Zona metropolitană BucureștiTraseele de transport public și evoluția mobilității în Bucuresti și Ilfov

 

Topic: Propuneri de noi trasee

1498 posts, 424713 views
⚠  Forum Rules
 
Go to page:  1  ... 68 69 70 71 72 73 74  ... 107
 
 

📖 Pagination options
Re: Propuneri de noi trasee ByOnu

Initial scrisesem asta la istorie, dar se potriveste mai bine aici, chit ca problema este una ...istorica. =(

preluare simplybucharest.ro

Să îndesim autobuzele
May 23rd, 2017

… zilele astea Bucureștiul se găsește față-n față cu provocarea trecutului – nici măcar a prezentului: anume, își încropește niște benzi unice pentru circulația nestingherită a transportului public. E haos – alt haos! – în năzuința de-a nu ne-ntoarce în vechiul haos…

E cuminte să ne gîndim și la lipsurile surprinzătoare a transportului public central. La lipsa acestuia, în primul rînd.

Cu toții ne-am uitat peste hărțile vechi ale Bucureștiului și ni s-a părut incredibil cum tramvaie șerpuiau peste tot prin Centru; dar șerpuiala asta s-a păstrat și după ce șinele au fost scoase și-nlocuite de fire de troleu și – mai ales – de linii de autobuze.

Doamne, ce mai goneau autobuzele greoaie ale anilor ’70 prin străduțe pe unde, azi, ni-i aproape imposibil să ne strecurăm mașinile mici fără s-atingem oglinzile celor parcate…

Dacă ne uităm peste harta oficială a Regiei de transport, ni se pare că avem multe, multe trasee în centru; dar e greșit. Lipsesc legături – găsim bucăți zdravene de oraș care nu-s deservite de nici măcar un autobuz care să vină la juma’ de ceas!

Nu ăsta-i transportul public care să te-ncurajeze să-l folosești!

Doar să te uiți atent – și-ți dai seama pe dată că trebuie să îndesim autobuzele; că numai așa Orașul va deveni mai uman – cu noi, pentru noi.

legaturi-posibile.jpg (833.33 KB; downloaded 3230 times)



Nu trece nimic pe artere importante ca Mircea Vodă (Pod Timpuri Noi – Bd. Unirii), Hristo Botev (Calea Călărașilor – Piața Rosetti),  Tudor Vladimirescu (P-ța Chirigiu –  Calea 13 Septembrie), Calea Rahovei – Str. Uranus (P-ța Chirigiu – Calea 13 Septembrie), Doina – Spătaru Preda – Fabrica de Chibrituri (Calea Ferentarilor  – P-ța Gării Filaret),  Schitu Măgureanu (Pod Izvor – Str. Știrbei Vodă), Matei Basarab (Bd. Mircea Vodă – Calea Călărașilor), Sebastian (Calea 13 Septembrie – Drumul Sării), Splaiul Unirii (Pod Timpuri Noi – Pod Vitan-Bîrzești), Vasile Lascăr (P-ța Gemeni – Șos. Ștefan cel Mare), Caraiman (Calea Griviței – Bd. Ion Mihalache), Libertății (Rond Coșbuc – Splaiul Independenței), Vasile Pârvan (Pod Hasdeu – Bd. Mihail Kogălniceanu),  Brăilița –  Traian Popovici (Calea Vitan – Șos. Mihai Bravu), Sfînta Vineri (Calea Moșilor – Bd. Corneliu Coposu), Cîmpia Libertății (Bd. Basarabia –Str. Baba Novac)!

E nevoie de curaj; e nevoie de bani – e nevoie de-a privi un pic mai mult decît vîrful nasului.

 


Re: Propuneri de noi trasee cris_m

Unele s-au rezolvat intre timp, altele nu au absolut nici un sens, iar altele intr-adevar ar fi utile...

