Infrastructura feroviară din RomâniaComplexul Feroviar București

 

Topic: Triajul București

67 posts, 8854 views
 
Go to page:  1 2 3 4 5
 
 

📖 Pagination options
Triajul București BMihai

Bună ziua,


Deschid acest topic deoarece sunt interesat să aflu mai multe despre un loc renumit pentru Complexul Feroviar București. Triajul București.
Eu am avut niște străbunici care au locuit în zona Str. Marginei, cu foarte mulți ani în urmă și pe care îi vizitam când eram copil și prin urmare am amintiri frumoase cu locul acela. Am amintiri din perioada 1995-2000.
Vedeam trenuri de persoane și marfare. Atunci în anii aceia am văzut celebrul tren de Viena care trecea pe la ora 14.00 cu vagoane roșii noi și cu o viteză foarte mare. Țin minte că abia apăruseră trenurile Intercity, care aveau denumirea în limba engleză față de celelalte trenuri și de asemenea o viteză mult mai mare. Vedeam și foarte multe personale care aveau trei vagoane simple și două etajate, sau numai etajate, cu DA cu fluier. Din casă, de pe acea stradă sunetul de motor diesel era unic era ca un huruit care te cam impresiona un pic.
La marfare îmi amintesc în special pe cele de pe o linie puțin mai apropiată de Strada Marginei, care mai târziu am aflat că defapt e racordul Băneasa-Chitila. Două marfare îmi amintesc pe acest racord.
Unul cu cisterne negre mari cu câteva mici pe două osii, intercalate, pe care scria "BRAZI". Era prin 1999-2000 și l-am văzut de 2-3 ori. Trecea dinspre Chitila spre Băneasa pe la 14.30 și era imens. Avea două locomotive electrice ! De multe ori se oprea pe racord puțin, undeva la curba Străzii Marginei spre Ramificația Pajura.

Al doilea e un marfar care prin aceeași ani și pe la aceeași oră, trecea pe racord spre Chitila și avea locomotivă DA cu fluier. Era un marfar cu niște cisterne portocalii-roșiatice pe care nu le mai văzusem până atunci și pe care era cu alb vopsit un cap de mort. Același marfar l-am văzut în 2004, pe Podul de peste Herăstrău, la aceeași oră, cu aceeași locomotivă, iar între timp am înțeles ce era cu capul de mort, deoarece am văzut că scria metanol pe vagoane.

De asemenea din curtea casei străbunicilor vedeam atelierele acelea cu acoperiș rotunjit și auzeam tot timpul manevre și motorul de LDH 45, cu sunetul acela specific. Era un scârțâit de vagoane aproape tot timpul, probabil manevre de reparat vagoane de marfă.

În spatele atelierelor era o macara turn, parcă lângă niște plopi, model mai diferit față de ce mai văzusem prin oraș și care cred că era în curtea ISAF, din ce se vede pe Google Earth. Acum macaraua nu mai e.

Între ateliere și Strada Marginei, vizavi de casă, erau niște linii cu multe vagoane de marfă, care am citit că era grupa B1 din Triajul vechi. Îmi amintesc că erau niște vagoane maro-roșiatice de lemn, cu acoperișul foarte curbat.

Am multe întrebări despre Triajul București.

1. Am citit că au existat două triaje. Unul nou și unul vechi. Un prieten de familie inginer de transporturi feroviare mi-a spus că Triajul vechi era funcțional în 1980, când făcea practică acolo fiind student în Facultate și mi-a mai zis că acela vechi avea locomotive cu abur și că cel nou avea locomotive diesel și că Triajul vechi nu mai funcționa în 1985.
Când s-a construit Triajul nou ? Când s-a desființat Triajul vechi ?

2. Linia pe care e utilajul este un racord (Poza 1) ? Am citit că este o mașină de curățat zăpada de pe linii. Pe Google Earth apare că staționează de prin 2005.

