Aha, și ce crezi, că  Russia acum nu o să observe ?

Nu stiu, de data asta treaba a progresat un pas in plus fata de tura trecuta. Vedem cand o sa fie votata modificarea in CGMB si daca o sa se agite atunci.

Strada Lucrețiu Pătrășcanu, ar trebui modificată cu ceva reprezentativ pentru istoria României!
Eu aș propune ca acea stradă să poarte numele Generalului - locotenent(r) aviator Ion Dobran - unul dintre dintre așii aviației de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Legendarul pilot este în viață, la 102 ani și ar merita această onoare!

Andrei, la limita ai dreptate, dar in acelasi timp schimbarea regimurilor nu inseamna obligatoriu schimbarea numelor unor strazi/bulevarde... Mai degraba aici ar trebui facuta curatenie si stabilite niste criterii masurabile pe baza carora sa se denumeasca parcurile/strazile, etc. Treaba e relativ simpla in cazul oamenilor de stiinta/artistilor care au realizat ceva (masurabil, fie prin operele lor, fie prin inovatiile/contributiile, exemplu insulina). D.p.m.d.v. sunt cateva nume reprezentative pentru armata romana, fie ca vorbim de primul sau al doilea razboi mondial, dar sincer nu am rabdarea sa iau la puricat fiecare "general" sa vad care au fost contributiile reale la efortul de razboi, as merge mai departe si inafara de acei cativa soldati/ofiteri care au excelat in teatrele de razboi, fiecare strada cu numele unui general l-as redenumi in regimentul/batalionul (sau cum se numeste/ s-a numit) ce a contribuit la "meritele" acelui general. Pe scurt : general -> inlocuit cu regimentul/batalionul pentru ca efortul (oricare ar fi fost el) de razboi a fost de de sus in jos in ierarhia armatei.

Revenind si pe scurt: trebuie impuse niste reguli/criterii masurabile pentru a da numele unei strazi unui anumit personaj. Sunt sigur ca sunt destul de multe "personaje" controversate, si sincer, nu vad sensul, daca contributia nu e masurabila, out, mai avem suficiente valori in tara asta (unele care sunt inca in viata) pentru destul de multe strazi, cu contributii masurabile pentru societatea romaneasca.

As mai adauga o treaba, in cazul schimbarilor de nume de strazi/piete sa nu mai fie necesara schimbarea documentelor rezidentilor. Acestea se vor inlocui treptat pe masura ce le expira valabilitatea.

Cristi N imposibil, s-ar crea confuzie.
Lăsând la o parte apogeul unde B-dul 1 Mai i s-a schimbat amplasamentul.

Gabi23 wrote:
Strada Lucrețiu Pătrășcanu, ar trebui modificată cu ceva reprezentativ pentru istoria României!
Eu aș propune ca acea stradă să poarte numele Generalului - locotenent(r) aviator Ion Dobran - unul dintre dintre așii aviației de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Legendarul pilot este în viață, la 102 ani și ar merita această onoare!

Cu siguranță, propunerea e bună.
Dar și musiu Pătrășcanu, agent britanic, reprezintă quintesența clasei politice din 1944 până în 2024, ba chiar și de mai înainte, de câteva secole bune.
Când în final s'a semnat la 12 Septembrie armistițiul cu sovieticii, Pătrășcanu l-a întrebat pe Molotov de ce ni se impun asemenea condiții înrobitoare, în raport cu ce se negociase de către Majestatea Sa Regele Carol al II-lea și Mareșalul Antonescu cu sovieticii, iar Molotov i-a răspuns: "Pentru că Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentați nimic."
Aviz celor care au acceptat deja schimbarea numelui unui parc în al Majesticului Său Mihai Argeșeanu, tatăl Margaretei Duda, personajul sinistru, alături de bulevardul dinspre A1, al trădării de la 23 August.
Probabil se vor scandaliza mulți că aș propune să se prezinte istoria așa cum a fost și să modifice numele bulevardului respectiv, din al celui pe care Iorga îl numea "gentry ungur" în Bulevardul Regele Carol al II-lea. N'aș miza că ar accepta unii numele Mareșalului, deși unul Oișteanu, foarte anti-Antonescu, propune denumirea unei străzi din București după un nazist bielorus care a luptat în Ukraina fascistă nu în 1940, ci din 2014 încoace, până a devenit acasă mare opozant democrat.

Exemplu de arteră cu denumire schimbată în comunism cu care nimeni n-are nicio problemă (sau are?): bd Domniței -> bd Hristo Botev.

