De toate pentru toțiComunitatea Metrou Ușor

 

Topic: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii

3349 posts, 654368 views
 
Go to page:  1  ... 172 173 174 175 176 177 178  ... 240
 
 

📖 Pagination options
Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii subway guru

In occident valul 3 de primavara a fost mai puternic decat cel de acum…
Diferenta e ca acum ei sunt deja vaccinati si noi nu.

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii PTMZ

Situația de azi, 19 septembrie, a infectărilor:
- cazuri noi: 3817
- cazuri reconfirmate pozitiv: 305
- teste efectuate (24h): 35 456, din care:
• RT-PCR: 14 327
• rapide antigenice: 21 129
- rata de infectare: 10,76%
- rata de pozitivare: 11,62%
- cazuri confirmate: 1.148.710, din care:
• cazuri vindecate: 1.079.408
• cazuri decedate: 35 514
• cazuri active internate la unități de profil: 7388, din care minori: 201
• cazuri confirmate în izolare la domiciliu: 28 127
- pacienți la ATI: 849, din care minori: 18
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.817 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Rata de pozitivare a testelor efectuate la nivel național crește la 10,7% iar incidența cazurilor de Covid în București s-a mărit la 2,44 de infectări la mia de locuitori. Totodată, au fost înregistrate 58 de decese iar numărul de pacienți internați în ATI a crescut la 849.


Până astăzi, 19 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.148.710 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.079.408 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.817 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
YXNoPTZlNTNjZWRkMzY2MzQ5ZmJlN2MwZjZlNjExNzUzN2Jm.thumb.jpg (99.4 KB; downloaded 2313 times)

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 305 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 35.514 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 18.09.2021 (10:00) – 19.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 58 de decese (32 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Dolj, Gorj, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 58 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 la categoria de vârstă peste 80 ani.

55 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.388. Dintre acestea, 849 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 201 sunt minori, 183 fiind internați în secții și 18 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.388.634 de teste RT-PCR și 2.870.487 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.327 de teste RT-PCR (5.174 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.153 la cerere) și 21.129 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 28.127 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.703 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.559 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 350 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.944 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 18 septembrie, 1.078 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 211.150 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.711 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.913 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franța, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 3 în Croația și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Polonia și Kuweit. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 194 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia și unul în Bulgaria, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

În intervalul 9 septembrie 2021 – 16 septembrie 2021, au fost raportate 37.521.784 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.

Sursa: Digi24

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii andrei11

AntiStress  :bleah:
2021-09-19_15-34-01.jpg (92.22 KB; downloaded 2265 times)

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii aztec

Logica asta chiar e ilogica.
Se presupune deja că purtătorul este cel vaccinat.
Dar, se presupune/stie că cel vaccinat deja are șanse mai mici să facă boala și dacă face sa dea mai departe. Apoi celor ce ipotetic le-ar da ar fi și ei vaccinați și șansele s-ar reduce și maiult...până la zero mai încolo pe lant

Dar...antivaccinisti, nu...ei Batman-Batman.

Eu altceva in etc sa inteleg.
Lucrând pe statistică și date sociale.
De ce România și Bulgaria...sunt la coada-cozilor in ce privește rata de vaccinare.
Cele mai sărace din Europa, singurele Ortodoxe, ...etc. acum nu am timp, dar o sa detaliez și cu...date.

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii andrei11

Vezi că Batman - Batman e vorba lui guru. O să-și revendice expresia cât de curând. Sper că  ești vaccinat, el este, vă înțelegeți voi.
aztec wrote here:
Cele mai sărace din Europa, singurele Ortodoxe, ...etc. acum nu am timp, dar o sa detaliez și cu...date.

N-are treabă antivaccinismul  cu ortodoxia, îți spun sigur că  lucrez în interiorul sistemului. Nu al antivacciniștilor.

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii aztec

Are.
Imensa.
Excepție Grecia unde biserica a fost implicată puțin.
La noi...ori NU ori contra..
Maroritatea cred că pe ei ori nu îi afectează ori cu Dumnezeu înainte,

Dar se potrivește bancul următor...

Satul era amenintat de viitura. Toata lumea alerga disperata sa-si salveze bunurile si pe ei insisi din calea prapadului, numai Ion, mai credincios din fire, nu se agita deloc. Vecinii lui il intreaba:

- Ce faci, Ioane? Nu vezi ca vin apele peste noi?!? Fugi, salveaza-te!


- Nici nu ma gandesc! Eu stau aici cuminte, ca ma salveaza Dumnezeu...

