Topic: Clubul "Flacara Rosiatica"
4373 posts, 992631 views
📖 Pagination options
- andrei11
-
Posted:
-
Re: Clubul "Flacara Rosiatica"
andrei11
Si daca tot suntem la club, hai sa mai lamurim o treaba care vad ca persista la multi, si mai ales in mass - media cea autotstiitoare :
De câte ori nu auzim noi ceste cuvinte, dar o fii însemnând ca o persoană care e săracă cu duhul= prost, idiot poate fii fericit? Fericiți cei săraci cu duhul, ca a lor este Împărăția Cerurilor” (Matei 5, 3). Conform teologiei oficiale, prin aceste cuvinte, Mântuitorul ne învață ca prima virtute pe care trebuie sa ne-o însușim pentru a intra în Împărăția cerurilor, adică pentru a dobândi fericirea, este “sărăcia cu duhul”. Dar ce înseamnă “sărăcia cu duhul”? După cum tălmăcește Sfântul Ioan Gura de Aur, cuvintele «săraci cu duhul» înseamna «smeriți de bună voie», adică lipsiți de trufia minții și de nemăsurata iubire de sine, păcate prin care au căzut îngerii cei răi și primii oameni. Ele nu arată deci pe cei neînțelepți, neștiutori sau simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine astfel.
Punct cu lamuririle religioase, nici macar aici la Club.
Am crezut ca te prinzi,
Asa cum statuia lui Antim Ivireanul nu are nici o legatura cu Comunismul nu are legatura nici cu BOR - ul. Cred ca majoritatea de aici care ma cunosc s-au prins de ce am vrut eu sa spun.
N-am inteles ce chestii sunt gretoase.
Aha, vezi ca popii îi jucati tu si altii la carti, care popi sunt de fapt regi.
In limbaj bisericesc Slujitorii Altarului se numesc Preoti. Ca sunt preoti si preoti este alta treaba, alta mancare de peste. Dar popii sunt la jocurile de carti in Romania. In alte tari sunt denumiti regi.
________________
Ti-am explicat ceva mai sus ca Antim Ivireanul a fost o figura marcanta a spiritualitatii românesti, nu un simplu preot.

- 133 313
-
Posted:
-
Re: Clubul "Flacara Rosiatica"
133 313
Eu n-am timp de poker. Cred ca e evident. Si nici de tarot.
Statuie de bronz n-au bani enoriasii sa faca. Daca nu e BOR vreau sa stiu ce primarie sau minister e.
Daca zici ca ala nu e inseamna ca stii cine e. Altfel nu ai putea sa te pronunti.

Ministerul Culturii s-a mutat în noul sediu din Biblioteca Naţională
Ministerul Culturii s-a mutat în noul sediu din Biblioteca Naţională
- 133 313
-
Posted:
-
Re: Clubul "Flacara Rosiatica"
133 313
Am inteles. MCC. Si... Arsenie Boca e in buget? Sau pe asta il incastreaza in monolit la Piata Presei? Sau deloc, ca e cu comunism deci batista pe tambal.
Gata am gasit. O pocitanie fara pic de martiri in ea.
http://www.click.ro/news/bucuresti/monu...-lui-lenin
"Este compus din trei aripi imense din oţel inoxidabil, de dimensiuni diferite, care se îmbină între ele cu nişte şuruburi foarte mari, unicat. Totul se montează pe un soclu de 6-7 metri, sub forma unei movile. Va fi ceva mai greu şi mai înalt decât Arcul de Triumf, pentru că monumentul va avea peste 28 de metri cu tot cu soclu”, ne povesteşte, Traian Radu Negrei, directorul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic din cadrul Primăriei Capitalei."
http://adevarul.ro/news/bucuresti/alta-...index.html
"Altă statuie în Capitală: Primăria a plătit 120.000 de euro pentru un monument dedicat mitropolitului Antim Ivireanul 20 iulie 2012"
Nu-i MCC. Are primaria bani... numa' de RATB nu.
De memorat asta "suruburi foarte mari, unicat". Sa moara surubaria de ciuda.

Vezi ca toate cladirile au si subsoluri.
Eu iti spun cine a fost pe dedesubt, nu cine isi face campanie electorala.

Extraterestrii, reptilienii... Daca e cu mistere... si cu misticism... stim de unde vine. Nu de la birocrati.
Extraterestrii, reptilienii... Daca e cu mistere... si cu misticism... stim de unde vine. Nu de la birocrati.
- andrei11
-
Posted:
-
Re: Clubul "Flacara Rosiatica"
andrei11
Acum ce faci, te iei de mine ? Eu am fost primul cu ideea sa transformam statiile de metrou de pe M 5 in stranduri. Tu vrei neaparat in patinuoare. Deocamdata vremea tine cu tine, dar vine el Echinoctiul de Primavara, mai vorbim pe la sfaritul lui Martie 2016 !

- cris_m
-
Posted:
-
Re: DACIA 1100
cris_m
"Pe 20 august 1968, pe poarta uzinei de la Colibași (Pitești) a ieșit primul autoturism românesc, Dacia 1100."
Sursa foto: https://www.facebook.com/discovery.romania?fref=ts

Nicolae Ceaușescu la bordul primului automobil Dacia 1100.
11880462_10154231020279546_457218571338433884_n.jpg (86.22 KB; downloaded 2521 times)
- andrei11
-
Posted:
-
Re: Clubul "Flacara Rosiatica"
andrei11
Asta e un blabla, autoturismul e pur frantuzesc 100 %, asamblat in Romania. E o diferenta totusi !

Normal ca nu e romanesc, atata timp cat nu ii schimbi decat sigla din fata... Bine asa daca stam sa ne gandim, Dacia este in continuare Renault fabricat in Romania. Degeaba nu mai seamana cu modele Renault la exterior daca piesele interioare sunt fabricate tot de francezi...
Un alt exemplu tras la indigo: Skoda care este acum 100% Volkswagen...

Da, exact, Dacia actuala e o masina frantuzeasca fabricata de Renault in Romania.S-ar putea ca si unele piese sa fie fabricate aici sub licenta. Toate Daciile exportate sunt cu sigla Renault, vezi la Rusi, Ucanieni, etc.

- George
-
Posted:
-
Re: Clubul "Flacara Rosiatica"
George
In Europa masinile se vand sub marca Dacia, Germania e plina de Dacii!
In Europa masinile se vand sub marca Dacia, Germania e plina de Dacii!
- andrei11
-
Posted:
-
Re: Clubul "Flacara Rosiatica"
andrei11
E ok, eu stiu numai de Rusi / Ucranieni & Co. Acolo nu vezi nici o Dacie, vezi numai Renaulturi .Da' sunt Dacii toata ziua

- stakee
-
Posted:
-
Re: Clubul "Flacara Rosiatica"
stakee
Nu este adevarat, sunt si Dacii Logan, Sandero in Rusia si Ucraina
andrei11 wrote: