Sibiu – Pitești, Sectiunea 3: Cornetu – Tigveni”, până la data de 20.01.2022, ora 15.00. Această decizie va permite ca perioada pentru depunerea ofertelor să fie proporţională cu volumul de informaţii suplimentare care vor fi aduse la cunostință operatorilor economici prin Clarificările care urmează să fie publicate. De asemenea, prin această prelungire, CNAIR SA are în vedere asigurarea unei competitivități și a unei maturități a ofertelor ce vor fi depuse, raportat la complexitatea obiectivului de investiție. Noul termen de depunere a ofertelor a fost stabilit având în vedere faptul că informările privind rezultatul etapei de preselecție au fost comunicate în data de 01.07.2021, iar termenul inițial a fost stabilit pentru data de 25.08.2021”.
Într-o primă fază, 15 constructori au intrat în cursa pentru cel mai mare contract scos la licitaţie la CNAIR, iar după aplicarea Ordonanţei care exclude firmele din China au rămas Aktor, Astaldi, Makyol, Mapa, Pizzarotti şi Strabag.
Lotul 3 va avea 6 pasaje, 55 de poduri și un ecoduct la Călinești, iar două noduri rutiere sunt prevăzute la Cornetu și la Văleni.
- PTMZ
-
Posted:
-
Re: Știri și articole din presă
PTMZ
Sursa: Economica
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii 4 Tigveni - Curtea de Argeș din Autostrada Sibiu - Pitești, a anunțat luni secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Se încheie astfel epopeea lungă deja de peste doi ani a licitării acestui lot din cel mai important proiect rutier al României.
„Ofertantul desemnat câștigător este PORR CONSTRUCT, iar contractul a putut fi semnat după ce Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor – CNSC a respins contestația formulată de către un ofertant cu privire la Raportul procedurii de atribuire”, explică oficialul din Transporturi.
ECONOMICA.NET a relatat săptămâna trecută că pe 11 noiembrie Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația turcilor de la Alsim Alarko în cadrul licitației pentru secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș din Autostrada Sibiu – Piteși. Astfel, a fost menținută decizia CNAIR prin care a fost declarat câștigător constructorul austriac Porr.
Traseul autostrăzii Sibiu-Pitești pe Secțiunea 4, Tigveni – Curtea de Argeș, are o lungime de circa 10 km și este format din 2 tronsoane. În total, pe Secțiunea 4 vor fi 13 lucrări de artă, dintre care 12 poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri. Cea mai dificilă lucrare va fi tunelul de la Momaia, cu o lungime de 1,3 km.
Valoarea contractului este de 1,6 miliarde de lei fără TVA, iar durata este de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor.
Autostrada Sibiu – Pitești va avea o lungime de 122 de km, este împărțită în 5 secțiuni, va lega Centrul și Vestul României de rețeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European.
La începutul lunii septembrie, CNAIR i-a desemnat a doua oară câștigători ai licitației pentru secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș pe austriecii de la Porr. „Ofertantul desemnat câștigător este S.C. PORR CONSTRUCT S.R.L., cu preţul de 1,68 miliarde de lei fără TVA”, a informat CNAIR.
CNAIR a lansat pe 9 martie 2019 licitaţia de „Proiectare și execuție Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș”, în lungime de 9,86 km, din care 1,35 km aferenți tunelului Momaia.
Sursa: Economica
- PTMZ
-
Posted:
-
Re: Știri și articole din presă
PTMZ
Sursa: Economica
A fost admisă oferta tehnică a turcilor de la Mapa, singurii rămași în cursa pentru secțiunea Boița - Cornetu din Autostrada Sibiu - Pitești (A1). Până pe 14 decembrie ar trebui să se încheie și evaluarea financiară, astfel că turcii ar putea fi desemnați câștigători până la finalul anului. Prin urmare, licitația pentru secțiunea 2 din cel mai important proiect rutier al țării ar putea fi finalizată într-un timp record, de circa un an.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a finalizat pe 7 decembrie 2021 evaluarea tehnică a singurei oferte rămase în licitația pentru secțiunea 2 Boița – Cornetu din Autostrada Sibiu – Pitești, conform informațiilor din Sistemul Electonic de Achiziții Publice (SEAP).
În prezent, licitația se află în etapa de evaluare financiară, care ar trebui să se încheie până pe 14 decembrie 2021, conform calendarului actual din SEAP.
Surse oficiale au spus pentru ECONOMICA.NET că este posibil ca oferta turcilor să fie declarată câștigătoare.
De altfel, pe forumul PeUndeMerg al Asociației Pro Infrastructură a apărut joi informația că și oferta financiară a turcilor ar fi fost declarată admisibilă, aceasta fiind în jur de 4,25 miliarde de lei fără TVA, sub valoarea estimată la licitație, de 4,63 miliarde de lei, fără TVA.
Rămâne de văzut când va fi anunțat oficial rezultatul licitației și când va fi semnat contractul.
