Topic: Ştiri, proiecte, perspective
1886 posts, 604216 views
📖 Pagination options
- Utilizator anonim
-
Posted:
-
Re: Stiri, proiecte, perspective
Utilizator anonim
Pasajul Mărăşeşti, în pericol din cauza unui litigiu
Bucureşteanul Răzvan Bănceanu, deţinătorul unui teren de 400 de metri pătraţi, aflat pe breteaua deasupra Pasajului Mărăşeşti este hotărât să scoată utilităţile şi drugii de susţinere ai construcţiei, care se află sub proprietatea lui.
„Odată cu demolarea drumului am descoperit că pe terenul meu se află, la o adâncime de 10-15 centimetri, drugi de fier şi de beton, pentru susţinerea pasajului. Am solicitat instanţei dreptul de a elimina aceşti drugi de susţinere”, a declarat, pentru „Adevărul de seară”, Răzvan Bănceanu.
Acum un an, Bănceanu demola porţiunea de bretea aflată pe terenul său, în baza unei hotărâri judecătoreşti, irevocabile. Drumul, care lega bulevardele Octavian Goga şi Mircea Vodă, a rămas, aruncând pe apa sâmbetei o investiţie de câteva milioane de euro a municipalităţii.
Pentru situaţia creată, vina aparţine Primăriei Capitalei, care avea la dispoziţie o soluţie simplă, dar nu a folosit-o: exproprierea, potrivit legii, a deţinătorului terenului.
Reprezentanţii Primăriei Capitalei spun că de nouă luni „analizează posibilităţile”, dar fără să facă nimic concret. „Am folosit toate demersurile pentru conservarea pasajului. Analizăm toate implicaţiile, să vedem cum putem face să achiziţionăm terenul”, a declarat Mădălin Dumitru, directorul Direcţiei de Infrastructură şi Servicii Publice din Primăria Municipiului Bucureşti.
Iorgovan: „Proprietarul este obtuz”
George Iorgovan, consilierul juridic al primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, explică situaţia creată din cauza obtuzităţii şi intereselor pe care le are proprietarul terenului. „Domnul Bănceanu nu a vrut să rezolve această problemă pe cale amiabilă. A refuzat preţul oferit de noi pentru acel teren, preţ care se găseşte în toate grilele notarilor publici, cerând sume exorbitante. În afară de asta prorităţile în ceea ce priveşte exproprierile sunt marile proiecte de infrastructură: Berzei, Buzeşti, Pipera. Vom depune o plângere penală împotriva domnului Răzvan Bănceanu pentru a găsi o rezolvare problemei”, a declarat Iorgovan.
http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti...70134.html

- Tom
-
Posted:
-
Re: Stiri, proiecte, perspective
Tom
Plangere penala pentru ce? Daca esti la putere, poti depune plangere penala ca vrea muschii tai? Sa nu se aleaga iorgovanul ala cu o plangere penala pentru abuz in serviciu, iar in arest sa dea de vreun coleg de celula mai prietenos.

- Nightwolf
-
Posted:
-
Re: Stiri, proiecte, perspective
Nightwolf
Poate sa ameninte el mult si bine ca scoate drugii.. Daca scoate drugii si creeaza pericol de prabusire si, Doamne fereste!, se intampla sa cada ceva in pasaj poate el sa se bata in toate instantele lumii ca tot puscaria il mananca.
Unguru` ala de la Brasov a facut tot ceea ce a facut pe timp de zi, tocmai ca sa nu creeze pericol. Romanul asta de aici, are pana acum 2 masini rasturnate in groapa aia creeata de el. Are norocul ca niciun ocupant sa nu fie ranit grav, dar repet - Doamne fereste!
In rest -- e un retardat!

