Topic: Documentatie tehnica
4 posts, 2475 views- Robert24
-
Posted:
-
Documentatie tehnica
Robert24
Prezentarea lucrarilor noi
1. Sighişoara – Daneş :
km 299+399 – km 307+800 existent/ km 304+597 proiectat
Descriere
Traseul nou permite parasirea zonelor tuturor curbelor cu raze mici de pe traseul existent, traseu care in prezent se desfăşoara pe cursul râului Târnava Mare (pe malul nordic al acestuia) ceea ce va permite in viitor economisirea timpului de mers datorită creşterii vitezei la 160 km/h şi a scurtării traseului cu 3,2 km. Varianta de viteză începe înainte de cap.Y Sighişoara şi continuă aproape în linie dreaptă până ce reîntâlneşte traseul existent la km 307+800, imediat după podul peste Mureş de pe traseul existent.
Lucrări necesare
două viaducte noi de 368 m respectiv, de 1.217 m;
două tunele noi linie dublă de 210 m şi 865 m;
un pod cu deschidere de 35 m peste paraul Brosteanul, afluent al raului Tarnava Mare;
trei intersecţii cu linii de înaltă tensiune de 20 kV (3 stâlpi urmează a fi mutaţi sau inaltati în fiecare caz);
Posibila demolare a unor aşezări umane pe o lungime de aprox. 250 m (de la km 299+500 la km 299+750);
ziduri de protecţie noi 2x200m (200m pentru ieşirea Y a tunelului de 210m şi 200m pentru intrarea X a celui de 865m);
o intersecţie punctuală cu DN 14, care va fi rezolvată prin intermediul viaductului de 1.217 m;
sase podeţe existente şi un pod mare (1x31+1x54m deschideri) desfiinţate (înlocuite de noul traseu de viaducte).
2. Dumbrăveni-Aţel:
km 320+351–km 320+956 existent/km 320+955 proiectat
Descriere
Prin această variantă de traseu, se va mari raza curbei existente între km 320+351 şi km 320+955 la 1500 m pentru a permite viteza max. de 160 km/h.
Lucrări necesare
Reabilitarea podeţului la km 320+532, podet care este utilizat pentru preluarea apelor pluviale.
3. Brăteiu:
km 331+356–km 335+098 existent/km 335+090 proiectat
Descriere
Traseu nou prin care se vor inlocui cele două curbe cu raze actuale mici, cu două curbe cu raza de 1500 m, respectiv 2000 m si creşterea lungimii curbei de racordare care va permite circulatia cu o viteza de 160 km /h.
Lucrări necesare
doua podeţe noi;
trei poduri noi: un pod peste paraul Stana, un pod peste paraul Buzd si ultimul peste un alt afluent al raului Tarnava Mare;
intersectie cu drum comunal rezolvat prin pasaj rutier superior nou;
interferenţă cu clădiri şi linie de înaltă tensiune;
ziduri de sprijin de max. 6m înălţime.
4. Mediaş - Târnava:
km 340+550 – km 345+262 existent/km 345+167 proiectat
Descriere
Traseu nou între km 340+550 si km 345+262 pentru a înlocui curbele cu raze mai mici de 1500m existente in acest interval.
Traseul nou este compus din curbe cu raza de 1500 m, respectiv 3000 m şi traseu în linie dreaptă de 1.932m, traversând printr-un viaduct de 2.225 m zona râului Târnava Mare (prima parte a viaductului este în curbă cu raza de R=3000 m).
Aceasta variantă permite creşterea vitezei la 160 km/h.
Lucrări necesare
1 viaduct nou L=2.225 m peste râul Târnava Mare
1 pod nou cu o lungime de 20 m peste un afluent al raului Tarnava mare;
lucrări de terasamente (înălţime max. de 5-6 m), debleuri si ziduri de sprijin pentru intrarea/ieşirea viaductului;
1 podeţ nou;
lucrări de corecţie şi apărări maluri;
Interferenţe urbane (100 m² de interferenţă cu clădiri si linie de înaltă tensiune).
5. Staţia Copşa Mică:
km 346+695 – km 350+150 existent/km 350+809proiectat
Descriere
Traseu nou, pe o lungime de 1437 m, obtinuta prin construirea unui pod nou peste raul Visa, pod ce se va amplasa la cca 45 m de actualul pod si va permite circulatia trenurilor de calatori.
Lucrări necesare
Pod nou cu lungimea de 125 m care îl înlocuieşte pe cel existent, cu o deschidere mai mare decat deschiderea actualului pod datorită condiţiilor impuse de studiul hidrologic.
6. Copşa Mică-Micăsasa :
Km 352+318 – Km 355+819 existent/ Km 355+760 proiectat
Descriere
Traseu nou, pe o lungime de 3442 m, obtinuta prin construirea unui pod nou peste raul Tarnava Mare, pod ce se va amplasa la cca 25 m de actualul pod, pe partea stanga ceea ce confera avantajul de a nu afecta exploatarea caii ferate pe perioada constructiei noului pod.
Lucrări necesare
1 pod nou cu cuvă de balast, cu lungimea de 156 m, peste raul Tarnava Mare;
1 podeţ nou.
7. Micăsasa-Valea Lungă:
Km 362+340 – Km 363+661 existent/ Km 363+646 proiectat
Descriere
Traseu nou prin care se mareste raza curbei mai mica de 1500m la 2000m, in apropierea Răzoarele.
Lucrări necesare
lucrări de terasamente, rambleuri de aprox. 8m, ziduri de sprijin şi debleu pe aprox. 600m;
interferenţă cu zonă clădiri;
patru podeţe noi.
8. Micăsasa – Valea Lungă - 4A0:
Km 365+124 – Km 366+327 existent/ Km 366+320 proiectat
Descriere
Traseu nou prin care se mareste raza curbei de 1100m din Valea Lungă cu două curbe cu raza de 1700m si 1500m.
Lucrări necesare
un podeţ complet nou;
un drum nou deviat pe partea stânga a căii ferate existente pe o lungime de aprox. 800m;
interferenţă cu zonă clădiri.
9. 4A(4A1 + 4A2) Valea Lungă-Câmpul Libertăţii
- Varianta 4A1 : Km 366+857 – Km 367+476 existent/proiectat
- Varianta 4A2 : Km 368+108 – Km 368+708 existent/Km 368+707 proiectat
Descriere
Raza a două curbe creşte la 1.500 m pentru a permite viteza de 160 km/h.
Lucrări necesare
400 m de ziduri de protecţie noi pe partea dreaptă (între km 367+100 şi km 367+300 şi între km 368+300 si km 368+500);
Cele trei podeţe existente vor fi înlocuite de structuri noi.
10. Valea Lungă-Câmpul Libertăţii:
Km 371+772 – Km 372+997 existent/ Km 372+995 proiectat
Descriere
Creşte raza curbei de la km 371+772 - 372+995 la 1.500 m pentru a permite viteza de 160 km/h.
Noul traseu rămâne pe partea dreaptă a Râului Târnava Mare, deci nu există intersecţii cu acesta.
Lucrări necesare
400m de ziduri de protecţie noi pe partea dreaptă (de la km 372+100 la km 372+500);
intersecţie cu drumul de aprox. 350 m rezolvată prin relocarea acestuia;
doua podeţe existente vor fi înlocuite cu structuri noi.
11. Valea Lungă-Câmpul Libertăţii:
Km 373+811–Km 374+289 \existent/proiectat
Descriere
Creşte raza curbei de la km 373+811- la Km 374+289 la 1.500m pentru a permite viteza de 160 km/h.
Lucrări necesare
Podeţul de la km 373+811 se reabilitează.

