MetrouȘtiri, noutăți și discuții despre metrou

 

Topic: Știri și articole din presă

2073 posts, 626658 views
 
Go to page:  1  ... 135 136 137 138 139 140 141  ... 149
 
 

📖 Pagination options
Re: Știri și articole din presă PTMZ

Inaugurată în plină pandemie, mult-așteptata linie de metrou nu a atras foarte mulți călători. Pe toate magistralele se înregistrează scăderi ale traficului, însă este de așteptat ca acesta să crească odată cu întoarcerea la birou a angajaților din multinaționale.

36,5 milioane de cartele au fost validate în prima jumătate din acest an, arată datele Metrorex furnizate la solicitarea Economica.net. Comparativ cu ultimul an de normalitate, 2019, scăderea este substanțială. În primele șase luni din 2019 au fost aproape 90 de milioane de validări.

Dar, treptat, traficul la metrou pare să revină. Datele Metrorex arată creșteri ale validărilor la stațiile de metrou de pe linia M5. Peste 1,29 de validări au fost înregistrate în prima jumătate a acestui an, depășind numărul de validări înregistrat pe magistrala 4, Gara de Nord 2 – Străulești.

Cele mai multe cartele validate au fost înregistrate în prima lună de deschidere, octombrie 2020, cu peste 273.000 de validări. Această cifră nu a mai fost atinsă de atunci, însă în iunie 2021 au fost înregistrate peste 261.000 de validări, în creștere cu 14% față de luna mai. În mai 2021 față de aprilie, creșterea a fost de 11%. E posibil ca pe timp de vară, cel puțin în lunile iulie și august, traficul să fie mai redus pentru că cei mai mulți bucureșteni pleacă în concedii.

Probleme la continuarea M5
Metroul SA, câștigătorul inițial al licitației pentru proiectarea tronsonului Eroilor – Iancului din M5, contestă excluderea sa din procedură și desemnarea noului câștigător, respectiv asocierea condusă de italienii de la 3TI Progetti. În subsidiar, proiectantul metroului bucureștean cere chiar anularea licitației.

Iată mai jos evoluția în infograficul de mai jos:
https://infogram.com/cate-cartele-au-fost-validate-pe-magistrala-m5-a-metroului-din-bucuresti-1ho16vogd3g0x4n

Sursa: Economica

 


Re: Știri și articole din presă orex

sab wrote here:
După Izvor, primăria lui Piedone se pregătește să demoleze și chioșcurile din stația de metrou de la Eroilor
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24 ... ilor.htm

Acțiunea de desființare a spațiilor comerciale de la metrou a început încă din luna martie, (...)


hotnews.ro nu stie ca 7 aprilie este o data din luna a 4 a din calendar, nu dintr-a treia?! :bleah:

 


Re: Știri și articole din presă subway guru

Ce s-a intamplat pe 07.04.21???
Din ce stiam, Ziua Pacalelilor era pe 01.04. :rofl:

 


Re: Știri și articole din presă orex

Hello, Houston...we have a problem in Stefan cel Mare metro station! :rofl:

 


Re: Știri și articole din presă subway guru

S-a modificat orbita selenara???
:rofl:  :rofl:  :rofl:

 


Re: Știri și articole din presă subway guru

Pet=bilet
https://www.agerpres.ro/economic-intern/ ... --755651

Participanţii la campania "PET=BILET", lansată de Metrorex, în parteneriat cu Eco Synergy şi Rematholding, vor primi o cartelă de metrou cu o călătorie în schimbul donării a cinci deşeuri, care pot fi PET-uri, sticle sau doze de aluminiu, informează joi prestatorul de transport public subteran.

 


Re: Știri și articole din presă subway guru

Concedieri

http://www.metrorex.ro/_read713-1
18.08.2021
Metrorex informeaza ca s-a finalizat cercetarea disciplinara prealabila a celor 8 angajati care, in data de 19/20.05.2021, in intervalul orar 23:10-01:00, au refuzat sa paraseasca statia de metrou Grozavesti dupa terminarea programului de circulatie a trenurilor cu calatori, desi trebuiau sa evacueze incinta statiei si au impiedicat accesul in interiorul acesteia a reprezentantilor ADP sector 6 sositi pentru dezafectarea unor spatii comerciale construite fara aprobari legale.
Astfel, in urma finalizarii cercetarii mai sus mentionate, s-a constatat ca au fost savarsite abateri deosebit de grave de la ordinea si disciplina muncii si s-a decis desfacerea disciplinara a contractelor individuale de munca ale celor implicati si cercetati disciplinar.



https://adevarul.ro/news/bucuresti/opt-a ... dex.html
( Aceeași relatare )

 


Re: Știri și articole din presă subway guru

Declaratii
https://www.agerpres.ro/economic-intern/ ... --765266

Lucrările pentru finalizarea magistralei de metrou din Drumul Taberei ar putea fi finalizate în acest an, însă Metrorex trebuie să pună presiune pe constructori pentru ca acest lucru să se poată realiza, a declarat, miercuri, directorul general al companiei de metrou, Ştefan Paraschiv.

 


Re: Știri și articole din presă orex

N-o sa fie, asa si?

 


Re: Știri și articole din presă shoppy

Sa declari din functia de director al Metrorex ca Metrorex trebuie sa puna presiune, un fel de trebuie sa bate saua sa priceapa iapa, este ca si cum ai declara ca tu esti complet rupt de realitate si pus acolo de marioneta fara nici o putere decizionala sau administrativa.

 


  • sab
  • Posted:
  •  

Re: Știri și articole din presă sab

https://www.g4media.ro/statia-de-metrou- ... lui.html

Staţia de metrou „Eroilor 2” va fi redenumită „Opera Română” până la sfârşitul anului

Opera Naţională din Bucureşti (ONB) împlineşte anul acesta 100 de ani, Metrorex va redenumi staţia de metrou „Eroilor 2” în „Opera Română”, cu titlu onorific, până la sfârşitul anului.

ONB transmite că iniţiativa a pornit din ideea ca România să se alinieze marilor capitale europene, unde staţia de metrou poartă numele operei principale din ţara respectivă.

Construită între anii 1950-1952 şi inaugurată în 1953, clădirea Operei Naţionale Bucureşti se bucură de o arhitectură somptuoasă.

Sala Mare a Operei, care este disponibilă spre vizionare în cadrul turului virtual, este singura sală de spectacole din Bucureşti care îmbină ambianţa arhitecturală specifică şi posibilităţile tehnice de scenă şi spectacol de înalt nivel, eleganţa sa fiind unică în capitală.

Sala Mare are o capacitate de 915 locuri şi găzduieşte principalele spectacole de operă şi balet. Foaierul Galben, cu o capacitate de aproximativ 130 persoane, găzduieşte concerte sau recitaluri, dar şi recepţii şi cele două foaiere pentru întâmpinarea publicului folosite şi pentru expoziţii.

Ar fi culmea, dupa ce am personalizat finisajele, sa fie redenumita definitiv.

 


Re: Știri și articole din presă subway guru

Decizie in instanta
https://clubferoviar.ro/procesul-cu-uslm/
Conducerea Metrorex a pierdut definitiv procesul cu USLM. Majorările salariale rămân

 


Re: Știri și articole din presă orex

Asa este!
Cei aprox. 5000 de angajaţi de la metrou rămân cu salariile majorate după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi, definitiv, să respingă solicitarea Metrorex de suspendare a majorării salariale de 18 % pe care Compania a acordat-o salariaţilor la sfârşitul anului trecut, în plină pandemie şi cu ,,măsluirea” datelor economice, potrivit Raportului Corpului de Control al Ministrului Transporturilor.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia Tribunalului care, în 24 iunie a respins ca inadmisibilă cererea Metrorex pentru o Ordonanţă Preşedinţială : ,,Solutia pe scurt: Respinge apelul, ca nefondat. Respinge cererea formulată de intimat referitoare la obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.08.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre  3951/2021  24.08.2021” – Decizia CAB.
Practic, administraţia de la metrou a cerut în iunie Tribunalului Bucureşti să suspende efectele Contractului Colectiv de Muncă încheiat la sfârşitul anului trecut, prin care aproximativ 5.000 de angajaţi au primit lefuri mai mari cu 18%, se arată în citaţia primită de sindicalişti.
„Cerere de Ordonanţă Preşedinţială prin care solicităm instanţei de judecată să dispună, de urgenţă şi cu titlu provizoriu, până la soluţionarea litigiului asupra fondului ce face obiectului dosarului 16650/3/2021 aflat pe rolul acestei instanţe…
-Suspendarea efectelor Contractului Colectiv de Muncă 2020-2021
-în subsidiar, suspendarea efectelor clauzelor CCM, prin care s-a aplicat începând cu 1 11 2020 o majorare a grilei de salarizare de 18 % prevăzute în CCM”, arată Metrorex, în Cererea de Ordonanţă preşedinţială trimisă Tribunalului Bucureşti.
Potrivit Raportului Corpului de Control, la data negocierilor pentru noul CCM, din componenţa comisiei de negociere, din partea administraţiei, un număr de 10 membri din totalul de 15 făceau parte din Sindicat cu plata la zi a cotizaţiei aferente. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a criticat decizia Conducerii Metrorex de a mări salariile în plină pandemie cu încasări mai mici din vânzarea cartelelor. Cheltuielile de la metrou sunt de aprox. 100 de milioane lei lunar cu 40 de milioane pierderi, diferenţa dintre subvenţia de 50 de milioane şi încasările din cartele de 10 – 11 milioane.
Compania Metrorex nu are nici în prezent Bugetul aprobat ( în aceeaşi situaţie este şi CFR Călători) şi aşteaptă bani la rectificare.

