Parent forum: Vehiculele rutiere ale viitorului - sisteme de propulsie deosebite, conducere autonomă și altele

 

Topic: Autovehicule electrice... noile provocări ale viitorului.

115 posts, 7134 views
 
Go to page:  1  ... 2 3 4 5 6 7 8
 
 

📖 Pagination options
  • Author: Costin
  • Site Admin
  • Posted:
  •  

Re: Autovehicule electrice... noile provocări ale viitorului. Costin

subway guru wrote here:
Ce nu se potriveste din ce spune el e ca nu poti pune prize private pe domeniul public aflat in administratia primariilor…

Ba fix asa este - diversi furnizori au incarcatoare pe domeniul public. In parcarile de scurta durata - incarcatoare rapide, iar in cele de resedinta, inclusiv la bordura printre blocuri - incarcatoare lente (practic "prize" adaptate la mufele cablurilor de incarcare) - https://goo.gl/maps/9da43d94AxoK7amP6

 


  • Author: subway guru
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: Autovehicule electrice... noile provocări ale viitorului. subway guru

Furnizorii de utilitati sunt persoane juridice concesionari de servicii pe baza de contract cu autoritatile publice locale si cu acordul autoritatilor de reglementare nu particulari individuali, nu te mai repezii berbeceste pe langa fara sa tii cont de cum merg treburile prin Romania.
Prize personale pot sa-si puna doar cei ce stau la curte si numai la ei in ograda proprie, acolo e pe barba lor si pe cheltuiala lor…
Prize de putere e exclus sa-si puna, bransamentul casnic nu e dimensionat sa suporte consumul si se vor lovi de tot felul de obstructii din partea furnizorului de electricitate.

 


  • Author: Costin
  • Site Admin
  • Posted:
  •  

Re: Autovehicule electrice... noile provocări ale viitorului. Costin

Ai deschis linkul din mesajul anterior? Ai vazut "priza" de pe trotuar? Nu e nicidecum personala.

Treburile in Romania trebuie sa tina pasul cu ritmul in care lumea evolueaza, altfel ajungem in situatia descrisa de Andrei cand toti isi vor trage prelungitoare de la geam pana la locul de parcare. Nici nu ar fi prima data, pentru cine tine minte anii 90 cu garajele dintre blocuri, trantite ilegal pe domeniul public si cu cabluri trase de la geam pentru becul si priza din interior, asta daca nu cumva fura curent de la vreun stalp sau subsolul blocului. Dar poate de data asta nu mai trecem prin aceeasi etapa.

 


  • Author: subway guru
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: Autovehicule electrice... noile provocări ale viitorului. subway guru

Eu iti zic de Romania, tu povestesti de gogomap…
Daca mi-e frica de ceva e de cu totul altceva…
Mi-e clar ca nu suntem pregatiti din punct de vedere infrastructura pentru trecerea la transportul autoelectric nepoluant si nici nu dam semn ca ne pasa.
Pana acum marii producatori occidentali ne-au lasat sa facem orice prostie atata vreme cat am adus in tara toate rablele lor de care doreau sa scape, dar situatia s-a schimbat radical din momentul in care au hotarat sa treaca toata productia auto 100% pe electric.
Daca nu pricepem treaba asta iute, ne vor sanctiona drastic cu infringement usturator indiferent ca suntem sau nu cu izmenele in vine din punctul de vedere al pregatirii pentru o asa schimbare!
Partea cea mai proasta e ca nici macar nu constientizam ce ne paste…
Poate ca discutia asta a noastra va servi totusi la ceva!…desi e pitita bine de tot la transport terestru adica la orice incepand de la magarusi si triciclete…
:bere:
P.S. strict personal si totalmente prietenesc:
Am sa te bat la cap pana-ti iei in serios rolul de admin al unui forum partisan declarat al transportului eco-prietenos si nu doar pe cel de cerber de cenzura autocratica uneori lipsita de sens si sper sa nu mi-o iei in nume de rau…ca fac si eu ce pot. In schimb tu poti mult mai multe pentru simplul motiv ca esti la butoane!
:applause:

 


  • Author: aztec
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: Autovehicule electrice... noile provocări ale viitorului. aztec

Ma repet...
De unde atata curent si prin ce?
Ca de eventual cost mai vorbim....