- Robert24
-
Posted:
-
Re: Prezentare lucrari
Robert24
Lucrarile de pe intervalele dintre statiile cf
1. Interval Sighisoara - Danes
Km 299+399÷ Km 307+790 ; L= 2157m ; V=160Km/h
Acest interval include varianta de traseu Sighisoara - Danes, de la km 299+399 pana la km 307+790, descrisa mai sus cu lucrarile corespunzatoare. Trebuie precizat ca pe acest interval nu se pastreaza nicio zona din traseul existent.
2. Interval Danes - Dumbraveni
Km 309+947÷ Km 318+789; L= 8842m ; V=160Km/h
Acest interval nu include nicio varianta de traseu. Traseul existent va fi reabilitat in intregime prin lucrari la terasamente si suprastructura cf. In ceea ce priveste lucrarile de arta, se propun urmatoarele solutii:
- podetul de la km 310+132 va fi inlocuit cu structuri noi;
- podetul de la km 310+716 va fi inlocuit cu unul nou;
- podul de la km 311+482 va fi inlocuit cu un pod nou;
- podetul de la km 313+391 va fi inlocuit cu unul nou;
- podul de la km 314+335 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 314+803 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 314+851 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 315+390 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 316+140 va fi reparat;
- podul de la km 317+072 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 317+878 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 318+103 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 318+426 va fi reparat;
- podetul de la km 318+788 va fi reparat;
Pentru colectarea si evacuarea apelor de suprafata de pe versanti si de pe platforma liniei cf, se vor executa santuri ranforsate din beton monolit intre km 314+900 pana la 315+900, 317+000 pana la 317+180, 318+500 pana la 318+780.
3. Interval Dumbraveni - Atel
Km 321+474÷ Km 325+495; L= 4021m ; V=160Km/h

- podul de la km 321+541 va fi inlocuit cu unul nou;
- podul de la km 321+985 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 322+352 va fi reparat;
- podul de la km 323+305 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 324+272 va fi reparat;
- podul de la km 324+780 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 325+014 va fi reparat;
- podetul de la km 325+118 va fi inlocuit cu unul nou;
Pentru colectarea si evacuarea apelor de suprafata de pe versanti si de pe platforma liniei cf, se vor executa santuri ranforsate din beton monolit de la km 323+700 pana la 324+000, atat pe partea dreapta cat sip e partea stanga.
4. Interval Atel - Medias
Km 327+625÷ Km 336+600 ; L= 8975m ; V=160Km/h pana la km 335+085 dupa care scade la 80 km/h pana la sfarsitul intervalului
Acest interval include varianta de traseu Brateiu care a fost descrisa mai sus. Intre km 327+625 si km 331+556 si de la km 335+082 pana la km 336+600 se va pastra traseul existent care va fi reabilitat prin lucrari la terasamente si suprastructura cf. In ceea ce priveste lucrarile de arta de pe traseul existent, s-au propus urmatoarele solutii:
- podetul de la km 328+318 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 329+820 va fi reparat;
- podul de la km 330+713 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 331+384 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 335+272 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 335+793 va fi reparat;
- podetul de la km 336+366 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 336+500 va fi reparat;
Pentru colectarea si evacuarea apelor de suprafata de pe versanti si de pe platforma liniei cf, se vor executa urmatoarele lucrari:
-santuri ranforsate din beton monolit de la km 328+950 pana la 329+900, de la 330+500 la km 331+300 pe partea stanga si de la km 335+082 pana la km 335+150 pe partea dreapta;
- structuri din pamant armat cu geogrile de debleu dreapta de la km 329+150 pana la 329+300;
- structuri din pamant armat cu geogrile de rambleu dreapta de la km 330+320 pana la 330+450 si de la km 335+790 pana la 336+000;
- zid de sprijin rambleu stanga de la km 336+400 pana la km 336+600.
5. Interval Medias – Copsa Mica
Km 338+610 ÷Km 346+895 ; L= 8285m ; V=90Km/h pana la km 339+000, dupa care creste la 120 km/h pana la km 340+550, inceputul variantei de traseu Medias-Tarnava.
Pe traseul variantei, intre km 340+550 pana la 345+262, viteza creste la 160 km/h iar intre km 345+262 pana la km 346+895 scade la 120 km/h.
Acest interval include varianta de traseu Medias – Tarnava care a fost descrisa mai sus. Intre km 338+610 si km 340+550 si de la km 345+262 pana la km 346+895 se va pastra traseul existent care va fi reabilitat prin lucrari la terasamente si suprastructura cf. In ceea ce priveste lucrarile de arta de pe traseul existent, s-au propus urmatoarele solutii:
- podetul de la km 338+866 va fi reparat;
- podetul de la km 339+221 va fi reparat;
- podetul de la km 339+769 va fi reparat;
- podul de la km 340+114 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 345+568 va fi reparat;
- podetul de la km 346+106 va fi reparat;
- podetul de la km 346+297 va fi reparat;
- podul de la km 346+743 va fi reparat;

- structuri din pamant armat cu geogrile de rambleu stanga de la km 346+760 pana la 346+835;
- zid de sprijin rambleu dreapta de la km 346+820 pana la km 346+895;
- rigola prefabricata pe partea stanga de la km 338+600 pana la km 338+650.
6. Interval Copsa Mica - Micasasa
Km 349+060÷Km 357+126 ; L= 8066m ; V=120Km/h
Acest interval include varianta de traseu Copsa Mica - Micasasa care a fost descrisa mai sus. Intre km 349+060 si km 352+318 si de la km 355+819 pana la km 357+126 se va pastra traseul existent care va fi reabilitat prin lucrari la terasamente si suprastructura cf. In ceea ce priveste lucrarile de arta de pe traseul existent, s-au propus urmatoarele solutii:
- podul de la km 349+492 va fi inlocuit cu unul nou;
- podetul de la km 350+059 va fi reparat;
- podetul de la km 350+535 va fi reparat;
- podetul de la km 350+649 va fi reparat;
- podul de la km 351+512 va fi reparat;
- podul de la km 352+218 va fi reparat;
- podul de la km 355+848 va fi reparat;
- podetul de la km 356+708 va fi reparat;
- podetul de la km 357+040 va fi reparat;

-santuri ranforsate din beton monolit de la km 356+000 pana la km 356+400, de la 356+800 la km 356+950 pe partea dreapta
- zid de sprijin debleu dreapta de la km 356+650 pana la km 357+095;
7. Interval Micasasa – Valea Lunga
Km 359+678÷Km 364+615 ; L= 4937m ; V=120Km/h pana la km 362+340, dupa care creste la 160 km/h de la km 362+340 pana la 364+615.
Acest interval include varianta de traseu Micasasa – Valea Lunga care a fost descrisa mai sus. Intre km 359+678 si km 362+340 si de la km 363+661 pana la km 364+615 se va pastra traseul existent care va fi reabilitat prin lucrari la terasamente si suprastructura cf. In ceea ce priveste lucrarile de arta de pe traseul existent, s-au propus urmatoarele solutii:
- podetul de la km 359+689 va fi reparat;
- podetul de la km 360+782 va fi reparat;
- podetul de la km 361+524 va fi reparat;
- podetul de la km 362+173 va fi inlocuit;
- podetul de la km 363+726 va fi reparat;
- podul de la km 363+872 va fi inlocuit.

- demolare si reamplasare zid debleu dreapta de la km 359+668 pana la km 359+720;
- sant ramforsat dreapta de la km 359+735 la km 360+750;
8. Interval Valea Lunga – Campu Libertatii
Km 367+066 ÷Km 374+590 ; L= 7524m ; V=160Km/h
Acest interval include variantele de traseu 4A2, 4B si 4C care a fost descrise mai sus. Intre km 367+066 si km 368+108, de la km 368+708 pana la km 371+772, de la km 372+997 pana la km 373+811si de la km 374+289 pana la km 374+590 se va pastra traseul existent care va fi reabilitat prin lucrari la terasamente si suprastructura cf.
In ceea ce priveste lucrarile de arta de pe traseul existent, s-au propus urmatoarele solutii:
- podetul de la km 367+543 va fi reparat;
- podetul de la km 367+986 va fi inlocuit;
- podetul de la km 368+922 va fi reparat;
- podul de la km 369+113 va fi inlocuit;
- podetul de la km 369+369 va fi reparat;
- podetul de la km 370+183 va fi reparat;
- podetul de la km 370+544 va fi inlocuit;
- podetul de la km 370+863 va fi inlocuit;
- podetul de la km 371+229 va fi inlocuit;
- podetul de la km 371+395 va fi inlocuit;
- podetul de la km 371+560 va fi reparat;
- podetul de la km 375+926 va fi inlocuit;

- sant ramforsat dreapta de la km 368+000 pana la km 368+108;
- demolare si reamplasare zid debleu dreapta de la km 369+400 la km 369+650, de la km 370+450 pana la km 371+420;
- structuri din pamant armat din geogrile de rambleu stanga de la km 374+420 la km 374+520.
9. Interval Campu Libertatii - Blaj
Km 376+960÷Km 377+990; L= 1030m ; V=80Km/h
Acest interval nu include nicio varianta de traseu. Traseul existent va fi reabilitat prin lucrari la terasamente si suprastructura cf. In ceea ce priveste lucrarile de arta, s-au propus urmatoarele solutii:
- podetul de la km 376+705 va fi inlocuit;

- demolare sant ramforsat si amplasare zid de sprijin debleu stanga de la km 377+100 pana la km 377+660;
- sant ramforsat stanga de la km 377+030 la km 377+100;
- sant ramforsat dreapta de la km 377+050 la km 377+100, km 377+400 la km 377+760; - zid de sprijin debleu dreapta de la km 377+100 la km 377+400
10. Interval Blaj - Craciunel
Km 380+045÷Km 382+515; L= 2470m ; V=150Km/h

- podetul de la km 380+364 va fi reparat;
- podetul de la km 380+696 va fi inlocuit;
- podetul de la km 380+980 va fi inlocuit;

- zid de sprijin debleu dreapta de la km 380+045 pana la km 380+150;
- demolare si reamplasare zid debleu stanga de la km 380+045 la km 380+300.
11. Interval Craciunel – Coslariu
Km 384+840÷Km 394+150; L= 9310m ; V=150Km/h pana la km 388+900, dupa care scade la 120 km/h pana la km 389+700 iar de aici pana la km 394+150, creste din nou la 150 km/h

- podetul de la km 386+013 va fi reparat;
- podetul de la km 386+770 va fi inlocuit;
- podul de la km 388+896 va fi inlocuit;
- podetul de la km 389+664 va fi inlocuit;
- podetul de la km 391+354 va fi inlocuit;
- podetul de la km 394+063 va fi inlocuit;

- structuri din pamant armat cu geogrile de rambleu stanga de la km 389+690 pana la km 390+900, de la km 391+000 la km 392+410, de la km 392+890 pana la km 394+150;
- demolare si reamplasare sant ramforsat debleu stanga de la km 390+950 la km 392+400.