 


Re: Propuneri de noi trasee Cezar210

Vin și eu cu o propunere: un traseu nou pentru noile cartiere Brâncuși (încă în dezvoltare) și Militari. Da, știu, în Cartierul Brâncuși sunt acele străduțe pe care abia încape actualul 168, dar având în vedere ce se construiește în spate, noile residence-uri și alte câteva blocuri, cred că ar fi nevoie de încă o linie. Desigur, cu câteva măsuri aplicate de Primăria Sectorului 6
(de a elibera Str. Drumul Valea Doftanei de mașini, de unde face linia 168 stânga către stația "Coloana Infinitului" până la Centrul Medical Brâncuși) s-ar putea circula în condiții civilizate.

Așa că eu propun înființarea liniei 238. Traseul liniei 238 va fi următorul: Residence Brâncuși - traseul liniei 168 - Strada Valea Oltului - Bd. Timișoara - Valea Cascadelor - Complex Comercial Militari - Cartier Militari, pe firme afișând 238 Residence Brâncuși - Cartier Militari via Valea Cascadelor. Deservită de autobaza Alexandria cu 8 ture, care a pierdut cele 14 (?) autobuze pe care le avea în linia 105. Noul traseu va avea o conseciință pentru cei din zona Militari: desființarea liniei 138 cu mutarea turelor în linia 137, propunere pe care voiam să o fac de mai mult timp, deoarece 138 avea traseu comun 90% cu 137. De asemenea, și linia 278 va fi desființată, mai mult aglomerând capătul de la Apusului. Cele 4 sau 5 ture din linia 278 vor fi redistribuite de către Autobaza Militari pe noua linie 238.

Ce spuneți? Propunere bună? Aștept opinii și/sau corecții/modificări.  :yes:

 


  • GPS
  • Posted:
  •  

Re: Propuneri de noi trasee GPS

Înainte de opinii și critici mai bine ai pune și o hartă cu traseul liniei.

 


Re: Propuneri de noi trasee Cezar210

Harta liniei. Prima imagine - tur, a doua imagine - retur
tur238.png (163.31 KB; downloaded 2920 times)
retur 238.png (183.81 KB; downloaded 2920 times)

 


Re: Propuneri de noi trasee alexandru_gr

Pe unde ai trasat tu returul adică legatura între strada Tineretului și Sergent Ilie Petre nu are loc un autobuz.

 


Re: Propuneri de noi trasee Cezar210

Ok, informație nouă și utilă, nu știu foarte bine zona, atunci va păstra traseul liniei 178 în zona Cartierului, până la intersecția cu Str. Valea Cascadelor.

 


Re: Propuneri de noi trasee barbuandrei

O idee inceputa ok si terminata prost, datorita traficului intens din zona Militari Residence si infrastructurei dezastruoase. De ani de zile este necesara o linie intre Drumul Taberei si Militari, dar nu catre Militari Residence, acestia din urma avand prea multe autobuze in acest moment acolo. Un traseu adecvat pentru aceasta propunere ar trebui sa fie Cartier Brincusi-Valea Argesului-Drumul Taberei-Romancierilor-Bd.Timisoara-Moinesti-Iuliu Maniu-Master. In aceasta varianta un parc de 7-8 autobuze ar fi suficient, care ar putea rezulta din reducerea parcului si desfiintarea liniei 138 si redistribuirea turelor in 137 si 278, mutarea lui 278 prin complexul comercial din Militari.

 


Re: Propuneri de noi trasee Cezar210

Ok, totusi la ce scrisesem eu (cu desfiintarea liniilor 138 si 278) Militari residence ramanea doar intr-o linie, adica 178, iar nou-infiintata 238 pastra "fluxul" de vehicule suficiente. In conditiile actuale da, au prea multe linii. Prima oara asa eram tentat sa scriu, pe Drumul Taberei - Brasov - BD Timisoara - Str Moinesti - Iuliu Maniu - Militari residence. Doar la Master mi se pare totusi putin degeaba, acolo fiind un capat "mort". Urmaresc discutiile de pe acest forum de peste 2 ani, si am vazut ca unii membri au spus ca deja capatul de la Master a devenit inutil. De aceea am propus pana la Militari Residence. Iar legat de Drumul Taberei - Romancierilor - Bd. Timisoara, nu stiu cat de comod va fi pentru un autobuz de 12m sa mearga pe straduta aceea si mai ales sa ia virajul la dreapta de pe Str Romancierilor pe Drumul Taberei. Dar chiar si cu modificarea ta, cred ca ar fi o linie utila.