- Dr2005
-
Posted:
-
Re: Stiri, proiecte, perspective
Dr2005
Tot român e şi ăla... problema e că el s-a resemnat oarecum cu ideea că pe terenul lui s-a construit o şosea. Spre deosebire de bucureşteanul nostru.
Faza mai nasoală e că celui din Bucureşti i s-a retrocedat terenul după ce s-a făcut pasajul, deşi se ştia că există acolo un pasaj de cel puţin 20 de ani! Nu puteau să îi dea în altă parte? Sau, dacă tot vroia ultra-central, să îi fi dat locul cu fundaţia acelui bloc de lângă pasaj, şantier oricum abandonat din '89.
Nightwolf wrote:
Unguru` ala de la Brasov a facut tot ceea ce a facut pe timp de zi
Tot român e şi ăla... problema e că el s-a resemnat oarecum cu ideea că pe terenul lui s-a construit o şosea. Spre deosebire de bucureşteanul nostru.
Faza mai nasoală e că celui din Bucureşti i s-a retrocedat terenul după ce s-a făcut pasajul, deşi se ştia că există acolo un pasaj de cel puţin 20 de ani! Nu puteau să îi dea în altă parte? Sau, dacă tot vroia ultra-central, să îi fi dat locul cu fundaţia acelui bloc de lângă pasaj, şantier oricum abandonat din '89.
- Nightwolf
-
Posted:
-
Re: Stiri, proiecte, perspective
Nightwolf
Pai asa a fost si in Bv numa` ca aia au fost baieti destepti si cand au refacut podul (aka l-au dublat practic ca sunt 2 poduri acolo) au declarat lucrarea de "ultra importanta edilitara" ceea ce era si corect ca se formau niste cozi la cedeaza trecerea spre Sacele de te apucau dracii.
Din cate stiu eu, TOATE pasajele existente in Bucuresti sunt "protejate" de legea respectiva. Omul are vreo 3 procese deja pe penal pt distrugere si vatamare corporala si urmeaza cel cu primaria. Daca cel cu PMB-ul va fi luuuuuuuuuung alelalte 3 nu vor fi asa grele ca acolo e simplu -- a distrus fara autorizatie chiar daca e parcela lui un drum public, fara sa semnalizeze fara nimic. Acel drum e cartografiat atat scriptic cat si digital (GPS) nu poate sa vina orice Gogu` sa bage pick-ummer-ul in el cand are chef...
Dupa mine ar trebui inchis pt inconstienta lui. Ah ce as rade sa inceapa el sa taie pilonii de la pasaj....

- Dominatrix
-
Posted:
-
Re: Stiri, proiecte, perspective
Dominatrix
Stati linistiti ca nu se apuca nimeni sa scoata drugii de sustinere, vrea si omu' sa scoata mai multi bani de la primarie, ca doar institutiile publice sunt vaci bune de muls. Desi, daca imi amintesc bine, acum cativa ani tot in zona aia s-a prabusit o macara in Dambovita, dupa ce niste Dorei s-au apucat sa o taie la baza, ca pe copac.