Scenariu aplicabil in romania...
Vedeti o vara cu nopti tropicale, cu AC pornit, frigidere......si...surpriza si masini la incarcat.
Momentan da si acum cu virgula daca nu punem in calcul masinile...
Si la statii de incarcare in parcari subterane...mai rar.

Plus, sa vedem ce o sa facem cu încălzirea pe timp de iarna...ca gaz cam pe duca...lemne cica nu prea...
Poate de aceea se trage tare cu reactorul 3-4 de la Cernavodă sau reactoare mici...

 


  • Author: Valentin
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: Autovehicule electrice... noile provocări ale viitorului. Valentin

Este destul de clar ca infrastructura si tot ceea ce reprezinta autovehiculele electrice ar trebui sa fie o prioritate/ cota parte din planificarea energetica a Romaniei prin Ministerul Energiei. Discutia e destul de complexa si cu cat ne afundam in ea cu atat gasim alte sute de mici probleme.

1. Masinile electrice la momentul de fata inca nu sunt majoritare si intr-un viitor incert nu e sigur 100% ca ele vor domina piata - exista la momentul actual si sistemul plug-in hybrid si ceva tendinte pe hidrogen, e greu de spus in 30 de ani ce va fi...



preluata de aici https://www.promotor.ro/masini-noi/opini ... 14730864

Aici se poate observa cat au evoluat sistemele cu ardere interna din punct de vedere al emisilor, ce relevanta are in raport cu masinile electrice? Simplu, indirect, sistemele hybrid inca mai pot fi imbunatatite (si exista diversi producatori care lucreaza la asta) - aici ma refer la full hybrid - si de aici la un moment dat, functie de ce ne paste viitorul, se poate sa avem o impartire - unii vor prefera in continuare sistemele hybrid (din diverse motive, unele subiective cel mai probabil) altii vor trece pe electric, poate apar si "hidrogenele", nu putem sti sigur, dar eu ma indoiesc ca o sa exista o piata 100% electric, mai ales la noi in tara.

2. Se pot face pasi marunti in directia electrificarii, cel mai important mi se pare sa avem statiile de incarcare rapida pe autostrazi - in spatiile de servicii - acolo unde se pot racorda la un PT - evident ca nu o sa fie zeci de masini puse la incarcat acum, probabil in vreo 10 ani or sa fie duble ca acum, dar in 30 ani statul roman ar trebui sa aiba timp si o directie energetica pentru aspectele astea de consum/productie.

3. Legat de consum/productie - ce eficienta avem noi acum in instalatiile energetice din tara?  ce eficienta avem in instalatiile de consum (industrial/casnic)? Aici trebuie sa raspundem, pe langa reactoare nucleare asteptate de atata timp, avem multe centrale in care nu s-a mai investit un leu, credeti ca cineva din ministerul energiei isi pune probleme din astea?
La consumatori - de curand s-au modificat etichetele energetice (alea unde toate electrocasnicele luau lejer A+++) - si aici se poate lucra - incurajat achizitionarea de electrocasnice, utilaje eficiente energetic - ce sa mai zic de crearea unui standard/norme obligatorii pentru reabilitarea blocurilor vechi? (aici ma refer strict la izolatia termica - si ea are un rol energetic) Stiu ca par maruntisuri, dar la un oras de talia Bucurestiului (care ar trebui sa fie un etalon pentru asa ceva) cresterea eficientei poate insemna scaderea consumului cu cate procente. Amplificat la nivelul tarii putem avea o surpriza (stiu, stiu, la tara inca se ard lemne, e saracie, s.a.m.d. dar sunt multe "orase" satelit in jurul marilor centre urbane unde se poate lucra).

4.  Vara, daca blocurile/casele ar fi izolate termic corect, iar echipamentele de AC ar fi eficiente si aici ar fi mici surprize...

