Zona metropolitană BucureștiLucrări de modernizare și extindere a infrastructuriiProiecte și lucrări finalizate parțial, suspendate sau abandonateDiametrala Nord - Sud (Buzești - Berzei - Uranus)

 

Topic: Stiri si articole din presa

194 posts, 166303 views
⚠  Forum Rules
 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7  ... 14
 
 

📖 Pagination options
  • Utilizator anonim
  • Posted:
  •  

Re: Stiri - Supralargirea Buzesti-Berzei-Uranus Utilizator anonim

Demolări cu "cântec" pentru visul lui Oprescu
Sfidând instanţa, firma angajată de primărie a pus la pământ o casă din calea bd. Uranus.

Una dintre firmele angajate de Primăria Capitalei să demoleze clădirile care ar trebui să facă loc bulevardului Uranus (promis de Sorin Oprescu bucureştenilor pentru 2012-2013) a demolat parţial o clădire aflată într-o arie protejată, în ciuda unei decizii a Tribunalului Bucureşti, prin care lucrările erau suspendate.

Evacuaţi în plină iarnă

Potrivit Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul", care i-a intentat proces municipalităţii, clădirea - expropriată pentru axa Buzeşti- Berzei a viitorului bulevard Uranus - se află în zona de protecţie a monumentului istoric "Ansamblu de arhitectură Ştirbei Vodă".

"Sentinţa s-a pronunţat pe 19 ianuarie, în jurul orei 14.30, iar certificatul de grefă a fost emis de Tribunalul Bu cureşti în jurul orei 15.15. Municipalitatea a fost anunţată în jurul orei 16.00. Cu toate acestea, demolarea a continuat până în seara de 19 ianuarie. (...) În plus, în sala de judecată, mai exact la ora 13.00, juristul primăriei a prezentat un proces-verbal, ştampilat de primărie, de firma Euro Construct şi de dirigintele de şantier, prin care se atesta că imobilul respectiv fusese complet demolat", a explicat preşedintele asociaţiei, Nicuşor Dan. Mai mult - arată acesta - alte patru imobile din zonă au fost puse la pământ, deşi erau vizate de litigii similare.


Locatarii au fost scoşi din case în plină iarnă, mai exact pe 15 ianuarie, deşi legea - mai exact "Mica reformă"- interzice acest lucru. "Pe 15 ianuarie, ne-au mutat într-un imobil fără apă caldă, fără căldură şi fără lumină. Nici despăgubirile nu le-am primit, deoarece contul este blocat", a precizat Vasilica Matei, una dintre locatarele evacuate. Oficialii Primăriei Capitalei nu au oferit explicaţii în acest caz.

"Municipalitatea a fost anunţată în jurul orei 16.00. Cu toate acestea, demolarea a continuat până în seara de 19 ianuarie.",
NICUŞOR DAN, preşedinte, Asociaţia "Salvaţi Bucureştiul"

http://www.evz.ro/detalii/stiri/demolar...18827.html€

 


  • Sava6115-6315
  • Posted:
  •  

Re: Stiri - Supralargirea Buzesti-Berzei-Uranus Sava6115-6315

Linia 620 se desfiinteaza. Iata si  comunicatul  RATB!

"Linia 635 va functiona pe un traseu prelungit, prin Bd. Banu Manta
Luni, 24 Ianuarie 2011