Zis si facut. Vin suvoaiele peste sat. Ion se urca pe acoperisul casei si sta si asteapta. Un grup de oameni trece pe langa casa lui intr-o barca de salvare.

- Ce faci, Ioane, acolo sus? Sari in barca, ai sa te ineci!

- Nu, raman aici! Dumnezeu e mare si puternic si ma va salva!

- Treaba ta!

Mai sta ce mai sta, trece si cea de-a doua barca pe langa el.

- Hai, Ioane, sari in barca si salveaza-te!

- Nu, nu! Dumnezeu e mare si ma va salva!

- Ma, Ioane, esti nebun, hai odata, ca te ia apa!

- Nu!

Pleaca si a doua barca. La cea de a treia barca, povestea se repeta. Apoi, Ion moare inecat si ajunge in Rai. Ajuns la portile Raiului, furios nevoie mare, bate cu putere si cere sa fie lasat sa vorbeasca cu Dumnezeu.

- Pai bine, Doamne! Eu ma rog atata la tine... iti dau toata increderea mea si tu ma lasi sa mor?!?

- Cum ziceai ca te cheama? intreaba Dumnezeu.

- Ion.

Cauta Dumnezeu in registrul lui si gaseste numele lui Ion.

- Mai, Ioane, nu stiu cum sa-ti spun... dar la mine aici scrie ca ti-am trimis trei barci!

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii andrei11

Sursa

Coronavirus: Când science fiction devine realitate
Mulți și-au dorit să devină ”virali” pe Internet în ultimii ani. Cât de ușor am folosit această metaforă! Acum, întreaga planetă încearcă să scape de coronavirus. Viața a ajuns să arate ca un film SF.

De Crăciun am primit cadou un calendar cu afirmații motivaționale: și de atunci, în fiecare dimineață mă bucur să citesc, la cafea, sfaturi drăguțe de viață, menite să-ți aducă un zâmbet la începutul zilei. Azi, în calendar scria: ”Fii bucuros că trăiești!” Și cumva, paradoxal, sfatul nu mi s-a mai părut întocmai pozitiv.

Sigur că mă bucur că trăiesc. Dar până în urmă cu două săptămâni planificam încă vacanța de vară. Tot până acum două săptămâni, întâlnirile cu prietenii, cumpărăturile, mersul la cinema erau o normalitate. Iar pandemia coronavirus ne-a arătat rapid lucruri pe care teoretic ar trebui să le știm cu toții, dar pe care le ignorăm, și anume că totul se poate schimba de la o zi la alta. Ne-a readus sau redus la tradiționalul ”sănătoși să fim!”

Nouă paradigmă

Încă nu am intrat în panică. De un posibil comportament obsesiv-compulsiv - în cazul de față curățatul și spălatul - nu mai sunt, însă, departe.

Hârtie igienică nu am cumpărat în cantități mai mari decât de obicei. M-am decis, în schimb, foarte serios, să acționez la obiect și consecvent. Și dintr-o dată, viața mea de zi cu zi a început să arate altfel. Pe alocuri amuzant, pe alocuri nu prea. Lucrez de acasă, la fel ca marea majoritate a colegilor mei jurnaliști în Germania. Ies din casă extrem de rar și atunci numai pentru strictul necesar. Nu am niciun contact social direct.

Așa că noua rutină se desfășoară pe 120 mp, deveniți, pe lângă casă, sală de conferințe, studio TV, birou, news room, sală de fitness și... cine știe ce-o mai aduce viitorul.
Cine ar fi crezut vreodată că o să ajung să dezinfectez fiecare pachet pe care îl scot din plasa de cumpărături, înainte ca acesta să aterizeze în frigider? Sigur că iau în serios sfaturile virologilor, și anume că infectările de pe obiecte sunt rare. Dar ce e sigur e sigur. Doar n-o să bag virușii în frigider la conservat, îmi spun în gând.

Nu m-aș fi gândit niciodată că voi instaura regula descălțatului la ușă. De peste o săptămână, pantofii rămân pe casa scărilor. Clanțele și podelele le spălam și până acum. Dar în niciun caz atât de des și nu cu dezinfectant medicinal. De câteva zile avem în hol un adevărat ”centru de dezinfecție”: orice intră în casă trebuie întâi să treacă pe acolo. Altfel aș putea chiar vizualiza în detaliu cum virușii se strecoară nesimțiți și neinvitați în sufragerie. OCD -  tulburarea obsesiv-compulsivă 2.0!

