MetrouLucrări de modernizare și extindere a infrastructurii pentru metrouM5 Drumul Taberei - Eroilor - Iancului - PantelimonM5 • Discuţii, planuri, ştiri

 

Topic: Stiri despre proiect

1308 posts, 558981 views
⚠  Forum Rules
 
Go to page:  1  ... 21 22 23 24 25 26 27  ... 94
 
 

📖 Pagination options
Re: Stiri despre proiect Cristy

Metroul din Drumul Taberei se scumpeşte din nou: 5,7 milioane de euro pentru lucrări suplimentare

METROUL DIN DRUMUL TABEREI se scumpeşte din nou. Metrorex a atribuit un nou contract, în valoare de peste 5,7 milioane de euro, pentru lucrări suplimentare la Magistrala 5. Până în prezent, valoarea totală a contractelor atribuite pentru construcţia Magistralei 5 de metrou se ridică la circa 2,6 miliarde de lei cu TVA inclus, echivalentul a circa 585 milioane euro.

Conform unui anunţ de atribuire postat de Metrorex în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), compania va plăti peste 20,58 milioane lei fără TVA, respectiv 25,5 milioane lei cu TVA inclus, pentru lucrări suplimentare la Magistrala 5.

Contractul pentru care Metrorex va plăti echivalentul a 5,73 milioane euro cu TVA inclus vizează „Lucrări suplimentare la contractul nr. 10/14.03.2011 « Magistrala 5 – Drumul Taberei – Pantelimon. Tronsonul 1. Drumul Taberei – Universitate. LOT L1.1 – Sectiunea Râul Doamnei – Haşdeu (Opera) – Structura de rezistenţă » - dimensionarea peretilor mulaţi ob. 20, 21, 22 (interstaţia Academia Militară – Eroilor 2, statia Eroilor 2, interstaţia Eroilor 2, PS Operă: statia de pompare) pentru structura de rezistenţă".

Potrivit anunţului publicat de Metrorex în SEAP, cei 5,73 milioane de euro vor fi alocaţi pentru realizarea unor cantităţi suplimentare de lucrări pentru dimensionarea pereţilor mulaţi obiectele 20, 21, 22 (interstaţia Academia Militară – Eroilor 2, staţia Eroilor 2, interstaţia Eroilor 2, PS Opera: staţia de pompare) pentru structura de rezistenţă, conform cerinţelor precizate în caietul de sarcini.

Contractul a fost atribuit prin negociere fără anunţ de participare asocierii ASTALDI S.p.A. - FCC CONSTRUCCION SA - SC DELTA ANTEPRIZA DE CONSTRUCTII SI MONTAJ 93 SRL - SC AB CONSTRUCT SRL, consorţiul care efectuează lucrările la Magistrala 5 de metrou, pentru că "lucrările / produsele / serviciile suplimentare sunt comandate în condiţiile stricte stabilite în directivă", conform motivării din anunţul publicat de Metrorex în SEAP.

Metrorex mai menţionează, în anunţul postat în SEAP, că procedura de atribuire a fost aplicată în conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2006 privind achiziţiile publice.

http://www.b365.ro/metroul-din-drumul-t...t5ny9.dpuf

 


Re: Stiri despre proiect t530

http://www.ziuanews.ro/revista-presei/e...tor-290700

Cine primește bani cu prioritate anul viitor

Pe lista proiectelor propuse pentru bugetul pe anul viitor, obținută de PROFIT, au fost incluse, printre altele, și cele privind magistrala 5 de metrou Drumul Taberei-Pantelimon, cu tronsoanele Drumul Taberei-Universitate (aflat acum la un stadiu fizic de execuție de 36,6% și necesitând fonduri de încă 1,74 miliarde lei)și Universitate-Pantelimon (stadiu de execuție 7,2% și un necesar de încă 3,39 miliarde lei), pentru care însă data programată de terminare a întregii lucrări apare acum mai devreme cu doi ani, fiind fixată la anul 2018 față de anul 2020 anunțat anterior.