In vederea asigurarii unei mai bune legaturi de transport cu Gara de Nord, incepand cu data de 25.01.2011, calatorii ce utilizeaza tramvaiele din liniile 20, 24, 42 si 45 au la dispozitie linia 635.
Aceasta va functiona intre terminalul Vasile Parvan si Ghencea, pe urmatorul traseu: Str. Vasile Parvan, Bd. M. Kogalniceanu, Splaiul Independentei, Str. Berzei, Str. Buzesti, Bd. Ion Mihalache, Bd. Banu Manta, Bd. Alex. Ioan Cuza, Bd. Gh. Duca, Piata Garii de Nord, Bd. Dinicu Golescu, Str. Fluviului, Cal. Plevnei, Sos. Orhideelor, Bd. Vasile Milea, Drumul Taberei, Str. Lt. Nicolae Gaina, Drumul Sarii, Bd. Ghencea, cu intoarcere pe Bd. Ghencea, Drumul Sarii, Str. Lt. Nicolae Gaina, Drumul Taberei, Bd. Vasile Milea, Sos. Orhideelor, Cal. Plevnei, Str. Barierei, Str. Fluviului, Bd. Dinicu Golescu, Piata Garii de Nord, Bd. Gh. Duca, Bd. Alex. Ioan Cuza, Bd. Banu Manta, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzesti, Str. Berzei, Str. Stirbei Voda, Cal. Plevnei.
Avand in vedere modificarea traseului liniei 635 prin Str. Buzesti, Bd. Ion Mihalache si Bd. Banu Manta, linia naveta de autobuze 620 se desfiinteaza.
Abonamentele eliberate pe linia 620 vor ramane valabile pana la expirare pe liniile 20 si 300, intre Clabucet si intersectia Bd. Ion Mihalache/Str. Dr. Felix, precum si pe linia 635 intre intersectia Bd. Ion Mihalache/Bd. Banu Manta si Vasile Parvan."

 


  • Utilizator anonim
  • Posted:
  •  

Re: Stiri - Supralargirea Buzesti-Berzei-Uranus Utilizator anonim

Oprescu, somat să oprească demolările din zona Berzei de Comisia Națională a Monumentelor Istorice
Pe traseul diametralei Nord-Sud, viitorul Bulevard Uranus, se mai află opt monumente istorice.

Comisia Națională a Monumentelor Istorice (CNMI) i-a cerut, miercuri, primarului general Sorin Oprescu să oprească demolările din zona Berzei, atât pentru monumentelor istorice cât și pentru celelalte clădiri aflate în zone construite protejate, până când Comisia se va pronunța cu privire la monumentele istorice rămase pe traseul viitorului Bulevard Uranus.

”Având în vedere că pe traseul axei diametralei în cauză se află – până la Ordinul Ministrului Culturii si Patrimoniului Național referitor la eventuale declasări – o serie de imobile cu statut de monument istoric, precum și o serie de zone construite protejate, Comisia Națională a Monumentelor Istorice solicită Primariei Municipiului București să asigure, conform legislației în vigoare, protecția acestor monumente istorice și zone construite protejate, pe toate căile necesare în acest sens”, se precizează în scrisoarea CNMI către Primarul General.
Pe traseul diametralei Nord-Sud se află încă opt monumente istorice, spun reprezentanții Asociației Salvați Bucureștiul:

-        Hala Matache, Piata Haralambie Botescu nr. 10, 10A, cod B-II-m-B-18182 in Lista Monumentelor Istorice
-        Casa, Calea Griviţei 119, parte a monumentului istoric Ansamblul de arhitectură “Calea Griviţei”, cod B-II-a-B-18836
-        Casă, Str. Berzei nr. 81, cod B-II-m-B-18142
-        Casă, Str. Berzei nr. 89, cod B-II-m-B-18143
-        Casă, Str. Baldovin Pîrcălabul nr. 16, cod LMI B-II-m-B-18069
-        Casă, Str. Baldovin Pîrcălabul nr. 18 – clasată individual (cod LMI B-II-m-B-18070)
-        Casa, Str. Baldovin Pîrcălabul nr. 20, cod B-II-m-B-18071
-        Casă, Str. Cameliei nr. 24, cod LMI B-II-m-B-18295.

http://b365.ro/news/oprescu...-istorice/€

 


Re: Stiri - Supralargirea Buzesti-Berzei-Uranus subway guru

Din 'Puterea':

Oprescu, somat oficial să stopeze demolările. ONG-urile au sesizat Uniunea Europeană cu privire la abuzurile primarului general al Capitalei în cazul axei rutiere Nord-Sud
Autor: ADRIAN HORINCAR • Categoria: Dezvăluiri • Publicat la: 2011-01-27 18:35:36

Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a decis să solicite primarului general Sorin Oprescu să oprească toate demolările din zona Berzei, atât pentru monumentele istorice, cât şi pentru celelalte clădiri, aflate toate în zone construite protejate. În plus, 26 de organizaţii nonguvernamentale (ONG) reunite în „Platforma pentru Bucureşti”, împreună cu Uniunea Arhitecţilor din România, au adresat o scrisoare comisarilor europeni pentru Justiţie, Cultură şi Dezvoltare, miniştrilor din ţările Uniunii Europene responsabili pentru Justiţie, Cultură şi Dezvoltare şi către ambasadorii acestor ţări acreditaţi la Bucureşti, document care reprezintă un adevărat rechizitoriu la adresa primarului general.

