De toate pentru toțiComunitatea Metrou Ușor

 

Topic: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii

3349 posts, 654667 views
 
Go to page:  1  ... 113 114 115 116 117 118 119  ... 240
 
 

📖 Pagination options
Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii orex

Vladutz, daca tot o dai din gard in gard,  ca la karting, fugi unde vrei tu, daca nu acasa! :yes:  :oops:
Emanuele, TIR-rile n-au nimic, numai ca nu sunt conectate la utilitati , inclusiv la instalatia de oxigen, cu parametrii specifici de consum ai unor astfel de echipamente, d-aia ”bubuie”! :yes:
PS
Spitalul de la Letcani cost 13 mil E, nefunctional, spitalul militar de campanie Bacau 3 mil E, nefunctional, Sa nu-i bagi pe astia in pamant cum face Thorr Odinson? BA DA! :yes:  :yes:  :yes:

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii PTMZ

Prima tranșă de vaccin Johnson & Johnson ajunge joi în România:
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a declarat că primul lot de vaccin anti-COVID-19 de la Johnson&Johnson, însumând 60.000 de doze, va ajunge în România în data de 15 aprilie, cu câteva zile mai devreme faţă de cum fusese programarea.

"O veste foarte bună, am fost anunţaţi de faptul că acest vaccin va sosi cu câteva zile mai repede în România. Practic, va sosi pe 15 aprilie, joi, 60.000 de doze", a afirmat Andrei Baciu.

Primul lot de 60.000 de doze din vaccinul produs de Johnson&Johnson era aşteptat să ajungă în România în a treia săptămână a acestei luni şi în ultima săptămână din aprilie, o altă tranşă, de aproximativ 103.000 de doze, fiind vorba de un total de 163.000 de doze în această lună.

Andrei Baciu a subliniat că acest vaccin are avantajul că se administrează într-o singură doză şi că nu necesită condiţii speciale de depozitare, astfel încât va fi direcţionat către cabinetele medicilor de familie care s-au alăturat campaniei de vaccinare anti-COVID-19, dar şi în centre mobile de tip container care vor fi deplasate în localităţile mai îndepărtate din mediul rural, unde nu există medic de familie sau dispensare, notează Agerpres.

Totodată, secretarul de stat a arătat că nu este dovedită o asociere între vaccinarea cu acest ser şi cazuri de evenimente tromboembolice la cei vaccinaţi şi că este favorabilă "balanţa de beneficii-riscuri" pentru vaccinul Johnson&Johnson.

Sursa: Digi24

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii PTMZ

Oricine dorește să se vaccineze cu serul produs de AstraZeneca o poate face chiar dacă are sau nu programare.

O circulară emisă de Comitetul Național de Vaccinare permite centrelor să vaccineze la cerere toate persoanele care se prezintă.

Decizia a fost luată la propunerea coordonatorilor centrelor de vaccinare care spun că acestea sunt goale și că angajații de acolo stau degeaba.

Așadar, membrii Comitetul Național de Vaccinare au decis că cine vrea să fie vaccinat cu serul AstraZeneca poate merge la centre cu buletinul și poate fi imunizat. Dacă sunt persoane programate, acestea au prioritate.

Sursa: Digi24

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii PTMZ

Situația de azi, 13 aprilie, a infectărilor:
- cazuri noi: 3883
- cazuri reconfirmate pozitiv: 813
- teste efectuate (24h): 35 795, din care:
• RT-PCR: 23 890
• rapide antigenice: 11 905
- rata de infectare: 10,84%
- rata de pozitivare: 13,11%
- cazuri confirmate: 1.012.373, din care:
• cazuri vindecate: 915 464
• cazuri decedate: 25 441
• cazuri active internate la unități de profil: 13 661
• cazuri confirmate în izolare la domiciliu: 62 691
- pacienți la ATI: 1530
În ultimele 24 de ore au fost raportate 3.883 de cazuri noi de COVID-19 din peste 35.000 de teste. În același interval, 193 români infectați cu coronavirus au murit. La ATI sunt internați 1.530 de pacienți COVID.


Până astăzi, 13 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.012.373 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 915.464 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.883 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
PTgwMCZoYXNoPTEyODQzODFiMDMxNWQzOWI4ZmEwNWI1ZmM3OWQyMTVh.thumb.jpg (100.07 KB; downloaded 2613 times)


Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 813 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 25.441 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.04.2021 (10:00) – 13.04.2021 (10:00) au fost raportate 193 de decese (97 bărbați și 96 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 43 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 74 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 54 decese la categoria de peste 80 de ani.

180 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.661. Dintre acestea, 1.530 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.009.325 de teste RT-PCR și 726.971 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.890 de teste RT-PCR (15.161 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.729 la cerere) și 11.905 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 62.691 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.347 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.168 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 124 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.612 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 752 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 12 aprilie, 5.845 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.180.950 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.497 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.118 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 3 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 189 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Sursa: Digi24

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii PTMZ

Lansarea vaccinului Johnson & Johnson în Europa va fi amânată, în timp ce autoritățile sanitare americane au recomandat marți, 13 aprilie, „o pauză” în utilizarea vaccinului împotriva Covid-19, pe fondul îngrijorărilor cu privire la apariția cheagurilor de sânge la persoanele vaccinate, potrivit Le Figaro care citează AFP. Autoritățile din România au anunțat că așteaptă precizări legate de vaccinul Jenssen de la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), care va avea o ședință în această seară.

Guvernul Statelor Unite are în plan să întrerupă administrarea vaccinului Johnson & Johnson, pe fondul îngrijorărilor cu privire la apariția cheagurilor de sânge la persoanele vaccinate.

Șase femei care au fost vaccinate cu vaccinul Johnson & Johnson au dezvoltat cheaguri de sânge, scrie NYT, care notează, totuși, că este vorba de un efect advers rar.

Săptămâna trecută, Agenția Europeană a Medicamentului anunța că a început să examineze rapoarte legate de cazuri de sângerări la persoane cărora le-a fost administrat vaccinul produs de Johnson & Johnson, alături de cazurile de la vaccinul AstraZeneca.

Autoritățile române așteaptă o precizare de la Agenţia Europeană a Medicamentului privind vaccinul de la Johnson&Johnson
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că autorităţile române vor aştepta o precizare de la Agenţia Europeană a Medicamentului înainte de a începe imunizarea cu serul de la Johnson&Johnson, având în vedere că autoritatea de reglementare americană (FDA) solicită suspendarea vaccinării cu acest ser în SUA.

„Am văzut această recomandare în cursul zilei de astăzi. Aşteptăm, pe bună dreptate, o precizare de la Agenţia Europeană a Medicamentului şi, cu siguranţă, dacă va fi nevoie să nu demarăm încă utilizarea acestui tip de vaccin, putem să facem acest lucru, avem capacitatea de stocare, nu ne forţează nimeni să începem atâta timp cât nu avem suficiente date de siguranţă", a afirmat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, întrebat cum va proceda România având în vedere situaţia creată în SUA.

Şeful CNCAV a precizat că o decizie de la nivel european ar urma să fie luată chiar în această săptămână.

„Cred că săptămâna aceasta, din moment ce FDA recomandă acest lucru, sigur Agenţia Europeană a Medicamentului va face o precizare, mai ales că în Europa nu s-au folosit încă aceste vaccinuri. Tocmai de aceea este importantă experienţa acumulată până la acest moment în Statele Unite, unde sunt aproape 7 milioane de doze deja utilizate. Însă frecvenţa acestor cazuri de evenimente trombotice pare a fi de circa 1 la un milion, deci oricum vorbim de o frecvenţă extrem de rară, însă atâta timp cât a fost această recomandare a unei agenţii de reglementare, cu siguranţă şi Agenţia Europeană a Medicamentului va face precizări suplimentare şi recomandări în acest sens”, a explicat Gheorghiţă.

Preşedintele CNCAV a subliniat că o eventuală amânare a începerii vaccinării cu Johnson&Johnson nu va însemna şi o întârziere a debutului campaniei de imunizare din mediul rural prin intermediul centrelor mobile care ar urma să folosească preponderent acest tip de vaccin.

