Topic: M5.1 (D.T. - Eroilor): Discuții generale pe baza lucrărilor și a proiectului
8571 posts, 1373389 views
📖 Pagination options
- Dr2005
-
Posted:
-
Re: Stiri despre proiect
Dr2005
În locul celor două staţii Valea Argeşului şi Valea Ialomiţei se putea face o singură staţie. Probabil soluţia actuală a fost aleasă pentru că vor pleca două tuneluri de la Romancierilor. Dar s-ar fi putut face staţia între Str. Valea Ialomiţei şi Romancierilor (caz în care ar fi dispărut şi staţia Romancierilor), ca apoi să existe macazuri spre dreapta spre Valea Ialomiţei. Dispăreau două staţii astfel (Valea Argeşului şi Romancierilor), iar staţia Râul Doamnei putea fi aşezată sub Drumul Taberei, cu un capăt la Str. Valea Argeşului şi unul la Râul Doamnei.

- radu73
-
Posted:
-
Re: Stiri despre proiect
radu73
O sa numeasca o statie Andreea Marin ...
Utilizator anonim wrote:
Pentru peste vreo 1-2 saptamani va pregatim o surpriza
O sa numeasca o statie Andreea Marin ...
- ionutmar
-
Posted:
-
Re: Stiri despre proiect
ionutmar
Au renuntat la denumirea statie Brancusi la Valea Argesului pentru ca o sa fie o statie Brancusi chiar in cartierul Brancusi Poate asta e surpriza!!! Si poate (intr-un viitor ) sa se faca prelungire spre Domnesti cu 2 statii (una poate chiar la Cartierul Latin). Cred ca ar fi o solutie logica.

- lucianf
-
Posted:
-
Re: Stiri despre proiect
lucianf
Adica ar fi un timing bun pentru campania lui Poteras..
ionutmar wrote:

- andrei11
-
Posted:
-
Re: Stiri despre proiect
andrei11
PUZ - ul nu reprezinta absolut nimic. Intr-un PUZ asemanator este prevazuta statie de metrou in fata Halei Matache de pe viitorul bulevard Uranus, chiar si o legatura subterana pietonala cu actuala statie de metrou GdN 1. Pe orice PUZ unde latimea bulevardului o permite, este trasata o linie de metrou, ca sa fie acolo, nu costa nici un ban sa tragi o linie punctata ( verde ).

- subway guru
-
Posted:
-
Re: Discutii generale: M5 Drumul Taberei - Universitate
subway guru
Situatia la zi, comparativ cu 3mai:
-Academia Militara...pm 77%/84% (9278mp din 11000mp);
...jet-grouting 0%/5% (106 din 2298);
-Favorit...pm 16%/36% (3960mp din 17051mp);
-DT34...pm 31%/45% (4082mp din 8966mp);
-Romancierilor... pm 9%/22% (3437mp din 16242mp);
-Brancusi...pm 25%/45% (4743mp din 10607mp);

@sab:
o linie de metrou in forma de 'V' cu varful spre exterior e o 'cretinitate absoluta'...

- George
-
Posted:
-
Re: Discutii generale: M5 Drumul Taberei - Universitate
George
Deci nu degeaba mi s-a parut mie ca la Brancusi se misca cel mai bine...
Chiar, am vazut ca au imprejmuit mult mai mult decat perimetrul propriu-zis al statiei - de ce? Mutarea utilitatilor?
In alta ordine de idei, in presa s-a vorbit de o intarziere de 1 luna - 2, dar eu cred ca e mai mare si ca e loc in continuare de mobilizare mult mai buna (utilaje mai multe, muncitori mai multi).

Peste tot e vorba de eliberarile de fronturi de lucru pentru PM prin devierile de retele...asta e la 'ordinea zilei'...
cat despre ce 'zice presa'...lasa-i sa zica...noi stim mai bine despre ce este vorba in propozitiune...
Deocamdata singurul amplasament complet liber de utilitati e Academia...

Eliberari de amplasamente:
-Academia Militara-totul ok;
-Orizont-telefonie ok;
-Favorit-termoficare ok;
-Brancusi-electrice ok -gaze ok

Si peste tot trebuie devieri pentru telefonie, gaze, electric si termoficare?
ca asta ar putea dura mult si bine...

Cu Râul Doamnei cum se stă? M-am săturat de întreruperi şi fluctuaţii de curent!
Cu Râul Doamnei cum se stă? M-am săturat de întreruperi şi fluctuaţii de curent!
- subway guru
-
Posted:
-
Re: Discutii generale: M5 Drumul Taberei - Universitate
subway guru
@George:
ai uitat de canale, netcity, iluminat public, trafic si defrisari...
E in Bucuresti man, nu pe camp!
@Dr2005:
roaga-te la 'Sfantul Enel'!!!
Executat 450m din 1248m...
aici sunt in desfasurare devieri de electrice (20kV si 110kV), telefonie, gaze, apa, canalizare, termoficare, troleu + copaci...
Good luck! (sau generator in balcon...)

Mă rog, dar răspunsul e că ,,muncitorii rup cablurile" (când e răspuns... că de obicei cântă muzicuţa şi atât).
subway guru wrote: