Regiunile RomânieiDobrogeaJudețul Constanța

 

Topic: Stiri, noutati, perspective

263 posts, 136769 views
 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7  ... 19
 
 

📖 Pagination options
Stiri, noutati, perspective Gabi23

A fost bătut de controlori pentru că nu a vrut să le dea şpagă!
Daniel Mototolea, un tânăr de 17 ani din Constanţa susţine că a fost bătut, ieri, de doi controlori RATC pentru că nu avea biletul compostat. Tânărul s-a urcat, alături de alte două colege de liceu, într-un autobuz. Nu a apucat să composteze biletul, susţine el, că s-a şi trezit cu controlorii în faţa sa. Fiindcă acesta nu a putut face dovada biletului compostat, angajaţii RATC i-au spus acestuia să plătească pe loc suma de 1 milion de lei vechi.

Tânărul a precizat că nu are acei bani, aşa că a fost nevoit să meargă până la capăt de linie cu autobuzul. Ajuns aici, Mototolea spune că cei doi controlori au început să îl hărţuiască fizic, lovindu-l de o maşină aflată în apropiere. Controlorii nu s-au oprit până când tânărul nu i-a ameninţat că va chema poliţia, moment în care respectivii s-au făcut nevăzuţi. Tânărul a apelat la poliţie, care a pornit alături de acesta în căutarea agresorilor. Respectivii au fost găsiţi într-un autobuz pe linia 40. Luaţi la întrebări de organele de poliţie, controlorii ar fi explicat bătaia prin aceea că Mototolea ar fi încercat să le fure bani din buzunar.

Controlorii au fost luaţi la secţie pentru a da declaraţii, în timp ce Daniel Mototolea a fost dus la urgenţă necesitând îngrijiri medicale. „M-am urcat în autobuz şi nici nu am apucat să compostez biletul, că au venit controlorii. Mi-au cerut un milion, le-am zis că nu am de unde să le plătesc, aşa că m-au pus să cobor la capăt de linie. Acolo au început să mă bată, m-au trântit de maşină, m-am lovit la cap, la umăr, m-au târâit de mi-au rupt şi hainele de pe mine. Acum dau vina pe mine şi spun că m-au bătut pentru că eu aş fi vrut să le fur din buzunar”, a declarat, pentru „Replica” de Constanţa, Daniel Mototolea.

Potrivit directorului RATC, Dumitru Coiciu, dacă respectivii controlori vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă să fie daţi afară, nemaiavând posibilitatea de a lucra vreodată pentru RATC. „De când sunt eu director, aşa ceva nu am mai auzit. Poliţia anchetează, iar dacă e adevărat că au bătut copilul respectiv, chiar eu îi dau afară şi niciodată nu vor mai lucra aici, la noi”, a declarat Dumitru Coiciu.

http://www.jurnalul.ro/stire-observator ... 39399.html€

 


Re: Stiri, noutati, perspective smokeone

Mi se pare greu de crezut ca niste controlori ar bate un copil pt spaga.Cel mai probabil le-a facut ceva controlorilor de i-a scos din sarite.
Adevarul este ca si controlorii se asteapta la spaga,dar sa bata un copil daca n-au primit spaga mi se pare prea de tot.

 


  • Dr2005
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective Dr2005

Dimpotrivă, sunt frecvente cazurile în care controlorii blochează cu bună ştiinţă validatoarele (sau urcă în faţa călătorilor şi nu le mai permit să valideze) sau schimbă biletele perforate, ca apoi să pretindă şpagă. Şi dacă dau de vreunul care nu are bani la el sau nu vrea să plătească (că nu eşti obligat să plăteşti pe loc) îl ţin în vehicul o cursă, îi aduc injurii şi chiar recurg la bătaie (mai ales când e vorba de copii, tineri sau alte persoane care nu se pot apăra). În schimb, controlorii nu se vor lua niciodată de cei mai creoli şi / sau cu lanţu' sde tinichea de 1 m diametru la gât.