Haideti insa sa luam lucrurile altfel. Incetul cu incetul, nu mai vad nicio diferenta intre ce face primaria astazi si ce faceau aceleasi autoritati pe timpul lui Ceausescu. Parerea mea e insa ca acum oamenii nu mai au rabdare. Ar trebui sa mai astepte 20 ani, poate se schimba regimul si sa se declare persecutati de dictatura capitalista. Si sa vedeti atunci ticalosii de proprietari cum vor evacua pe bietii chiriasi din blocurile de sticla construite pe proprietati demolate din motiv de "utilitate publica". Ca sa nu mai vorbim ca vor incasa, eventual si cu sentinta CEDO, despagubiri peste despagubirile date la misto (ca acum, probabil) de acelasi stat roman, socialist sau capitalist.
Ma indoiesc ca de cand exista statul asta, incepand cu vremea lui Cuza, cand a fost enuntat pentru prima data conceptul, cineva a fost lipsit de proprietatea lui "cu dreapta despagubire". Asta e buna, de unde mai baga in buzunare videnii, basestii, lisii, ciorbele, halaicii, penele si alte nume sonore din primarii? Tocmai asta e problema.
Eu in locul lui nu refuzam la schimb terenul din fata autobazei Alexandria, cu tot cu DACul articulat, Romanul si Saviemurile de pe ele si va invitam si la un gratar fara sa mai fie omuletul ala enervant dela poarta
Nightwolf wrote:Ba da, poate, in baza unei hotarari judecatoresti. Ma surprinde ca n'a obligat primaria sa demoleze pe cheltuiala ei.
Acel drum e cartografiat atat scriptic cat si digital (GPS) nu poate sa vina orice Gogu` sa bage pick-ummer-ul in el cand are chef...
Haideti insa sa luam lucrurile altfel. Incetul cu incetul, nu mai vad nicio diferenta intre ce face primaria astazi si ce faceau aceleasi autoritati pe timpul lui Ceausescu. Parerea mea e insa ca acum oamenii nu mai au rabdare. Ar trebui sa mai astepte 20 ani, poate se schimba regimul si sa se declare persecutati de dictatura capitalista. Si sa vedeti atunci ticalosii de proprietari cum vor evacua pe bietii chiriasi din blocurile de sticla construite pe proprietati demolate din motiv de "utilitate publica". Ca sa nu mai vorbim ca vor incasa, eventual si cu sentinta CEDO, despagubiri peste despagubirile date la misto (ca acum, probabil) de acelasi stat roman, socialist sau capitalist.
Ma indoiesc ca de cand exista statul asta, incepand cu vremea lui Cuza, cand a fost enuntat pentru prima data conceptul, cineva a fost lipsit de proprietatea lui "cu dreapta despagubire". Asta e buna, de unde mai baga in buzunare videnii, basestii, lisii, ciorbele, halaicii, penele si alte nume sonore din primarii? Tocmai asta e problema.
Eu in locul lui nu refuzam la schimb terenul din fata autobazei Alexandria, cu tot cu DACul articulat, Romanul si Saviemurile de pe ele si va invitam si la un gratar fara sa mai fie omuletul ala enervant dela poarta
- Dominatrix
-
Posted:
-
Re: Stiri, proiecte, perspective
Dominatrix
Trix wrote:Nici nu e o diferenta semnificativa. Pe vremea aia stateai cu mobila stransa in mijlocul sufrageriei si cu hainele in saci de plastic, ca sa fii gata cand vine buldozerul la usa. Astazi, diferenta e ca te judeci un pic cu primaria, si eventual faci si un show cu aruncatul de pe casa, in rest e la fel, iar banii pe care ii iei sunt praf in ochi, cel putin in unele cazuri.
Haideti insa sa luam lucrurile altfel. Incetul cu incetul, nu mai vad nicio diferenta intre ce face primaria astazi si ce faceau aceleasi autoritati pe timpul lui Ceausescu.
Parerea mea e insa ca acum oamenii nu mai au rabdare. Ar trebui sa mai astepte 20 ani, poate se schimba regimul si sa se declare persecutati de dictatura capitalista. Si sa vedeti atunci ticalosii de proprietari cum vor evacua pe bietii chiriasi din blocurile de sticla construite pe proprietati demolate din motiv de "utilitate publica"... Ma indoiesc ca de cand exista statul asta, incepand cu vremea lui Cuza, cand a fost enuntat pentru prima data conceptul, cineva a fost lipsit de proprietatea lui "cu dreapta despagubire". Asta e buna, de unde mai baga in buzunare videnii, basestii, lisii, ciorbele, halaicii, penele si alte nume sonore din primarii? Tocmai asta e problema.Apropo de "utilitate publica", eu imi doresc din tot sufletul sa se faca un proiect de utilitate publica care sa treaca fix pe locul vilelor actualei junte conducatoare. Cand stimabilii din primarie, de exemplu, vor fi in situatia asta, tare as vrea sa vad cat de "bine" le-ar pica. Sper totusi ca in 20 de ani roata istoriei sa se intoarca un pic, si sa facem cu mana acelorasi videni, basesti, lisi, ciorbe, halaici si pene (macar penelor nu avem ce le reprosa, fiindca nu i-am ales noi) in timp ce ii vedem plimbandu-se prin Parcul National Jilava, iar cetatenii expropriati abuziv sa-si ceara drepturile mai ceva decat si-i le-au cerut dupa impuscarea Marelui Carmaci in ziua de Craciun.
- George
-
Posted:
-
Re: Stiri, proiecte, perspective
George
Sa fim seriosi, exista diferente uriase intre exproprierile din zilele noastre si cele facute de comunisti.
In primul rand, despagubirea oferita poate fi contestata in instanta, unde se face o expertiza, ba chiar de regula, intrucat expertul e platit de reclamant (adica cel expropriat), sumele ies prea mari in favoarea acestuia. Amintiti-va de sumele exorbitante platite in zona Basarab.
Ideea este ca trebuie sa existe un just echilibru intre interesul public si cel privat, ultimul reclamand plata efectiva a unei despagubiri proportionale cu valoarea reala a lucrului (ceea ce in instanta cel tarziu se poate obtine, eu cred ca si in negocieri cu primaria), iar primul reclamand o expropriere care sa nu se lungeasca ani in sir, pentru ca mostenitorii proprietarului se cearta intre ei ori lungesc procesul aiurea.
Se pot gasi mecanisme legislative pentru ambele probleme, partial ele exista deja (legea generala a exproprierii, 33/1994, legea privind exproprierile pentru lucrari feroviare, 407/2005, legea pentru masurile prealabile exproprierilor pentru autostrazi si drumuri nationale, 198/2004, care contine unele mecanisme inteligente pentru a accelera exproprierile http://www.cdep.ro/proiecte/2004/200/00 ... 201_04.pdf).
Era firesc ca imediat dupa Revolutie sa se dea o lege care inclina balanta foarte mult spre proprietari (legea 33/1994, criticata inca de la acea vreme ca este mai putin bine structurata ca legile interbelice, de exemplu), dar acum legislatia speciala accelereaza procedurile de expropriere, fara sa atinga insa principiul (constitutional) al despagubirii juste si integrale.

- Gabi23
-
Posted:
-
Re: Stiri, proiecte, perspective
Gabi23
Strada Colţea, închisă pentru reabilitare
Traficul rutier va fi restricţionat de astăzi şi până pe 19 august pe sensul de mers dinspre Bulevardul I.C. Brătianu spre strada Hristo Botev, din cauza lucrărilor de reabilitare a drumului.
Pe timpul restricţiilor rutiere, şoferii pot circula prin intersecţia de la Piaţa Universităţii şi pe strada Slănic sau direct pe strada Hristo Botev, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Străzilor din cadrul Primăriei Capitalei.
Pe strada Colţei, din Sectorul 3 al Capitalei, se fac lucrări de reabilitare a sistemului rutiercare vor dura până pe 19 august.
Adevarul.ro

- Costin
-
Posted:
-
Re: Stiri, proiecte, perspective
Costin
Cei de la primarie au postat, in sfarsit, programul coordonator anual pe 2010 pentru infrastructura, tin minte ca mult timp (cam pana luna trecuta) inca mai era pe site programul din 2009. Cel din 2010 se gaseste aici si rezerva cateva surprize... Cel mai mult ma surprinde intentia de largire a Podului Constanta de peste Calea Grivitei, dar mai sunt si alte "bunatati" pe'acolo. Lectura placuta