Configuratia statiilor
Halta de mişcare Daneş:
Viteza este de 160 km/h;
Statie-tip cu un sistem de 4 linii electrificate (liniile II si III - linii principale si liniile 1 si 4 - linii abătute);
Peron în faţa clădirii de călători cu L=100m si l=3m;
Peron între liniile 1 şi II, L = 250 m; l = 6,20 m şi h = 0,55 m;
Peron între liniile III şi 4, L = 250 m, l = 6,20 m şi h = 0,38 m;
Tunel pietonal cu 3 ieşiri câte una pe fiecare peron, tunelul va fi amplasat la km. 305 + 498; la iesirile din tuneluri pietonale se vor prevedea rampe de acces pentru persoanele cu dezabilităti.
În cap X si cap Y - câte 2 diagonale inverse cu aparate de cale cu tg. 1:14;
Pentru accesul în sensul intrărilor-iesirilor de la linia directă la liniile abătute 1 şi 4 au fost amplasate aparate de cale cu tg. 1:14;
În capătul X, din linia 1 este racordată o linie c.f. industrială, printr-un aparat de cale cu tg. 1:9, prevăzută cu sabot de deraiere.
Se propune desfiinţarea trecerii la nivel din cap Y de la km 309 + 451 ex. şi realizarea unui pasaj superior pe alt amplasament, numai cu conditia obtinerii avizelor necesare de la administratiile publice locale.
Se propune desfiinţarea trecerii la nivel din cap X de la km 307 + 821 ex. (304 + 450 pr.) numai cu conditia obtinerii avizelor necesare de la administratiile publice locale.
Statia Dumbrăveni
Viteza este de 160 km/h
Statie-tip cu un sistem de 4 linii electrificate (liniile II si III - linii principale si liniile 1 si 4 – linii abătute);
În cap. X a fost proiectata o linie c.f. publică de încărcare - descărcare cu Lu = 200 m, cu acces la rampa cu l = 150 m. Linia cf care se racordează din linia 1 printr-un aparat de cale cu tg. 1:9 va fi prevăzută cu linie de evitare. .
Peron în faţa clădirii de călători cu L = 100 m si l = 3 m;
Peron între liniile 1 şi II, L = 400 m; l = 6,20 m şi h = 0,55 m;
Peron între liniile III şi 4, L = 400 m, l = 6,20 m şi h = 0,38 m;
Tunel pietonal cu 3 ieşiri câte una pe fiecare peron, tunelul va fi amplasat la km 316+440 pr.; la iesirile din tunelul pietonal se vor prevedea rampe de acces pentru persoanele cu dezabilităti;
În cap X si in cap.Y – cate 2 diagonale inverse cu aparate de cale cu tg. 1:14;
Pentru accesul în sensul intrărilor-iesirilor de la linia directă la liniile abătute 1 şi 4 au fost prevăzute la ambele capete aparate de cale cu tg. 1:14;
În cap X, se va desfiinţa trecerea la nivel de la km 318 + 531ex. (km 315 + 415 pr.), numai cu conditia obtinerii avizelor necesare de la administratiile publice locale.
Se propune desfiinţarea trecerii la nivel din cap X de la km 319 + 495 ex. şi realizarea unui pasaj superior in cap Y, pe alt amplasament (km 317 + 060 pr.), numai cu conditia obtinerii avizelor necesare de la administratiile publice locale.
Punct de Oprire Atel
Viteza este de 160 km/h;
Punct de oprire cu 2 linii electrificate );
Peroane exterioare liniilor principale cu L = 150 m si l = 3 m si h = 0,38 m;
În cap „Y‖, trecerea la nivel de la km 326 + 355 ex. (323 + 928 pr.) va fi asigurată cu barieră dublă (4 semicumpene).
Statia cf Medias
Viteza este de 80 km/h;
Un sistem de 7 linii, din care 6 linii electrificate ( liniile IV și V - linii principale si liniile 1,2,3,6 si 7 – linii abătute);
Peron în faţa clădirii de călători cu L = 375 m, l = 3 m;
Peron între liniile 3 - IV, L = 400 m; l = 7 m şi h = 0,55 m;
Peron între liniile 5 - VI, L = 400 m, l = 7 m şi h = 0,38 m;
Tunel pietonal cu 5 ieşiri (câte 2 la peroanele dintre liniile 3 – IV, respectiv dintre liniile 5 - VI si una la clădirea de călători), amplasat la km 334 + 409 pr., la iesirile din tunelul pietonal se vor prevedea rampe de acces pentru persoanele cu dezabilităti.
