Topic: Știri, noutăți, perspective
473 posts, 215246 views
📖 Pagination options
- Robert
-
Posted:
-
Re: Stiri, noutati, perspective
Robert
Aici mai era de menționat și faptul că în luna august s-a semnat contractul cu Iveco, prin Briaris se vor aduce 10 minibuse, care vor contribui la suplimentarea noilor linii. Oricum nu este o regulă, în timpul anului școlar mai scapă și câte un Conecto sau Urbanway pe traseele școlare.
Interesant este că în 2019 au fost transportați peste 100.000 de elevi și în 2018 puțin peste 20.000. Acest program a crescut repede în popularitate, dar anul 2020 nu va fi relevant din păcate pentru statistică.

- Victor92
-
Posted:
-
Re: Stiri, noutati, perspective
Victor92
INCEPUT AN SCOLAR 2020-2021
Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA vine în sprijinul publicului calator prin suplimentarea mijloacelor de transport în comun cu aprox. 30%, începând cu data de 14.09.2020, ca urmare a începerii anului scolar si a reluarii activitãtii în majoritatea unitãtilor economice din municipiul Cluj-Napoca.
In colaborare cu Primaria municipiului Cluj-Napoca, se va relua de luni, 14.09.2020 transportul elevilor din clasele 0 – IV la scoli, cu autobuze dedicate pe 12 trasee, din cartierele Manastur, Zorilor, Gheorgheni, Marasti, Grigorescu, Buna Ziua. Vor fi infintate alte doua linii noi care deservesc zona Iris si Lombului. Linia 10E care desrveste cartierul Zorilor a fost prelungita din strada Observatorului pe strada Eugen Ionesco si Fagetului (capatul liniei 40).
Autobuzele vor avea ca destinatie liceele din centrul municipiului Cluj-Napoca, aceste trasee fiind cunoscute deja de elevi si de apartinatorii acestora. Liceele deservite sunt: Liceul Teoretic Nicolae Balcescu, Liceul Teoretic Avram Iancu, Seminarul Teologic Ortodox, Colegiul National George Cosbuc, Seminarul Bathory Istvan, Liceul Teoretic Bathory Istvan, Colegiul National Emil Racovita, Liceul Teologic Reformat, Liceul Teoretic Apaczai Csere Janos, Liceul Teoretic Gheorghe Sincai.
Toti elevii au la dispozitie mijloace de transport special destinate avand inscriptia “TRANSPORT ELEVI” cu plecari dupa ora 7:10 din cartiere spre centrul municipiului si reintoarcerea in jurul orei 14:00, pe urmatoarele linii:
Autobuze:
Linia 9 – Bucium 7:20 ......P-ta Garii 14:02;
Linia 24 – Bucium 7:15 ......Unirii 14:05;
Linia 30 – Grigorescu 7:20 si A. Vlaicu 7:18 ...... A. Vlaicu si Grigorescu 14:02;
Linia 31 – Cl. Baciului 7:15;
Linia 35 – Zorilor 7:21;
Linia 39 – Vl. Chintaului 6:55;
Linia 42 – Campului 7:15;
Linia 43B – Grigorescu 7:20.
Troleibuze:
Linia 3 – P-ta Garii 7:27;
Linia 5 – Aeroport 7:09;
Linia 6 – Bucium si A. Vlaicu 7:20 ...... A. Vlaicu 14:05;
Linia 25 – Bucium 7:12 ...... Unirii 14:12.
Tramvaie:
Linia 102 – Bucium si B-dul Muncii 7:16 ...... B-dul Muncii 14:05;
Linia 101 – Bucium 7:21 ...... P-ta Garii 14:05;
Accesul se va face doar pe usa din fata si va fi permis doar elevilor, fara insotitori.
Cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, conform Legii 1/2011 si HCL 641/20.08.2020, elevii incepand cu clasa pregatitoare si pana la clasa a XIII-a, curs de zi, din învăţământul de stat şi particular, cu domiciliu pe raza U.A.T.Cluj-Napoca beneficiaza de abonamente gratuite cu un numar de 120 calatorii pe luna, respectiv abonamente gratuite pe toate liniile pentru elevii orfani sau proveniti din casele de copii, in baza HCL 194/11.05.2010.
Ca urmare a Conventiilor incheiate de catre CTP Cluj-Napoca SA cu unitatile de invatamant preuniversitar de stat si particulare, abonamentele elevilor din anul scolar 2019 – 2020 sunt valabile pana la data de 30.09.2020, data pana la care vor intra in posesia abonamentelor electronice pentru anul scolar 2020 - 2021.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA in colaborare cu conducerile unitatilor de invatamant preuniversitar de stat si particulare vor asigura in perioada 14.09. – 30.09.2020 reincarcarea cardurilor electronice pentru elevii cu domiciliul pe raza UAT Cluj-Napoca.
Cu sprijinul primariilor din UAT -AMTP Cluj si a CJ Cluj pana la data de 30.09.2020, vor fi incarcate cardurile electronice si pentru elevii care care utilizeaza liniile metropolitane si frecventeaza unitatile de invatamant preuniversitar de stat si particulare din Cluj-Napoca.
Conform HCL 94/28.02.2020, Primaria va subventiona transportul elevilor din Colonia Sopor, Valea Fanatelor respectiv Colonia Pata Rat, pana in Cluj-Napoca.
Se efectueaza in continuare transportul tinerilor nedeplasabili cu dizabilitati neuromotorii, cu microbuze special dotate, pe trasee stabilite de comun acord cu Primaria municipiului Cluj–Napoca si, respectiv: Directia de Asistenta Sociala si Medicala Cluj-Napoca, Asociatia Caritatea Umanitar Internationala, Gradinita Malteza, Asociatia pentru Protejarea si Ajutorarea Handicapatilor Motor (Centrul de zi Napoca Proteus, Clubul Prietenia si Tanarul Singuratic), Asociatia Hans Spalinger, Scoala Gimnaziala Speciala Transilvania Baciu.
In mijloacele de transport in comun este obligatoriu sa utilizati orice forma de protectie a fetei: masca, esarfa sau fular.
Sursa: http://ctpcj.ro/index.php/ro/despre-noi ... -2021/1366

