Topic: Racordare feroviară Aeroport Otopeni - Terminal Est
23 posts, 6077 views
📖 Pagination options
- PTMZ
-
Posted:
-
Racordare feroviară Aeroport Otopeni - Terminal Est
PTMZ
Sursa: Club Feroviar
Din articol:
Studiul de fezabilitate privind noul racord feroviar la Terminalul Est al Aeroportului Otopeni a fost pus în dezbatere publică. Această conexiune feroviară va fi complementară celei inaugurate la finele anului trecut între Gara de Nord și actuala aerogară de la Henri Coandă și va presupune contrucția unei căi ferate noi ce se va desprinde din stația Balotești de pe Magistrala 700. De asemenea, sunt prevăzute lucrări de modernizare a stațiilor de pe traseu, electrificarea căii ferate, construcția a două stații noi și a unui tunel.
Valoarea investiției totale este de 1.153.068.893 lei, din care lucrările pentru protecția mediului vor reprezenta 42.232.050 lei. Durata estimată de execuție a lucrării este de 36 de luni (trei ani), iar cea pentru elaborarea proiectului tehnic, de 16 luni, se arată în documentul citat, elaborat de compania de consultanță Baicons.
Proiectul propune reabilitarea liniei existente București-Urziceni pe amplasamentul actual între Pajura și Balotești, pe circa 18,27 km total traseu. Se vor face lucrări pe intervalul Pajura-Mogoșoaia (7,40 km), traseu care nu a fost inclus în proiectul privind dublarea liniei ferate Mogoșoaia-Balotești, a cărui recepție finală va avea loc în cursul acestei luni. De asemenea, se va face sistematizarea stației Mogoșoaia, pe circa 2,09km, pe intervalul Mogoșoaia-Balotești (6,66 km) și a haltei de mișcare Balotești (2,12 km).
În document se propune realizarea unui racord nou de cale ferată la Terminalul Est al AIHCB (unde va fi construită o stație nouă), pe amplasament nou, pe 6,76km. Se va trece și la reabilitarea liniei Băneasa-Chitila, pe amplasamentul existent (2,57 km) şi la reabilitarea liniei pe amplasament nou alăturat, în zona podului de încrucișare (tunel de la km pr. 7+971), pe 0,90 km. În fine, se va face și reabilitarea racordului de cale ferată existent în zona Cargo, pe amplasamentul actual al liniei (0,50 km).
Prin proiect sunt prevăzute nouă lucrări/construcții, şi anume: un pasaj pietonal înlocuit, un pod înlocuit, un pod reabilitat, un podeț înlocuit, un podeț demolat, două pasaje inferioare noi, două podețe noi, un tunel nou. Proiectul prevede electrificarea liniei pe tot traseul.
Traseul noii linii ferate către Terminalul Est al Aeroportului Otopeni
Dar să vedem ce traseu va avea noua conexiune feroviară, care va utiliza infrastructura existentă de la Gara de Nord la Aeroportul Henri Coandă până la stația Balotești.
În plan, linia nouă se va desprinde din capătul Y al haltei de mişcare Balotești și va fi paralelă cu linia existentă București – Urziceni până în dreptul km pr. 24+400. De aici, linia va continua printr-o curbă la dreapta pe culoarul dintre satul Dimieni și viitoarea autostradă de centură. Printr-o altă curbă, traseul se va înscrie pe o direcție perpendiculară pe amplasamentul viitorului terminal. Lungimea liniei de racord, măsurată din capătul Y al haltei de mişcare Balotești până în capătul din stația Terminal Est AIHCB, va fi de 6,76 km, iar geometria traseului permite o viteză maximă de circulaţiei de 120 km/oră.
La km pr. 24+350, la solicitarea Primăriei Tunari, proiectul prevede înfiinţarea unui punct de oprire pe intervalul Balotești-Căciulați, denumit punct de oprire Tunari, care va fi prevăzut cu două peroane şi cu o trecere la nivel pietonală.
Între km pr. 25+350 – km 29+595 (pe o distanță de 4.245 m) s-a prevăzut un tunel, iar ultimii metri ai traseului sunt la nivelul terenului.
Gările de pe traseu vor fi modernizate
Pe tot traseul noii conexiuni, stațiile feroviare existente vor fi modernizate. Să le luăm pe rând:
Punct de Oprire Parc Mogoşoaia
În punctul de Oprire Parc Mogoşoaia nou înfiinţat, proiectul prevede realizarea unui peron de 150 m, cu lățimea de 3,05 m şi înălţimea de 55 cm faţă de nivelul superior al șinei.
Pe peron se va amplasa un refugiu de aşteptare. Refugiul va avea structură metalică, închiderile fiind din sticlă securizată, atât la nivelul pereților, cât și la nivelul acoperișului. Pentru accesul la peron, se amenajează o trecere la nivel. Primăria Mogoșoaia a luat-o înaintea proiectului și a amenajat deja peronul și trecerea la nivel cu calea ferată.
Stația Mogoșoaia
În staţia Mogoşoaia se propun trei peroane, cu dimensiunile de 250m x 6,05m, cu înălţimea de 55 cm faţă de nivelul superior al șinei.
