Infrastructura rutieră din RomâniaLucrări la autostrăzi și drumuri expresA3 (București - Ploiești - Brașov - Tg. Mureș - Turda - Borș)

 

Topic: Tronsonul Bucuresti - Ploiesti

1154 posts, 332179 views
 
Go to page:  1  ... 75 76 77 78 79 80 81 82 83
 
 

📖 Pagination options
Re: Tronsonul Bucuresti - Ploiesti misterr

Hoții au lăsat noua autostradă urbană în beznă. Lumina ar putea reveni peste 6 luni

Click pe imagine pentru video:





Jumătate din autostrada urbană, deschisă circulației chiar înainte de Crăciun, este în întuneric. Pare greu de crezut, dar hoții au furat cablul electric subteran ce alimenta sistemul de iluminat.

De o parte şi de alta există stâlpi cu becuri led. Asta îi ajută foarte mult pe şoferi să circule cu vizibilitate sporită şi în condiţii de siguranţă.

Dar, la câțiva metri distanță este beznă. Cealaltă jumătate de pe autostrada urbană, proaspăt inaugurată, este luminată doar de farurile maşinilor. Asta deşi, conform criteriilor unei autostrăzi urbane, trebuie să fie iluminată.

Problema a fost descoperit de cei de la Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere abia după ce a fost tăiată panglica la cei 6 kilometri de autostradă. A dispărut ca prin minune cablul electric de la stâlpi.

Şoferii care circulă pe prima autostradă urbană din România sunt uimiţi să vadă cum trec din zona iluminată în întuneric.

Autostrada are aproape 6 kilometri. 3 kilometri terminaţi pe 14 decembrie au iluminat stradal. Cealaltă jumătate este însă în beznă, deşi are stâlpi şi becuri led.

Am solicitat reprezentanţilor Companiei Naţionale pentru Infrastructura Rutieră să ne explice de ce se întâmpla acest lucru.

Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR: “Pentru că au dispărut cablurile de la reţeaua electrică. Acele cabluri sunt din cupru, acum imaginaţi-vă şi dumneavoastră pentru cine erau atractive.”
Reporter: ”În cât timp va fi remediata problema?”
Alin Şerbănescu: “Cât mai repede, nu putem să o lăsăm neiluminată. Acum trebuie să vedem exact cine va plăti acele cabluri.”

Asta pentru ca reprezentanţii CNAIR şi cei ai constructorului nu se pot înţelege asupra momentului furtului. CNAIR, care a administrat autostrada între 2012 şi 2015, susţine că a predat-o cu cabluri cu tot.

Surse din cadrul CNAIR spun că firma de construcţie care a preluat în administrare şi cei 3 kilometri nu este de acord cu acest lucru. Solicitată de Ştirile PRO TV, compania Aktor nu a dorit să comenteze situaţia.

În total, au dispărut aproape 4 kilometri de cablu ca prin minune.

 


Re: Tronsonul Bucuresti - Ploiesti Cristi N

Am scris si la benzinari, nu cred ca a furat cineva cablul dintre stalpi, ar fi insemnat sa demonteze fiecare stalp in parte si apoi sa traga cu tractorul de cablu. Ala e cablu sanatos nu un cablu de veioza sa il tragi cu mana.
A doua prostie, probabil venita de la Serbanescu, tronsonul vechi are iluminat cu lampi cu vapori de sodiu nu cu LED-uri. Pentru mine asta e o dovada ca nu stie despre ce e vorba acolo.

 


Re: Tronsonul Bucuresti - Ploiesti shoppy

Unde a gasit PROST TV-ul "criteriile pentru o autostrada urbana"?, cer sa le faca publice :lol:  :lol: .

 


Re: Tronsonul Bucuresti - Ploiesti misterr

Intervenția lui Alin Șerbănescu la Antena 3 (spune că s-au furat și siguranțele de la fiecare stîlp):

Antena 3 - Autostrada în beznă

 


Re: Tronsonul Bucuresti - Ploiesti misterr

1.600 de tone de cabluri de cupru, furate de pe “Autostrada Urbană”. Detaliul suspect





Începutul de an vine cu o știre uluitoare: Autostrada Urbană, recent inaugurată, a rămas în beznă după ce hoții au furat cablurile electrice din cupru de la stâlpii de iluminat, pe o distanță de 4 kilometri.

Potrivit specialiștilor din domeniu, vorbim despre 1.600 de tone care cu siguranță au ajuns la centrele de fier vechi.

Autostrada Urbană a fost inaugurată la jumătatea lunii decembrie 2018, iar reprezentanții Companiei Naționale pentru Infrastructură Rutieră din România (CNAIR) s-au lăudat atunci că întreaga porțiune, care măsoară aproximativ 7 kilometri, este iluminată. Doar că, imediat după ce s-a dat în circulație, șoferii au observat că înaitează pe jumătate din distanță în beznă. Autoritățile au evitat să vorbească despre situaţie, până acum, când au fost luate la întrebări de jurnaliști.

