Zona metropolitană BucureștiIstoria transportului în comun din București şi IlfovVehicule din trecut aparținând STB / ITB / RATB / STB S.ATramvaie

 

Topic: Tramvaiul utilitar Graz GP #6417

11 posts, 3686 views
Tramvaiul utilitar Graz GP #6417 ByOnu

Vă prezentăm unul dintre cele mai obscure și mai fascinante tramvaie din inventarul STB. Utilitarul Graz GP #6417 a ajuns în București în anii ‘90, ca donație din partea Muzeului din Viena. Cadoul vienezilor a venit în urma restaurărilor pe care RATB le-a realizat pentru aceștia. #6417 este unul din cele 5 vagoane de acest tip ajunse în România. Vagonul domiciliază și astăzi, discret, pe platforma Atelierelor Centrale de Reparații (URAC). Din păcate însă, importanța sa istorică este neglijată.

Vagoanele din țară au avut mai mult sau mai puțin noroc, în funcție de orașul în care au ajuns. Vagoanele din Ploiești (#6413 și #6416) au fost casate anul trecut după ce societatea de transport a demarat casarea unor vehicule istorice fără cunoștința Primăriei, fiind necesară intervenția Primarului Municipiului Ploiești pentru a opri demersul. Celelalte tramvaie au fost salvate, însă pentru cele două Graz GP a fost prea târziu. Vagonul din Iași (#6407) este abandonat în curtea depoului în urma închiderii secției de restaurare. În schimb, „timișoreanul” #6411 a fost restaurat și face parte din colecția permanentă a Muzeului Transportului Public „Corneliu Mikloși”, participând și el la parada dedicată celor 150 de ani de la înființarea tramvaiului de acolo.

Chiar dacă cele 20 Graz GP au apărut în 1955-1959, ele sunt de fapt reconstruite din fostele tramvaie de călători de tip G și G1 - primul vagon G fiind prezentat la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900. În 1991 sunt retrase din activitate ultimele utilitare Graz GP, iar Viena a fost dornică să înzestreze și alte orașe cu aceste piese istorice, unele fiind expuse în muzee din Europa. La Viena se regăsesc două exemplare de colecție: #6408, utilizat cu ocazia diferitelor activități organizate de societatea de transport și #6412, expus în muzeul transportului vienez - unul din cele mai mari muzee de profil din lume.

#6417 din București trebuie salvat, restaurat și expus în Muzeul Transportului Bucureștean! Distribuie și semnează petiția!
https://campaniamea.declic.ro/petitions ... ucurestean
Graz_GP_6417_URAC_1.jpg (1018.65 KB; downloaded 3193 times)
Graz_GP_6417_URAC_2.jpg (1.04 MB; downloaded 3203 times)
Graz_GP_6417_URAC_3.jpg (747.18 KB; downloaded 3187 times)

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Tramvaiul utilitar Graz GP #6417 Tom

După cum s'a sărit numărul 6502 la Otokare pentru un traivan vienez, dar la acesta nu, mă îndoiesc că va fi vreodată restaurat și doar statutul său obscur l-a salvat până acum de soarta altor utilitare "istorice" autohtone. Iar după ce au făcut praf istoria proprie, regiile de transport românești își fac o glorie din a conserva istoria altora și cu siguranță o vor face din slugărnicie națională față de occident.
Cred că donațiile unor rable cu norma de casare îndeplinită este o formă mascată de conservare practicată de austrieci, care își salvează astfel spațiul de depozitare sau costurile de tăiere, aruncându-le la proștii din est, care le vor ține ca pe bijuterii până când vreunii de pe acolo vor aloca fonduri pentru a restaura un vagon pentru propriul lor muzeu. Probabil îi va costa mai puțin să le care înapoi de aici decât să le fi ținut acolo tot acel timp.
În toată treaba asta, URAC/STB este doar un spațiu ieftin de depozitare, iar pe foamea asta de fier vechi, vagonul ăsta e ca în India unde mai bine mor de foame decât să taie vaca.
Altfel, îmi poate explica cineva pentru ce au fost donate niște vagoane nefuncționale de același tip, aflate în stare de degradare, dar conservate mai bine poate și din cauza calității superioare a materialelor folosite la fabricarea lor?
M-aș fi bucurat să vedem un astfel de vagon la stradă, dacă și la Viena ar fi circulat un tramvai V56 cu remorcă, eventual cu două, tot așa, ca piesă de muzeu.
Iar ca fapt divers, cu vagonul de la Iași s'a plimbat cândva și un caporal cu mustață, care avea același nume ca un pălărier din București.
Cum spunea un fost premier, "părerea mea".