3. Ce era aici (Poza 2) ? Acum mulți ani știu că erau două macarale albastre mobile pe șine.

4. Ce era aici în interiorul buclei (Poza 3) ? Era fabrică de stâlpi de cale ferată și traverse de cale ferată și depozit de piatră feroviar ?

5. Ce făcea acest fir (Poza 4) ? Era pentru Triajul vechi ?

6. Când a fost electrificat triajul ?
Poza 1.jpg (305.07 KB; downloaded 2481 times)
Poza 2.jpg (317.13 KB; downloaded 2481 times)
Poza 3.jpg (265.22 KB; downloaded 2481 times)
Poza 4.jpg (859.35 KB; downloaded 2475 times)

 


Re: Triajul București shoppy

Linia pe care sta "masina de zapada" este o fosta linie de manevra folosita la depozitul de langa Pasajul Carpati, linia se infunda dupa "masina de zapada", exista un macaz din linia Baneasa - Chitila https://www.google.ro/maps/place/Strada+ ... 1tw1cbhq
La macaralele albastre era atelierul mecanic al unei companii de constructii, aici se depozitau si reparau(evident dezasamblate) macaralele turn si alte utilaje ale companiei.
Descrierea "depozitul de piatra al CFR" de pe wikimapia este gresita, acolo era ocel putin o ditai betoniera, in final a fost preluata de Tehnologica Radion.
Linia aceea este ultima linie ramasa pe care intra si ies locomotivele din Depoul Bucuresti Triaj al CFR Marfa.

 


Re: Triajul București BMihai

Nu știam că a fost depozit lângă Podul Constanța. Probabil avea ceva activitate dacă avea linie de tren. Mașina de zăpadă a îndepărtat zăpada și a rămas acolo.
Tot în cartea Istoricul Tracțiunii Feroviare din România scrisă de Șerban Lăcrițeanu și Ilie Popescu sunt foarte multe poze din Triajul vechi și Halta Carpați din anii 70. Pozele sunt din mai mulți ani ai decadei și sunt numai cu locomotive cu abut clasa 50, dar cred că sunt totuși și altele. Zona ar fi cea din Poza 6. În carte apar marfare care fac manevre pe o linie de tragere din Triajul vechi, în Triajul nou. Ce este o linie de tragere ? Unde era această linie ? De ce se trăgeau trenurile dintr-un Triaj, în altul ?

La ce era era folosit firul din Poza 5 ?


În poza 7 e un pod. Acolo a fost un racord ?


Firele din Poza 8 sunt tot racorduri ?
Poza 5.jpg (806.39 KB; downloaded 2383 times)
Poza 6.jpg (776 KB; downloaded 2383 times)
Poza 7.jpg (835.74 KB; downloaded 2383 times)
Poza 8.jpg (830.73 KB; downloaded 2383 times)

 


Re: Triajul București matey24

Din cate stiu, firul din poza 5 era folosit de trenurile de marfa care veneau din directia garii de nord sa ajunga in triaj.
M-am uitat si eu pe Earth si am vazut ca firul din poza 7 are legatura cu racordurile din poza 8.

 


Re: Triajul București shoppy

Este vorba de depozitul acesta  https://www.google.ro/maps/@44.4750144,2 ... !3m1!1e3 de pe Inovatorilor, cred ca era de apa minerala, o vreme cred ca a fost al European Drinks, in comunism totul avea avea acces CFR, era singura modalitate de transport.
Aici exista o revizie de vagoane de marfa https://www.google.ro/maps/@44.4717203,2 ... !3m1!1e3 , a functionat si dupa comunism, in final vagoanele erau coborate pe linia din poza poza 5, rebrusau in zona din poza 6 si erau inpinse in curtea reviziei pe sub podul liniei Bucurestii Noi - Baneasa(firul cel mai din stanga, azi abandonat).
La volumul imens de trafic care era in comunism se faceau toate racordurile posibile astfel incat sa se mearga direct sau sa existe variante multiple din orice directie spre orice directie, cred ca rolul pasajului din mijlocul triajului era sa fie legatura directa intre fosta grupa A1 si Chiajna ca altfel trebuie sa treci prin grupa D2.
O "tragere" este o linie infundata in capatul unei gari paralela cu linia curenta si de lungimea unui bloc de linie, daca vrei sa muti un tren sau niste vagoane de pe linia 4 pe linia 3 a garii atunci le manevrezi pe linia de tragere, ca altfel ar trebui sa faci manevra pe linia curenta ceea ce necesita ca linia curenta sa fie libera, deci este de evitat, mai ales la volumul imens de trafic din comunism.

