By Onu aici  te înșeli în cel puțin două privințe.
1) Cetățenii aflați sub arme sunt sub un jurământ și sunt pasibil de pedeapsa capitală dacă nu îndeplinesc ordinele. De altfel când se ridică un monument pentru a aminti de un conflict oarecare cei care au murit, din ambele tabere, subliniez, din ambele tabere - adică și învinși și învingători - sunt considerați eroi. Pentru că oamenii care au luptat acolo nu au fost de capul lor, au executat un ordin.
Vezi numeroasele monumente din Russia unde sunt înmormântați - pomeniți deopotrivă și ruși, nemți și alte nații.
2) Ar trebui să aprofundezi următoarele:

Atentatul din 20 iulie 1944 a fost o tentativă de asasinare a dictatorului Adolf Hitler, liderul Germaniei naziste, care ar fi trebuit să fie urmată de Operațiunea Walküre, prin care complotiștii urmau să-și asigure controlul asupra țării. Conducătorul operațiunii a fost colonelul Claus von Stauffenberg, care făcea parte din statul major al Armatei de Rezervă, funcție care îi permitea să aibă acces la sala de raport a lui Hitler.
Atentatul din 20 iulie 1944 din Adăpostul lupului a fost punctul culminant al acțiunilor rezistenței germane, care încercase de mai multe ori fără succes să răstoarne regimul nazist. Eșecul complotului a dus la arestarea a peste 5.000 de oameni și la executarea a aproximativ 200 dintre ei, practic la zdrobirea rezistenței.
_____________
Știi vorba aia, după război mulți viteji se arată !

Una e sa indeplinesti un ordin si alta e sa fii convins de ideea respectiva, iar Milea era in a doua categorie. In plus era al doilea pe linia de comanda dupa "comandantul suprem" asa ca nu vorbim de un militar de rand.

Puţin după ora 23.00, în noaptea de 21/22 decembrie 1989, îmbrăcat cu o scurtă militară îmblănită şi încins cu diagonala cu pistol, ministrul Apărării Naţionale a intrat în camera de la etajul 6 al sediului CC al PCR, unde era instalat comandamentul de transmisiuni, şi i-a cerut căpitanului Dan Plăvuţiu să ia un radio-telefon şi să-l însoţească afară. Era foarte tensionat şi vorbea singur. Din cauză că era extrem de montat nu îşi dădea seama că dialogul imaginar pe care îl purta în gând putea fi auzit de cei din jur. Căpitanul Plăvuţiu făcea parte din grupa de ofiţeri de transmisiuni pe care Milea o solicitase la ora 17.30, grupă compusă din alţi trei ofiţeri (căpitan inginer Marius Tufan şi maiorii Dănuţ Stan şi Marian Răducu) şi condusă de colonelul Dumitru Folescu. Ministrul le ordonase să se instaleze la etajul 6 pentru a-i asigura legăturile operative cu trupele aflate în dispozitivele constituite în zona Piaţa Unirii – Universitate - Romană, precum şi în zonele limitrofe. Transmisioniştii au primit zece indicative, fiecare corespunzătoare unei unităţi din teren. Ei urmau să lucreze sub indicativul „Rondoul”, indicativ sub care opera ministrul Apărării în situaţie de război.

Plăvuţiu mergea la doi paşi în urma lui Milea astfel încât l-a auzit clar mormăind, chiar înainte de ieşi din clădire: „Vă arată tata Milea ce este un tanc!” Nu a înţeles pe moment la ce se referă şi nici nu a apucat să vadă cu ochii lui, pentru că între timp au fost ajunşi din urmă de aghiotantul ministrului, căpitanul Alexandru Bucur, care i-a luat radio-telefonul şi i-a spus să rămână în sediu. Urma să-l însoţească el pe Vasile Milea.

A respectat ordinul şi s-a întors, astfel că a aflat ceva mai târziu sensul cuvintelor. După puţin timp a auzit canonda intensă declanşată la câteva străzi distanţă şi apoi l-a văzut pe colegul său Tufan revenind „de pe teren”. Era palid, speriat şi i-a spus că văzuse oameni morţi, sânge peste tot, maşini arzând şi că baricada fusese „spartă cu tancul”. A înţeles. În drum spre Intercontinental ministrul Apărării se monta pentru ceea ce plănuia să facă. Îşi făcea planul în gând, astfel încât apare total neverosimilă varianta în care Vasile Milea a acţionat la Baricadă în virtutea unui impuls de moment, după ce a văzut că fusese incendiat primul TAB care încercase să spargă barajul. De fapt, îşi propusese de la bun început să treacă cu tancurile peste ei. Ca orice tanchist care se respectă. Şi cine să ştie cel mai bine cum se trece cu tancul peste oameni, dacă nu un absolvent al Academiei Militare, Facultatea de Arme Întrunite şi Tancuri?

Sursa: Ruşinea Bucureştiului. Bulevardul General Vasile Milea

O lăsăm așa ( sau trecem la politikă ). Nici eu nu o să te conving pe tine, nici tu pe mine.

