Zona metropolitană BucureștiIstoria transportului în comun din București şi IlfovVehicule din trecut aparținând STB / ITB / RATB / STB S.A

 

Topic: Istorie vehicule - discuții diverse

241 posts, 79032 views
 
Go to page:  1  ... 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
 
 

📖 Pagination options
Re: Istorie vehicule - discuții diverse PaulIP

Ce am observat:
- LHB apare pe statistica doar pana in 1974. El a circulat pana in 1991, cand a si fost casat.
- 362 de V3A in 1988, 356 in 1989, 358 in 1990 si 324 in 1991. Cum se explica? Se stie ca in 1991 au fost casate 41 de V3A iar #362 a fost fabricat in 1990. De asemenea, retragerile masive de V3A au inceput dupa revolutie.
- Duewag apar pana in 2000. Au venit in Bucuresti in 1994 si au prins si anul 2002, daca nu cumva si inceputul lui 2003.
- in 1999 apar 66 de vagoane motor EP/V3A si 57 de remorci (EP/V3A si V12/V3A la un loc). Nu trebuie sa fie cel putin tot atatea cate vagoane motor?
- Primele Tatre au aparut in 1973 (3301 si 3302).
- Se face distincție intre TV2 si TV2U. Care e aceea?
- Nu cumva Ikarus 180 au aparut la noi in 1967? Vazusem cu ani in urma un filmulet foarte scurt cu ele noi-noute datand din acel an.
- din 1998 pana in 2004 apare activ un IK4 (stim noi care), dar de facto el era retras definitiv inca din 1998.
- acele "Alte marci" sunt Saviem si Saurer.
- la troleibuze apare o categorie numita "TV", din 1960 pana in 1973, insumand 507 exemplare la maximum. Incepand din 1974, apar TV 2E si TV 20E. Se stie ca au fost 501 TV 2E la ITB, iar TV 20E abia in 1971 au debutat in capitala. De asemenea, TV20E au circulat in mod cert pana in 1986 iar 2E pana in 1982-83.
- "DAC" 312E, 412E si 512E sunt Rocar E312, E412 si EA412, respectiv E512.
- abia in 2000 a inceput scurtarea unor 117E? Tin minte - posibil eronat - ca primul a fost scurtat in 1998.

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Istorie vehicule - discuții diverse Tom

LHB l-am văzut personal, chiar dacă atunci nu știam că l-am văzut. L-am văzut doar din față, stând la geam într'un autobuz care mergea cu viteză mare. Îmi amintesc farurile lui rotunde și numărul 3501. Din cauză că tot atunci (ca. 1984) văzusem și alte tramvaie cu numere cu 3xxx, am crezut că în București sunt vreo 500 de Tatre. Altădată nu l-am mai văzut, deși e posibil să-l fi văzut de la mare distanță și să-l fi confundat cu un V3A. Dar de circulat, a circulat până după 1990. Probabil că funcționarii de birou nu făceau nici ei distincția între V3A și LHB.

În privința V3A-urilor, cred că este neglijență din partea celor care au întocmit statisticile. Dacă ar fi omis vagoane retrase definitiv din circulație la acel moment, nu se explică o creștere bruscă a numărului lor în 1990. Au mai reparat două între timp? Puțin probabil.

La EP/V3A au inclus probabil și vagoanele nemodificate, care serveau ca utilitare. Așa se explică diferența față de numărul remorcilor.

ŠM-11 au apărut, tot din acele date, în 1970 și după alte date, aveau numere între 11xx și 14xx, iar după aceleași "alte date", Ikarus 556 și 180 aveau numere între 14xx și 18xx. Asta ar putea indica faptul că Ikarusurile au venit după ŠM-11, deci după 1970, dar tot în 1970, în 1970 figurează că au intrat 6 autobuze Ikarus 180, care probabil au primit numere de prin diverse goluri rămase din urmă. Dar mai devreme de 1970 nu am alte date despre ele. Fie filmulețul în cauză nu e datat corect, fie probabil "telefonul fără fir" după datele "de largă circulație", are pierderi de date.

TV20E dacă mai erau după 1984, cu siguranță nu mai erau prin centru, poate pe linii locale din zona sudică. Tot ce am văzut după 1983 erau DAC și Roman (DAC 112), plus unul sau mai multe TV2E de școală.

Datele acelea fac o varză între DAC 112UD și UDM, dar și între DAC 117UD și "Roman 117UD", care apărea prin alte statistici marca ITB și ca "Roman articulat".

 


Re: Istorie vehicule - discuții diverse 1689

Pot spune cu (aproape) certitudine ca pe axa Nord - Sud nu au circulat TV-20 E.

Cu atit mai putin cind au inceput sa apara liniile “de cartier” (76, 67(?), 63(?) - la mijlocul anilor ‘80), d-abia mai erau  citeva DAC Romania 112 E care circulau pe 94 pe Oltenitei (poate datorita pantei cu piatra cubica de pe Serban-Voda - intre Sincai si Adesgo ?).

De alffel, eu nu-mi amintesc, cu exceptia unei foarte scurte perioade de timp, pe 94, sa fi vazut troleibuze articulate pe la Pieptanari....

Revenind la subiectul TV20 E, imi vine greu sa cred ca au fost, toate, casate brusc dupa 10 ani...

Posibil ca o parte sa fi fost relocate in alte orase.

 


Re: Istorie vehicule - discuții diverse PaulIP

In acelasi timp, nu stiu de achiziții de TV20 E sh in Brasov, Cluj, Timișoara sau Constanta.

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Istorie vehicule - discuții diverse Tom

La jumătatea anilor '80, liniile de troleibuz erau cam așa:
65,81,86,87,88,90 = DAC 112E (Roman); notă: 65 din Drumul Taberei
97 = DAC 117E (Roman); pe 97 am văzut și DAC 117E doar în perioada când a fost prelungit până în zona pieței Galați (Gemeni).
82,94 = DAC 117E / DAC 112E (Roman), pe 82 foarte rar 112E, pe 94 foarte rar 117E, dar 94 vedeam rar.
75,91,98 = DAC 117E (am văzut doar o dată sau de două ori troleibuze pe aceste linii)
64,76,96,99 = nu am văzut troleibuzele de pe aceste linii sau nu-mi amintesc de ele
61,63,67,68,69,71,73,74,79,83,84,85,89,92,93,95 = DAC 117E; notă: 61,63,67 = liniile din Drumul Taberei
În 1986 nu mai era (cel puțin prin centru) troleibuze cu numere mai mici de 513x, în afară de 5132 (troleibuz de marfă, nemodificat la exterior, posibil ajuns la Iași) și 5121 (școală). Deci, în maximum 10 ani au scăpat și de 1/3 dintre DAC 112E. Este posibil ca dintre troleibuzele vechi care arătau mai bine să fi trimis prin alte orașe, poate și după o reparație capitală. Dacă nu, cum ar spune un clasic în viață, "ghinion". E la fel de posibil ca o parte din TV20E, cel puțin din 1974-1976, să fi rămas ca rezerve sau transferate în parcul rece, de unde au fost tăiate treptat pentru a face loc altora mai noi pentru aceeași soartă. Să nu uităm cum au ruginit 611, 664 sau 3713. În alte vremuri, probabil nu ajungeau ei să taie câte ajunseseră să aibă surplus.

 


Re: Istorie vehicule - discuții diverse messe

97 a avut doar Dac 112 E in perioada aceea a anilor 80, Dac 117E adica articulatele au venit la BN prin 88 cand axa N-S a fost suprimata (troleibuzele pe axa N- S au fost suprimate cand au inceput lucrarile la M2 si s-a desfiintat tot transportul in comun de la Romana pana la fostul restaurant Budapesta, inainte de 1988 dar atunci au ajuns la BN) iar unele linii au fost desfiintate si s-au relocat la depouri troleibuzele articulate care deserveau acele linii plus cele care erau pe 84 si 89, care aveau Dac 117 E, desfiintate si ele daca nu gresesc odata cu amenajarea Dambovitei.

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Istorie vehicule - discuții diverse Tom

Am mers odată de la gară la Piața Romană cu 97 DAC 117E, undeva prin 1985-1986. Capătul lui 97 era atunci undeva la o stradă (Luminei??) pe undeva pe lângă Piața Galați. Probabil o fi fost o ranforsare de la Vatra Luminoasă. Perioada exactă nu o știu, dar nu a fost foarte mare durata cât a întors acolo.  DAC 117E au venit la BN după 1990, după casarea DAC 112E Roman. Până atunci, acolo  rămăseseră troleibuze de pe la 523x la 5320 (5318 a fost de fapt cel mai mare pe care l-am văzut acolo).

 


Re: Istorie vehicule - discuții diverse rosetti61

97 a fost prelungit undeva in toamna lui 1982 spre Piata Galati - de la Piata Spaniei intra pe str. Dimitrie Orbescu si se intorcea prin str. Alecu Russo si bd. Dacia, in iunie 1986 este scurtat la Piata Sf. Voievozi (unde a si avut capatul initial de la infiintare - 1980). Reteaua pe Dimitrie Orbescu a fost montata in 1977 dupa cutremur, cand acolo a fost dus temporar 82. Ocolul troleibuzelor pe str. Luminei a fost indreptat in 1988, dupa lucrarile de largire a strazii Orientului in dreptul pietei Galati - pana atunci pe 86 si 79 e posibil sa fi circulat Dac 112E (Roman) - asa se circula din 1962 de cand s-a dat in folosinta linia de troleibuz spre Foisorul de Foc si mai departe - nu le-a venit in minte sa faca ceva atunci, sa indrepte si sa largeasca strada, ca tot au introdus la inceputul anului troleibuzul in Tei si au scos tramvaiele de pe Icoanei. S-au chinuit pana in 1988 si un an mai tarziu au mai aranjat putin si strada Taras Sevcenco (acum inclusa in bd. Dacia).