Am început chiar și, în timp ce mă spăl pe mâini, să cânt Happy Birthday de două ori, așa cum se recomandă de către specialiști, pentru a mă asigura că respect timpul necesar de spălare de 30 de secunde. Când ajung la versul ”Happy Birthday dear...”, mă cam poticnesc. Nu știu cu ce nume să mai umplu acel puncte-puncte, care se cere completat de zeci de ori pe zi. Sunt convinsă că atunci când las geamul deschis, vecinul de vizavi crede că sunt țăcănită de-a binelea. Mai contează? Și el își tine un stoc de cutii cu ouă pe geam.

Coronavirus și un deja-vù din vremea comunismului

Recent am ieșit scurt la cumpărături în supermarket. Cu mască și mănuși. În centrul Berlinului. Se pare că am fost încă o imagine destul de amuzantă pentru mulți, de vreme ce câțiva cumpărători au pufnit în râs, începând să mă ironizeze. ”Mai vorbim noi într-o săptămână”, mi-am spus în gând, amintindu-mi de cât de razant au crescut cazurile de Covid-19 în Germania, în numai 48 de ore. Amuzații erau aceiași, însă, care așteptaseră deja la coadă înainte de ora 7, ora deschiderii, și care au dat buzna să-și facă acele ”Hamsterkäufe”, cum le numesc germanii, adică un comportament asemănător unui hamster care-și umple fălcile cu hrană. #hamstereală

Comunismul e back, m-am gândit, și imediat mi-am adus aminte cum bunicul stătea la cozi în România de la 5 dimineața, în anii '80, ca să cumpere lapte sau pâine. Sau ce se mai găsea pe-atunci. Exact așa arăta la supermarketul ”meu” din inima Berlinului zilele trecute. Cred că oricine a trăit în acele vremuri în Europa de est se gândește la același lucru, când vede rafturile semi-goale uneori, în supermarketurile din Germania sau Franța zilelor noastre. Din cauza problemelor actuale în transport și a cumpărăturilor excesive, marfa nu ajunge întotdeauna la timp.

De siguranță, mi-am făcut minimul necesar de provizii de alimente și produse de curățat. Făină, paste, dezinfectanți și mult râvnita hârtie igienică (isteria asta n-am reușit încă să o înțeleg) au devenit o raritate. Chiar și pe platformele comerciale online. Unde mai pui că o livrare durează peste două săptămâni în Germania.  

Cu umor către necunoscut

În toată această perioadă am comunicat mai des cu prietenii decât de obicei. Oameni care trăiesc în diverse țări europene și care îmi spun că și la ei e la fel. Lumea face cumpărături în disperare, dar ignoră, în același timp, apelurile autorităților de a restricționa interacțiunile sociale. La Berlin, cu o seară înainte de a se închide cluburile și barurile, mulți s-au gândit că ar fi cazul să petreacă sănătos (interesantă expresie, în context) pentru ultima dată. Câteva zile mai târziu, au fost anunțate zeci de cazuri de coronavirus în cercurile respective. Nici în Franța unii n-au înțeles gravitatea situației. Muți au ieșit la picnic în grupuri, trecând câte o sticlă de băutură de la unii la alții. Nici în România o mare parte a populației nu ia în serios sfaturile autorităților. Acesta este motivul pentru care în mai multe țări europene, precum Italia și Spania, oamenii au fost deja consemnați la domiciliu.

Între timp, pe Internet curg bancurile și glumele pe tema coronavirus. Omenirea mai are încă umor: ”Frizerii închise, saloane de înfrumusețare închise. Cum vor arăta femeile după criza coronavirus? Adevărata apocalipsă abia atunci începe!”, sau ”Suntem în stare de criză. Până acum nu am fost în stare de nimic”. Mediile sociale sunt pline. Se face haz de necaz.

Dar total relaxați nu avem cum să fim. Cât va mai dura această criză? Oare viața pe care o știm va deveni istorie? Dacă economia se prăbușește, vom trăi ca după război? Ce va fi cu bătrânii? Sunt sistemele de sănătate pregătite pentru pandemia coronavirus? Toți cu care am stat de vorbă își pun aceste întrebări.

Din perioada scolii nu m-a preocupat niciodată atât de mult subiectul biologiei virușilor. Mi-am făcut, așadar, temele, ca să știu cu cine avem de-a face. Organisme microscopice, care există aproape peste tot pe planetă. Pot infecta plante, animale, oameni și chiar și bacterii. Sunt alcătuiți din material genetic, RNA sau DNA și un înveliș protector format din proteine, lipide sau glicoproteine. Virușii nu se pot divide independent și de aceea au nevoie de celule gazdă pentru a se înmulți. Paradoxal, ei există numai pentru a se înmulți! Niște paraziți nenorociți!

