Topic: Tronsonul Brasov - Bors ("Autostrada Transilvania")
373 posts, 109145 views
📖 Pagination options
- Gabi23
-
Posted:
-
Re: Autostrada Transilvania
Gabi23
Autostrăduţa de un miliard de euro
Constructorii Autostrăzii Transilvania au cheltuit jumătate din cele 2,2 miliarde de euro, costul estimat la începerea lucrărilor, în 2004. Şi n-au asfaltat decât 52,5 kilometri de şosea. Din cei 415 kilometri cât ar urma să măsoare A3 au fost daţi în circulaţie 42,5 kilometri, iar în această săptămână au fost finalizaţi alţi 10 kilometri.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a cheltuit până în prezent pentru proiectul „Autostrada Transilvania" 1,13 miliarde de euro, potrivit unei informări oficiale a instituţiei. Totalul reprezintă jumătate din întreg costul proiectului estimat, la începerea lucrărilor în 2004, la 2,2 miliarde de euro. Din cei 415 kilometri cât ar urma să măsoare Autostrada Transilvania, Braşov - Borş, au fost inauguraţi 42,5 kilometri pe secţiunea Gilău - Turda, inauguraţi la 1 decembrie 2009. În cursul acestei săptămâni vor fi finalizate şi lucrările de amenajare a altor 10 kilometri dintre Turda şi Câmpia Turzii. Aceştia vor fi deschişi circulaţiei din noiembrie, urmând ca astfel autostrada să devină tranzitabilă pe întreg tronsonul 2B, Câmpia Turzii - Gilău.
Record de costuri pe kilometru
Cei 42 de kilometri finalizaţi ai Autostrăzii Transilvania („A3", conform denumirii oficiale) dintre Gilău şi Turda, inauguraţi la 1 decembrie 2009, au costat statul român peste 500 de milioane de euro. În medie, preţul unui kilometru din secţiunea finalizată din A3 s-a ridicat la 12 milioane de euro, cu toate că în momentul semnării contractului dintre statul român şi compania americană Bechtel, în 2004, costul convenit depăşea cu puţin 5,3 milioane de euro pe kilometru. Pe atunci, costul total al autostrăzii era calculat la 2,2 miliarde de euro. În comparaţie, Autostrada Albania-Kosovo a costat 8,2 milioane de euro pe kilometru, iar Autostrada Zagreb - Split a ajuns la 6 milioane de euro pe kilometru. Aceasta în condiţiile în care relieful pe care s-a construit este asemănător cu cel pe care se realizează Autostrada Transilvania.
Tronsonul 2B, finalizat
Anul acesta, Bechtel a lucrat la tronsonul de 10 kilometri din Turda şi Câmpia Turzii. Lucrările au costat 120 de milioane de euro, din care Guvernul a plătit 30 de milioane de euro. Cu restul de 90 de milioane de euro, statul a rămas dator către Bechtel.
Purtătorul de cuvânt al Bechtel, Bogdan Sgârcitu, a declarat, ieri, că sectorul Turda - Câmpia Turzii al tronsonului 2B se află în faza ultimelor finisări şi se aşteaptă doar decizia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) cu privire la stabilirea datei inaugurării. Predarea tronsonului se va realiza în cursul zilelor de 31 octombrie - 1 noiembrie, când cei 10 kilometri ar putea fi deschişi circulaţiei. Odată cu această inaugurare, va fi finalizat tronsonul 2B, de 52 de kilometri, dintre Gilău şi Câmpia Turzii.
Sursa: Adevarul.ro
http://www.adevarul.ro/actualitate/even ... 64306.html

- Goldmund
-
Posted:
-
Re: Autostrada Transilvania
Goldmund
Acum,acest tronson din A3 are un sens:Intre Campia Turzii si Cluj nu mai intri prin nici o localitate...Abia astept ceva pe youtube!Sper ca si aceasta autostrada sa aiba finantare pe 2012...mai ales spre Tg.Mures-Brasov

- ionescu63
-
Posted:
-
Re: Autostrada Transilvania
ionescu63
Se pare ca lucrarile vor continua in celalalt sens, de la Cluj spre granita.
Se pare ca lucrarile vor continua in celalalt sens, de la Cluj spre granita.
- Goldmund
-
Posted:
-
Re: Autostrada Transilvania
Goldmund
Stiu,eu mi-am exprimat o dorinta fireasca...mai aproape de Bucuresti...
Indiferent in ce directie o iau sa o construiasca in continuare!