 


Re: Tramvaiul utilitar Graz GP #6417 ByOnu

Sau, sau... poate este un fel de a raspandi istoria tehnologica prin lume.

Dincolo de partea istorica, donatiile acestea sunt interesante si din punct de vedere al tehnologiei si sunt valoroase dpdv tehnic, chit ca nu-s autohtone.

Din punct de vedere turistic, iar, luand in calcul ca cei mai mari pasionati maniaci din domeniu sunt, de fel, nemtii (zic eu), cred ca este un avantaj sa expunem astfel de vehicule de tip "momeala".

Exemplu concret: e un DAC articulat expus intr-un muzeu din Ukraina, si unul in custodia unui ONG din Bulgaria. M-as duce pana la respectivele muzee predominant atras de ideea de a vedea cum au dus-o DACurile pe afara.

Zici tu ca n-ar fi acceptat austriecii un V56 daca l-am fi oferit? Doi la mana, au fost oferite fara obligatii.

 


Re: Tramvaiul utilitar Graz GP #6417 PaulIP

ByOnu wrote:
Din punct de vedere turistic, iar, luand in calcul ca cei mai mari pasionati maniaci din domeniu sunt, de fel, nemtii (zic eu), cred ca este un avantaj sa expunem astfel de vehicule de tip "momeala".


Cand o sa vina vreun neamt/austriac in Romania ca sa vada niste tramvaie care nu au legatura cu istoria noastra si pe care le-ar putea vedea si in tara lui, atunci iti voi da dreptate. Argumentul asta cu "momeala" nu prea e valid, pentru ca tocmai aspectul importantei locale e inexistent (a circulat Lohnerul in serviciu cu calatori fie si o zi?). Daca vorbeam de un Duewag sau Rathgeber, altfel stăteau lucrurile. La fel si DAC-urile din exemplul dat de tine: in orasele mentionate au circulat zeci de ani. Daca ar fi ajuns cumva un DAC la vreun muzeu din Cehia (fara sa fi circulat acolo cat sa isi puna amprenta asupra istoriei TP-ului lor) ar fi fost la fel de irelevant ca si GP-ul de aici.
In rest, e ca atunci cand te duci intr-un sitibreic sa iei o cafea de la omniprezentul Starbucks si sa faci șoping in niste magazine pe care le poti vedea si in orasul tau de bastina.

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Tramvaiul utilitar Graz GP #6417 Tom