În şedinţa din 26 ianuarie, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice (CNMI) a decis să solicite primarului general Sorin Oprescu să oprească toate demolările din zona Berzei, atât pentru monumentele istorice cât şi pentru celelalte clădiri, aflate toate în zone construite protejate. În plus, CNMI a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti să asigure, conform legislaţiei în vigoare, protecţia acestor monumente istorice şi a zonelor construite protejate, pe toate căile necesare în acest sens. Cât de mult îi pasă lui Oprescu de CNMI s-a văzut însă în cursul zilei de ieri, când Hala Matache  a fost lăsată la dispoziţia mai multor persoane, care au început să fure lemnăria, acoperişul şi mobilierul rămas în interiorul monumentului istoric.



Cu jalba la UE

Cele 26 de organizaţii nonguvernamentale (ONG) reunite în „Platforma pentru Bucureşti”, împreună cu Uniunea Arhitecţilor din România, au adresat o scrisoare comisarilor europeni pentru Justiţie, Cultură şi Dezvoltare, miniştrilor din ţările Uniunii Europene responsabili pentru Justiţie, Cultură şi Dezvoltare şi către ambasadorii acestor ţări acreditaţi la Bucureşti, document care reprezintă un adevărat rechizitoriu la adresa primarului general Sorin Oprescu, a subordonaţilor săi, dar şi a Ministerului Culturii, Inspectoratului de Stat în Construcţii, Agenţiei de Mediu Bucureşti sau Poliţiei Locale Bucureşti. Semnatarii scrisorii au prezentat încălcarea mai multor convenţii europene semnate de România prin construirea controversatei magistrale Piaţa Victoriei-Buzeşti-Berzei-Uranus,  aşa-numita  “autostradă urbană” a lui Sorin Oprescu. “În Bucureşti a început construirea unui bulevard care va traversa zona istorică a oraşului, care continuă intervenţiile urbane ale dictaturii ceauşiste. Primul tronson implică demolarea a 126 de clădiri, din care 13 monumente istorice, şi exproprierea a aproximativ 1000 de persoane, fără să fie prezentat opiniei publice un proiect urbanistic care să justifice un asemenea sacrificiu. Prin presiunea imobiliară creată, o întreagă zonă istorică a oraşului va dispărea în viitorul apropiat, în cazul construirii bulevardului”, se spune  în preambulul mesajului. “Realizarea acestui proiect contravine cu brutalitate principiilor dezvoltării urbane integrate şi a regenerării urbane integrate pe care România şi le-a asumat prin Declaraţia de la Toledo şi prin Carta de la Leipzig. Oraşele din întreaga Europă au renunţat, în ultimii 20 de ani, la marile lucrări de infrastructură auto în zona centrală, datorită efectelor negative generate de acestea prin poluarea excesivă, segregarea spaţială şi, mai ales, prin congestionarea traficului. Ministerul Culturii a încălcat Convenţia de la Granada pentru protecţia patrimoniului arhitectural european, iar agenţiile de mediu au încălcat Convenţia de la Aarhus privind participarea publicului la deciziile de mediu”, au mai acuzat contestatarii proiectului.



Sesizarea unor grave abuzuri

Documentul trimis oficialilor europeni conţine o lungă serie de abuzuri şi ilegalităţi grave  comise de şefii instituţiilor implicate în acest proiect megalomanic. Printre altele, Primăria Generală, Ministerul Culturii şi Cultelor şi Inspectoratul de Stat în Construcţii au ignorat sau nu au respectat cu bună ştiinţă decizii judecătoreşti. Primăria Municipiului Bucureşti a prezentat instanţei de judecată acte false, a demolat în mod ilegal un monument istoric noaptea, a încurajat vandalizarea clădirilor istorice înainte de obţinerea avizului de desfiinţare de la Ministerul Culturii (monumentul istoric Hala Matache era vandalizat ieri, sub ochii îngăduitori ai Poliţiei Locale, din subordinea lui Oprescu), a încălcat legislaţia în urbanism, construcţii, exproprieri şi evacuări. Toate ilegalităţile comise de Sorin Oprescu şi de subordonaţii săi au fost încurajate  de Ministerul Culturii, de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de Agenţia de Mediu fie prin tolerare, fie, şi mai grav, prin avizarea ilegală a lucrărilor.