Asa mai exista si-n zona Podului Grant strazile catre maternitate care se numeau cu Grant (Zoe Grant, Racovita Grant etc.) si nu mai zice nimeni nimic.

Ca o glumă, dar never say never. Pentru că viața ajunge inevitabil la asta, se prea poate ca peste un număr de nu prea mulți ani, după ce inevitabilul va ajunge din păcate și la ea, un bulevard din București se va numi Bulevardul Elisabeta a II-a. Și asta nu va mai fi ("fost Kogălniceanu").

Orientarea publică în București. Cazul plăcuțelor cu nume de străzi

Plăcuțele cu nume de străzi din București – le știți, cele montate în ultimii douăzeci de ani – arată incredibil de neglijent. Sînt copiate după cele din Paris: fundal indigo cu ramă verde, reflexe tip semilună în colțuri, aceeași plăcințică decupată deasupra, cu arondismente, respectiv sectoare. La fonturi însă, ai noștri…

La fonturi însă, ai noștri au improvizat. Cuvintele sînt culese cu Arial, un font copiat de Microsoft după Helvetica (influentul font modernist) din zgîrcenie, ca să nu plătească licență.

În plus, la noi, din dorința de a UMPLE TOT SPAȚIUL DISPONIBIL, liniile de text sînt distorsionate fără milă – înălțate sau lățite – impulsul omenesc al designerului neprofesionist, nefamiliarizat cu proporțiile și ritmul fonturilor, sau cu conceptul de spațiu negativ.





Ne trezim astfel pe teritoriul caricaturii, al grotescului, al sadismului. Oamenii din breaslă știu că nu deformarea e soluția, ci alegerea fontului potrivit de la bun început. În cazul nostru, un font îngust, care la aceeași lățime de plăcuță apare mai înalt. Nu doar mărimea contează.

Neliniștitor e că pînă și plăcuțele din comunism sînt gîndite și arată mai bine decît astea noi: literele nu erau maltratate, abuzate, înghesuite (nici nu puteau, că n-aveau computere). Meșteșugul semnalizării stradale pare să se fi pierdut și e păcat. În realitate, în afară de funcția de orientare, aceste obiecte sînt parte din atmosfera, din personalitatea, cultura, din brand-ul orașului. Actualele plăcuțe transmit – în felul lor stîngaci – doar imitație, amatorism, și oportunitatea pierdută de a face Bucureștiul un pic mai articulat și mai primitor.





Să nu disperăm totuși. Vă propun să ne imaginăm cum ar putea arăta următoarea generație de plăcuțe din București, dacă subiectul ar fi luat în serios de Primărie. La costuri similare (să zicem că păstrăm dimensiunile și materialele actuale, deși ar merita explorat ce e posibil) putem avea o orientare publică mai funcțională și expresivă vizual. Ne propunem deci să îmbunătățim funcționalitatea și să ridicăm calitatea grafică.

Stilistic, să presupunem că vrem un echilibru între vechi și nou, între local și global. Vrem să arătăm contemporan, dar nu ne sfiim să preluăm, dacă are sens, din moștenirea vizuală locală. Un pic de personalitate este binevenită.

Știm cine sînt beneficiarii: bucureșteni, oameni în tranzit, turiști români și străini. Oameni de toate vîrstele, pietoni, bicicliști/trotinetiști, șoferi, pe care vrem să-i ajutăm să navigheze prin oraș. Hai să vedem ce putem face pentru acești 3.000.000 de oameni.

https://www.contributors.ro/wp-content/u ... turi.jpg

Să ne ocupăm de forma și materialele tăblițelor, a obiectelor propriuzise. Am putea rotunji colțurile, făcîndu-le mai plăcute privirii și degetelor neastîmpărate. Fixare cu șuruburi de securitate, sau măcar inoxidabile – trebuie vorbit cu inginerii. Linie de contur subțire, care mărește contrastul la separarea de zid și lasă mai mult spațiu pentru conținut. Dacă vrem să fie mai vizibile noaptea, putem folosi materiale reflectorizante. La noile panouri de parcare cu plată, pe stradă, ale Primăriei (cam mari și poluante vizual), s-au găsit bani. Carevasăzică s-a putut.

La alegerea fonturilor avem mai multe posibilități. Putem construi pe estetica celor mai arătoase dintre plăcuțele vechi, cele de pe vremea lui Carol al II-lea pînă prin anii ’70. Sau dimpotrivă, putem merge pe un look ultramodern, (fonturi publicate în ultimul deceniu, să zicem) cu temeritate asumată, precum moderniștii din perioada de glorie a orașului.





Pentru contrast vom folosi un font secundar, un sans serif art deco-ish, extins un pic pe orizontală. Și în acest caz, ar fi interesant de desenat un font inspirat din peisajul local, din arhitectura interbelică de pildă, adus la zi. Paranteză: dacă ar fi proiect pe bune, ar trebui să facem oricum două-trei direcții grafice executate bine, să avem de unde alege.

Studiem documentele oficiale, nomenclatorul străzilor din București. Imediat ne vine o idee incredibil de deșteaptă (lenea îți dă aripi): în loc să deformăm manual mii de texte de plăcuțe, mai bine facem o aplicație (nu e rocket science, dacă poți articula ce vrei, jumătate din treabă e gata) care să genereze aceste layout-uri, după cîteva șabloane optimizate pentru numărul de caractere al numelui. Nume scurte (Paris), medii, lungi (Dr. Mihail Obedenaru-Gheorghiade). Cu reguli de prescurtări și ortografie, un algoritm care să rezolve optim toate situațiile, să evităm arbitrariul, improvizația.





Pentru șoferi avem plăcuțele mari de pe zid, la intersecții, și cele lunguiețe de pe stîlpi, montate deasupra trecătorilor, între 2,5 – 3 metri.

Dimensiunile mai mici le optimizăm pentru pietoni. Montate la nivelul ochiului (acum sînt prea sus), pentru că vom avea pe ele informații suplimentare, pe care le vrem accesibile.

Renunțăm la căciula sectoarelor, la falsele reflexe semilună, scoatem rama verde de Paris și rotunjim colțurile.





Dacă vrem încă o culoare, să o folosim pentru a indica ceva. Avem în București o istorie a “văpselelor”, a “plășilor” colorate – am putea relua ideea și avea o culoare de sector. Prescurtăm numele: S1, S2, S3, etc, și avem un sistem compact și colorat de semnalizare a sectorului.

Redesenăm săgețile, care acum apar doar pe stîlpi. Sînt utile, poți vedea direcția/direcțiile în care curge strada. Ba chiar le putem folosi și pe restul formatelor, dublate sau nu de destinații. În colțurile de jos plasăm numele străzilor adiacente, sau locații apropiate, de genul celor cunoscute de oameni ca repere în oraș: piețe (Romană, Matache, Obor), parcuri (Cișmigiu, Herăstrău, Grădina Icoanei), clădiri sau străzi importante (Gara de Nord, Universitatea, Spitalul Grigore Alexandrescu, Calea Victoriei, Centrul Vechi), monumente (Foișorul de Foc, Arcul de Triumf), și așa mai departe (Bellu, Ghencea Militar 2, Reînvierea).





Dar dacă am “externaliza” și îmbogăți informațiile pe care le livrează o plăcuță? Spațiul este limitat și deja avem o densitate de informație măricică. Un QR code unic, (conținînd un link către o pagină a locației plăcuței pe site-ul primăriei) e compact și ar oferi curioșilor informații istorice, localizarea pe hartă, liniile de transport apropiate, obiective turistice din zonă. Aflăm din studii că 97% dintre români utilizează un smartphone, deci accesibilitatea e asigurată. Putem avea plăcuțe “inteligente”!

Sau și mai bine, o aplicație a primăriei folosind tehnologii AR, (realitate augumentată), ar putea fi atrăgătoare, căci ar afișa aceste informații direct peste fluxul video al camerei din telefon.

În loc să te duci pe o pagină din browser, te uiți cu telefonul la codul QR și vezi, levitînd în apropiere, informația disponibilă. În timp, am putea dezvolta și alte servicii utile, de pildă rute, benzi colorate plutind pe străzi către destinații alese de utilizator, trasee turistice, informații istorice și culturale, poze, filme, sunete, jocuri, etc. Tehnologia AR este foarte promițătoare și e dezvoltată intens de companii serioase, oferind straturi multimedia de informație utilă suprapusă realității. De ce să nu participăm și noi modelarea viitorului, în loc să copiem superficial de la alții?