 


Re: Propuneri de noi trasee barbuandrei

De ce nu poate merge un autobuz de 12m? Strada Romancierilor este la fel cu Strada Resita pe care merg 25 ture in 381, iar virajul la dreapta este unul foarte usor de facut, in comparatie cu virajul de dreapta de la Argesului x Oltului.

 


Re: Propuneri de noi trasee Cezar210

Da, ai dreptate.

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Propuneri de noi trasee Tom

Care este fluxul de călători între Valea Cascadelor și Carrefour și Hornbach (Linia 137)?
Nu ar fi o idee mai bună un 137 dus pe Timișoara până la Valea Oltului și de acolo spre zona Cartierului Brâncuși propusă de colegul? Și un 237 să zicem între Carrefour și Gorjului, cu sensul spre oraș pe Apusului-Uveturii-Dezrobirii și la întoarcere pe Iuliu Maniu până la Autostradă și capătul actualului 137? I-am spus 237 ca să "rimeze" cu 137, deși cred că ar face confuzie pentru cei care urcă de la Carrefour până la Metro (intersecția cu 138) pentru a merge în centru,
138 ar rămâne la fel, iar 278-ul l-aș prelungi până la Policlinica Roșu, deși în perioada asta (nea' Purcel "trage" apă) e curat BDSM să se meargă pe acolo cu orice, de la role la gipan. Poate doar cu off-roaduri solide.

 


Re: Propuneri de noi trasee ByOnu

Daca reparam greseala istorica cu disparitia macazurilor de la Mihalache x Turda x Mareșal Averescu, ce traseu/trasee credeti ca ar fi viabil(e)? Ma refer in primul rand la legatura esentiala Piata Victoriei - Averescu - PPL si retur.

Idei?

Ca posibilitati ale retelei am avea:
a. PPL - Parvan (capat)
b. PPL - Banu Manta (capat)
c. PPL - Pasaj Basarab si de acolo c1. spre est / c2. spre vest.
d. PPL - Stefan cel Mare cu posibilitati multiple.

 


Re: Propuneri de noi trasee Gabi23

Nu neapărat a fost o greseală. Benefic ar fi să nu stricăm fluxul liniei 41, în primul rând. Macaze da, poate de ”avarie” gen să poți jongla cu liniile în caz de accident și alte blocări.
Relațiile respective nu sunt atractive pentru călători. Problema pe Mihalache reală e că nu ai o alternativă la linia 300 (secundar 282 șu 205), aia e baza. Și de la Victoriei tramvaiul oricum spre gară e un eșec și spre Pârvan are ceva mai mulți călători...
Tramvaiul în acest moment nu se mai justifică la Gara de Nord (varianta Al.I.Cuza-I.Gh.Duca-Griviței) și dacă ar dispărea mâine nu ar fi nici o pagubă  :popa: .
La momentul realizării pasajului Basarab erau ceva zvonuri de o linie de tramvai: Presei - Expoziției - Mihalache - Buzești - Dinicu Golescu - Gara Basarab. Dar era tot ceva așa ”să fie”, nu avea o bază reală de călători.

Ar trebui ca toate energiile, resursele și forța de lucru să fie canalizate pe liniile unde chiar este necesar acest lucru.

 

 


Go to page:  1  ... 68 69 70 71 72 73 74  ... 107
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Traseele de transport public și evoluția mobilității în Bucuresti și Ilfov  • 
Choose destination

Since our 2334 forum members have written 425729 posts in 5294 topics and 516 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use