 


Re: Stiri, noutati, perspective shoppy

O fii garcea prost, da' sigur nu o sa inghita ca s-au dus hotii de buzunare sa buzunareasca fix controlorii.

 


Re: Stiri, noutati, perspective AlexCta

Mare înghesuială la gratuitate

Persecutaţii din motive politice şi deportaţii s-au trezit cu noaptea în cap pentru a-şi schimba legitimaţiile de transport. Ieri a fost prima zi în care beneficiarii legilor 118/1990 şi 189/2000 şi-au putut preschimba documentele pentru călătoria în municipiu.


Mulţi au ignorat faptul că legitimaţiile vechi sunt încă valabile şi au dat buluc, de la primele ore ale dimineţii, la sediul Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) pentru a schimba permisele de transport. „Eu am venit de la 9.00 şi mă grăbesc. La ora 13.00 trebuie să îmi fac insulina“, striga Chiraţa Fulina din mijlocul mulţimii adunate în curtea regiei. „Trebuia să se facă o listă. A mai fost una de dimineaţă, dar nu s-a respectat. Care cum venea, intra, iar cei care stăteau de dinainte mai sunt şi acum la coadă“, a mai strigat o altă constănţeancă din mulţime.

Vanghele Vanghelescu, de 78 de ani, este un caz fericit. Ştia că se deschide ghişeul la ora 8.00 şi nu s-a grăbit. „Am reuşit şi eu să îmi schimb legitimaţia. Am venit de la 8.00 şi am stat în autobuz în curte“, a spus Vanghelescu după patru ore de stat la rând. Despre ce autobuz era vorba ne-a lămurit o altă beneficiară a Legii 189/2000, Stana Giurcănaş, de 72 de ani. „Ne-au tras un autobuz acolo în faţă, să putem sta jos. Nu au fost probleme până acum pentru că a fost răcoare de dimineaţă“, a spus femeia.

sursa: adevarul.ro
4.jpg (34.03 KB; downloaded 13252 times)

 


Re: Stiri, noutati, perspective AlexCta

Călătorim mai scump cu etajatele, de la 1 august

Ca urmare a creşterii TVA-ului şi a inflaţiei, în şedinţa de Consiliu Local de astăzi consilierii au votat majorarea tarifelor RATC Constanţa la transportul urban de călători.


Preţul unui bilet de călătorie va creşte de la 1,5 lei la 1,75 lei, astfel că un bilet cu două călători va costa 3,5 lei. „Dorim ca majorările să se aplice de la 1 august şi vom face toate demersurile să se întâmple aşa, pentru că ultima dată noi am majorat tarifele în vara lui 2008“, a spus Dumitru Coiciu, directorul Regiei Autonome de Transport în Comun din Constanţa.

Cu cât vor creşte preţurile la abonamente

Abonamentele vor creşte diferenţiat astfel:

- preţul unui abonament pentru o călătorie va costa 55 de lei; până acum, abonamentul pe o linie a fost 50 de lei

- preţul unui abonament pe două călători va costa 80 de lei; până acum, abonamentul pe două linii costa 75 de lei

- preţul unui abonament pe toate liniile va costa 110 lei; până acum, abonamentul pe toate liniile a fost 100 de lei


O călătorie cu etajatele - 4 lei

Majorarea se va aplica şi la călătoriile cu etajatele. „În loc de trei lei, sperăm ca de la 1 august să putem aplica tariful de patru lei“, a mai spus Coiciu.