După trei decenii, bilanțul PMB e subțire la cîți bani s-au ronțăit. Am scăpat de dughenele anilor ’90, nu mai riști să mori mușcat de cîini și poți folosi bicicleta dacă îți plac totuși provocările, neprevăzutul, sălbăticia. Uraaa, excelent, ne bucurăm, dar nu e cam puțin? Pare că nu ne mai dezbărăm de balamucul zgomotos și peticit, care – vrem, nu vrem – ne chircește pe toți, ne face diferiți de europeanul obișnuit. Atmosfera tipică din Bucureștiul lui ’21 e cea din “Babardeală cu bucluc” (de văzut, e necruțător, rîzi strîmb). Ne adaptăm din neglijență haosului și la sfîrșit regretăm, cu o grimasă nemulțumită pe patul de moarte – încă niște generații care s-au străduit și n-au reușit, atît s-a putut, csf ncsf, știți și dumneavoastră.





Dar poate nu e totul pierdut. Impresia, după ultimele locale, e că bucureștenii încă au așteptări și speranțe, că vor un oraș european. Asta a fost promisiunea cîștigătoare, oamenii s-au exprimat. Sigur, nu putem fi poimîine Barcelona, cu semnalizare urbană (și tot restul) de bun gust, executată impecabil. Am aprecia totuși mai multă grijă. Vrem primari ca acum o sută de ani, cînd se povestește că ne-ar fi ieșit.

În toată lumea, orașele dezvoltate au programe de semnalizare urbană, pentru că administratorii de acolo realizează importanța experienței în spațiul public, și pînă la urmă e vorba de bani. Oamenii încîntați sînt mai dispuși să scoată portofelul.

În această competiție inter-orășenească nu stă nimeni după fundul nostru, sîntem pe cont propriu. În București, deocamdată, mai tot ce înseamnă comunicarea administrației (navigația la metrou, indicatoarele din parcuri, mobilierul urban) este de o calitate neobișnuit de modestă pentru o metropolă și capitală. Clujul și Oradea, Transilvania în general, se mișcă mai bine. Ca bucureștean, sper să-i ajungem din urmă, într-o competiție prietenească, în beneficiul cetățenilor.

Plăcuțele astea sîntem toți expuși, sînt democratice, toată lumea beneficiază dacă sînt de calitate. Nu rezolvă problema apei calde, doar ar ridica standardele așteptărilor și ar arăta că ne pasă. Niște schimbări în bine vizibile ne-ar inspira pe toți, ne-ar face nițel mai buni și pe noi, sînt convins. Dar preferabil anii ăștia, nu la pensie. Acuși se termină pandemia, bani ar fi (Bucureștiul produce peste media europeană + PNNR, care cere fix reforme), sîntem în vestul prosper (UE și NATO), România nu mai e demult – din comunism –  o pușcărie, nu mai avem nici o scuză.





Întrebarea e, sîntem în stare, după circa trei decenii de libertate și creștere – strîmbă, dar orișicît – în pace și cu bani de la familia europeană (rudele mai bogate, care ne vor binele, dar nu ne bagă-n traistă cu de-a sila), să ne emancipăm decisiv, să rupem lănțăul periferiei, cum tot încercăm de 200 de ani? Să vrea oamenii să trăiască aici? Om trăi și om vedea.

Dar destul cu vorbele! Dacă doriți să vedeți cum ar rezolva designerii locali comunicarea publică din București, poftiți la expoziția “Stradal”, unde sînt expuse machetele plăcuțelor descrise în acest articol, alături de alte idei proaspete. Între 4 și 13 iunie, la Combinatul Fondului Plastic, str. Băiculești 29, în cadrul Romanian Design Week 2021.





Dacă ați ajuns pînă aici, felicitări, vă mulțumesc pentru atenție și hai să vă spun un banc din anii ’80. Știți ce sărbătoreau pandurii lui Tudor Vladimirescu la 1821? O sută de ani pînă la fondarea Partidului Comunist Român. Și (sperăm) 200 de ani pînă la abandonarea plăcuțelor “pariziene”, cu nume de străzi, din București.

Uau!
Regret ca anul acesta nu am fost la RDW si regret ca abia acum am vazut postarea.
Felicitări pentru demers și pentru machete.
Poate e târziu sau irelevantă critica, însă o să scriu totuși: totul mi se pare că arată foarte bine pentru nivelul de machetă de studiu, cu mențiunea că săgețile, prin prisma arcului interior, fac o subtilă trimitere la logo-ul Carrefour.

Repet, sunt de apreciat inițiativa și studiul și sper să se și concretizeze!

Reperul de nivelment aplicat pe Podul Băneasa din București, din păcate nu se mai distinge:

Oameni buni, Între Piața Presei ( libere ) și Arcul de Triumf cică nu mai e Șoseaua Pavel Kiseleff ci Regele Mihai.  Eu așa am văzut pe tăblițele indicatoare de străzi din zonă.
N-am văzut eu bine ?