 


Re: Stiri despre proiect URANUS

Sursa: b(re)365.ro

http://www.b365.ro/mobi/se-reia-traficu...37223.html

Se reia traficul rutier normal în Drumul Taberei, anunță directorul Metrorex

Traficul va fi reluat, momentan, pe un tronson. Restricțiile de circulație, impuse pe șantierele de metrou din Drumul Taberei, vor fi ridicate în curând.
La cinci din cele zece stații din primul tronson al Magistralei 5, lucrările sunt foarte avansate, iar carosabilul va fi readus la starea inițială, a declarat, în exclusivitate pentru Radio România, directorul general al Metrorex, Cătălin Homor.

El a mai spus că, pentru început, va fi reluat parțial traficul rutier pe bulevardele Romancierilor și Brâncuși, dar și pe strada Valea Ialomiței.

Primul tronson al Magistralei V de metrou va fi deschis în a doua parte a anului viitor.

Din anul 2020, garniturile vor circula între cartierele Drumul Taberei și Pantelimon.



Bulevardele Romancierilor și Brâncuși?  :roll:
Și bulevardele Orizont si Favorit nu?  :evil:

 


Re: Stiri despre proiect aztec

Cititi...
Are sens sa spun ca declaratia era publicata in 23 oct, 2014 si spunea acelasi lucru, ba si termen de 2 luni...
2014

Metrou de Drumul Taberei Constructorii Magistralei 5 de Metrou Drumul Taberei-Eroilor lucrează la refacerea covorului asfaltic de la suprafaţă, urmând ca strada Drumul Taberei, între Răzoare şi Moghioroş, să fie redată ciculaţiei pe toată suprafaţa, trei benzi pe sens. Informaţia a fost confirmată pentru ECONOMICA.NET de directorul Metrorex Aurel Radu.

"După problemele pe care le-am avut cu Astaldi în acest an, lucrurile au revenit la normal. Lucrările sunt în grafic, în două luni, până la sfârşitul anului, se reface şoseaua, o redăm circulaţiei normale", spune Radu.


Sursa http://www.economica.net/drumul-taberei...90082.html

si de anul asta.. de prin primavara

Le-am transmis constructorilor să se apuce de finalizarea refacerii carosabilului în Drumul Taberei. Ei nu au un termen, dar, pe măsură ce finalizează structura, trebuie finalizate şi lucrările de refacere a carosabilului, ca să le redăm locuitorilor din cartierul Drumul Taberei carosabilul şi să deblocăm circulaţia în zonă. Dânşii au motivat că terenul este mocirlos, că e mult mai greu de transportat acum pământul, din cauza umidităţii ridicate. Am avut un schimb de replici cu ei şi le-am reproşat că am discutat despre acest aspect şi iniţial au spus că finalizează refacerea carosabilului în noiembrie (n.r. - 2014). Apoi au spus că până în mai va fi gata refacerea carosabilului. Totuşi, unele etape s-au parcurs deja. Ei trebuie doar să vină cu încărcătura de pământ. Acum spun că ar fi costuri mult mai mari dacă se face reabilitarea carosabilului în condiţii de umiditate ridicată pentru că e mult mai greu de transportat pământul, că e argilos, şi trebuie să intervină şi cu pietriş", a explicat, pentru B365.ro, Aurel Radu.

Cătălin Homor, director Investiţii şi Achiziţii Publice în cadrul Metrorex, spune că, dacă s-ar lucra la refacerea carosabilului în condiţii de umiditate ridicată există riscul să se lase asfaltul. „E mai greu de transportat şi de compactat pământul acum. Altfel spus, când e semi-mocirlă şi vii cu cilindrul compactor pe el, se afundă cu totul, ceea ce afectează pe viitor structura. De asemenea, pentru că nici nu se face umplutură corectă, apar probleme, pentru că se lasă asfaltul", a explicat Homor.