În finalul scrisorii, semnatarii au solicitat sprijinul oficialilor europeni pentru “încetarea încălcării tratatelor pe care România şi le-a asumat şi stoparea acestor derapaje grave de la funcţionarea statului de drept, strâns legate de fenomenul corupţiei din România”.€

 


  • Utilizator anonim
  • Posted:
  •  

Re: Stiri - Supralargirea Buzesti-Berzei-Uranus Utilizator anonim

Soarta Halei Matache, decisă astăzi de către Primăria Generală
Printre variantele luate în calcul se numără demolarea a 5 metri din clădire și mutarea ei la 50 de metri distanță.

Aflată pe traseul viitorului Bulevard Uranus, Hala Matache reprezintă o problemă pe care edilii Capitalei nu au rezolvat-o încă. Deși clădirea reprezintă cea mai scumpă expropriere făcută în cadrul proiectului – 1,4 milioane de euro, primarul general Sorin Oprescu a dat asigurări că numai cinci metri din Hala Matache vor fi demolați pentru Uranus.

“Nu avem nevoie decât de 5 metri din clădire pentru construirea Bulevardului Uranus. Doar atât se va demola. Este vorba de partea de la intrare. Restul rămâne în picioare și va fi pus sub sticlă”, a declara pentru B365.ro, în noiembrie, Oprescu.

O altă variantă propusă a fost devierea traseului viitorului bulevard, tocmai pentru a salva vechea piaţă, însă aceasta este considerată „fantezistă” de oficialii primăriei, scrie romanialibera.ro.

Arhitectul-șef al Capitalei, Gheorghe Pătrașcu, a venit și el cu o propunere: ” Aceasta ar urma să fie restaurată şi mutată cu 50 de metri mai încolo, pentru a nu împiedica lucrările la viitorul bulevard. Clădirea are nevoie de recondiţionare, mai ales în ceea ce priveşte partea metalică, care nu este în prezent în stare bună”.

Problema Halei Matache va fi abordată astăzi, la şedinţa Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Generale.

http://b365.ro/news/soarta-...-generala/€

 


Re: Stiri - Supralargirea Buzesti-Berzei-Uranus ioan

Anunt dat pe HotNews

"Calea Victoriei si Calea Grivitei ar putea deveni pietonale. Hala Matache nu se mai demoleaza

Calea Victoriei (portiunea cuprinsa intre Guvern si Universitate) si Calea Grivitei (intre Gara de Nord si Piata Amzei), ar putea deveni trasee pietonale dupa largirea strazii Buzesti si crearea bulevardului Uranus, a declarat miercuri Constantin Enache, elaboratorul proiectului."

 


  • Utilizator anonim
  • Posted:
  •  

Re: Stiri - Supralargirea Buzesti-Berzei-Uranus Utilizator anonim

Hala Matache va fi mutată, iar sub ea va fi construită o nouă parcare. Calea Victoriei ar putea deveni pietonală
Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului (CTUAT) din cadrul Primăriei Capitalei a avizat miercuri trei noi PUZ-uri pentru viitorul Bulevard Uranus. Potrivit acestora Hala Matache nu va fi demolată, ci mutată câțiva metri mai în spate față actualul amplasament. Primul tronson al Bulevardului Uranus ar trebui finalizat în acest an.

Hala Matache nu va fi distrusă de noul bulevard Uranus aflat în construcție. Dimpotrivă, noua lucrare de infrastructură va pune în valoare clădirea cu statut de monument istoric, spun reprezentanții Primăriei.