„Putem să folosim un alt tip de vaccin atâta timp cât putem îndeplini condiţiile de lanţ de frig. Nu cred că va avea un impact asupra continuităţii campaniei de vaccinare. Întotdeauna pe primul loc rămâne siguranţa beneficiarilor şi, cu siguranţă, dacă Agenţia Europeană a Medicamentului va face aceste recomandări, evident că vom ţine cont de ele ca întotdeauna”, a completat Valeriu Gheorghiţă.

Vaccinul Johnson&Johnson urma să ajungă în penitenciarele din România
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiță, a declarat marți că va începe campania de vaccinare a deținuților din penitenciare și că vor fi folosite în special dozele Johnson&Johnson.

„La nivelul penitenciarelor se va întocmi o listă cu doritorii pentru vaccinare. Această activitate se va desfășura în cabinetele proprii medicale din penitenciare cu resursa umană proprie, la care pot participa și alte categorii de persoane unde nu există suficiente resurse umane disponibile. Dozele vor fi preluate dintr-un centru fix după modelul vaccinării din centrele sociale și rezidențiale.

Se va asigura vaccinarea în cadrul penitenciarului în cabinetele medicale. Persoanele vor fi introduse în registrul vaccinărilor, iar adeverința se păstrează la fișa medicală a fiecărei persoane”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

În penitenciare va fi folosit în special vaccinul Johnson & Johnson deoarece este singurul care se face într-o singură doză.

„Se va distribui vaccin de la Johnson and Johnson pentru a facilita vaccinarea pentru că este vorba de o singură doză, însă se pot folosi și alte tipuri de vaccinuri în măsura în care se respectă lanțurile de frig și celelalte condiții necesare”, a declarat Gheorghiță.

Prima tranşă de vaccinuri Johnson&Johnson ajunge miercuri în România
Prima tranşă de vaccinuri produse de Johnson&Johnson va intra miercuri în ţară, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2.

„Mâine intră în ţară prima tranşă de vaccinuri produse de Johnson&Johnson, 60.000 de doze, care vor sosi pe 15 aprilie la Institutul Cantacuzino. Vorbim de primele tranşe. Practic, suplimentar, în ultima săptămână din aprilie, vor mai sosi încă 103.200 de doze de vaccin produs de aceeaşi companie, cu un total de 163.200 de doze. Pentru luna mai, pentru acest vaccin, vom mai primi, pe estimările pe care le avem în acest moment, 518.400 de doze, iar pentru luna iunie 1.661.400 de doze. Acestea sunt estimările pe care le avem în acest moment”, a precizat Baciu, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Sursa: Digi24

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii PTMZ

Situația de azi, 13 aprilie, a vaccinărilor:
- persoane vaccinate:
Tabel-situatie-vaccinari_13.04.2021_001-1024x530.jpg (117.04 KB; downloaded 2546 times)

- doze administrate:
Screenshot_20210413-181720.jpg (100.99 KB; downloaded 2548 times)

- reacții adverse în curs de investigare: 152
Sursa: vaccinare-covid.gov.ro

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii subway guru

Vestea buna data de dl Gheorghita e ca 95% din cei programati la rapelul cu AZ s-au prezentat la vaccinare, in timp ce la prima doza e dezastru.
Pfizer e momentan campion la prima doza, Moderna e 50%-50%.
Per ansamblu totusi numarul de vaccinari creste, 76590 de doze/24h e incurajator dar pana la 110000-150000/24h  mai e cale lunga.
Sa ramai in doar doua vaccinuri nu ar fi totusi chiar de dorit.

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii orex

Britanicii e chiar atat de prosti sa-si puna poporul, nu in ”genunche”, si-n *** de-a dreptul,  vaccinandu-se cu AZ? E...ei ies, de astazi, la taverne (Pub-uri), noi, si altii, mai stam la capac!