Îmi vine în cap imaginea lui Gargamel, personajul negativ din serialul TV al anilor '80 ”Ștrumfii”, cu care am crescut. Gargamel e hidos, urăște ștrumfii și ar face orice îi stă în putere să-i prindă. Oamenii de știință au descoperit că virușii au o viață socială destul de bogată. Paraziții în miniatură își fac chiar și planuri pentru cum să-și atace victimele. Uneori există adevărate lupte de concurență între viruși.

La aceste concluzii au ajuns în anul 1999 biologii evoluționari Paul Turner, de la Universitatea Yale, și Lin Chao, de la University of California. Bacteriofagii – adică virușii care distrug bacteriile – au un comportament oportunist și joacă o variantă proprie a ”dilemei prizonierului”: când le convine, fac echipă în atac și când nu, le întorc spatele fără scrupule semenilor lor.

Science Fiction să se întoarcă la cinema!

Destul de inteligenți acești monștri invizibili cu ochiul liber. De fapt, sunt atât de mici, încât peste 500.000 de viruși ar ajunge, așezați în linie, la un centimetru. Cu invizibilul duce, deci, omenirea un război mondial.

Despre un război a vorbit recent și președintele Franței, Emmanuel Macron. Să sperăm că oamenii noștri de știință vor fi rapid cu un pas înainte și îi vor arăta ei pandemiei coronavirus! Să sperăm că, rapid, subiectul va deveni istorie și va deveni un bun material pentru blockbuster-ele de la Hollywood. Pentru că SF-ul trebuie să plece din viața reală și să se întoarcă în cinema. Iar ”viralul” ar face bine să revină acolo unde îi e locul: pe Internet!

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii andrei11

aztec wrote here:
Are.
Imensa.
Excepție Grecia unde biserica a fost implicată puțin.
La noi...ori NU ori contra..
Maroritatea cred că pe ei ori nu îi afectează ori cu Dumnezeu înainte,

Dar se potrivește bancul următor...


1)  Bancul NU e banc, e pildă. E cu totul altceva.
2) Repet, BOR - ul NU e antivaccinist, știu  din interior, nu din afară.

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii aztec

Atunci găsește o explicație logică, rațională pt nivelul de vaccinare din Romania și Bulgaria și orice altă țară europeană(din UE, alea de au avut vaccin la dispoziție).
Și nu că noi suntem cei mai deștepți....că nu ține.

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii andrei11

De exemplu o reclamă oligrofenă.
Alt exemplu, discrepanța uriașă între bombardamentul media care anunță apocalipsa virusologică și realitatea din teren. Dacă aș vedea ( vorbesc strict în București ) mii de morți care cad ca și secerați pe stradă, cimitire care dau pe dinafară, blablabla aș mai zice. Să nu uităm că un oligrofen ca Ciutacu când pronunță cuvântul virus nu uită să adauge și ucigaș deși i s-a atras atenția de nenumărate ori că virusul nu e chiar așa de ucigaș precum ne obsedează el cu această caracteristică.
Am mai precizat că am tangență intimă cu fenomenul BOR, îți spun absolut sigur că nu au fost mai multe înmormântări în București ( și înprejurimi )  ca în alți ani.
Cunosc multe familii ( sute ) unde unii membrii au fost bolnavi alții nu deși au stat sub același acoperiș.
Cum am spus bombardamentul media nu prea corespunde cu realitatea din teren. Scuze, dar asta văd.
_________________________
Concluzie: Virusul există, se poate și muri din cauza lui dar media a dus la extrem exagerările cu privire la evoluția bolii.  Acum au lăsat-o mai moale dar să ne reamintim anul trecut ce a fost.
_____________________
Altă concluzie: Dacă cei care susțin periculozitatea virusului au ieșit în media susținând măsurile restrictive iar aceeași media ne-a arătat că după ce ieșeau din cadru  respectivii nu mai respectă nicio regulă pe care o promovau eu ce să  mai cred ?
________________
Etc ( se poate continua dar nu e cazul ).
PS: Domnul doctor Rafila, un promotor al vaccinului și al măsurilor restrictive s-a înbolnăvit.
a)  Sau respectivul l-a durut în cot de măsuri și nu  le-a respectat
b) Sau măsurile sunt de ____ ( turcesc ) și de fapt se joacă o Ruletă Rusească, cine scapă scapă, cine nu nu !
_________________
Dar repet, BOR - ul n-are nici în clin nici în mânecă cu mișcarea antivaccinistă.