- mindmasster
-
Posted:
-
Re: Autostrada Transilvania
mindmasster
Si eu sunt de aceasi parare . Orice proiect s-ar finaliza in 2011 este benefic pentru infrastructura rutiera. Propun un topic numit Anul 2011 pentru ca avem o groaza de proiecte care se finalizeaza in acest si sa vedem cate ditre ele se voe finaliza
Goldmund wrote:

Corect, pentru ca daca am pune un topic 2010 s-ar putea sa ramana gol...
Corect, pentru ca daca am pune un topic 2010 s-ar putea sa ramana gol...
- mindmasster
-
Posted:
-
Re: Autostrada Transilvania
mindmasster
Nu este chiar asa gol. Da nu s-a finalizat nici o lucrare de mare amploare anu asta
ionescu63 wrote:

- Tavi
-
Posted:
-
Re: Autostrada Transilvania
Tavi
Cumva logic. S-a ratat o mare investitie din cauza lipsei autostrazii. Daca era macar bucata Bors - Cluj acum am fi avut Mertedes Benz made in Romania...asa s-au dus in Hu? Sau bat campii? Eu parca asa stiam ca erau interesati de o investitie la Jucu.
ionescu63 wrote:
Se pare ca lucrarile vor continua in celalalt sens, de la Cluj spre granita.
Cumva logic. S-a ratat o mare investitie din cauza lipsei autostrazii. Daca era macar bucata Bors - Cluj acum am fi avut Mertedes Benz made in Romania...asa s-au dus in Hu? Sau bat campii? Eu parca asa stiam ca erau interesati de o investitie la Jucu.
- Dr2005
-
Posted:
-
Re: Autostrada Transilvania
Dr2005
La Jucu a venit Nokia...
Oricum, nu văd ce Guvern ar fi autorizat o fabrică Mercedes în România, câtă vreme cam toate partidele care s-au perindat pe la puetere au primit diverse cadouri de la Mioveni.

De sâmbătă circulăm pe autostrada Turda – Câmpia Turzii
Premierul Emil Boc este aşteptat sâmbătă să inugureze cei 10 kilometri de autostradă între Turda şi Câmpia Turzii. Este posibilă o amânare din pricina deciziei de ieri a Curţii Constituţionale.
Premierul Emil Boc, împreună cu oficiali ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) şi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), ar urma să vină sâmbătă la Cluj să inaugureze tronsonul de autostradă dintre Turda şi Câmpia Turzii, ne-au declarat surse guvernamentale. Totuşi, decizia de ieri a Curţii Constituţionale de a declara neconstituţională angajarea răspunderii guvernamentale pe Legea educaţiei ar putea schimba cursul evenimentelor dacă UDMR va decide ieşirea de la guvernare, au precizat aceleaşi surse. Pe de altă parte, surse din MTI susţin că este destul de probabil ca raportul comisiei de inspecţie a tronsonului să fie gata abia săptămâna viitoare.
O comisie de experÅ£i formată din 26 de persoane a inspectat timp de câteva zile porÅ£iunea de autostradă finalizată de curând. Surse din cadrul Ministerului Transporturilor ÅŸi Infrastructurii ne-au declarat că inspecÅ£ia comisiei se va încheia astăzi, însă, cel mai probabil, raportul va fi gata săptămâna viitoare. “Mâine (astăzi – n. red.)comisia se va întoarce la BucureÅŸti ÅŸi va întocmi un raport de evaluare pe baza măsurătorilor specifice de la faÅ£a locului. ÃŽn funcÅ£ie de raport se va lua decizia asupra datei când va fi dată circulaÅ£iei. Cred că raportul va fi gata undeva pe la începutul săptămânii viitoareâ€, ne-a precizat sursa citată.
Directorul de comunicare al Bechtel România, Bogdan Sgârcitu, a declarat că plăţile către companie nu Å£in de inaugurarea tronsonului de autostradă Turda – Câmpia Turzii (10 kilometri de autostradă, două noduri ÅŸi bretele de încă doi kilometri). “Către Bechtel sunt scadente 90 de milioane de euro aferente lucrărilor efectuate în acest an. Nu este vorba doar despre tronsonul Turda – Câmpia Turzii, ci ÅŸi despre lucrările la kilometrul 52, Gilău, despre lucrările la viaductul Suplacu de Barcău ÅŸi despre lucrările de consolidare între kilometrii 4 ÅŸi 6 din sectorul 3C (Suplacu de Barcău – BorÅŸ – n. red.) al autostrăzii. Åži anul trecut, de 1 decembrie, la inaugurarea porÅ£iunii Turda – Gilău au fost datorii de 200 de milioane de euroâ€, a explicat Sgârcitu.
El a precizat că pentru anul 2011 încă nu sunt stabilite planurile de lucrări la magistrală. “Totul depinde de bugetul alocat. Deocamdată, nu se ÅŸtie cum va arăta bugetul pentru anul viitor, dar oricum se va intra cu datorii care vor trebui achitate. Despre lucrări nu vă pot spune, pentru că încă nu există nici o certitudine. ÃŽn urmă cu aproape o lună, când ne-am întâlnit cu noul director al CNADR, am discutat despre o variantă de continuare a lucrărilor, probabil pe tronsonul 3C, pe porÅ£iunea între kilometrii 13 ÅŸi 31, unde sunt deja expropriate terenurile, cu posibilitate de a avansa cu exproprierile până la kilometrul 42 sau 45. O altă variantă discutată a fost ca în paralel cu lucrările de pe tronsonul 3C să se demareze ÅŸi construcÅ£ia pe porÅ£iunea Gilău - Nădăşel. Ni s-a spus că volumul lucrărilor va fi în funcÅ£ie de mărimea bugetuluiâ€, a precizat directorul de comunicare Bechtel.
ÃŽn privinÅ£a propunerii de parteneriat public-privat (PPP) între CNADNR ÅŸi Bechtel pentru continuarea lucrărilor la autostradă, acesta a rămas la stadiu de idee. “A fost propunerea ministrului Berceanu la începutul anului 2009, dar nu am mai avansat. A fost o intenÅ£ie neurmată de discuÅ£iiâ€, a menÅ£ionat Sgârcitu. ÃŽntrebat dacă Bechtel ar fi dispusă la o astfel de discuÅ£ie, el a precizat că nu poate formula o poziÅ£ie tranÅŸantă atât timp cât nu sunt cunoscuÅ£i deloc parametrii unui asemenea PPP. “Am putea discuta să vedem parametrii, însă acum nu ÅŸtim nimic, deci nu avem cum să formulăm o poziÅ£ie tranÅŸantăâ€, a conchis Sgârcitu.
“Prietenul†Autostrăzii Transilvania, din nou în Ministerul Transporturilor
Gheorghe Dobre, fost ministru al Transporturilor în perioada decembrie 2004 – iunie 2006, a fost numit, în luna septembrie, secretar general în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Cât timp a fost ministru, Dobre a reuşit să blocheze cu mai bine de un an lucrările la autostradă, prin iniţierea renegocierii contractului cu Bechtel. După schimbarea lui cu Radu Berceanu, lucrările au fost deblocate, însă CNADR, beneficiarul contractului, a trebuit să plătească şase milioane de euro pentru acel an de blocaj.
. Mi-ar fi rusine sa ma duc sa tai panglica la 10 km