Primarul autostrăzii suspendate coboară cu picioarele sub pământ: Oprescu vrea să facă 20 de WC-uri îngropate. Poteraş se apucă de plantat
Oprescu întreabă cu 150.000 de lei cât costă să sapi 20 de wc-uri iar Poteraş plantează iarnă 300 de copaci în ghivece
Sorin Oprescu vrea să afle cât îl costă să sape 20 de closete iar pentru răspuns e dispus să plătească 150.000 de lei fără TVA. La rândul său, primarul de la sectorul 6, Cristian Poteraş, plantează la iarnă 300 de pomi ca să culeagă la vară ghivece. Plantările din decembrie îl costă 967,742 lei fără TVA.
• Se ia în calcul ca accesul în closete să se facă pe baza cartelelor folosite la transportul cu metroul sau cu mijloacele RATB, a unui bilet rupt la intrare sau cu fise.
• Cele 20 de toalete publice subterane vor fi amplasate la capetele liniilor de transport în comun, urmând ca în etapa următoare să se construiască alte 30 de closete subterane în zone intens circulate.
Primăria Capitalei susţine că «toaletele publice subterane au fost, înainte de decembrie 1989, singurele locaţii cu funcţionalitate strictă prin care municipalitatea asigura un grad de civilizaţie, confort şi de igienă bucureştenilor, dar şi celor aflaţi în tranzit" şi că acum cele care încă n-au fost transformate în baruri se află în administrarea ADP-urilor de sector, Administraţiei Pieţelor, Administraţiei Străzilor şi la ALPAB.
Copaci în ghivece de 1 milion de lei
La sfârşitul verii, Primăria lui Cristian Poteraş vrea să cumpere, printr-o licitaţie publică accelerată, 300 de aranjamente dendro-floricole stradale.
Pentru 300 de copaci în ghivece, aceasta oferă aproape un milion de lei fără TVA. Durata contractului este de trei luni, adică cel mai probabil până în decembrie iar garanţia dată de firmă pentru copacii în ghivece este de alte trei luni, adică până în primăvară.
Fiecare aranjament dendro-floricol stradal va cuprinde o jardinieră cu patru plăcuţe inscripţionate, un arbore, şase arbuşti, pământ vegetal, îngrăşăminte chimice şi cristale pentru menţinerea umidităţii. În total este vorba de şase specii de plante ornamentale care vor trebui livrate cu trunchiuri drepte şi coroane deja formate.
Întrebat dacă nu este prea târziu să plantezi copaci iarna pe viscol, directorul Administraţiei Domeniului Public sector 6, Marius Ambrozie, a răspuns: "Nu, este sezonul optim. Cumpărăm copaci ornamentali, nu flori. Aceştia sunt din specia foioaselor şi sunt rezistenţi iarna. Speram ca materialul dendro-floricol să vină până cel mai târziu în decembrie. Cu ghivece cu tot îi punem pe străzi, în zonele cu mult beton. Îi punem în Drumul Taberei, la Moghioroş, pe strada Braşov şi, după ce se reface, peste pasajul Lujerului". (Maria Manoliu)
http://www.gandul.info/news/primarul-au...at-7142728

- Razvan Mihai
-
Posted:
-
Re: Stiri, proiecte, perspective
Razvan Mihai
Avem sosele, metroul acopera toata suprafata orasului, linii de tramvaie noi si etc. Ne trebuie fix copaci ornament, ca in rest avem de toate, cat despre cele 20 WC-uri sa zicem ca e ceva ce ar fi necesar.

- cristi20
-
Posted:
-
Re: Stiri, proiecte, perspective
cristi20
20 de WC-uri ... ar fi necesare?? (avem deja toalete inteligente care se curata singure, de ce ar trebui sa fie ingropate?)... doar sa se intretina nu sa dispara sau sa devina gropi de gunoi peste 10 ani, cum au mai fost pe 'timpuri'.

Home page
•
Parent forum:
Lucrări de modernizare și extindere a infrastructurii
•
Choose destination