Edit:
Ai observat un fenomen ?  Acum ceva luni blondele de serviciu din teren erau cu masca la gură, așa de efect.
De ceva timp masca a dispărut ca să le vedem rânjetul de pe față.
________________
Concluzia : Varianta delta cea care e vedetă în aceste zile e mai puțin periculoasă decât cea de dinainte pentru că blondele NU mai poartă mască așa cum o făceau în primăvară.
Reamintesc că și dacă ești vaccinat masca și distanțarea sunt obligatorii.
Apoi invitații emisiunilor Tv de ce nu poartă mască așa cum se recomandă ? Nu se << încadrează >> în cadru ? Nu mai sunt telegenici ?
Mai e încă o prevedere idioată ( sunt mai multe ), ni se recomanda ca la o masă din restaurant să nu fie mai mult de 4 persoane. Eu cam știu că în majoritatea cazurilor la o masă de restaurant sunt cam  4 scaune, rar să vezi mese << lipite >>  cu mai mult de 4 scaune.
____________
Etc ( se poate continua la infinit cu exemple care sugerează o singură concluzie,  toate canalele media vor să inducă în populație o frică exagerată cumplit față de realitatea cotidiană ).
PS: Televiziunilor le place cuvântul ăsta cumplit, la ei totul e cumplit,  de la o simplă tamponare la căratul ghiozdanului de către elevi la școală. Cumplit, cumplit, cumplit, să vă intre bine în căpățână. Trăim vremuri cumplite, apocaliptice.
___________________
Dintre cele 58 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 la categoria de vârstă 60-69 ani,  21 la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 la categoria de vârstă peste 80 ani.

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii subway guru

O tii tot Batman-Batman…
Ce ar trebui sa facem? Sa-ti trimitem trei izolete???
:headbash:  :headbash:  :headbash:

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii andrei11

Adu argumente !
De ce  blondele înțelepte în primăvară purtau mască și acum nu ? Nu că varianta delta e mai periculoasă numai în mintea lui Ciutacu ? Hai, zi că nu e așa ! Îți reamintesc că și vaccinații sunt obligați să fie mascați !!!!
PS: @aztec, ți-am spus eu că  o să vină guru și o să-și revendice << zicerea >>   :rofl:
Pe la mine a apărut antigripalul, 62 lei imunizarea.

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii andrei11

Din partea conspiraționiștilor
Cum să izolăm virusul !
Covid 19.jpg (59.29 KB; downloaded 2154 times)

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii andrei11

Certificatul verde, folosit de luni în România. Cum se obţine şi ce trebuie să ştim

Certificatul verde va fi obligatoriu în restaurante, la nunți și la activități în spații închise începând de luni.
Utilizarea documentului a fost aprobată vineri de Guvern, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial.
Guvernul Cîțu a adoptat vineri noi măsuri pentru desfășurarea unor activități în condiții de siguranță sanitară în timpul pandemiei.
Dacă într-o localitate incidența este între 3 și 6 la mia de locuitori, petrecerile de la nunți și botezuri pot fi organizate în spații închise doar cu invitați vaccinați, testați sau trecuți prin boală, folosindu-se certificatul verde.
În localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori și mai mică sau egală cu 6 la mie, noile norme prevăd că activitățile sunt permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane: vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore și care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Potrivit comunicatului de presă al Guvernului, obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul copiilor sub 6 ani.

Astfel:


1. în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție
2. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție
3. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri etc.) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană
4. organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății
5. organizarea de conferințe este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății
6. organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane
7. activitatea restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00
8. activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00
9. activitatea cu publicul la jocurile de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului
10. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului
11. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00 – 24:00
12. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00
13. activitățile sportive și recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maxim 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condițiile care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii și ministrului Tineretului și Sportului.


De asemenea, în cazul județelor/localităților cu incidența cuprinsă între 4 și 6 la mia de locuitori, sălile de sport și/sau fitness pot funcționa fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.


Organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități potrivit Hotărârii Guvernului nr. 932/2021 (nn: ref prelungirea stării de alertă) au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea "Verificare reguli interne" din aplicaţia mobilă "Check DCC" pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.


Persoanele fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul unui document, pe suport de hârtie sau în format electronic emis de respectivul stat.

Sursa

 


Go to page:  1  ... 172 173 174 175 176 177 178  ... 240
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Comunitatea Metrou Ușor  • 
Choose destination

Since our 2704 forum members have written 463923 posts in 5794 topics and 541 subforums.

 

© 2009 - 2026 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use