 


Re: Triajul București matey24

Coborau din revizie pe liniile din poza 6, linia din poza 5 se intersecteaza la un moment dat cu cea care trece pe podul Bucurestii noi - Baneasa si mai apoi ajunge in triajul de vagoane respectiv M100.

 


Re: Triajul București BMihai

Am găsit o poză pe site-ul bucurestiulmeudrag.ro care aparține Dnului Șerban Lăcrițeanu și care este din noiembrie 1975 cu un tren cu locomotivă cu aburi care manevra pe firele de tragere din zona Halta Carpați și care cred că sunt liniile de tragere găsite în cartea menționată de mine mai devreme.
Pe site-ul fostulbucuresti.github.io firul de pe podul acela apărea acum câteva zeci de ani și văd că era cumva altă variantă din firul de pe podul oblic, deci venea de la Gara Băneasa, dar nu se ducea în stânga spre Gara Bucureștii Noi (pe unde o ia și trenul de alumină), ci se ducea în dreapta în spatele Haltei Pajura, între Grupele A1 și B1. Separația începea în capătul Grupei A2 unde este ceva de genul București Triaj Post 17 pe wikimapia. Se prea poate să fie 301M care mergea din Băneasa în Triajul vechi.
Păi în Triajul vechi știu că sensul era dinspre Ploiești spre București din A1 spre B1, iar în cel nou era invers din București spre Ploiești din A2 spre B2. Oare un tren format în cel vechi cum ieșea spre Ploiești ? Cred că intrarea pentru triere în cel vechi era prin racordurile din dreapta din poza 8.
Odată pe o schemă am găsit că Triajul vechi are fi avut și el o grupă numită D1 și una K nu îmi dau seama unde ar fi ? Grupa K ce înseamnă ? Grupa K pare că era paralelă cu A2 și era după podul oblic până la D1.

 


Re: Triajul București BMihai

Totuși de ce a fost închis Triajul vechi ? Cel nou și cel vechi funcționau în paralel ?

 


Re: Triajul București andrei11

Reducerea volumului de vagoane triate.
S-au desfiinţat destule triaje care nu mai erau necesare, ţin minte parcă unul de pe lângă Dragalina.
Prin K era identificată în mod tradiţional direcţia Chitila. ( Sau în legătură cu Chitila ).

 


Re: Triajul București shoppy

Parerea mea ca s-au desfiintat toate triajele, CFR Marfa era singurul care opera combine si nu mai opereaza, toate marfarele sunt navete.

 


Re: Triajul București BMihai

Ieri am văzut pe Google Maps că recent Google a introdus Streetview în mai multe zone ale Triajului.  Apare Streetview pentru străzi pentru care aceasta nu era acum cinci luni. Se pare că mașinile Google au reușit să pătrundă și în această zonă.

