Sursa: https://libertatea.ro/stiri/ratb-isi-sch ... -2154721

1917.

Sursa: https://oradea-nagyvarad-grosswardein.ro/

Tramvaiele astea deși nu aveau tracțiune proprie, cred că erau cele mai ”fiabile” fiindcă nu prea avea ce să se strice la ele, problema era doar de ”tracțiune” (sau ”caii putere”, la propriu zis) care logic, trebuiau schimbați de vreo câteva ori într-o zi. Din ce văd în ultima fotografie erau... 5, și tramvaiul era full iar caii nu știu cât mai vroiau să tragă. Cred că erau niște vehicule foarte lente judecând după cum merg multe căruțe și astăzi, și nu compari o căruță de vreo 200kg (dacă zic bine) cu un tramvai care avea vreo 4-5t cred, doar osiile erau foarte grele (vorbesc strict de ultimul). Deși mi se părea o tâmpenie, atât tramvaiele astea cât și primele electrice, nu aveau scaun la vatman (sau mai bine zis, birjar), până și V56-urile erau în aceeași situație. Deși e un pic comic, după ce că mergeai încet, nu puteai sta pe scaun (că îți ”părăseai” postul de conducere, sau făceai un prelungitor la bici deși nu prea mergea când era aglomerat), ajungeai la capăt întârziat unde te așteptau alți călători, se făcea iar full, mai trebuia să ”alimentezi” și caii și tu tot nu ai stat jos.
Ar fi interesant de luat un interviu dacă mai trăiește vreun fost vatman care a lucrat câțiva ani în stilul ăsta, cum s-a făcut cu unul dintre foștii șoferi al lui 7091 care-i acum la Floreasca.

Exista un asemenea interviu (nu stiu daca si altele), aparut in Almanahul Flacara 1987

Am citit tot. Eu rămân în continuare uimit de foștii angajați (dar și unii actuali) care și-au iubit meseria, deși STB-ul de atunci nu era tocmai ușor. Ce să mai zic de vremurile de după '70, când mersul pe scară nu mai era o noutate în marile orașe. Mă uit că Bucureștiul a avut cel mai dificil transport în comun cam din toate timpurile, și cu toate astea, încă întâlnești un număr mare de angajați pe toate meseriile care își adoră în continuare jobul deși în cazul celor de pe teren (conducători auto și controlori) mai mereu este riscant. Pe de altă parte, am cunoscut ceva șoferi la TBZ (TransBus Buzău) care îți sar în cap când le amintești de autobuzele românești... Unii abia dacă au lucrat câțiva ani pe un asemenea autobuz și deja sunt adepții verdictelor, și nu știu cât să compari traficul aerian din Buzăul de acum mai mulți ani cu cel mega-aglomerat din Bucureștiul din ultimii 50 de ani. Aici îi dau dreptate lui @andrei11, nu îți place șofer (sau pur și simplu nu-i de tine), se caută oameni și la mici...

Pentru mai multe povesti cu tamvaiele cu cai bucurestene puteti citi Groapa de Eugen Barbu, actiunea se petrece in viitorul cartier Chitila povestind practic nasterea cartierului poreclit Groapa din cauza aproprierii de groapa de gunoi, unul dintre personaje este un conductor de tramvai cu cai care, din amintiri, moare impuscat in cadrul grevei generate de introducerea primelor tramvaie electrice. Un alt detaliu din carte este ca se foloseau cai luati de la armata, de la artilerie, erau foarte buni pentru ca puteai sa tragi si cu tunul langa ei si nu se speriau. In mod normal un tramvia avea doar 2 cai care erau folositi toata ziua, cand tramvaiul trebuia sa urce talazul(spre fosta Gara Filaret parca) exista o pereche de cai la dublare, adica perechea astepta la poalele pantei si se adauga in fata perechii existente, asa ca tramvaiul urca cu 4 cai(este si o intamplare trista despre ce s-a intamplat cand caii de la artilerie au fost inlocuiti cu cai "obisnuiti"). Se mai descrie si ce se intampla la capat de linie, treaba mai grea o avea incasatorul vagonului care trebuia sa mature vagonul in timp ce conductorul doar verrifica osiile.
Deci Groapa de Eugen Barbu, lectura obligatorie pentru toti de pe aici.

Nu inteleg poza cu 5 cai, fiind cu militari probbil ca era o distractie a militarilor aflati in permisie in timpul razboiului, carora evident le erau trecute cu vederea foarte multe distractii.