Topic: Discuții pe baza lucrărilor și a proiectului
4158 posts, 1217771 views
📖 Pagination options
- Dr2005
-
Posted:
-
Re: Discutii pe baza lucrarilor si proiectului
Dr2005
Pe spaţiile verzi din oraşe nu se poate construi foarte uşor. Casele noi sunt şi ele greu de expropriat, probabil cei ce locuiesc în zonă vor merge până la CEDO, ţinând cont că le-au construit înainte de criză, iar valoarea atribuită de primărie ar fi de 5 - 6 ori mai mică. Mai e şi problema că bagă tot traficul direct în centru, pe o arteră care şi aşa are probleme (Splaiul). Toţi or să-i dea talpă până la Eroilor, iar de acolo bară la bară până la Unirii, nu mai zic pe sens invers (mai ales pe Mărăşeşti o să fie omor, că Splai între Mărăşeşti şi Unirii nu e decât pe un sens).
Niciun judecător întreg la cap nu ar putea declara un asemenea proiect ca fiind de utilitate publică. Desigur, s-a văzut clar că primarul actual nu respectă nicio lege.

- Mircea G
-
Posted:
-
Re: Discutii pe baza lucrarilor si proiectului
Mircea G
Articolul este o prostie cap coada .
Cel care a facut plingerea , poate sa se vaite doar de exproprierea fara acte si atit . Nu este in dreptul lui sa spuna daca lucrarea este utila si ce se va intimpla cu traficul . Mai mult , nu poti face o plingere in care sa aduci in discutie soarta altor viitor " pagubiti " . Nu este treaba lui .
In mod normal o instanta nu trebuie sa tina cont decit strict de partea cu incalcarea proprietatii , daca exista .
Tot acolo se plinge de soarta spatiului verde ...Paranoia ? Care spatiu verde ? ce inseamna spatiu verde ? Orice maidan se numeste spatiu verde > orice eventual petic de iarba se numeste spatiu verde ?
vanelllou wrote:
Ce rautate! Mai incearca cineva sa-l blocheze pe dom' doctor??
http://www.hotnews.ro/stiri-administrat ... stanta.htm
Articolul este o prostie cap coada .
Cel care a facut plingerea , poate sa se vaite doar de exproprierea fara acte si atit . Nu este in dreptul lui sa spuna daca lucrarea este utila si ce se va intimpla cu traficul . Mai mult , nu poti face o plingere in care sa aduci in discutie soarta altor viitor " pagubiti " . Nu este treaba lui .
In mod normal o instanta nu trebuie sa tina cont decit strict de partea cu incalcarea proprietatii , daca exista .
Tot acolo se plinge de soarta spatiului verde ...Paranoia ? Care spatiu verde ? ce inseamna spatiu verde ? Orice maidan se numeste spatiu verde > orice eventual petic de iarba se numeste spatiu verde ?
-
- shoppy
-
Posted:
-
Re: Discutii pe baza lucrarilor si proiectului
shoppy
Nu o sa dea talpa pana la Eroilor, o sa dea talpa pana la podul pietonal de la poli pana o sa zboare unu niste studenti la podul de la Semanatoarea (ca am un lipsus cu noua denumire) si o sa le puna semafor si acolo.
Nu conteaza ce vroia ala, el nu a atacat vreo decizie de expropriere sau vreun PUZ, el a atacat autorizatia de constructie, chestie care putea sa vina si din cucuietii din padure sa o faca. Rusine babuinului ca a cheltuit atatia bani si aici fara acte in regula.
Splaiul are probleme in zona aceea tocmai pentru ca se infunda anormal in Ciurel, la capatul alalalt se termina in Centura si e foarte util, nu zice nimeni ca varsa traficul in oras. Acuma ca au crescut cu 60% cumpararile de masini sh o sa inceapa toti sa behaie ca au masina, platesc impozite directe si 4ron/litru de carburant indirect, si stau in blocaj ca nu sunt drumuri, asta nu e, zburatoarea nu e, nimic nu se mai construieste, alte alternative canci, atunci sa vedem pe unde mai scoate babuinu camasa.