”Hala Matache va fi mutată puțin mai în spate față de amplasamentul actual, iar în fața clădirii va fi amenajată o piațetă pietonală. De asemenea, sub clădire va fi construită o parcare”, a declarat pentru B365.ro Ion Dedu, director executiv al Direcției Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației din cadrul Primăriei Capitalei.

Noua parcare nu fusese inclusă în proiectul inițial al Bulevardului Uranus. Structura, numărul de locuri asigurate și valoarea noii investiției urmează a fi stabilite în viitor.

“Daca vom devia traficul pe noua artera, vom putea face pietonale o parte din Calea Victoriei si Calea Grivitei! Astfel va avea toata lumea de castigat! Sa ne amintim cum era Calea Victoriei in perioada interbelica.” – a declarat Constantin Enache, elaboratorul proiectului Bulevardului Uranus, pentru Hotnews.ro.

Construcția Bulevardului Uranus a început deja de câteva luni însă proiectul înaintează foarte încet din cauza mai multor clădiri cu statut de monument istoric aflate pe traseul lucrării și a protestelor și acțiunilor înaintate în instanță de ONG-uri. În plus, întrucât lucrarea este amplasată într-o zonă cu valoare istorică, Ministerul Culturii și Cultelor a cerut Primăriei să realizeze noi PUZ-uri, pentru fiecare secțiune a lucrării. Astfel, pentru porțiunea Berzei-Vasile Pârvan, reprezentând ultimul segment al primului tronson al bulevardului, CTUAT a avizat, miercuri, trei PUZ-uri diferite.

Bulevardul Uranus va face legătura între Piața Victoriei și Palatul Parlamentului. Primul tronson, cuprins între Piața Victoriei și Vasile Pârvan are 1.750 de metri și ar trebui finalizat în acest an. Consultanța, proiectarea și execuția acestui tronson costă municipalitatea 38.169.327 de euro. La această sumă se adaugă și cele 29 milioane de euro cheltuite pentru exproprierile de pe traseul lucrării.

http://b365.ro/news/hala-ma...a-parcare/€

 


Re: Stiri - Supralargirea Buzesti-Berzei-Uranus cornel001

http://economie.hotnews.ro/stiri-imobiliar-8265144-calea-victoriei-calea-grivitei-putea-deveni-pietonale-hala-matache-nu-mai-demoleaza.htm

Calea Victoriei si Calea Grivitei ar putea deveni pietonale. Hala Matache nu se mai demoleaza

Calea Victoriei (portiunea cuprinsa intre Guvern si Universitate) si Calea Grivitei (intre Gara de Nord si Piata Amzei), ar putea deveni trasee pietonale dupa largirea strazii Buzesti si crearea bulevardului Uranus, a declarat miercuri Constantin Enache, elaboratorul proiectului.

“Nu ar trebui sa ne impiedicam de cele cateva case care se vor demola. Nu spun ca nu imi pare rau ca ele se demoleaza. Insa este un sacrificiu pentru a salva centrul orasului. Daca vom devia traficul pe noua artera, vom putea face pietonale o parte din Calea Victoriei si Calea Grivitei! Astfel va avea toata lumea de castigat! Sa ne amintim cum era Calea Victoriei in perioada interbelica. Erau doar cateva masini si in rest era plin de oameni. Acum avem doar un metru de trotuar, restul fiind plin de masini. Mergem in alte orase europene si ne place, pentru ca au strazi pietonale. Noi nu avem. Sigur, dupa largirea Buzestiului trebuie sa ne mai ocupam de dezvoltarea transportului in comun, dezvoltarea metroului, introducerea tramvaiului in centru ca sa putem transforma cele doua artere in pietonale. Acesta este doar primul pas. Pe langa transformarea celor doua strazi in pietonale, Uranus are si imense beneficii pentru trafic. Sa ne amintim ca la summit-ul NATO tot centrul a fost blocat. Nu era nici o alternativa de circulatie intre aeroport si parlament”, a explicat proiectantul.
Pe marginea noului bulevard se vor construi blocuri de sase etaje