Vineri 16 iul 2010
sursa: adevarul.ro
4.jpg (36.31 KB; downloaded 13246 times)

 


  • darknight
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective darknight

Stie cineva cat este taxa la bariera la cernavoda si taxa pentru intrare in mamaia>>>>>>>>>>>.?// :D

 


Re: Stiri, noutati, perspective stakee

Taxa la Fetesti poate pt un autoturism obisnuit este de 10 ron, 100 000 vechi
Bariera din Mamaia 3 ron, 30 000 vechi, taxa asta este valabila doar pt autoturismele inmatriculate cu orice alt judet inafara de CT

 


Re: Stiri, noutati, perspective AlexCta

Din pacate , data de 4 Decembrie sa preconizeaza a fi ultima cu troleibuze in Constanta.Deja troleibuzele Dac+3 Rocaruri (626,631 si 633) au fost retrase in autobaza 1. Deja unii soferi de troleibuze i-am vazut pe Maz'uri.Pacat! Mare pacat!
DSCF2087.jpg (370.36 KB; downloaded 13026 times)

 


Re: Stiri, noutati, perspective Goldmund

http://www.romanialibera.ro/actualitate ... 08287.html
Nu inteleg de ce nu exista la "Transporturi" o sectiune navala si fluviala....

 


Re: Stiri, noutati, perspective Dominatrix

Ca un comentariu personal la articolul de mai jos, nu stiu ce a facut Asociatia Transira pentru stoparea distrugerii transportului ecologic in Constanta sau in alte orase, dar dovada e ca daca au facut ceva, nu prea au avut succes. Intr-un fel, nici nu e de mirare, din moment ce in Romania termenul de "societate civila" e mai mult un termen abstract din dictionar. Si pana la urma, desfiintarea tramvaielor si troleibuzelor se pare ca e o afacere mult prea banoasa ca sa poata fi impiedicata de cativa ecologisti palizi, care se uita la ceas sa nu depaseasca ora pana la care au autorizatie sa-si exprime opinia.

Bătrânele troleibuze, scoase la pensie

2 decembrie 2010

Începând de mâine, troleibuzele de pe traseele 48 şi 48 barat vor fi înlocuite cu autobuze

Dacă vă place să vă plimbaţi cu troleibuzul în Constanţa, nu ezitaţi să vă urcaţi, astăzi, într-unul, pentru că este ultima dată când mai puteţi face asta. Bătrânele troleibuze vor fi scoase la pensie. Astăzi este ultima zi când mai circulă în municipiul Constanţa.

Începând cu data de 4 decembrie, Regia Autonomă de Transport în Comun Constanţa retrage din circulaţie troleibuzele de pe traseele 48 şi 48 barat. Troleibuzele vor fi înlocuite cu autobuze pe care RATC le are deja în parcul auto.

„Ar fi trebuit să facem acest lucru mai de mult. Gândiţi-vă că atunci când vine troleibuzul în staţie noi vedem şoferul, dar, în spatele lui, mai sunt încă trei oameni. Sunt cei care asigură circulaţia lui, de la staţie, de la întreţinerea reţelelor de electricitate şi de la bobinaj. Practic, pentru un troleibuz muncesc patru oameni, iar pentru un autobuz unul singur. Eu sunt un fan al transportului ecologic, pentru că am fost timp de 11 ani şeful Autobazei de Troleibuze, însă nu avem încotro. Trebuie să le scoatem din circulaţie, din motive economice. Situaţia financiară nu ne mai permite să le păstrăm”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul RATC, Dumitru Coiciu.

Transportul ecologic – pus pe butuci

Decizia regiei nu este însă privită cu ochi buni de Asociaţia Transira, care militează pentru transportul ecologic. Aceasta susţine că, într-un moment în care Uniunea Europeană se implică tot mai mult în dezvoltarea sistemelor de transport electric, RATC renunţă la el.