Ia sa vedem la urmatoarea negociere cat ”sange au in instalatie” cei protapiti in jilturile ministerului, nu de alta dar se apropie termenul! :yes:  :think:

 


  • sab
  • Posted:
  •  

Re: Știri și articole din presă sab

MisterelePNRR: cum au dispărut investiții de 1 miliard de euro de la metrou

România nu se află între cele peste jumătate dintre statele membre ale UE, ale căror planuri de redresare au fost aprobate de Comisia Europeană.

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a atras observații ale Comisiei și a polarizat opinia publică și scena politică, făcând obiectul unei dispute de la distanță între domnii Marcel BOLOȘ și Cristian GHINEA, fostul și actualul titular al portofoliului Fondurilor Europene.

METROUL: NEPĂSARE SAU PREGĂTIRE DEFECTUOASĂ?

INVESTIȚIILE PENTRU METROU: DE LA 1,58 MILIARDE DE EURO, LA 0,6 MILIARDE DE EURO.

În doar câteva luni.

În versiunea 1, decembrie 2020 a PNRR, investițiile aferente metroului erau estimate la 1,58 miliarde de euro (conform capitolului IV – Domenii de intervenție, punctul 1.4.3 – Infrastructura de metrou și Anexei 17 – componenta investiții – pilonul I – Tranziție verde și schimbări climatice – domeniul I.1 – Transport durabil).

Aceste investiții reprezentau aproximativ 17% din totalul alocării pentru transportul durabil, cuprinzând și achiziția a 50 de garnituri de metrou, respectiv 7,4% din totalul alocărilor aferente pilonului I – Tranziție verde și schimbări climatice (pilonul cu cea mai mare alocare financiară din PNRR, versiunea 1).

Totodată, investițiile aferente metroului reprezentau aproximativ 5% din totalul alocării financiare a PNRR (în versiunea din decembrie 2020).

În 2021, în versiunile 2.0 și 2.1 ale PNRR (martie-aprilie 2021), singurele făcute publice, înainte de depunerea planului la Bruxelles, nu au mai fost detaliate alocările pentru metrou, fiind prezentate cumulat cu cele aferente infrastructurii și transportului feroviar (Pilonul I – Tranziția Verde, componenta I.4 – Transport feroviar și mobilitate urbană – buget inițial de negociere – 5 miliarde euro, PNRR 2.1).

În planul transmis Comisiei Europene de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și publicat ulterior pe site-ul ministerului, împreună cu anexele, se constată că alocarea pentru investițiile de la metroul bucureștean și cel din Cluj, este mult mai mică, de numai 0,6 miliarde de euro (sumă prevăzută atât în plan, cât și în anexele acestuia - anexa 10, anexa 13, etc.).

Planul de redresare transmis la Bruxelles cuprinde neconcordanțe, informații contradictorii și elemente lipsă:

NECONCORDANȚE REFERITOARE LA GARNITURILE DE METROU
Planul autorităților române cuprinde informații superficiale și contradictorii referitoare la achiziția garniturilor de metrou.
În PNRR, la punctul 1.1 – Rezumat, Transport sustenabil – sistemul de transport se menționează că "sunt 2 reforme majore și 4 tipuri principale de investiții iar bugetul total propus însumează 7,62 miliarde euro" , între indicatorii rezultați în urma acestor investiții regăsindu-se și 32 garnituri noi de metrou.
În cadrul Pilonului I – Tranziția verde, I.4 – Dezvoltarea rețelei de transport cu metroul în municipiile București și Cluj-Napoca sunt prevăzute ca investiții prin PNRR, 31 garnituri de metrou (15 bucăți în București și 16 bucăți în Cluj), în timp ce în același capitol, la punctul Rezultate așteptate (cu numai o pagină mai jos), de data aceasta în urma finalizării integrale a magistralei de metrou, sunt prevăzute 30 de garnituri de metrou.
Analizând indicatorul Rezultate așteptate și comparând cu indicatorii de rezultat care aferenți etapei I de realizare a magistralelor M4 – București și M1 – Cluj (având termen de implementare trimestrul 3 – 2026) se constată că doi dintre cei trei indicatori de rezultat coincid, respectiv lungimea traseului (12,5 km) și numărul de stații (15 stații pe cele două magistrale).
Având în vedere și informațiile menționate în anexa 10 – Rezumatul costurilor, componenta I 4, care la categoria Componente investiții prevede "Metrou + material rulant" , precum și lipsa unor informații detaliate privind lucrările de la metrou și achiziția de material rulant, se poate concluziona că prin PNRR se vor achiziționa și garniturile de metrou, deși autoritățile s-au încurcat, chiar și în același capitol, la numărul trenurilor.
Printr-o analiză comparativă a sumelor alocate investițiilor de la metrou (atât din PNRR, cât și din anexe) – 600 milioane de euro și a costurilor prevăzute în anexa 9 la PNRR – Exemple calculație cost, conform căreia costul mediu al unei rame de metrou este de 8,9 milioane de euro și pornind de la un necesar mediu de 31 garnituri, rezultă că aproximativ 40% din investițiile alocate metroului prin PNRR s-ar duce către acest tip de achiziții.
Ceea ce este puțin probabil și împinge către ipoteza finanțării din bugetul de stat sau din alte surse a achiziției de material rulant, pentru cele două magistrale de metrou prevăzute în PNRR.