ONG-istii sustin insa ca proiectul se poate face si fara demolarea atator cladiri importante pentru oras. Observatorul Urban al Uniunii Arhitectilor din Romania a venit astazi la Comisia Tehnica de Urbanism de pe langa Primaria Capitalei cu un traseu alternativ care permite salvarea a trei monumente. Hala Matache, Berzei nr. 81 si Berzei nr. 89. “Modificarile propuse de noi nu sunt foarte mari. Traseul este doar putin modificat astfel incat sa se pastreze cele trei monumente”, a declarat Florin Balteanu, reprezentantul Observatorului Urban al UAR. Comisia nu a discutat insa acest proiect. Sorin Gabrea, presedintele Comisiei Tehnice de Urbanism, a declarat ca Hala Matache va fi oricum salvata, ea fiind mutata mai in spate. “Una dintre strazile din spate, Haralambie Botescu, va fi inchisa, iar hala va fi mutata mai in spate si conectata la noua piata care se va realiza in spate. Asa a decis Primaria Capitalei in acord cu Ministerul Culturii. Oricum hala trebuia renovata, fiindca ati vazut cum arata. In ea se poate amenaja o berarie sau ceva de genul. Deocamdata nu stim cat va costa aceasta operatiune”, a declarat Gabrea.

Cea mai importanta problema a proiectului bulevardului Uranus ramane insa intocmirea regulamentului pentru cladirile care se vor construi de-a stanga si de-a dreapta noului bulevard. In acest moment terenurile din zona sunt inguste, lungi sau foarte mici, au forme neregulate si nu sunt irigate de strazi. Deocamdata legislatia nu permite reparcelarea terenurilor proprietate privata decat daca toti proprietarii sunt de acord. Astfel, exista sanse mici ca, in aceste conditii, zona sa se dezvolte coerent. Acest aspect a fost discutat astazi la Comisia Tehnica de Urbanism de pe langa Primaria Capitalei, hotarandu-se ca pe marginea bulevardului sa se construiasca cladiri cu o inaltime maxima de 21 de metri, respective 6 etaje. Asta nu rezolva insa problema reparcelarii terenurilor. “Putem face un regulament strict prin care sa interzicem o multime de lucruri, insa nu putem reparcela, deoarece legislatia nu permite astfel de operatiuni urbane cu implicarea concomitenta a institutiei publice si a investitorilor privati.  Avem nevoie de o noua lege. Altfel nu prea avem cum rezolva situatia din astfel de zone”, a explicat Sorin Gabrea. Astfel, chiar si cu acest regulament, fara reparcelarea terenurilor va fi haos.
€

 


Re: Stiri - Supralargirea Buzesti-Berzei-Uranus ANTENA

Primăria Capitalei şi firma Euroconstruct, reclamate la Parchet pentru demolarea Pieţei Matache

S-a daramat piata?

http://www.evz.ro/detalii/stiri/primari...che-9.html€

 


Re: Stiri - Supralargirea Buzesti-Berzei-Uranus chevic

Pe hotnews patrascu si constantin enache au raspuns unor intrebari :

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-82 ... antul-.htm

deci pietonala "ar putea" deveni nuami in weekend calea victoriei. se poate sa se mareasca trotoarele reducandu-se benzile de circulatie.

Una din intrebari m-a frapat :

"Lasand la oparte faptul ca suna urat, daca doamne ajuta va deveni vreodata Bucurestiul un oras turistic relativ important in Europa, o sa rada toti turistii (in special cei vorbitori de engleza avansata) de noi, datorita faptului ca Uranus in engleza, pe langa denumirea evidenta a planetei, mai inseaman ceva (nu o sa spun ce, din cauza bunului simt, dar nu e greu de ghicit)"

am cautat ce inseamna uranus in engleza si nu am gasit. o sa rada turistii..... sa fim seriosi eu nu am nimic cu denumirea de uranus, lasa-i sa rada.

 



Re: Stiri - Supralargirea Buzesti-Berzei-Uranus bekxy

Strada Buzeşti din Capitală va fi închisă, pe tronsonul cuprins între străzile Polizu - Occidentului şi Calea Griviţei, în perioada 8 februarie - 16 iulie, anunţă luni Primăria Capitalei, citată de NewsIn.