Puțin probabil ca austriecii/nemții să fie interesați de tramvaie românești nici dacă li s'ar fi asigurat transportul la ei în țară până la poarta muzeului. Nici măcar dacă erau livrate funcționale și eventual reparate măcar curent dacă nu capital sau restaurate. Deși pentru ei, era un contact cu tehnologia pe care ei nu o mai foloseau de dinainte de război. Nu doar de aici, dar nici de la cehi, polonezi sau unguri nu au luat ceva pentru muzee. Dar nici măcar britanicii, cu muzeele lor mai exotice, nu s'au obosit să conserve din vechiturile estului.
Chestiunea cu "momeala" nu prea merge, deși în România totul e par'că în așa fel ca străinul să se simtă ca acasă, iar cetățeanul autohton, ca într'o țară străină: restaurante cu specific de oricare posibil și imposibil, iar acum și tramvaie. E de înțeles pe undeva pentru ei că totuși vin, pentru că au și ei nostalgia acelor tramvaie, cum ar fi ca noi să mergem prin Ukraina să vedem Timișuri și VxA, că oricum DAC-uri încă mai sunt. Pentru ei este doar o capsulă a timpului și atât.
Eu nu am nimic împotrivă să se restaureze, dar mă deranjează că probabil îl vor restaura ca la carte, în timp ce de V56 și-au cam bătut joc, EP/V3A l-au făcut pe jumătate (fără remorcă), V12 la fel (că vagonul original nu era platformă), iar V12/V3A și V2A(2S) originale sunt fiare vechi. EP clasic nici nu mai au din ce să facă, nici măcar o remorcă de V56 și par'că văd că nici un V3A original nu vor mai restaura (prin retrogradare din V3A-93, c'așa-i în tenis).
După ce s'au șters la fund cu istoria proprie, acum o restaurează pe a altora, "cu mâinile curate".
Dar dacă tot e aici, eu l-aș ține pentru un schimb sau ceva, măcar niște piese pentru Düwag sau Rathgeber, care cel puțin au fost parte din istoria STB.

 


Re: Tramvaiul utilitar Graz GP #6417 ByOnu

PaulIP wrote:
Cand o sa vina vreun neamt/austriac in Romania ca sa vada niste tramvaie...


https://m.ebihoreanul.ro/stiri/un-grup- ... 07477.html

Voi stiti ca la Oradea, Timisoara si parca si Iasi au mai venit grupuri de pasionati din Germania sa vada tramvaiele in circulatie, nu?

Dar lasand asta, noi, comunitatea suntem cei care propunem pastrarea si restaurarea lui 6417, nu STB.

 


Re: Tramvaiul utilitar Graz GP #6417 PaulIP

Iarasi, aceeasi poveste la Oradea. De ce nu s-au concentrat eforturile (financiare si umane) pentru a avea functionale vagoane ce au facut istorie in Oradea? Mistificarea si kitschul de dragul fandoselii nu duc decat la "manelizarea" istoriei.

 


  • GPS
  • Posted:
  •  

Re: Tramvaiul utilitar Graz GP #6417 GPS

Momentan sunt expuse. Nu suntem singurii care avem vagoane din Austria sau Germania primite ca donații pentru a fi restaurate și expuse. Ar trebui să înțelegem că orice vehicul ce poate fi salvat și restaurat este bine venit, indiferent de origine sau importanță.

 


Re: Tramvaiul utilitar Graz GP #6417 aztec

Macar sa avem muzeu și unde expune.

A fost utilizat in Romania sau a fost epava de la început?
Daca da...e plauzibil sa intre că exponat in muzeu..dacă va fi.
Daca nu...e discutabil...poate doar că istorie a transportului.
Că avem altele mai îndreptățite spre restaurare... e adevărat, dar nu il exclude și pe acesta..

 


Re: Tramvaiul utilitar Graz GP #6417 PaulIP

GPS wrote:
Nu suntem singurii care avem vagoane din Austria sau Germania primite ca donații pentru a fi restaurate și expuse.

Asa e, dar suntem singurii care isi arunca istoria proprie la gunoi si o pastreaza in schimb pe a altora.

 


Re: Tramvaiul utilitar Graz GP #6417 ByOnu

Reclama NRM York din UK. Shinkansenul primit drept donatie din Japonia este la una dintre vedetele muzeului CF din Marea Britanie.
NRM York GB.jpg (30.54 KB; downloaded 2704 times)

 


Home page  • 
Parent forum: Tramvaie  • 
Choose destination

Since our 2420 forum members have written 433249 posts in 5392 topics and 518 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use