Sursa: Economica
- PTMZ
-
Posted:
-
Re: Știri și articole din presă
PTMZ
Sursa: Digi24
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția secțiunii 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești, între Boița și Cornetu. Termenul de finalizare este de 5 ani și 6 luni.
„A fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția secțiunii 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești, între Boița și Cornetu.
Cu o lungime de 31,33 km, durata de proiectare și execuție a acesteia este de 5 ani și 6 luni.
Contractul este finanțat din fonduri europene nerambursabile.
Secțiunea 1 (Sibiu – Boița) de 13,17 km este în faza de execuție. Termen de finalizare: 2023.
Secțiunea 3 (Cornetu – Tigveni) de 37,4 km este în faza de licitație pentru contractul de proiectare și execuție. Deschiderea ofertelor: ianuarie 2022.
Secțiunea 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) de 9,86 km este în faza de proiectare. Termen de finalizare: 2025.
Secțiunea 5 (Curtea de Argeș – Pitești) de 30,35 km, este în faza de construcție. Are termen de finalizare anul 2025”, a transmis Sorin Grindeanu, vineri, pe Facebook.
Sursa: Digi24
- punmeister
-
Posted:
-
Re: Știri și articole din presă
punmeister
Mapa din ce inteleg de la benzinari, au avut deja contracte cu primariile din zona si sunt dispusi de treaba. Sa fie intr-un ceas bun!
Va vedem ce iese la PiSi 3 cu contestatiile, desi e un lot mult mai usor decat PiSi 2.
Mapa din ce inteleg de la benzinari, au avut deja contracte cu primariile din zona si sunt dispusi de treaba. Sa fie intr-un ceas bun!
Va vedem ce iese la PiSi 3 cu contestatiile, desi e un lot mult mai usor decat PiSi 2.
- PTMZ
-
Posted:
-
- punmeister
-
Posted:
-
Re: Știri și articole din presă
punmeister
Da dar erau mai multi candidati care n-au mai ales sa depuna oferta. Oricum, mult mai bine asa decat sa mai pierdem inca 3 ani pe evaluari, contestatii, re-evaluari, iar contestatii samd.
Da dar erau mai multi candidati care n-au mai ales sa depuna oferta. Oricum, mult mai bine asa decat sa mai pierdem inca 3 ani pe evaluari, contestatii, re-evaluari, iar contestatii samd.
- orex
-
Posted:
-
Re: Știri și articole din presă
orex
Grindeanu „face calcule” pentru Autostrada Sibiu – Pitești: șanse de 70% pentru finalizarea lotului Sibiu – Boița înainte de termen
Grindeanu „face calcule” pentru Autostrada Sibiu – Pitești: șanse de 70% pentru finalizarea lotului Sibiu – Boița înainte de termen
Autostrada Sibiu – Pitești va fi prima traversare a Carpaților, spune ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, care dă șanse mari pentru finalizarea lotului Sibiu – Boița până la sfârșitul anului.
Într-o intervenție la B1 TV, Grindeanu estimează că primul lot al celei mai așteptate autostrăzi din România are 60-70% șanse de finalizare înainte de termenul contractual, jumătatea anului 2023.
„Cele trei culoare de traversare a Carpaților din Moldova, A8 Autostrada Unirii, A13 Brașov – Bacău și Autostrada Nordului Bistrița – Suceava sunt, totuși, într-un stadiu mai incipient față de Sibiu – Pitești. Parcă e cazul să se și termine… o să vedem… primul lot nu e lung, sunt 13 kilometri de la Sibiu la Boița. M-am uitat foarte atent pe graficele de execuție, sunt optimist, este un constructor serios, aș da șanse că termină înainte de termen peste 60%, dar până la 70%, pe graficele pe care le-am văzut, parte din lucrările deja executate. E o doză mare de optimism”, a spus ministrul Transporturilor.
- punmeister
-
Posted:
-
- andrei11
-
Posted:
-
Re: Știri și articole din presă
andrei11
Sibiu - Boiţa NU reprezintă nicio traversare a munţilor. Când se apucă de Curtea de Argeş - Boiţa ? Aia e traversarea Carpaţilor, nu Sibiu - Boiţa. De ce nu s-au apucat mai întâi de Curtea de Argeş - Boiţa ? Avem şi noi stilul să ne apucăm de porţiunile cele mai uşoare. De ce ? Să ne facem mâna ?
Autostrada Sibiu – Pitești va fi prima traversare a Carpaților, spune ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, care dă șanse mari pentru finalizarea lotului Sibiu – Boița până la sfârșitul anului.
Sibiu - Boiţa NU reprezintă nicio traversare a munţilor. Când se apucă de Curtea de Argeş - Boiţa ? Aia e traversarea Carpaţilor, nu Sibiu - Boiţa. De ce nu s-au apucat mai întâi de Curtea de Argeş - Boiţa ? Avem şi noi stilul să ne apucăm de porţiunile cele mai uşoare. De ce ? Să ne facem mâna ?
📖 Pagination options