Trecere la nivel pietonală în cap „Y‖ al peroanelor;
În cap „Y‖ - din linia directă ,firul I, pe partea dreaptă se desprinde printr-un aparat de cale cu tg. 1:9, o linie c.f. la zona industrială. Linia este asigurată cu linie de evitare cu Lu = 50 m.
în cap „X‖ si in cap „Y‖ - cate 2 diagonale inverse cu aparate de cale cu tg. 1:9;
Pentru accesul în sensul intrărilor-iesirilor de la linia directă la liniile abătute 1, 2, 3, 6 şi 7 au fost amplasate aparate de cale cu tg. 1:9, R = 300 m.
în cap „X‖, din linia 7 este asigurat accesul la districtul LC, cu aparat de cale cu tg. 1:9.
Se vor face demersurile necesare (comisie, act administratia publica locala, etc) pentru identificarea proprietarului mijlocului fix (pasarela pietonala km 337 + 071 ex.), iar in cazul in care acesta este CNCF „CFR‖ SA, se vor prevedea lucrări de reabilitare a acesteia in prezentul proiect.
Statia cf Copsa Mică
Viteza este de 160 km/h
Un sistem de 9 linii electrificate ( liniile II si III - linii principale si liniile 1, 4, 5, 6, 7, 8, 9 - linii abătute);
în cap „X‖ - grupa de linii 5 - 9 este racordată la linia de tragere care va avea Lu = 350 m si va fi electrificată;
în cap „Y‖ - liniile 5 - 9, sunt racordate la linia c.f. colectoare cu acces la zona industrială.
în cap „X‖ si cap „Y‖ - câte 2 diagonale inverse cu aparate de cale cu tg. 1:14;
în cap „Y‖ - 1 diagonală cu aparate de cale cu tg. 1:9 între firul II al direcţiei Sighişoara - Coşlariu şi linia spre direcţia Sibiu;
liniile abătute 1 şi 4 sunt racordate la ambele capete cu aparate de cale cu tg. 1:14;
liniile 5 - 9 (destinate traficului de marfă) sunt prevăzute cu aparate de cale cu tg. 1:9 la ambele capete ale staţiei şi permit accesul la ambele fire de circulaţie pentru direcţia Sighişoara - Coşlariu cât şi la linia simplă spre direcţia Sibiu.
Linia 9 va fi proiectata pe actualul amplasament al liniei 13
Peron în faţa clădirii de călători cu L = 400 m, l = 3 m, limitat de racordul la rampa existentă;
Peron între liniile 1 - II, L = 400 m; l = 6,30 m şi h = 0,55 m;
Peron între liniile III - 4, L = 400 m; l = 6,30 m şi h = 0,55 m;
tunel pietonal cu 5 ieşiri, câte două pe fiecare peron intermediar si una la peronul din fata clădirii statiei, amplasat la km. 344 + 703 pr., prevăzut cu rampe de acces pentru persoanele cu dezabilităti;
În cap „Y‖ la km 347 + 775 ex. există pasajul superior care va rămâne pe acelasi amplasament, liniile c.f. proiectate se vor amplasa la limita de gabarit conform normelor europene. Pilele vor fi protejate prin introducerea contraşinelor pe liniile c.f. adiacente;
Linia 9 va avea amplasat un cantar electronic.
În cap ‖X‖, se va desfiinţa trecerea la nivel de la km 346+843 ex. (km 343 + 354 pr.), numai cu conditia obtinerii avizelor necesare de la administratiile publice locale.
Se va construi un drum tehnologic pe partea dreapta intre trecerea la nivel de la km 346 +657 si trecerea la nivel de la km 346 + 843 cu un podet peste paraul din zona.
Punct de Oprire Micăsasa
Viteza este de 120 km/h;
Punct de Oprire cu 2 linii electrificate;
Peroane exterioare liniilor principale cu L = 150 m, l = 3 m si h = 0,38 m;
peroanele vor fi legate în cap „Y‖ printr-un pasaj pietonal pentru accesul călătorilor;
Trecerea la nivel din cap „Y‖ de la km 355 + 530 pr. va fi asigurată cu bariere duble (4 semicumpene)
Având in vedere obiectivele detinute in zona, se va solicita si avizul pentru aceasta configuratie de la MApN (de la ANRS).
În cap ‖X‖, se va desfiinţa trecerea la nivel de la km 359 + 025 ex. (km 356 + 530 pr.), numai cu conditia obtinerii avizelor necesare de la administrațiile publice locale.
Statia cf Valea Lungă