Au reintrat în teste după o pauză de 8 ani suporturile de biciclete. Programul pilot se va desfășura pe liniile 43, 43B, și 35. Mai apoi va fi extins dacă va avea succes.
De această dată suporturile sunt amplasate în spatele autobuzelor Conecto. Am reușit după numerele de înmatriculare să ajung la concluzia că sunt minim 4.

- PTMZ
-
Posted:
-
Re: Stiri, noutati, perspective
PTMZ
De mâine, linia 1 revine la traseul de bază spre Mănăștur:
Sursa: CTP Cluj

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informeaza publicul calator ca,incepand cu data de 24 septembrie 2020, linia 1 de troleibuze (Str. Bucium – P-ta 1Mai) revine la traseul de baza in sensul de mers spre cart. Manastur, dupa cum urmeaza:
P-ta 1 Mai – str. Paris – str. Bucuresti – P-ta Abator – str. D. Barceanu – str.Traian – P-ta M. Viteazul (statie Pod Traian) – str. Regele Ferdinand – P-ta Unirii –str. Memorandumului – Cal. Motilor – Cal. Manastur – str. Primaverii.
Sursa: CTP Cluj
- PTMZ
-
Posted:
-
Re: Stiri, noutati, perspective
PTMZ
Boc a anunțat proiectele în derulare din noul său mandat proaspăt câștigat. Printre altele, se dorește achiziția cu fonduri europene a 30 de troleibuze, 20 de autobuze electrice și 20 de autobuze pe hidrogen:
Sursa: Ziarul de Cluj

B. Mobilitate sustenabilă (3 proiecte)
6. Modernizarea parcului auto cu mijloace de transport ecologice: tramvaie, troleibuze, autobuze electrice, autobuze cu hidrogen
Pentru 24 de tramvaie au fost încheiate contracte. 4 tramvaie se află deja în teste. Finanţarea se face din fonduri europene.
Sunt în pregătire proiectele care vor fi depuse pentru finanţare europeană în viitoarea perioadă programatică: 30 de troleibuze, 20 de autobuze electrice, 20 de autobuze cu hidrogen.
7. Extinderea liniilor de troleibuz
Suntem la stadiul de probe tehnologice pentru primele 4 linii:
Linia 2: Cartierul Mănăștur - Piaţa Gării (linie nouă);
Linia 10: Cartierul Gheorgheni - B-dul Nicolae Titulescu - Piaţa 1 Mai - B-dul Muncii (linie nouă);
Linia 14: Cartierul Mănăștur - Piaţa Mărăşti - B-dul Muncii (linie nouă);
Linia 23: se va înlocui actuala linia de autobuz cu troleibuze pe traseul Piaţa Mihai Viteazul - Piaţa 1 Mai - B-dul Muncii.
8. Extinderea programului Autobuze şcolare
Este realizată achiziţia publică a încă 10 autobuze noi pentru elevi (model Iveco Daily, norma Euro 6).
Sursa: Ziarul de Cluj
- ticker
-
Posted:
-
Re: Stiri, noutati, perspective
ticker
Hidrogen? Cat costa in Romania? Are furnizor si e rentabil la cost/km (macar la nivelul unui diesel)?
In rest, foarte interesant de vazut daca ajunge Cluj in fruntea mobilitatii-verzi cu autobuze pe hidrogen...

