Infrastructura feroviară din RomâniaCFF / CFI

 

Topic: CFF Covasna - Comandău și rețeaua CFF de la Comandău

6 posts, 5848 views
CFF Covasna - Comandău și rețeaua CFF de la Comandău Adrian Rosca

O data pe an de zilele Comandaului (2-3 August) circula mocanita de la Comandau pe un sectiune de cca. 3,5 km din fosta CFF spre Holom. Locomotiva a fost adusa de la Criscior special pentru acest eveniment.























 


Re: Mocanita Comandau TibiV

http://www.agerpres.ro/social/2015/08/01/locomotiva-cu-aburi-veche-de-peste-o-suta-de-ani-pusa-in-functiune-la-comandau-10-21-51

Locomotivă cu aburi, veche de peste o sută de ani, pusă în funcțiune la Comandăusâmbătă, 1 Aug 2015, 10:21  
O locomotivă cu aburi veche de peste o sută de ani, cu vagoane pentru turiști, va circula sâmbătă și duminică în localitatea Comandău, cu prilejul sărbătoririi zilelor comunei, dar și a 125 de ani de la înființarea rețelei de linii ferate forestiere Covasna-Comandău.

Locomotiva construită în anul 1911 la MAVAG Budapesta va circula în ambele zile între orele 10.00 și 17.00 din Gara Comandău spre Holom, pe un traseu de circa șase kilometri dus-întors, iar după ora 18.00 va tracta un tren special cu dubă muncitorească și trucuri de transport bușteni, până la capătul liniei, respectiv 12 kilometri dus-întors, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Papucs Andras, reprezentantul Consiliului Județean Covasna și al asociației 'Șiclău'. Potrivit acestuia, duminică vor fi organizate numeroase acțiuni pentru copii, care se vor putea juca cu trenulețe electrice și cu telecomandă.

Calea ferată Covasna-Comandău a fost folosită pe vremuri pentru transportul buștenilor din pădure, iar la jumătatea ei exista un plan înclinat, care folosea forța gravitațională pentru a urca și coborî vagoanele. Practic, între stațiile aflate la capete opuse exista o diferență de nivel de aproape 300 de metri, iar acest lucru permitea ca vagonul gol să fie tras în sus de vagonul încărcat cu lemne care cobora.

Pe măsură ce exploatările forestiere s-au restrâns, calea ferată a rămas nefolosită și s-a degradat, iar planul înclinat care a funcționat aproape un secol a fost distrus într-un incendiu în anul 1996. Autoritățile covăsnene vor să refacă acest monument industrial unic în Europa, dar și calea ferată, și să le transforme într-o atracție turistică.

Consiliul Județean Covasna a cumpărat de-a lungul timpului mai multe locomotive vechi, cu gândul de a le recondiționa, iar trei dintre ele sunt expuse în fața Gării din Sfântu Gheorghe și la intrarea în Valea Zânelor, mai exact în apropierea Spitalului de Cardiologie din stațiunea Covasna. Celelalte locomotive, de fapt cele mai vechi și valoroase, sunt ținute deocamdată în depouri până se vor găsi bani pentru recondiționarea lor și repunerea în funcțiune.

Printre ele și o locomotivă Krauss, aflată pe lista obiectelor de tezaur național, care a fost fabricată în Germania în anul 1914 și care se află la Comandău. 'După cunoștințele noastre, este singura de acest gen din lume. Are un boghiu în față, specific locomotivelor de mare vitează, adică un dispozitiv pe roți pe care e articulat șasiul și înlesnește luarea curbelor (...) Anul trecut locomotiva a împlinit o sută de ani de la construcție, iar anul viitor se împlinesc o sută de ani de la punerea în funcțiune și acesta ar fi un vis al nostru, să o repunem în funcțiune pentru acest eveniment ', a mai spus Papucs Andras.

 


Mocanita Covasna Adrian Rosca

De zilele Covasnei (3-4 septembrie) circula aburoasa intre hotelul Clermont si fostul plan inclinat.













Relicve:
























Mai multe detalii pe http://www.cfi.ro:



 


Re: Mocanita Comandau Andrei Andraș

Și în acest an, de Zilele Comandăului, SC Calea Ferată Îngustă SRL pune la dispoziție turiștilor o plimbare cu mocănița de 40-45 minute pe o distanță de aprox. 6 km dus-întors.
Prețul biletelor este de 15 lei d-î pentru adulți și 8 lei d-î pentru copii. Plecările se fac la orele 11:00, 12:00, 13:00, 14:00, 15:00, 16:00, 17:00, 18:00, dar dacă nu sunt călători sunt șanse să nu se realizeze cursele.




04.08.2018

 


Re: Mocanita Covasna PTMZ

Orarul de circulație al mocăniței de la Covasna în acest an:
http://www.cfi.ro/index.php?p=1_13
afis_covasna_2019-page-001__1_.jpg (548.31 KB; downloaded 3988 times)

 


Re: Mocanita Covasna PTMZ

In 28.9.2019 la sfarsitul sezonului, am pus ultimul tren in miscare de la Hotel Clermont pana la Siclau.

In Ianuarie 2020 linia a fost cumparata de Primaria Covasna si dupa care au venit restrictiile din cauza COVID19.

Prin adresa de mai jos din partea Primariei Covasna rezulta ca momentan nu exista resursele financiare in vederea redeschiderii liniei.
img_20210612_0001-page-001.jpg (38.49 KB; downloaded 3209 times)

Sursa: CFI

 


Home page  • 
Parent forum: CFF / CFI  • 
Choose destination

Since our 2421 forum members have written 433420 posts in 5396 topics and 518 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use