Peroanele vor fi prevăzute cu copertine şi vor fi realizate din elemente prefabricate, cu zonă de monolitizare între ele. Prefabricatele pentru peroane se vor așeza pe un strat de beton de egalizare. Între liniile directe, se vor monta garduri de protecţie de 1,50 m înălţime, pe toată lungimea peroanelor. La capătul peroanelor se va realiza o pasarelă pietonală acoperită pe întreaga lungime, care va facilita accesul persoanelor cu handicap locomotor prin intermediul lifturilor. Pasarela va avea o structură metalică cu stâlpi din beton și închideri cu tablă perforată și policarbonat compact colorat, cu scări și lifturi de acces la fiecare peron.
Halta de mişcare Balotești
În halta de mişcare Baloteşti, se propun trei peroane, cu dimensiunile de 250m x 3,05m, cu înălţimea de 55 cm faţă de nivelul superior al șinei. La capătul peroanelor se va realiza o trecere la nivel pietonală.
Peroanele vor fi prevăzute cu refugii de aşteptare şi rampe de acces. Pe toată lungimea peroanelor, între liniile directe, se vor monta garduri de protecţie de 1,50 m înălţime. Deja, în cadrul proiectului de dublare a liniei ferate, aflat la final, au fost puse în funcțiune o tabelă electronică și sistemul de avertizare sonoră a călătorilor.
Punct de oprire Tunari
La km pr. 24+350, la solicitarea Primăriei Tunari, proiectul prevede înfiinţarea unui punct de oprire pe intervalul Balotești-Căciulați. El va fi prevăzut cu două peroane cu lungimea de 150 m şi lățimea de 3,05m. Peronul de la linia pentru Urziceni va avea înălțimea de 0,38 m de la nivelul superior al șinei, iar cel de la linia pentru Terminalul Est, de 0,55 m. Trecerea de la un peron la altul se va face printr-o trecere la nivel pietonală.
Peroanele vor fi prevăzute cu copertine, rampe de acces şi vor fi realizate din elemente prefabricate. Pe toată lungimea peroanelor, între liniile directe, se vor monta garduri de protecţie de 1,50 m înălţime.
Noua stație feroviară de la Terminalul Est al Aeroportului Otopeni
Proiectul prevede realizarea unei stații supraterane, ce va asigura legătura cu noul terminal de aeroport. Noua stație va avea un regim de înălțime P+E parțial, cu înălţimea maximă construită de aproximativ +10m, de la cota terenului natural.
În stația c.f. Terminalul Est vor fi două linii. Peroanele vor avea lungimea de 150 m, cota de +0,55 m faţă de nivelul șinei și vor fi realizate din elemente prefabricate din beton armat şi dale prefabricate cu lăţimea de un metru.
Peroanele vor fi dotate cu bănci, coșuri de gunoi şi panouri sosiri-plecări, dublă faţă cu ceas analogic încorporat. În zona băncilor va fi poziţionat un bloc luminos care va afișa denumirea stației, casetă luminoasă cu harta stațiilor CFR, casetă luminoasă cu panoul de informații și casetă luminoasă care va afișa reclame.
Pe zonă destinată personalului feroviar, vor fi amplasate automate de comercializare a biletelor, casa de bilete, punct de informare, cabina destinată impiegatului de mișcare, scările și trotuare rulante.
Cele două zone ale staţiei c.f. vor fi acoperite de o structură metalică pe arce având 18 m deschidere, fiind aşezate la 45 de grade faţă de direcţia liniilor, ce va fi deschisă pe capete.
Sursa: Club Feroviar
Din articol:
171314_Memoriu prezentare Otopeni II_compressed.pdf
171314_Memoriu prezentare Otopeni II_compressed.pdf (2.35 MB; downloaded 335 times)
Gara-Terminal-Est-Aeroport-Otopeni.png (56.03 KB; downloaded 3721 times)
Harta-aeroport-Terminal-Est-768x420.png (112.11 KB; downloaded 3729 times)
- andrei11
-
Posted:
-
Re: Racordare feroviară Aeroport Otopeni - Terminal Est
andrei11
Aici
"Putem să facem aceste conexiuni feroviare dar trebuie să le facem cu cap. Dacă nu le facem cu cap, călătorii or să vină tot pe rutier. Pentru a avea frecvențe la 10-15 minute maxim trebuie să am linie dublă electrificată. Electrificată de ce? Pentru că ar trebui ca gara asta de la noul terminal să fie subterană astfel încât să avem o infrastructură de secol 21, să nu mai trebuiască să stăm pe linia simplă, cu trenuri Diesel, ci să avem o conexiune așa cum există în toate aeroporturile mari și foarte mari din lume. În al doilea rând ar trebui să fie o gara de trecere, nu una înfundată, adcă un capăt de linie, trenurile să poată să plece și să vină ușor fără să fie nevoie să schimbe locomotive, să facă transbordări sau mai știu eu ce", a explicat Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructura.
Ionuț Ciurea a dat-o-n bară cu afirmațiile astea. Ori el ori reporterul a înțeles greșit.

- aztec
-
Posted:
-
Re: Racordare feroviară Aeroport Otopeni - Terminal Est
aztec
Probabil că se referea la legarea aeroportului și de alte țări nu doar Gara de Nord cu transbordare, par exemplu sa ajungi și de la Buzău cu oprire la Otopeni spre gara de nord...sau Urziceni sau Constanța etc

- bercenicity
-
Posted:
-
Re: Racordare feroviară Aeroport Otopeni - Terminal Est
bercenicity
Dar tot nu rezolva problema dublarii liniei intre st. Mogosoaia si raul Colentina. Sau chiar dublarea pana in M1000 si racordarea la aceasta, avand in vedere ca tunelul se desfiinteaza in favoarea unui pod.

Și cum vedeți voi liniile acolo ca să fie Otopeniul gară de tranzit ? Așa, de curiozitate. Vreau și eu o linie directă Craiova - Ploiești prin Otopeni. Aștept.
Și la ora actuală e linie dublă acolo, GdN - Mogoșoaia neelectrificată, viceversa electrificată prin K III.

bercenicity wrote:
Dar tot nu rezolva problema dublarii liniei intre st. Mogosoaia si raul Colentina. Sau chiar dublarea pana in M1000 avand in vedere ca tunelul se desfiinteaza in favoarea unui pod.
Și la ora actuală e linie dublă acolo, GdN - Mogoșoaia neelectrificată, viceversa electrificată prin K III.
- bercenicity
-
Posted:
-
Re: Racordare feroviară Aeroport Otopeni - Terminal Est
bercenicity
Este, dar nu e utilizabila in forma actuala.
Sa reformulez, nu rezolva problema folosirii firului care duce spre Bucurestii Noi ca fir II.

De ce ? Dacă a dispărut linia pe unele porțini se poate reface. Sau între timp a apărut un pod, ceva, și nu mai are gabarit de trecere ?

- rizzuh
-
Posted:
-
Re: Racordare feroviară Aeroport Otopeni - Terminal Est
rizzuh
A doua linie de la Mogosoaia care subtraverseaza M1000 nu duce in KIII, duce in triaj. Este putin mai jos decat KIII, ar trebui corectata panta, urcata putin si montat un macaz intre ea si KIII. Ah, si electrificata, caci nu mai este. Poate si putin corectat traseul KIII pentru a creste viteza, are cateva sicane la Pajura si Carpati. Oricum nu sunt lucrari majore.

- shoppy
-
Posted:
-
Re: Racordare feroviară Aeroport Otopeni - Terminal Est
shoppy
Exista racord din Mogosoaia - Bucurestii Noi in KIII doar ca este parasit de vreo 20 de ani.
Nu sunt convins ca se poate ridica Baneasa - Chitila pe pasaj pentru ca este foarte putin loc intre cele doua pasaje existente peste debleurile pe care le traverseaza.

Daca o fi, nu se mai vede din satelit, deci s-a pierdut in balarii

Se vede, a fost si electrificata, este linia din mijlocul imaginii: https://www.google.ro/maps/@44.4937602,2 ... !3m1!1e3
Am gresit, par sa aiba destul loc ca sa faca un pasaj nou pentru Baneasa - Chitila peste M700 care sa asigure gabarit de electrificare pentru M700.
KIII nu duce direct in Nord ci se uneste cu M900, de aceea nu vor sa se atinga de ea decat dupa ce mulg la maxim M700.

Stiu care este linia, ii zice 301K, dar nu stiu sa aibe vreun macaz cu firul 3 de la Chitila (KIII).
Linia care subtraverseaza M1000 cu albastru, linia catre depou de la Chitila cu rosu, acestea se unesc: https://imgur.com/rTkLFHb
Schema statiei Chitila, arata firele 1 si 2 catre Nord, firul 3 catre Hm Pajura (acesta este KIII) si inca o linia catre statia Depoul Bucuresti Triaj, cea rosie din poza anterioara: https://imgur.com/a/SDALOGQ
Dupa statia Depoul Bucuresti Triaj linia se indeparteaza de KIII catre triaj, nu este niciun macaz intre ele: https://imgur.com/a/sY1Lofz
Aici se vede mai clar ca nu se unesc 301K si KIII: https://imgur.com/PfFB23w

- ByOnu
-
Posted:
-
Re: Racordare feroviară Aeroport Otopeni - Terminal Est
ByOnu
Mie-mi pare perfect normal ce a spus Ionut.
1. ELECTRIFICARE
2. DUBLARE
3. GARA DE TRECERE
a bifat foarte corect toate punctele.
andrei11 wrote:
Aici
"Putem să facem aceste conexiuni feroviare dar trebuie să le facem cu cap. Dacă nu le facem cu cap, călătorii or să vină tot pe rutier. Pentru a avea frecvențe la 10-15 minute maxim trebuie să am linie dublă electrificată. Electrificată de ce? Pentru că ar trebui ca gara asta de la noul terminal să fie subterană astfel încât să avem o infrastructură de secol 21, să nu mai trebuiască să stăm pe linia simplă, cu trenuri Diesel, ci să avem o conexiune așa cum există în toate aeroporturile mari și foarte mari din lume. În al doilea rând ar trebui să fie o gara de trecere, nu una înfundată, adcă un capăt de linie, trenurile să poată să plece și să vină ușor fără să fie nevoie să schimbe locomotive, să facă transbordări sau mai știu eu ce", a explicat Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructura.
Ionuț Ciurea a dat-o-n bară cu afirmațiile astea. Ori el ori reporterul a înțeles greșit.
Mie-mi pare perfect normal ce a spus Ionut.
1. ELECTRIFICARE
2. DUBLARE
3. GARA DE TRECERE
a bifat foarte corect toate punctele.
- andrei11
-
Posted:
-
Re: Racordare feroviară Aeroport Otopeni - Terminal Est
andrei11
1) De ce neapărat electrificare ? Motoarele Diesel generația actuală ce au, put ? Dacă da, ar fi cazul să fie interzise prin orașele românești. Oricum ai observat că s-a discutat problema electrificării, cică cad avioanele dacă se electrifică linia.
1a) Cu o investiție relativ simplă inclusiv << tunelul >> ( de fapt un simplu pod ) se poate asigura gabarit pentru linie electrificată.
2) Linia Cf Mogoșoaia - București Nord este și actualmente DUBLĂ, au făcut-o COMUNIȘTII dublă, CAPITALIȘTII au distrus-o și acum țipă că nu e dublă. Chiar ne cred idioți pe toți acești noi capitaliști ? Nemții au făcut TOATE PODURILE duble pentru linia București - Urziceni - Fetești în WW2.
Observație:
Eu am lucrat vreo 5 ani în socialism ( până în 1990, oricum altfel nici nu era posibil ), adică până pe la 30 de ani, de atunci până acum n-am avut treabă cu statul, numai la particulari.
3) Gară de trecere ( pentru terminalul Aeroport Otopeni - EST ).
Ar fi cazul să faci o schiță - o simplă schiță - să vedem cum vezi tu această gară de trecere - și unde să ducă liniile. Intuiesc că vrei ceva de genul Gara de Nord - Otopeni aeroport - după care liniile să se desprindă spre Giurgiu - Craiova - Ploiești - Constanța. Aștept și schița - o simplă schiță - și cam cât costă această mică modificare.
4) Atenție, vizionarul Ionuț Ciurea vrea această gară de la Otopeni - EST nici mai mult nici mai puțin subterană.
Te rog să schițezi gara - de trecere - subterană.
Aștept propunerile tale - pot fi și fanteziste - nu știi de unde poate răsări o idee.
Recunosc că eu nu o văd.
_________________
Și încă ceva, cum legăm noi cele 3 gări bucureștene ( de Nord, Progresu - Obor ) cu linii subterane, că mie tot cu virgulă îmi dă. Cine vine cu banii ? Pentru că tehnic evident că e posibil. Dar unde găsești atât monetar ?
______________
Deci Ionuț Ciurea a dato-n bară cu afirmațiile acestea, să vină cu o schiță realistă la ce am spus eu mai sus. Din gură putem spune multe fără acoperire și după aceea ne mai și supărăm. Ionuțe dragă, nu fantezii ieșite pe gură, propuneri concrete, cum se face, cum arată și cât ne costă.
___________________________
Schița pentru Otopeni EST văd că este pentru linie electrificată. Deci Ciurea fură ideile altora și după aceea susține că e viziunea lui.

Otopeni Est.jpg (36.65 KB; downloaded 3254 times)
📖 Pagination options
Home page
•
Parent forum:
Racordarea directă a aeroportului la rețeaua feroviară (noua legătură GdN - OTP)
•
Choose destination