”Acele cabluri sunt din cupru, imaginați-vă pentru cine erau atractive”, a declarat miercuri Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. Totuși, se pare că nu este vorba despre simpli hoți, având în vedere faptul că a fost nevoie de o cheie specială ca să deschidă fiecare panou electric, după care au scos cablu cu cablu din canale, după cum ne-au explicat cei de la CNAIR.

Este vorba, de fapt, despre 140 de stâlpi cu led-uri care au rămas fără lumină, pe o porțiune de 4 kilometri.

Specialiștii susțin că paguba se ridică la 1.600 de tone de cablu electric din cupru. Un prejudiciu nu a fost deocamdată estimat de autorități, dar ceea ce știm cert este faptul că un kilogram de cupru se vinde cu 5 lei la centrele de colectare a fierului vechi.

Problema este că nimeni nu dorește să-și asume paguba. Compania de Drumuri spune că în 2016, atunci când a predat lucrarea deja construită de firma Pizzarotti, cablurile existau. Pe de altă parte, grecii de la Aktor nu sunt convinși că așa au stat lucrurile. Și e posibil să aibă dreptate, având în vedere faptul că bucata de 4 kilometri a fost abandonată în câmp, cu tot cu stâlpi, din 2014 până în 2016.

 


Re: Tronsonul Bucuresti - Ploiesti aztec

1600 tone?
Pt 4 km de cablu?
Babeste socotit da 400 kg pe metru daca am calculat corect.
Cat de gros e cablul ala? Ca daca sina de tren e cam 50 kg la metru....

Calculam si la pret de deseu...la 20 lei per kil pret pe net ar veni 6.8 milioane euro....
Serios?
Gandeste cineva cifrele alea puse la plezneala?
Adica specialistii aia in domeniu?

Mai facem un calcul... O masina  Dacia Logan are 4 m
La 300 kg per metru...ar insemna cu indulgenta un sir de masini mici de 4 km la greutate asemanatoare la pret de  6.800 euro ca sa dea cat zic ei...deci au disparut echivalentul a 1000 loganuri. Greutate si pret.
Io nu o cred.

 


Re: Tronsonul Bucuresti - Ploiesti florin

Probabil e vorba de 1,6 tone, o fi scris vreun deștept cu punct în loc de virgulă "1.600".

 


Re: Tronsonul Bucuresti - Ploiesti shoppy

Da, au mai scris ziaristii ca avea unu un pistol calibrul 900mm :D .

 


Re: Tronsonul Bucuresti - Ploiesti punmeister

Imi si imaginez cum arata glontul ala de 900mm :lol: :lol: :lol:

 


Re: Tronsonul Bucuresti - Ploiesti chevic

Mai bine il duci la fier vechi decat sa tragi cu el....

 


Re: Tronsonul Bucuresti - Ploiesti TibiV

Au corectat...
:lol:
Accesati acum linkul.
1.600 kg...  :lol:

 


Re: Tronsonul Bucuresti - Ploiesti andrei11

Am aflat secretul semaforului cu buton de pe "Autostrada Urbană".
E frate geamăn cu butonul de la semaforul dintre Delfinului și Mega Mall din Pantelimon. Pe ăsta din urmă l-am studiat. E un buton fals, e o mânărie făcută de PG -ul duamnei cu habar  n-am ce firmă. E numai cutia fără buton, n-are nici un rol.
Reporteri fără cap și creier lipsă, cică ei sunt formatori de opinie...Măcar de-ar da niște știri adevărate.
Și că tot mă aflu prin zona...forumistică. Punem și noi indicatoarele de intrare / ieșire  în / de pe  autostradă ? Dacă intru în sensul giratoriu de pe Gherghiței spre Petricani și viceversa nu am nici un semn de circulație cum că pe acolo ar fi autostradă...

 


Re: Tronsonul Bucuresti - Ploiesti shoppy

Unele cutii dinacestea au butonul dedesubt sau reactioneaza la atingere, sigur nu este asa?

 


Re: Tronsonul Bucuresti - Ploiesti andrei11

O să verific cât de curând  :?
La A 3 cu siguranță nu e semafor pentru  pietoni, semafoarele sunt integrate și colerate, acolo e o intersecție în cruce.
N-am mai auzit undeva când o intersecție în cruce ar avea unul din semafoar cu buton.
Dar oricum  << cutiile >> din Pantelimon și de la A 3  suntidentice, de aici și raționamentul...

 


Go to page:  1  ... 75 76 77 78 79 80 81 82 83
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: A3 (București - Ploiești - Brașov - Tg. Mureș - Turda - Borș)  • 
Choose destination

Since our 2420 forum members have written 433302 posts in 5394 topics and 518 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use