Tavi a scris:
Cumva logic. S-a ratat o mare investitie din cauza lipsei autostrazii. Daca era macar bucata Bors - Cluj acum am fi avut Mertedes Benz made in Romania...asa s-au dus in Hu? Sau bat campii? Eu parca asa stiam ca erau interesati de o investitie la Jucu.
Nu Tavi, nu bati campii. Un sef de la Mercedes a spus intr-un intreviu dat unui ziar romanesc ca romanii vorbesc despre planurile unei autostrazi, in timp ce in Ungaria exista autostrazile...
Dar e si normal Tavi sa produci acolo unde ai o infrastructura functionala. In conditiile infrastructurii din Oltenia, zau ca nu stiu ce va face Ford. Doamne fereste!
Am auzit ca si BMW vrea sa construiasca o fabrica undeva in Romania - ce bine ar fi sa nu-i pierdem macar pe astia, insa germanii din München vor undeva la granitza cu Ungaria - e normal!
Dar pana la Arad tot se balbaie cu 30km de autostrada de la granitza pana la Arad...Mie mi-ar fi rusine

Boc inaugurează sâmbătă noul tronson al Autostrăzii Transilvania
Premierul Emil Boc, care va sosi mâine seară în Cluj-Napoca, va inaugura cei 10 kilometri din autostrada Transilvania dintre Turda şi Câmpia Turzii, sâmbătă la ora 11, au declarat surse guvernamentale pentru ziuadecj.ro.
Noul tronson de autostradă, dintre cele două localităţi clujene, include două noduri rutiere şi doi kilometri de bretele. În aceste condiţii tronsonul 2B din Autostrada Transilvania, dintre Câmpia Turzii şi Gilău, este finalizat

Exista un viaduct urias care se afla in constructie de Bechtel - poate sa-mi spuna cineva unde se gaseste? La nord - vest de Cluj, nu-i asa? De ce nu construiesc mai departe macar sa includa acel viaduct care am inteles ca e fain si a costat multi bani...?!
Bucatzica intre Campia Turzii si Turda a aparut si pe youtube si pot sa spun ca arata bine, in orice caz incomparabil cu reabilitata A1

- DanCld
-
Posted:
-
Re: Autostrada Transilvania
DanCld
Vezi pe Google Earth la 47°14'13.54"N 22°31'38.22"E - e un viaduct la Suplacu de Barcau peste un viitor lac de acumulare. Nu e gata si nu va fi gata pana cel mai devreme in 2012.
Vezi pe Google Earth la 47°14'13.54"N 22°31'38.22"E - e un viaduct la Suplacu de Barcau peste un viitor lac de acumulare. Nu e gata si nu va fi gata pana cel mai devreme in 2012.
📖 Pagination options
Home page
•
Parent forum:
A3 (București - Ploiești - Brașov - Tg. Mureș - Turda - Borș)
•
Choose destination