În aceste condiţii, şeful Metrorex dă asigurări că până la începutul verii se va putea relua circulaţia la cinci staţii de pe Magistrala 5. „Refacerea carosabilului depinde şi de vreme. Trebuie să nu fie îmbibat pământul cu apă. Până la 1 iunie va fi gata carosabilul de la cinci staţii de pe Magistrala 5, Orizont, Favorit, Drumul Taberei 34 (n.r. - actuala Tudor Vladimirescu), Romancierilor şi Brâncuşi", a spus Aurel Radu, pentru B365.ro.

- See more at: http://www.b365.ro/magistrala-5-de-metr...LjMRG.dpuf

Nu mai bine punem la "flacara rosiatica" toata discutia asta.. ca e deja de un an.. si se repeta...repeta....repeta....?

 


Re: Stiri despre proiect URANUS

Sursa: B365.RO

http://www.b365.ro/exclusiv-restrictiil...37415.html

Restricțiile de trafic din Drumul Taberei, RIDICATE în luna NOIEMBRIE 2015

Restricțiile de trafic din Drumul Taberei, datorate lucrărilor de la Magistrala 5 de metrou, vor fi ridicate în luna noiembrie, după cum a anunțat Metrorex într-un răspuns pentru B365.ro.

Directorul Metrorex Cătălin Homor anunțase, în cursul săptămânii, că traficul rutier va fi reluat în curând în Drumul Taberei.

Într-un răspuns remis la solicitarea B365.ro, Metrorex transmite că "Începând cu a doua jumătate a lunii noiembrie, se va relua traficul și pe strada Valea Ialomiței – între Valea Oltului și Bulevardul Drumul Taberei."

Circulatia rutieră pe acest tronson a fost închisă în ianuarie 2012, traficul fiind deviat pe str. Valea Argeșului și pe aleile adiacente din zona Drumul Taberei - Valea Oltului. Măsura a fost luată pentru lucrările de la "Magistrala de metrou 5 - Drumul Taberei - Universitate - lot L1.2 - stația Valea Ialomiței".

Conform sursei citate, în acest moment, pe traseul Magistralei 5, pe Bulevardul Drumul Taberei, în dreptul stațiilor de metrou Eroilor 2, Academia Militară, Orizont, Favorit, Drumul Taberei 34, Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Brâncuși și Râul Doamnei, este asigurată circulația rutieră pe câte patru benzi.

Primul tronson al Magistralei V de metrou va fi deschis în a doua parte a anului viitor. Din anul 2020, garniturile vor circula între cartierele Drumul Taberei și Pantelimon.

_____________

Sunt tare curios daca se vor tine de cuvant cu accest noiembrie.

 


Re: Stiri despre proiect URANUS

URANUS wrote:
Sursa: B365.RO

http://www.b365.ro/exclusiv-restrictiil...37415.html

Din anul 2020, garniturile vor circula între cartierele Drumul Taberei și Pantelimon..


Care garnituri?  :lol:   :lol:   :lol:

 


Re: Stiri despre proiect freyutz

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actua...ere+la+cer

Metroul bucureştean va avea vedere la cer. Staţia de metrou Eroilor 2, aflată pe magistrala care leagă cartierul Drumul Taberei de centrul Bucureştiului, va fi luminată natural, graţie unor cupole de sticlă uriaşe. Acestea vor fi amplasate deasupra scărilor rulante, astfel încât lumina solară să pătrundă uşor până pe peron. Mai avem însă de aşteptat până vom admira bijuteria arhitecturală. Noua magistrală de metrou trebuie să fie gata la finalul anului viitor.

Eroilor 2 va fi prima staţie iluminată natural. Soarele va pătrunde prin două cupole din sticlă. Va fi şi cea mai adâncă staţie de pe Magistrala spre Drumul Taberei. Peroanele se vor afla la o adâncime de 24 de metri. Lucrările la structură trebuie să fie gata până la finalul acestui an.

„Face legătură directă cu staţia existentă, Eroilor 1. Se vor executa lucrări de subtraversare cu tuneluri - staţia Eroilor 1, cuva deschisă şi cuva închisă a râului Dâmboviţa. Mai avem de construit procentual, ca să zic aşa, în jur de 35% din total volum de lucrări”, spune Mihai Divlan, responsabil tehnic Astaldi – FCC.

Când structura va fi gata, vor intra în acţiune cele două „cârtiţe”, Varvara şi Filofteia, pentru săparea ultimilor 220 de metri de tunel de metrou. În prezent, cele două utilaje uriaşe sunt „parcate” în subteran, la câţiva metri de intrarea în staţie.

Odată finalizate şi aceste lucrări va începe amenajarea staţiei. Va fi cea mai cea mai spectaculoasă de pe întreaga magistrală, în special datorită celor două cupole de sticlă.

Noua linie de metrou va avea aproape 7 kilometri şi zece staţii. Aproape toate sunt gata. La Favorit, de exemplu, vor începe de luna viitoare lucrările la finisaje şi instalarea şinelor.

510 milioane de euro costă, în total, realizarea şi amenajarea staţiilor. Lucrările ar trebui să fie gata până la finalul anului viitor. Există însă o problemă.

„Partea proastă la metrou e că avem un contract de furnizare de trenuri care acum e blocat. E la DNA. Vom termina tunelele de metrou și nu are ce să circule pe ele. Sper să se închidă și dosarul de la DNA, într-un fel sau altul, fie reluăm licitația, fie o continuăm pe asta”, a spus Iulian Matache, ministrul Transporturilor, pentru Adevărul.

Românii de la Astra Arad şi francezii de la Alstom au contestat licitaţia pentru cumpărarea a 51 de trenuri de metrou după ce Metrorex a anunţat că vrea garnituri produse în Spania, cu şase milioane de euro bucata, de la firma CAF, cea care i-a furnizat şi trenurile care circulă acum pe şina Berceni - Pipera.

Noua magistrală de metrou va deservi aproape 300.000 de locuitori.

 


Re: Stiri despre proiect Budy187

Avem o situatie reala a celor 3 proiecte de metrou din Bucuresti, prezentate de Astaldi in luna iunie a acestui an.
http://www.astaldi.com/uploads/files/pd...ts_def.pdf
Se pare ca in momentul de fata, pentru M5 (Eroilor-Raul Doamnei) avem peste 60% din proiect realizat; la M4, in curand se ajunge la 50%; iar pentru M5 Opera-Univ. 0%.

 


Re: Stiri despre proiect aztec

​Ministrul Transporturilor despre licitatia pentru trenuri de metrou blocata de o ancheta DNA: "Daca nu avem trenuri nu stiu cand putem circula pe Magistrala 5 spre Drumul Taberei"
de Victor Cozmei     HotNews.ro
Joi, 24 septembrie 2015, 15:43 Monitorizari | Proiecte Infrastructura >> Articole

Tren de metrou CAF in Bucuresti pe Magistrala 2

Daca autoritatile nu vor reusi sa achizitioneze noi trenuri de metrou, pe noua magistrala M5 care se construieste in acest moment in Drumul Taberei nu se va putea circula, chiar daca lucrarile vor fi terminate. O recunoaste ministrul Transporturilor Iulian Matache care explica faptul ca licitatia pentru noile trenuri de metrou a fost blocata in urma unei anchete DNA ce inca nu s-a finalizat. "Vom avea niste galerii de metrou frumoase, statii terminate, dar nu vom avea cu ce circula pana nu gasim solutia cu trenurile", spune ministrul intr-un interviu acordat HotNews.ro






Reporter: Exista un scandal mare la Metrou, acel scandal de coruptie care afecteaza o licitatie pe bani europeni pentru noile trenuri. Ce se poate face in legatura cu acea licitatie?

Matache: Da, e adevarat. E o licitatie care s-a oprit la DNA. Licitatia respectiva s-a inchis (n.r. s-a dat un castigator), rezultatul a fost contestat, contestatiile au mers la CNSC care a decis suspendarea oricarei proceduri si continuarea licitatiei doar cand DNA-ul se va pronunta in dosarul pe care il are in lucru.

Reporter: Si noi ce ne facem acum fara trenuri daca vom deschide o magistrala noua?

Matache: O sa analizam o solutie, nu stiu sa va spun in momentul asta. Din pacate licitatia este blocata.

Reporter: Care este situatia la zi a celor doua magistrale aflate in constructie, ma refer la prelungirea M4 si la M5 in Drumul Taberei?

Matache:Lucrarile se desfasoara intr-un ritm normal. Exista finantare. Eu personal sunt multumit de cum se lucreaza.

Reporter: Pe M5 cand se va circula?

Matache: Daca nu avem trenuri nu stiu cand putem circula.

Reporter: Dupa realizarea acestor doua investitii, care va fi urmatorul proiect si cand? Continuarea M5? M6 spre Aeroport?

Matache: Haideti sa le terminam pe astea. In mod normal M5 se continua (n.r. spre Universitate si Pantelimon). Dar sa le terminam intai pe acestea.

Reporter: In scenariul optimist in care la anul ne apropiem de finalizarea M5 pana la Eroilor, nu ar trebui sa pregatim deja noile proiecte?

Matache: Eu astazi astept sa vedem ce se intampla cu aceasta licitatie (n.r. pentru noi trenuri) pentru ca ea va putea "face" sa nu se circule pe noua magistrala. Daca nu se inchide licitatia nu vom avea cu ce trenuri sa circulam pe M5. Atunci vom avea niste galerii de metrou frumoase, statii terminate, dar nu vom avea cu ce circula pana nu gasim solutia cu trenurile.

Reporter: Trenurile vechi mai pot fi folosite?

Matache: Nu, nu functioneaza
. Dar haideti sa privim optimist lucrurile.

---

Lucrarile la Magistrala 5 de metrou Eroilor 2 - Drumul Taberei se afla in prezent intr-un stadiu avansat, termenul de finalizare fiind finele anului 2016. In prezent, structura tunelurilor a fost finalizata, iar constructorii lucreaza si la structura statiilor, eforturile recente concentrandu-se pe statia Eroilor 2 si pe lucrarile din zona Operei.

Pentru noua magistrala de Metrou, Metrorex a organizat o licitatie pentru noi granituri de trenuri. Licitatia a fost adjudecata catre constructorul spaniol CAF, acelasi care are in prezent un contract in derulare pentru noile trenuri de pe M2. Licitatia a fost contestata, iar CNSC a suspendat toate procedurile pentru ca DNA instrumenteaza un dosar penal care vizeaza mai multe proceduri derulate de Metrorex.


Sursa HotNews.ro

http://monitorizari.hotnews.ro/stiri-in...aberei.htm

Am subliniat doar o parte. Raspunsurile sunt halucinante....
Adica el e multumit de cum e acum, mai putin garniturile de metrou... si pt restul mai asteptam sa vedem ce facem, ca acum suntem incapabili sa mai gandim pt restul investitilor...

 


Re: Stiri despre proiect t530

http://www.profit.ro/povesti-cu-profit/real-estate-constructii/brd-si-bancpost-imprumuta-cu-230-milioane-de-lei-delta-acm-93-companie-care-lucreaza-la-metroul-din-drumul-taberei-14469094

BRD și Bancpost împrumută cu 230 milioane de lei Delta ACM 93, companie care lucrează la metroul din Drumul Taberei



BRD Groupe Société Générale și Bancpost au acordat un credit sindicalizat de 230 de milioane de lei, pe doi ani, companiei Delta ACM 93. Finanțarea va asigura capitalul de lucru și emiterea de scrisori de garanție bancară pentru contractele încheiate de companie, care are mai multe proiecte de infrastructură în derulare, printre care și construcția Magistralei 5 de metrou.

Consorțiul este reprezentat de BRD Groupe Société Générale, în calitate de aranjor principal, bancă emitentă, agent și agent de garanție, și de Bancpost, se arată într-un comunicat al băncii cu capital francez.

Documentația legală a fost întocmită de firma de avocatură Clifford Chance Badea.

Delta ACM 93, companie deținută de omul de afaceri Florea Diaconu, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 125 de milioane de euro, un profit de 8,5 milioane de euro și 1.600 de angajați, potrivit informațiilor de pe site-ul propriu.

Printre lucrările de infrastructură realizate de companie se numără și modernizarea Pasajului Universității, din București, renovarea parcului Alexandru Ioan Cuza, din sectorul 3, și a parcului Orășelul Copiilor, din sectorul 4. Compania a mai realizat în Capitală și renovarea pasajului Piața Muncii.

Firma are un portofoliu de lucrări în valoare de peste 2 miliarde de lei, potrivit comunicatului de presă. În prezent, Delta ACM are în derulare contracte în Romania, Austria, Republica Moldova, Gabon și Irak.

În București, Delta ACM 93 lucrează acum, împreună cu italienii de la Astaldi, spaniolii de la FCC Construccion și AB Construct, la întârziata Magistrală 5 de metrou și la stația Drumul Taberei 34. Compania mai realizează și străpungerea Bd. Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu și porțiunea dintre Autostrada 1 și Drumul Național 7 din centura Capitalei.

 


Re: Stiri despre proiect URANUS

Sursa: B365.RO

Cartierul Drumul Taberei rămâne fără căldură până sâmbătă, anunță RADET

Magistrala 5 de metrou lasă fără căldură un cartier întreg, până sâmbătă dimineață.

Iată comunicatul RADET: "R.A.D.E.T. Bucureşti anunţă, miercuri, că va întrerupe temporar furnizarea apei calde şi agentului termic pentru încălzire, în zona Drumul Taberei, din Sectorul 6 al Capitalei, începând cu data de 5 noiembrie, ora 00.00.

Întreruperea a fost cerută de Primăria Municipiului Bucureşti pentru executarea unor lucrări finanţate în cadrul proiectului „Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon".

Vor fi afectaţi locatarii unui număr de 245 de blocuri situate în perimetrul descris de străzile Braşov, Valea Călugărească, Râul Doamnei, Aleea Potaisa, Aleea Istru, Valea Argeşului, Aleea Pârva, Valea Ialomiţei.

Reprezentanţii constructorului estimează că lucrările vor avea un termen de execuţie de maxim 54 de ore, astfel că serviciul de alimentare cu apă caldă şi căldură va putea fi reluat, cel mai târziu sâmbătă, 7 noiembrie, ora 06.00.

Ne cerem scuze consumatorilor din zonele afectate pentru disconfortul creat şi îi asigurăm că RADET va urmări ca reluarea furnizării agentului termic să fie făcută în termenul anunţat de constructor.

Clienţii RADET pot solicita gratuit şi din orice reţea, informaţii privind reluarea serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură prin Dispeceratul de Urgenţă la numărul de telefon – 0800.820.002. De asemenea, bucureştenii pot consulta informaţiile de pe site-ul public, www.radet.ro, unde, la secţiunea "Opriri furnizare agent termic", sunt anunţate în timp real opririle în furnizarea apei calde şi a agentului termic pentru încălzire."

http://www.b365.ro/cartierul-drumul-tab...d65ba.dpuf

 


Re: Stiri despre proiect t530

http://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/banci/bcr-si-banca-transilvania-au-depus-oferte-pentru-plata-prin-card-la-metrou-14472267

BCR și Banca Transilvania au depus oferte pentru plata prin card la metrou

Metrorex a primit două oferte pentru licitația de servicii bancare prin intermediul cărora călătorii să poată achita cu un card bancar contactless, direct la turnichet, contravaloarea unei călătorii.