Cristi N wrote:
Una e sa indeplinesti un ordin si alta e sa fii convins de ideea respectiva, iar Milea era in a doua categorie. In plus era al doilea pe linia de comanda dupa "comandantul suprem" asa ca nu vorbim de un militar de rand.

Domnu, atunci cand esti sub arme ”ordinul se executa nu se discuta”, asta daca-ti este familiara aceasta sintagma, daca ai fost in bocanci!

As fi preferat optiunea oferita de Andrei dar daca insisti putem sa ne mutam mai jos. Despre executarea ordinului sunt destule variante "elegante" de eschiva, vezi cazul lui Stanculescu care si-a pus un picior in ghips.

Detii un livret militar sa putem continua, amandoi, in cunostinta de cauza?!
Avem ”relationare” prin MP, s-o folosim cu incredere!

Cristi N, ești în totală eroare.
Stănculescu s-a eschivat, Milea s-a sinucis sau a fost împușcat?  Unde ți se pare situația mai << nasoală >> ?
__________________
Nu știu ce vârstă ai, dar << miros >> că este o treabă echivalentă cu cea în care mi-aș acuza părinții că nu s-au opus invadării țării de  URSS.
_______________
Și iarăși suntem în off side cu toții, nimeni nu vorbește de Hitler.  Mai e puțin și-l scoatem erou planetar, nu ? ( Pe Hitler, nu pe Milea ). Săracu de el, a vrut să salveze lumea de comunism. "Ghinion de neșansă", nu i-a ieșit.

Din fericire stagiul militar obligatoriu s-a desființat cu ceva ani inainte sa implinesc 18 ani.

Tocmai, Stanculescu nu a facut vreun act de eroism, doar a fost suficient de inteligent/norocos si s-a prins ca regimul nu mai tine asa ca s-a spalat pe maini.
Din moment ce unul a iesit cu picioarele inainte si celalalt a dus-o bine mersi pana prin 2016 chiar daca a facut vreo cativa ani de pușcărie mi se pare destul de evident cine a fost mai castigat. Dar am divagat de la subiectul initial, nu vad motivul pentru care Milea merita un bulevard cu numele lui avand in vedere ca e un personaj cel putin controversat.

Atat nazismul cat si comunismul sunt fix in aceiasi categorie, doua ideologii criminale la fel ca si exponentii lor principali. Uiti ca in prima faza ambii lideri s-au inteles foarte bine, mai ales cand au facut bucati Polonia.

Hai s-o lasam pe asta cu ordinul se executa. Se executa pana la niste limite, pana la limita in care tragi in cei pe care ai jurat sa-i protejezi, pana cand tragi in propriul popor.

Si la procesele de la Nuremberg ofiterii nazisti au motivat ca urmau ordine in ceea ce priveste exterminarile.

Considerati ca Milea punand in aplicare un ordin profund gresit, nediscutabil de gresit, de a trage in populatie merita recunostinta si apreciere prin denumirea unui bulevard? Chiar nu mai avem personalitati in tara asta incat am ajuns sa sustinem pastrarea unor figuri contestate?

___

Cred ca avand in vedere ca noi ne vom forma familii aici si ne vom creste copiii aici opinia noastra conteaza, iar modul acesta de < n-ai facut armata, n-avem ce vorbi > este dispretuitor pentru generatiile urmatoare. Voi ati facut armata din obligatie, nu de drag. Ca v-a si placut, nu contest. Stiu povesti sincere foarte frumoase din armata, la fel cum stiu si povesti sumbre din armata.

Da, numele unui criminal pus la loc de cinste pe un bulevard nu este genul de valoare pe care cineva sa o vrea, indiferent de generatia din care face parte sau daca a facut sau nu armata.

Eu spun  să abandonăm subiectul, nu ajungem la niciun rezultat și suntem și off topic.
Unii dintre noi au fost contemporani cu vremurile, alții,  doar,  s-au documentat  indirect, din niște surse. Nu e nimic rău în asta, nici pentru unii, nici pentru alții.
Un principiu fundamental din dreptul roman prevede ca un judecător înainte să ia o decizie este dator să asculte toate părțile aflate în conflict.
Așadar, ca o concluzie:
1) Suntem deja mult în afara subiectului
2) Ca să vă faceți o părere cât de cât obiectivă asupra Generalului  Vasile Milea trebuie să vă informați din articole credibile din ambele tabere.
________________
Actualul primar general / Consiliu pot schimba denumirile străzilor, să vedem dacă o fac. Deocamdată din informațiile apărute se ceartă ca și copii de grădiniță. Nu pe denumirile străzilor, pe alte probleme.