Edilii spun că restricţiile sunt necesare pentru continuarea lucrãrilor la obiectivul „Dublarea diametralei Nord - Sud - etapa I-a - pe tronsonul Buzeşti - Berzei - Vasile Pârvan".

sursa€

 


  • Utilizator anonim
  • Posted:
  •  

Re: Stiri - Supralargirea Buzesti-Berzei-Uranus Utilizator anonim

În scopul continuării lucrărilor la obiectivul „Dublarea diametralei Nord – Sud – etapa I-a – pe tronsonul Buzeşti – Berzei – Vasile Pârvan”, se închide complet circulaţia rutieră pe str. Buzeşti, pe tronsonul cuprins între str. Polizu – str. Occidentului şi Calea Griviţei, în perioada 08.02.2011 – 16.07.2011. Devierea circulaţiei rutiere în zonă se va face pe str. Polizu şi Calea Griviţei.€

 


Re: Stiri - Supralargirea Buzesti-Berzei-Uranus chevic

Iata o stire aparuta pe siteul Puterea :

(http://www.puterea.ro/news15857/Primaru...torice.htm)

Primarul general continuă demolările, în ciuda cererii CNMI de a nu mai distruge monumente istorice
Autor: ADRIAN HORINCAR • Categoria: Eveniment • Publicat la: 2011-02-10 20:15:41


Primăria Municipiului Bucureşti a demolat miercuri, 9 februarie, imobilele din strada Mircea Vulcănescu nr. 68 şi 68A, aflate pe traseul viitoarei magistrale Buzeşti - Berzei, ignorând cu bună ştiinţă cererea făcută, pe 26 ianuarie, de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice (CNMI) de a opri toate demolările până la clarificarea de către Comisie a viitorului monumentelor istorice de pe traseul acestui proiect.

Este posibil ca şi imobilele din str. Povernei nr. 1-3 (monument istoric) şi Povernei nr. 2 să fie demolate, deoarece mai mulţi muncitori lucrau zilele trecute la fiecare din cele două imobile.

CNMI este cel mai înalt for ştiintific în protejarea monumentelor, iar printre componenţii acestei comisii se numără şi arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu. Acest fapt nu îi împiedică pe Sorin Oprescu şi pe subordonaţii săi să îşi continue opera de distrugere, prin care încearcă să pună organismele de control în faţa faptului împlinit.

Acesta este, probabil, motivul pentru care, la ordinul primarului general, au fost evacuaţi locatarii mai multor imobile monument istoric, care au fost apoi lăsate nepăzite, la îndemâna unor indivizi care le-au vandalizat. După Hala Matache, a urmat monumentul istoric din Bdul Regina Maria nr. 88. În cazul acestui imobil, Poliţia a identificat marţi, 8 februarie, mai multe persoane care au vandalizat clădirea, dosarul aflându-se în lucru la Direcţia Patrimoniu a Poliţiei Capitalei. Un alt caz de distrugere este cel al clădirii monument istoric din str. Radu Calomfirescu nr. 1. Această clădire este distrusă bucată cu bucată, sub ochii poliţiştilor comunitari din subordinea lui Oprescu, acuză membrii asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, care ne-au comunicat că, după ce au dispărut mai multe ferestre şi o parte din lemnăria interioară, în ultimele zile a dispărut şi balconul metalic. Imobilul din str. Radu Calomfirescu nr. 1 a fost construit în jurul anului 1840, fiind printre cele mai vechi clădiri existente în Bucureşti.

Culmea aberaţiei este atinsă în cazul Bisericii Bărbătescu-Vechi din Calea Rahovei 259/str. Bărbătescu-Vechi nr. 1. Direcţia de Cultură Bucureşti a avizat demolarea lăcaşului de cult pentru proiectul „autostrăzii urbane”, dar Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, în şedinta din ianuarie, un PUZ care prevede construirea unei biserici noi pe acelaşi amplasament. Biserica pe care primăria intenţionează să o distrugă a fost refăcută anterior datei de 3 august 1764 de Mitropolitul Grigorie II.
--------------

Ce legatura are Povernei cu Uranus ?€

 


Go to page:  1 2 3 4 5 6 7  ... 14
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Diametrala Nord - Sud (Buzești - Berzei - Uranus)  • 
Choose destination

Since our 2420 forum members have written 433357 posts in 5396 topics and 518 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use