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii cris_m

Da de unde, sunt si la noi pline terasele mai ceva ca la britanici :lol:

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii Stefan28

Oficial: Vlad Voiculescu, demis de premier. Dan Barna va fi ministrul interimar al sănătății
Ministrul sănătății Vlad Voiculescu a fost demis de premierul Florin Cîțu, în urma discuțiilor avute cu Dan Barna, liderul USR PLUS, miercuri dimineață. De altfel, acesta va ocupa funcția de ministru interimar al sănătății.
„Astăzi, 14 aprilie, i-am înaintat domnului Președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății. Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi”, a anunțat Cîțu, în urmă cu câteva momente.

Andreea Moldovan, secretar de stat în minister, își pierde și ea funcția, potrivit acelorași surse.

Demiterea lui Vlad Voiculescu are loc după săptămâni de tensiune în coaliție, însă decizia premierului a venit la o zi după ordinul semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, care prevede noile criterii pentru carantinarea unei localități. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial fără informarea premierului Florin Cîțu.

Andreea Moldova declara ieri pentru Digi24 că nu a discutat personal cu premierul, dar că documentul a fost discutat și votat în Comitetul Tehnico-Științific, care e un comitet interministerial și în care se decid și hotărârile CNSU.

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii cris_m

Asta ne trebuia acum, interimat, in rest le aveam pe toate. La DSU nimic, e totul perfect?

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii aztec

Mari greșeli de comunicare.
Nu știu cât de bun a fost, nu știu cât de adevăr este in toate atacurile, dar a făcut și ceva pași greșiți și nu a fost destul de ferm.
Din păcate picătură a venit de la dna. Moldovan, ce in principiu chiar făcea ceva bine.
Asta este ...next.

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii PTMZ

Comisia Europeană a hotărât să nu reînnoiască înţelegerile cu anumite companii producătoare de vaccin anti-COVID 19, precum AstraZeneca şi Johnson & Johnson (J&J), conform publicaţiei italiene La Stampa care citează o sursă din Ministerul Sănătății din Italia, informează Reuters.

Comisia Europeană se va concentra pe colaborările cu Pfizer şi Moderna pentru achiziţia de vaccinuri anti-COVID, conform surselor citate de publicaţia italiană.

Ştirea se actualizează.

Sursa: Economica
_____________________________________
Meanwhile...
60.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson au ajuns miercuri dimineață în România și vor fi deocamdată stocate în depozit. Se întâmplă la o zi după ce gigantul farmaceutic a anunțat suspendarea distribuirii acestui ser în Uniunea Europeană.

Vaccinurile Johnson & Johnson vor fi stocate, până ce va fi luată o decizie cu privire la administrarea lor, deoarece lansarea serului în Europa a fost amânată. Autoritățile din România au anunțat că așteaptă precizări legate de vaccinul denumit Jenssen de la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Sursa: Digi24

 


Re: Pandemia Coronavirus - stiri, discutii, masuri, informatii cris_m

aztec wrote:
Mari greșeli de comunicare.
Nu știu cât de bun a fost, nu știu cât de adevăr este in toate atacurile, dar a făcut și ceva pași greșiți și nu a fost destul de ferm.
Din păcate picătură a venit de la dna. Moldovan, ce in principiu chiar făcea ceva bine.
Asta este ...next.

Eu l-am cunoscut personal acum vreo doi ani. Mi s-a parut un om cu foarte mult bun-simt, dispus sa invete, insa nu foarte ferm si cam ezitant in comunicare. Slabiciunea aceasta i-a atras criticile si antipatia publica. Nu stiu care sunt dedesubturile, insa adevarul absolut nu exista, fiecare are dreptatea lui pana la urma. In ceea ce priveste ceea ce a facut, nu vreau sa ma pronunt, mi se pare ca s-au ratat foarte multe chestii inca de la inceputul pandemiei, nu doar la noi, ci in general, efectele fiind inca vizibile si vor mai ramane vizibile mult timp de acum incolo la cum "evolueaza" lucrurile....

 


Go to page:  1  ... 113 114 115 116 117 118 119  ... 240
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Comunitatea Metrou Ușor  • 
Choose destination

Since our 2704 forum members have written 463939 posts in 5794 topics and 541 subforums.

 

© 2009 - 2026 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use