Rezistența Urbană este la Piata Natiunilor Unite.
21 ianuarie 2019  · București  ·
Sursa
Știți Piața Națiunile Unite? Da, e podul ăla ceva mai extins peste Dâmbovița, de unde începe Calea Victoriei.
► DENUMIRI SUCCESVE. Istoric vorbind, după 1900 locul a primit numele Piața Senatului, pentru că pe amplasamentul actualului bloc-turn Gioconda (din 1959) trebuia să apară Palatul Senatului Regatului României, edificiu început, dar niciodată finalizat. După al Doilea Război Mondial noua Republică Popolară Română avea Parlament unicameral, Marea Adunare Națională, cu sediul în dealul Patriarhiei. Așadar, numele Pieței Senatului a fost schimbat în Piața Splaiului, ceva destul de generic - Splaiul, practic linia râului Dâmbovița - are o lungime foarte mare. După 1965 a avut loc o nouă redenumire: Piața Splaiului a devenit Piața Operetei, în acest spațiu își avea sediul Opereta de Stat a Republicii Socialiste România, în clădirea vechiului Teatru Regina Maria din interbelic.
► AUGUST 1973. România era membră a ONU din 1955, așa că Piața Operetei a fost redenumită Piața Națiunile (Națiunilor) Unite în prezența Secretarului General al ONU de la acea dată, Kurt Waldheim, denumire pe care o păstrează și în prezent.

Intre 1948 si 1953 s-a numit Piata Operei (in localul fostului teatru Regina Maria a functionat Teatrul de Opera si Balet, care s-a mutat apoi in noul local construit pe locul unde trebuia sa se afle Gara Centrala - Piata Victor Babes/Operei), dupa 1953 pana in 1965 se numeste Piata Teatrului de Opereta iar dupa aceea Piata splaiului/ Operetei (dupa toane) pana in 1973 cand i se schimba din nou denumirea.

Nu vad cine dintre noi sa fie contemporani cu timpurile, dar , chiar si asa, putem rememora, cu sprijinul inaintasilor nostri!

@cris_m sugestia ta pare ca a fost auzita.  

Primarul Sectorului 2 va cere CGMB schimbarea numelui parcului Fiodor Tolbuhin si in sensul asta a venit cu 3 propuneri de nume: Eftimie Predoleanu, Mircea Eliade si Mătăsari intr-un soi de pre - dezbatere publica pe pagina lui - Link .

Regimul comunist a făcut tot ce a putut să șteargă cu buretele toate valorile anterioare și le-a înlocuit cu simboluri PCR-iste.
Recuperarea identității e un proces greu și de durată. Chiar și azi mai avem un astfel de exemplu în Sectorul 2. Parcul Fiodor Tolbuhin poartă numele unui general rus care nu s-a limitat la eliberarea României de fascism. Aceeași armată condusă de el a contribuit decisiv la instaurarea regimului comunist.
Voi cere cu insistență Consiliului General să voteze schimbarea denumirii acestui parc. Avem nenumărate alte simboluri istorice valoroase pe care am putea să le promovăm. Istoria poporului român înseamnă mult mai mult decât era de tristă amintire din perioada comunistă. Trebuie să ne regăsim adevărata identitate și astfel să mai închidem niște răni rămase deschise de prea mult timp.
Pentru a porni dezbaterea publică v-aș da câteva exemple mult mai potrivite:
1. Parcul Eftimie Predoleanu, un nume care, din păcate, azi nu mai e suficient de cunoscut. Eftimie Predoleanu a fost unul dintre cei mai apreciați comercianți de la începutul secolului trecut. Era renumit pentru etica sa de muncă și pentru organizarea magazinului său. A fost cel care în 1928 a înființat "Frontul Negustoresc Obor". Atât el, cât și cei din asociația sa, au fost persecutați în timpul regimului comunist și după Revoluție. De la arestarea sa din timpul manifestațiilor de la piața Palatului în '45 până la mutarea și redenumirea monumentului istoric (Crucea Negustorilor) ridicat de ei în anul 1877 în Piaţa Obor. Eftimie Predoleanu e un simbol cultural pentru Sectorul 2, dar este mult prea puțin cunoscut.
2. Parcul Mircea Eliade care a copilărit în zona Mătăsari. Aici era casa bunicilor săi. Aici a mers la școală în clasele primare. Și tot aici se află casa care l-a inspirat pentru  nuvela “La Țigănci”. În apropierea parcului a avut sediul și editura Cugetarea, unde au fost publicate o parte din cărțile sale - Maitreyi și Nuntă în cer. Viața lui Mircea Eliade e strâns legată de zona respectivă și puțini oameni mai știu acest lucru.
3. Parcul Mătăsari pentru că e localizat în cartierul în care locuiau negustorii care vindeau mătăsuri în Obor, iar azi zona respectivă a redevenit un punct cultural important cu un potențial de creștere fantastic.
Variante ar fi multe și toate ar trebui să intre în dezbatere publică. Schimbarea numelui respectiv a mai fost de curând în discuție, dar după ce ambasada rusă s-a împotrivit, demersul a eșuat.
Eu nu pot lăsa lucrurile așa. Cred că această decizie aparține comunității și atât.