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Istorie vehicule - discuții diverse Tom

Mulțumesc pentru clarificări. Înseamnă că am mers cu 97 care afișa acel traseu ori în vara lui 1984, ori în ultima lună de funcțîonare pe acel traseu, în 1986. Dar era sigur DAC 117E, spre deosebire de restul parcului alocat acelei linii. Pe 79 am văzut întotdeauna în acea perioadă doar DAC 117E, dar nu garantez că nu "scăpau" și 112E-(Roman) pe acea linie. 86 era exclusiv cu DAC 112E-(R).
După scurtarea troleibuzului la Romană, nu au mai fost decât DAC 117E, în timp ce pe liniile de la BN nu am văzut decât DAC 112E-(R) în acea perioadă. În Berceni nu am fost atunci, dar în centru și tot ce ținea de Vatra Luminoasă erau doar 117E până la apariția lui 7335 și a următoarelor, care cu două excepții, tot 117E au fost :twisted: Asta până în 1990.
Ce este interesant este că deși rețeaua de troleibuze a fost la propriu masacrată, s'a continuat aducerea de troleibuze de mare capacitate, spre deosebire de autobuze, unde s'a renunțat la articulate, cu excepția acelor ≈40 de autobuze articulate scunde față de peste 500 de "112 UDM"-url până în 1990.

 


Re: Istorie vehicule - discuții diverse 1689

In Berceni cred ca ultimele DAC Romania 112 E (exceptindu-le pe cele marfa) au circulat prin ‘85 (inainte de “marea schisma”). Cea mai buna referinta ca timp este mutarea lui 94 de pe Oltenitei.

Spuneam mai demult ca DAC 117E de la depoul Nitu Vasile au fost printre cele (daca nu cele) in cea mai proasta stare tehnica din tot parcul de troleibuze. Au fost extrem de putine RK iar vehiculele in stare buna au fost aproape in totalitate relocate la Bucurestii Noi si Bujoreni. Din observatii (destul de sumare) as inclina sa cred ca n-au fost relocate troleibuze de la Nitu Vasile la Vatra Luminoasa (dar nu pot garanta).

 


Re: Istorie vehicule - discuții diverse drbm

Singurul depou bucureștean care a deținut TV20E a fost Vatra Luminoasă. Între 1981 si 1983 Vatra a fost populată relativ repede cu DAC117E. Casările TV20E se făceau la autobaza Alexandriei și au început masiv dinaintea completării parcului Vetrei cu articulate, pentru a le face loc.  Prin vara lui 1982, când a existat o sincopă in livrările de DAC 117E, au adus temporar vreo 10 troleibuze TV2E de la Bucureștii Noi, epave reactivate, multe cu probleme de deformare a șasiului in segmentul posterior -unde se gasea dispus in consola motorul-, pentru asigurarea parcului circulant; trimiseseră deja prea multe TV20E în parcul rece.
Mai pot confirma că multe 20E- uri au plecat prin forțe proprii din depou, descompletate parțial, pe rețeaua existentă până la Tăcerii, de unde erau remorcate pănă în parcul rece de la Alexandriei.

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Istorie vehicule - discuții diverse Tom

Este foarte ciudat că nu au păstrat TV20E și au preferat să reactiveze TV2E mult mai vechi și mai uzate, în timp ce TV20 le trimiteau direct la casare. Dar nu este suprinzător.
Sau TV20E au avut probleme mai mari decât TV2E și au preferat pe ultimele pentru soluții de rezervă?

 


Re: Istorie vehicule - discuții diverse 1689

TV 20 E pare sa fi fost un proiect efemer (fie datorita aparitiei Dac 112 Romania, cu o capacitate mare, fie datorita unor probleme tehnice). Dar - cam peste tot in tara - au fost casate relativ repede (cel putin in comparatie cu alte troleibuze indigene).

 


  • Tom
  • Posted:
  •  

Re: Istorie vehicule - discuții diverse Tom

Cu ≈190 de troleibuze doar în București, nu a fost doar un proiect efemer. DAC/Roman 112 a fost o oportunitate care dacă nu se materializa, ar fi fost nevoie de un model de TV cu 3 uși.
Cred că mai curând, cu avânt revoluționar au casat sau au canibalizat dincolo de limita reactivării toate troleibuzele duse în parcul rece, iar când a fost nevoie, a fost mai rentabil să reactiveze niște rable uitate prin depouri.
În alte orașe nu știu dacă s'au casat TV20E înainte de TV2E, dar în București în 1981-1982 vedeam prin centru doar troleibuze TV2E de școală. TV20E nu am văzut vreodată, cel puțin după 1982.

 


Go to page:  1  ... 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Vehicule din trecut aparținând STB / ITB / RATB / STB S.A  • 
Choose destination

Since our 2422 forum members have written 433612 posts in 5399 topics and 518 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use