Furnizori există pe piața europeană, chiar Solaris are modelul Solaris Urbino 12 Hydrogen lansat anul trecut. Alți producători ar fi VDL și Van Hool, dar nu cred că ne calificăm pentru nivelul acesta.
Prețul nu îl cunosc. Știu că au fost comandate 15 Solaris la Köln, cu specificația ca prețul să nu depășească 625.000 euro/bucată, deci pentru 20 de autobuze, maximul ar veni undeva la 61 milioane RON. Ca referință, un Solaris Urbino 12 Electric pentru Cluj a costat cam 500 000 euro/bucată (am găsit și surse cu 600 000)

- punmeister
-
Posted:
-
Re: Stiri, noutati, perspective
punmeister
Mai e si Caetano cu H2 City Gold LHD la 640k euro bucata si autonomie de 300km la un plin de H2. Dar @ticker intreba daca exista furnizori de hidrogen in tara, in momentul de fata nu exista.

- alex83
-
Posted:
-
Re: Stiri, noutati, perspective
alex83
Problema cu autobuzele pe hidrogen e chiar hidrogenul. O statie de alimentare costa minim 4 mil. dolari iar infrastructura de alimentare e sensibila, hidrogenul trebuind racit la temperaturi foarte mici.
Din cate stiu, Linde sau Air Liquide ar putea furniza hidrogenul, fiind firme de profil.
PS O statie de hidrogen ar putea fi construita de o firma de profil, gen NEL ASA Norvegia.

Am înțeles, scuze de confuzie.
Legat de Caetano, nu știu ce șanse ar fi să-i vedem pe la noi, având în vedere criteriul de cel mai scăzut preț pe care se pune accent la mai toate licitațiile românești.
punmeister wrote:
Mai e si Caetano cu H2 City Gold LHD la 640k euro bucata si autonomie de 300km la un plin de H2. Dar @ticker intreba daca exista furnizori de hidrogen in tara, in momentul de fata nu exista.
Am înțeles, scuze de confuzie.
Legat de Caetano, nu știu ce șanse ar fi să-i vedem pe la noi, având în vedere criteriul de cel mai scăzut preț pe care se pune accent la mai toate licitațiile românești.
- Robert24
-
Posted:
-
Re: Stiri, noutati, perspective
Robert24
La Barcelona, unde se cumpara 8 bucati Caetano H2 City Gold LHD - pretul a fost 800,000 euro / bucata.
Mi se par exagerat de scumpe... Sunt mai ieftine cele electrice articulate!

- Andrei Andraș
-
Posted:
-
Știri, noutăți, perspective
Andrei Andraș
ÎN ATENȚIA PUBLICULUI CĂLĂTOR
Ca urmare a finalizării procedurilor de recepție și probe în trafic, începând cu data de 28.10.2020 Compania de Transport Public Cluj-Napoca va pune în circulație primele 4 garnituri noi de tramvai, fabricate în România. Acestea fac parte dintr-un contract cadru cu finantare UE, încheiat de Primăria Cluj-Napoca cu SC Astra Vagoane Călători SA Arad, pentru furnizarea a 24 de tramvaie. Acestea vor fi livrate până la finalul anului 2021. Sunt tramvaie moderne, dotate cu echipamente de ultimă generație având toate facilitățile care asigură confortul și siguranța călătorilor.
Caracteristici generale ale tramvaiului “Astra Imperio”:
- capacitate de transport de 302 călători dintre care 36 locuri pe scaune;
- podea coborâtă;
- rampă pentru fotolii rulante ale persoanelor cu dizabilități;
- loc special amenajat în salon pentru fotoliile rulante și landourile pentru copii;
- 4 uși duble cu sistem antistrivire a călătorilor;
- sistem de recuperare a energiei la frânare;
- sistem de climatizare;
- sistem de iluminare interioară a salonului cu lămpi tip LED;
- 4 afișaje de traseu exterioare cu LED-uri (1 față, 2 lateral, 1 spate);
- 2 indicatoare cu LED-uri pentru vizualizare stații;
- 6 monitoare informative LCD;
- 2 monitoare extrawide pentru afișarea traseului și a stațiilor;
- anunțarea vocală a stațiilor în salon;
- stație de amplificare, Radio-CD și microfon;
- Wi-Fi gratuit pentru călători;
- sistem de supraveghere video în interior și exterior;
- sistem ticketing;
- sistem POS de achiziționare a biletului cu cardul direct din tramvai.
CTP Cluj-Napoca

- ByOnu
-
Posted:
-
Re: Stiri, noutati, perspective
ByOnu
Si liniile alea de troleibuz reactivate pe care le tot promit de un an de zile?
Si liniile alea de troleibuz reactivate pe care le tot promit de un an de zile?
- Andrei Andraș
-
Posted:
-
Știri, noutăți, perspective
Andrei Andraș
Până de Crăciun or apărea și ele. Momentan au fost înscrise pe panourile din stații.