 


Re: Triajul București BMihai

Triajul București văd că era extraordinar de complex. Avea tot felul de legături între grupe. Atașez o schemă a Complexului Feroviar București pe care am gasit-o prin 2007, mi se pare că pe un forum feroviar (fostul railwayfan.ro, dar nu mai știu sigur) și care pare scanată dintr-o carte.
Schema pare să fie apărută înainte de anul 1968 deoarece conform wikimapia, Moara Vlăsiei se numea Moara Săracă (de la un morar italian cu numele Siracco), iar actualul nume abia după acel an a fost folosit.
Odată cu schema atașez și câteva poze din Google Earth. Am totuși niște nelămuriri. În schemă și pozele 1 și 2, se pare că podul ăla de după Revizia de vagoane de marfă, aparținea unui racord cu litera M, care ajungea din Gara Băneasa prin Podul Constanța, în Grupa A1. Pentru ce era racordul ? Era pentru trierea trenurilor de la Constanța spre restul țării, în Triajul vechi ?
Mai departe, în poza 3, pe sub acel pod văd că se trecea din Grupa C1, într-o grupă D1, iar această linie C1 spre D1 se curba puțin spre stânga după trecerea pe sub podul acela. Liniile din Grupa C1 se văd în zona podului, pe Google Earth foarte vag ce e drept deoarece a crescut o pădurice acolo. Nu am reușit să identific grupa D1. Unde ar fi pe hartă ?
Pe schemă apare că racordul M intra și într-o grupă denumită K. Grupa K apoi era legată de grupa D1 tot prin racordul M. Grupele D1 și A1 erau legate între ele. Grupa K apare pe schemă între Grupele A2 și C1. De ce grupa se numea K ? Tot acolo puțin mai la stânga de Grupa K, apare o Grupă D care era legată de Grupa B2 de două ori.
Pe unde erau aceste grupe K și D ? Am marcat cu semnul întrebării și în poza 3.
Întreb de poziția acestora doar pentru faptul că e uluitor cum au fost acoperite de vegetație. Practic acolo sunt un fel de mici păduri.
1.jpg (156.79 KB; downloaded 1385 times)
3.jpg (150.27 KB; downloaded 1385 times)
4.jpg (70.32 KB; downloaded 1385 times)
2.jpg (157.29 KB; downloaded 1385 times)

 


Re: Triajul București shoppy

In Google Earth poti sa folosesti functia Historical Imagery(butonul cu ceasul) ca sa vezi poze din trecut, prima poza disponibila, cea din 2001, pare sa fie foarte utila(mai ales ca se vede ca in 2001 inca se faceau lucrari de intretinere a liniilor din triaj).
Schema aceea este foarte buna insa trebuiesc luate in considerare niste aspecte:
- este o schema de principiu si nu geografica, rolul este de a arata conexiunile si succesiunea lor, deci lucrurile nu sunt facute la scara si uneori foarte inexact geografic(zici ca Giurgiu este la Craiova)
- pe atunci exista componenta propagandistica, adica lucrurile se construiau doar ca sa se anunte propagandistic ca s-a facut o inovatie si eficienta a crescut chiar daca practic inovatiile nu functionau iar lucrurile erau organizate si exploatate altfel
- tot pe atunci existau aspectele cantitative ale planului cincinal in patru-jumatate, existau norme de km de sina si numar de gari/macaze noi, unele lucruri neterminate sau chiar neincepute erau date ca deja realizate urmand ca practic sa fie terminate mai tarziu, uneori niciodata

 


Re: Triajul București BMihai

Imaginea din 2001 arată într-adevăr grupele mai clar. Grupele de care am întrebat par să se vadă. În imaginea 5, se poate vedea grupa D1, legată de grupa K  și legătura dintre ele care apare și pe schemă (am pus cerc). Tot în poza 5 se poate vedea și grupa mai mică D paralelă cu A2 și B2. Aceeași grupă mică D pare că se leagă cu B2 prin ambele capete (poza 6).
6.jpg (164.73 KB; downloaded 1263 times)
5.jpg (168.31 KB; downloaded 1263 times)

 


 
Go to page:  1 2 3 4 5
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Complexul Feroviar București  • 
Choose destination

Since our 2340 forum members have written 426217 posts in 5298 topics and 516 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use