Peron în faţa clădirii de călători cu L = 250 m si l = 3 m;
Peron la linia 4, spre exteriorul statiei, cu L = 250 m; l = 3 m şi h = 0,55 m;
tunel pietonal cu 2 ieşiri, câte una pe fiecare peron, amplasat la km. 362 + 585 pr, prevăzut la iesiri cu rampe de acces pentru persoanele cu dezabilităti;
În cap „X‖ si cap „Y‖- câte 2 diagonale inverse cu aparate de cale cu tg. 1:14;

în cap. „Y‖ - din linia 1, este racordată o linie c.f. de încărcare - descărcare cu Lu = 80 m prevăzută cu un aparat de cale cu tg. 1:9 si linie de evitare. La această linie este proiectată o rampă nouă.
Trecerea la nivel din cap „Y‖ de la km 363+220 pr. va fi asigurată cu bariere duble (4 semicumpene).
Punct de Oprire Câmpul Libertătii
Viteza este de 100 km/h;
Punct de Oprire cu 2 linii Peroane exterioare liniilor principale cu L = 150 m, l = 3 m si h = 0,38 m;

Trecerea la nivel din cap „Y‖ de la km 376+248 ex. (372 + 727 pr,) va fi asigurată cu bariere duble (4 semicumpene).
Statia cf Blaj
Viteza este de 100 km/h;
Un sistem de 6 linii ( liniile II si III - linii principale si liniile 1, 4, 5 si 6 - linii abătute);
liniile 1 - 5 se vor electrifica;
Peron în faţa clădirii de călători cu L = 440 m, l = 3 m;
Peron între liniile 1 - II, L = 320 m; l = 3 m şi h = 0,55 m;
Peron între liniile III - 4, L = 390 m, l = 6,20 m şi h = 0,55 m;
Peron la linia 6, L = 175 m; l = 3 m şi h = 0,55 m;
Tunel pietonal cu 4 ieşiri (2 la peronul dintre liniile III - 4 şi câte una la peronul central şi peronul de la linia 6), amplasat la km 375 + 095 pr.;
În cap „X‖, pentru accesul călătorilor, peroanele din fata clădirii de călători, dintre liniile 1 - II si dintre liniile III - 4, vor fi legate printr-un pasaj pietonal;
În cap „Y‖, pentru accesul călătorilor, peroanele din fata clădirii de călători si dintre liniile 1 - II, vor fi legate printr-un pasaj pietonal;
în cap „X‖:
pe partea dreaptă sunt amplasate următoarele linii:
linie spre direcţia Praid, racordata din linia IV, printr-un aparat de cale cu tg. 1:9. Din direcţia Praid este asigurat accesul la liniile 4 - 6;
din linia 6, printr-un aparat de cale cu tg. 1:9, R = 190 m, sunt racordate un grup de 3 linii la sectia L Blaj.
pe partea stângă, în prelungirea liniei 1, a fost prevăzută o linie publică cu Lu = 400 m si o rampă de încărcare-descărcare;
în cap „X‖ - 2 diagonale inverse cu aparate de cale cu tg. 1:14
în cap „Y‖ - 2 diagonale inverse cu aparate de cale cu tg. 1:9;
Pentru accesul în sensul intrărilor-iesirilor de la linia directă la liniile abătute 1, 4, 5 şi 6 au fost amplasate aparate de cale cu tg. 1:9, R = 300 m.
Halta de Miscare Crăciunel
Viteza este de 120 km/h;
Un sistem de 5 linii electrificate ( liniile II si III – linii principale si liniile 1, 4 si 5 - linii abătute);
Peron în faţa clădirii de călători cu L = 100 m, l = 3 m;
Peron între liniile 1 - II, L = 250 m; l = 3 m şi h = 0,55 m;
Peron între liniile III - 4, L = 250 m, l = 3 m şi h = 0,55 m;
În cap „Y‖, pentru accesul călătorilor, peroanele vor fi legate printr-un pasaj pietonal;
În cap. „Y‖ - din linia 5, printr-un aparat de cale cu tg. 1:9, se racordează o linie c.f. cu Lu = 190 m dotată cu cântar electronic, din care este racordată o linie industrială printr-un aparat de cale cu tg. 1:9. La linia publică fost prevăzută o rampă de încărcare - descărcare;
În cap „X‖ si cap „Y‖ - câte 2 diagonale inverse cu aparate de cale cu tg. 1:14;
Liniile abătute 1 şi 4 sunt prevăzute la ambele capete cu aparate de cale cu tg. 1:14;
Linia abătută 5 va fi prevăzută la ambele capete cu aparate de cale cu tg. 1:9;
Trecerile la nivel din cap „X‖ de la km 379 + 500 pr. şi din cap „Y‖ de la km 380 + 615 pr. vor fi asigurate cu bariere duble (4 semicumpene).
Se propune desfiintarea trecerii la nivel de la km 384 + 958 ex. (381 + 416 pr.) si construirea unui drum tehnologic paralel cu linia cf, pana la trecerea la nivel de la km 384 + 136 ex. (380 + 615 pr.), cu conditia obtinerii avizelor necesare de la administratiile publice locale.

Planse
Planse
1.PNG (758.32 KB; downloaded 2366 times)
2.PNG (1.03 MB; downloaded 2365 times)
3.PNG (1.11 MB; downloaded 2366 times)
4.PNG (1.46 MB; downloaded 2366 times)
5.PNG (836.57 KB; downloaded 2365 times)
6.PNG (1.43 MB; downloaded 2364 times)
7.PNG (2.12 MB; downloaded 2364 times)
8.PNG (557.19 KB; downloaded 2365 times)
9.PNG (696.88 KB; downloaded 2366 times)