„Nimeni nu a oprit administraţia tomitană să achiziţioneze troleibuze noi şi să extindă reţeaua transportului ecologic. Prin Programul Operaţional Regional se finanţează «extinderea şi/sau modernizarea reţelei liniilor de tramvai şi troleibuz şi a infrastructurii aferente», contribuţia municipalităţilor fiind de 2% din valoarea eligibilă a proiectului. Acest pachet de finanţare a fost accesat de către Craiova (introducerea troleibuzului şi reabilitarea reţelei de tramvai), Vaslui, Braşov, Baia Mare (extinderea reţelei de troleibuze), Galaţi, Brăila, Reşiţa, Ploieşti şi Cluj (reabilitarea infrastructurii troleibuzului sau tramvaiului), Piteşti, Oneşti sunt localităţi ce au prevăzut în Planul Integrat de Dezvoltare Urbani introducerea transportului ecologic cu troleibuze. Începând cu anul 2011, va fi posibil sprijin european pentru achiziţionarea propriu-zisă şi a vehiculelor (troleibuze şi tramvaie), în condiţiile în care preţul unui troleibuz este sensibil apropiat de cel al autobuzului”, explică ing. Silviu Sântea, preşedintele Asociaţiei Transira.

Sursa: http://www.cugetliber.ro/1291327200/articol/72385/batranele-troleibuze-scoase-la-pensie/

 


  • Dr2005
  • Posted:
  •  

Re: Stiri, noutati, perspective Dr2005

Cred că putem să tăiem de pe listă acest Rocar Montana particular:
http://transport-in-comun.ro/constanta/ ... GF-001.jpg

Şoferul lui nu a păstrat distanţa faţă de o autoutilitară care a frânat, aşa că a făcut-o zob, după care a intrat pe contrasens şi a răsturnat o dubiţă. Au rezultat 2 morţi (ambii din prima autoutilitară şi unul din dubiţă), iar autobuzul s-a oprit într-un stâlp pe care l-a rupt.

http://www.realitatea.net/grav-accident ... 09326.html

Şi la Felix TV (observaţi şi exagerarea: un microbuz intre 2 TIR-uri şi zeci de răniţi! TIR parcă era o convenţie rutieră, nu un vehicul): http://www.antena3.ro/auto/accident-cu- ... 19589.html

----
Sunt curios ce vehicule vor mai veni acum pe cursa asta... firma respectivă mai are un Roman 111 (BR-02-HGA).

 


Re: Stiri, noutati, perspective AlexCta

Firma are mai multe autobuze/microbuze care transporta angajatii .Stiu sigur de  2 DAC-uri respectiv BR62TCC si CT37TCC

 


Re: Stiri, noutati, perspective Der Hofmeister

Autobuzul MAZ 103 cu numarul de inmatriculare CT 95 YTC a fost implicat miercuri seara intr-un grav accident de circulatie, in timp ce se deplasa catre garaj. Pe scurt, soferul o pune de-un dosar penal pentru ucidere din culpa. Cam naspa, nu?

Constanţa: Tânăr de 29 de ani, victima neglijenţei unui şofer de autobuz / Victima băuse

Tragedia s-a produs azi-noapte, în jurul orei 23.34, la intersecţia dintre Bulevardul Aurel Vlaicu şi strada Cumpenei. În urma incidentului, Marian Panciu, de 29 de ani, a murit pe loc.

Din primele cercetări, vina aparţine şoferului unui autobuz al Regiei Autonome de Transport în Comun Constanţa, Nelu Nechifor, de 34 de ani, care se deplasa pe Bulevardul Aurel Vlaicu dinspre strada Vârful cu Dor spre podul IPMC. La efectuarea virajului la stânga, pe strada Cumpenei spre depoul de tramvaie, nu a acordat prioritate vehiculului Ford, condus de Marian Panciu, care venea dinpre podul IPMC spre strada Vârful cu Dor. Impactul a fost fatal pentru tânărul de 29 de ani.

Update:  Poliţiştii au descoperit că Panciu consumase alcool. În urma testelor de laborator s-a descoperit că acesta avea o alcoolemie de 0,90.

www.adevarul.ro

 


 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7  ... 19
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Județul Constanța  • 
Choose destination

Since our 2406 forum members have written 432394 posts in 5381 topics and 518 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use