Ofertele au fost depuse de către Banca Comercială Română (BCR) și Banca Transilvania, potrivit datelor Metrorex.

Contractul a fost estimat la 2,27 milioane de lei, incluzând TVA, pentru o perioadă de 4 ani.

Serviciile achiziționate vor permite călătorilor să achite cu cardul bancar, prin POS-uri, contravaloarea cartelelor de călătorie atât la casieriile Metrorex, dar și la aparatele specializate.

În iulie 2011, transporatorul a anunțat că a pus în funcțiune 35 de automate pentru cartele de călătorii în mai multe stații de metrou.

“Pentru efectuarea controlului pentru plata călătoriei cu cardul bancar direct la turnichet de către publicul călător, ofertantul va implementa o soluție concretă, indiferent de locul unde se desfășoară controlul (vestibul, peron, tren de metrou, etc.). Acest lucru presupune consultarea unei baze de date cu tranzacțiile bancare efectuate pentru plata călătoriei completă în timp real și folosirea unor dispozitive mobile de interogare a bazei de date puse la dispoziție de ofertant”, se arată în caietul de sarcini al licitației.

Serviciile de instalare și configurare a echipamentelor POS vor fi asigurate pentru locațiile stabilite prin contractele subsecvente.

“Cantitatea de servicii este corespunzătoare pentru minim 37 POS-uri și maxim 70 POS-uri din casierii, pentru minim 37 POS-uri și maxim 260 POS-uri pentru AVC-uri (automate pentru vânzarea cartelelor - n.r.) și pentru minim 190 și maxim 950 pentru plata direct la turnichet”, se mai spune în caietul de sarcini.

În prima parte a lunii februarie a acestui an, Metrorex a inițiat o licitație pentru cumpărarea de servicii bancare aferente activității comerciale, respectiv plata prin POS la casierii, automate de vânzare cartele și direct la turnichet, cu un card bancar contactless.

Singura ofertă a fost depusă atunci de către BCR, pe care Metrorex a respins-o în a doua parte a lunii aprilie. “Au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme”, comunica Metrorex.

Metrorex are și un proiect de modernizare a instalațiilor de acces va viza toate cele 41 de stații de metrou, estimat de Metrorex la 186 milioane de lei, TVA inclusă.

Turnicheții vor fi înlocuiți pe parcursul a aproape nouă luni.

Pentru modernizarea instalațiilor de acces, Metrorex a primit, în iulie, oferte de la Sociedad Iberica de Construcciones Electricas (Spania) și asocierea formată din TIAB, UTI Grup și Logic IT Consult (subcontractanți Somet și Prodata Mobility Systems NV Belgia). Transportatorul nu a anunțat ofertantul câștigător.

Metrorex înregistrează zilnic o medie cuprinsă între 600.000 și 700.000 de călători.

Cu peste 4.000 de angajați, Metrorex operează o rețea de 69,25 kilometri cale dublă distribuiți pe patru linii magistrale și 51 de stații.

A cincea magistrală se află în construcție și va lega Drumul Taberei (Râul Doamnei) de Eroilor pe o lungime de 6,5 kilometri și 10 stații.

În 2014, încasările Metrorex au atins 569 milioane de lei, în creștere cu 8,2% față de anul precedent.

Societatea a închis anul pe zero, de la pierderi de 64,5 milioane de lei în 2013.

 


Re: Stiri despre proiect t530

Sa spargem o sampanie!!!  :popa:

http://www.capital.ro/conducerea-metrorex-poate-serba-doi-ani-de-intarzieri-la-metroul-eroilor-drumul-taberei.html

Conducerea Metrorex poate „serba” doi ani de întârzieri la metroul Eroilor-Drumul Taberei

Locuitorii din cartierele Drumul Taberei și Ghencea vor beneficia de transportul cu metroul cel mai devreme în 2017. Inspectorii Curții de Conturi au constatat că termenele inițiale de finalizare a lucrărilor linei de metrou Eroilor-Drumul Taberei nu au fost respectate astfel încât nici în prezent, după circa 52 de luni (peste 4 ani, în loc de aproximativ 2 ani cât era prevăzut inițial în contracte) lucrările nu au fost finalizate și zona nu a fost redată utilității publice.