NECONCORDANȚE REFERITOARE LA COSTURILE CELOR DOUĂ MAGISTRALE
Există neconcordanțe între PNRR și anexe, în ceea ce privește costurile celor 2 magistrale propuse (M4 București și M1 – Cluj Napoca).
În anexa 13, valorile prezentate pentru investițiile la cele două magistrale sunt diferite față de PNRR și restul anexelor (310 milioane euro pentru M4, Gara de Nord – Filaret și de 290 milioane euro pentru M1, Cluj Napoca – anexa 13).

LIPSA PROIECTELOR DE REZERVĂ
Dezinteresul pentru aceste investiții și lipsa unei strategii de diminuare a riscurilor nefinalizării unui proiect sunt evidențiate de modul de abordare al sistemului de transport cu metroul.
Metroul reprezintă singura componentă de investiții, din cadrul transportului sustenabil, care nu beneficiază de o listă cu proiecte de rezervă, propuse în PNRR.
Anexa 4 – Proiecte de rezervă propuse în PNRR, cuprinde 27 de proiecte de rezervă, în sectorul rutier (dintre care 18 proiecte noi), 5 proiecte de rezervă, în sectorul feroviar (dintre care 2 proiecte noi) și niciun proiect de rezervă, pentru investițiile din rețeaua de metrou.

LIPSA DEVIZELOR
Cu toate că metroului i-au fost alocate numai două investiții, pentru M1 – Cluj Napoca nu a fost atașat devizul general.
Astfel, în cadrul anexei tehnice V – Deviz costuri metrou, este prezentat doar devizul pentru M4, tronsonul Gara de Nord – Progresul.
Acest deviz este atașat și la punctul 5C2, din anexa menționată anterior, deși documentul poartă denumirea "Deviz general magistrala M1 Cluj Napoca, secțiunea 1, Sfânta Maria – Europa Unită".
Dacă PNRR nu era doar un exercițiu de imagine și depunerea acestuia nu se dorea transformată într-o acțiune confiscată de capitalizare politică, astfel de neconcordanțe și omisiuni puteau fi evitate.

Iar un plan de reziliență mai puțin superficial, ar fi determinat o aprobare mai rapidă din partea Comisiei Europene și implicit încasarea prefinanțării.


Spre deosebire de versiunea 1 a PNRR (decembrie 2020), în documentul transmis Comisiei Europene, la mijlocul anului 2021, investițiile de la metrou reprezintă numai 7,87% din totalul alocării aferente componentei I 4 – Transport sustenabil și aproximativ 2% din întreaga alocare a PNRR, inclusiv contribuția națională.

În PNRR-ul României investițiile în rețeaua de transport cu metroul, deși contribuie cu 40 % - 100% la atingerea obiectivelor de mediu și a celor privind schimbările climatice, rămân cenușăreasa investițiilor în rețelele de transport, fiind plasate în zodia incertitudinii și nepăsării, fără informații clare, complete și fără proiecte de rezervă.

Ele sunt privite cu dispreț și aroganță de oficialii aflați în spatele geamurilor fumurii ale mașinilor de lux.

Și evident de serviciu.

Metroul din PNRR evidențiază modul de raportare al autorităților de la București la finanțările nerambursabile: clamează prioritatea acestor finanțări, dar acționează contrar, mutând presiunea finanțării investițiilor de la fondurile PNRR, către bugetul de stat și împrumuturile externe.

În planul transmis Comisiei Europene, investițiile în sistemul de transport cu metroul au alocată o cotă de sub 20% din PNRR și peste 80% din bugetul național și împrumuturi externe, ceea ce indică o pregătire a eșecului acestor investiții și poate chiar a în întregului PNRR (în versiunea 1 a planului, din decembrie 2020, ponderea finanțării metroului din PNRR era de aproximativ 40%).


https://m.hotnews.ro/stire/25009238

 


Go to page:  1  ... 135 136 137 138 139 140 141  ... 149
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Știri, noutăți și discuții despre metrou  • 
Choose destination

Since our 2417 forum members have written 433093 posts in 5388 topics and 518 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use