- telvanni
-
Posted:
-
Re: Discutii pe baza lucrarilor si proiectului
telvanni
Transportul in comun e alternativa cea mai de luat in seama pentru bucuresteni.
Pe urmatorul loc e mersul cu bicicleta...dar mai avem ceva pana atunci.
shoppy wrote:
alte alternative canci
Transportul in comun e alternativa cea mai de luat in seama pentru bucuresteni.
Pe urmatorul loc e mersul cu bicicleta...dar mai avem ceva pana atunci.
- danielstan
-
Posted:
-
Re: Discutii pe baza lucrarilor si proiectului
danielstan
Iar capatul dinspre A2 al Splaiului Independentei (ce se numeste Splaiul Dudesti) chiar aduce trafic de pe A2 in centru si nu se mai opune nimeni.
Tin sa spun ca pitestean ce ma aflu, ca inainte de largirea la 4 benzii a centurii Bucuresti nord, traseul meu spre mare era A1 - Centru - Splai Dudesti - A2.
Acum o iau pe CB nord si in viitor sper sa o iau pe CB sud largita la 4 benzi, caci e traseul mai scurt.
O mai iau pe centru doar daca ma duc noaptea la mare sau daca ma intorc duminica seara si e traficul lejer, altfel nu am nici o ambitie sa poluez orasul daca am alternative.

Off-topic: Splaiul Dudescu nu mai există de mult timp, există Splaiul Independenţei (între Ciurel şi Unirii) şi Splaiul Unirii (de la Unirii până în Centură).

- alex1968
-
Posted:
-
Re: Discutii pe baza lucrarilor si proiectului
alex1968
Chiar, oare Herr Doktor nu viziteaza anul asta santierul ca sa mai miste un pic lucrurile, macar podul sa fie facut pana in 2014!?!

- andrei11
-
Posted:
-
Re: Discutii pe baza lucrarilor si proiectului
andrei11
Lucrurile nu "se misca un pic" functie de vizite, ci functie de specialitatea aceea celebra de branza fina numita cascaval. Deci trebuie identificat ceva oieri la orizont care sa fie dispusi sa fabrice respectiva specialitate Siciliana...

La transportul subteran deja se munceste la viteza maxima iar la cel de suprafata nu se mai pot face lucrari de anvergura prin care sa se fure bani sau sa nu enerveze prostimea, nici un primar in Bucuresti nu o sa impuna reduceri de trafic sau benzi speciale pentru RATB atata timp cat se mai pot face pasaje sau strapungeri, deci daca tot e inevitabil sa le facem mai bine sa le facem mai devreme decat mai tarziu.

Domnu' DoKtor, da' chiar nu faceti o vizita si pe santierul asta, ca tot ati fost reales!?! Subiectiv fiind, cred ca in 2012 veti inaugura Doamna Ghica - Chisinau cu surle si trambite iar apoi prin 2013 ( ???) unul din podurile Mihai Bravu. Dar Podul "Hobanat" Ciurel - mentionez doar atat ca restul strapungerii mi se pare SF- chiar e mort si ingropat??

- Costin
-
Posted:
-
Re: Discutii pe baza lucrarilor si proiectului
Costin
PUZ-ul era pe ordinea de zi a sedintei CGMB de acum cateva zile... care nu s'a mai tinut.

- elfu
-
Posted:
-
Re: Discutii pe baza lucrarilor si proiectului
elfu
oare efectuarea unor artere rutiere prin subteran nu ar fi o solutie mai buna la suspendata si alte chestii ? Urmaream evolutia madridului din 2000 incoace si observ sa au reusit sa coboare o parte din trafic in subteran ....

Domnu' Doctor a lansat ideea de subteran versus exproprieri, chiar pentru acest proiect, anul trecut parca. Le'a iesit socoteala ca exproprierile sunt mai ieftine

Acum ca se vehiculeaza niste preturi per km pe suspendata rog un cunoscator sa ne spuna care este pretul pentru un km de tunel
(tip metrou - metrorex) sau daca poate sa faca o estimare in functie de preturile internationale la ce ar insemna un km prin subteran...
multumesc.