În sinteza raportului de audit „Performanța activității specifice desfășurate de către Metrorex SA”, publicată de inspectorii Curții de Conturi, conducerea Metrorex precizează că principala cauză a întârzierilor și a blocajelor a fost neasigurarea finanțării, prin alocarea în anul 2013, necesare derulării lucrărilor liniei de metrou Eroilor-Drumul Taberei. Mai exact, oficialii guvernamentali au alocat abia 10% din bugetul necesar, respectiv aproximativ 95 milioane de lei au fost bugetați, pentru linia de metrou Eroilor-Drumul Taberei.

Oficialii Metrorex au mai explicat inspectorilor Curții de Conturi că emiterea cu întârziere anumitor autorizații de mediu, sistarea defrișărilor, apariţia de lucrări suplimentare imprevizibile datorate unor reţele subterane și modificarea traseelor liniilor RATB contrar celor stabilite anterior, ceea ce a cauzat refacerea proiectelor privind amenajările de suprafaţă şi a liniilor de troleibuz, au îngreunat lucrările liniei de metrou Eroilor Drumul Taberei.

Lucrări întârziate în zona Eroilor și Parc Drumul Taberei

Surse din domeniu ne-au declarat că lucrările la stațiile Eroilor 2 și Parcul Drumul Taberei nu se vor finaliza în vara anului 2017. „În patru ani nu s-au finalizat nici trei sferturi din lucrări. Trebuie instalate stațiile electrice de transformare și sunt întârziate lucrările de instalații care asigură funcționalitatea metroului. Se înregistrează întârzieri în apropierea Parcului Drumul Taberei și Eroilor”, ne-au explicat sursele citate.

Lucrările de execuție a liniei de metrou Eroilor-Drumul Taberei au început în luna septembrie 2011, la secțiunea Râul Doamnei - Eroilor, având 6 km și 9 stații, iar contractul de proiectare și execuție a fost semnat în data de 14.03.2011 cu termen de execuție 25 de luni (aprilie 2013). Pentru lotul Romancierilor - stația Valea Ialomiței, inclusiv depoul și galeria de legătură contractul a fost semnat în data de 14.04.2011 cu termen de execuție 20 de luni (noiembrie 2013).

 


Re: Stiri despre proiect aztec

Extrase din PPT-ul

Valoarea facturată la 31.10.2015
Secțiunea Râul Doamnei – Haşdeu (Operă) - 958.817.913,75 lei,
reprezentând  75,5 % din valoarea contractată
Staţia, Depoul şi Galeria de Legătură Valea Ialomiţei - 233.585.694,08 lei
reprezentând  79,03 % din valoarea contractată

Structură tunele:
Realizat la 15.11.2015 – 7.459 ml, reprezentând 90,35 %
academia militara.JPG (52.88 KB; downloaded 2560 times)
academie.jpg (65.97 KB; downloaded 2560 times)
arfgesului.JPG (52.06 KB; downloaded 2559 times)
Argesului.jpg (136.07 KB; downloaded 2562 times)
DT34.jpg (101.8 KB; downloaded 2559 times)
FT34.JPG (53.62 KB; downloaded 2560 times)
eroilor stadiu.JPG (57.81 KB; downloaded 2561 times)
Picture1.jpg (82.9 KB; downloaded 2563 times)
favorit.JPG (106.37 KB; downloaded 2561 times)
favoritf.JPG (53.4 KB; downloaded 2561 times)

 


Go to page:  1  ... 21 22 23 24 25 26 27  ... 94
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: M5 • Discuţii, planuri, ştiri  • 
Choose destination

Since our 2441 forum members have written 435882 posts in 5435 topics and 519 subforums.

 

© 2009 - 2025 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use