5. Noi vorbim de masini electrice in timp ce in tara, ce sa mai...chiar in Bucuresti esti afumat de diverse cazane cu DPF off, diverse masini softate (chip tuning), diverse masini lipsite de mentenanta corespunzatoare, care polueaza mai mult decat un Euro 6... In tara noastra, ipotetic, daca peste noapte s-ar pune toate la punct si s-ar verifica la sange fiecare masina, fiecare statie ITP, deja am reduce 25% din poluarea datorata masinilor, sa mai zic care e varsta medie a parcului auto din Romania?

6. In momentul de fata, pentru anumite regiuni ale tarii e mult mai rapid/eficient sa folosesti masina decat calea ferata, idem pentru o parte din complexul B-IF, sa ne imaginam un bucuresti ipotetic, brazdat de toate liniile de metrou posibile, numai de autobuze/troleibuze electrice / hidrogen, ar cam trebui sa scada numarul masinilor, nu credeti? Discutia e extrem de complexa, adica, cum e mai eficient sa transporti oamenii? CF/M/STB electric (cu diversele consumuri electrice) sau X sute/mii de masini electrice? Nu e deloc de neglijat Bucurestiul dpdv al consumurilor energetice, de asta ma tot leg de el, sa ne gandim ce ar insemna macar 1 mil. masini electrice, de aia tot zic ca ne tot afundam in probleme si apar si altele.

Intrebarea adevarata este, care ar trebui sa fie abordarea optima a statului roman?  
- clar trebuie facute minime investitii in infrastructura masinilor electrice, dar cu siguranta ar trebui investit mai mult in transportul public/national electric si asigurata o balanta intre cele 2, altfel ne trezim ca avem milioane de masini electrice(incurajate de prea multe prize) si normal ca reteaua nu face fata (daca si statul roman nu investeste in alte capacitati de productie).
- pentru orase, aici trebuie gasit un consemn pentru prizele publice - dpmdv cele de la bloc ar trebui sa fie clasice, cu cea mai mica putere, dat fiind ca pot fi lasate peste noapte, nu e nevoie de incarcare rapida, clar si aici trebuie introdus un coeficient in relatie, ca nu toti vecinii - simultan - isi pun masina la incarcat - cand o sa avem masini electrice cu baterii pentru 500-1000km nu o sa le incarci 24/7
- tot pentru orase, in spatiile marilor centre comerciale/ zone de agrement (ex. Parcul Mihai I) - aici discutia e asemanatoare -  fie le lasam la fel ca cele rezidentiale (din aceleasi considerente - cu autonomie de 500-1000km nu incarci tot timpul - daca te opresti la mall si stai 2-3 ore se mai incarca - te opresti in parc mai stai acolo 2-3 ore se incarca - ajungi acasa - mai ai 25% o pui la incarcat peste noapte) - fie usor mai bune (sa zicem x1.5 mai bune) - nu vad nevoia de fast chargere atata timp cat ai prize standard la aproape fiecare loc de parcare - de altfel - e si o prostie sa duci bateriile de la 0-100% - alta discutie
- pentru autostrazi - fiecare benzinarie ar trebuie sa aiba un fast-charge, puterea ar trebui gandita cumva - aici e acelasi lucru - desi e probabil sa vina atatia oameni - 100% sigur nu se folosesc toate fast-charge-urile de pe toate autostrazile in acelasi timp - ideea e sa ai un timp rezonabil incat sa poti sa incarci pentru inca 100-200km - fiindca oricum - orice om gospodar - cand stie ca pleaca undeva departe isi verifica masina - face plinul (combustibil) - deci de ce n-ar face la fel si cu masina electrica? (sa o incarci sa zicem la 80%)
# practic ce vreau sa zic, ar trebui gasita valoarea optima pentru puterile acestor fast-chargere si impusa respectarea ei.

 


  • Author: Costin
  • Site Admin
  • Posted:
  •  

Re: Autovehicule electrice....noile provocări ale viitorului. Costin

Costin wrote here:
shoppy wrote here:
Utilaje electrice cu baterii on board?

Nu am idee. Am vazut cateva excavatoare electrice (si arata identic cu unele "standard"), insa nu m-am gandit sa ma uit daca sunt "bagate in priza" sau nu.

Dupa 3 luni... am intalnit un santier si am vazut utilajele "bagate in priza" si mi-am amintit de aceasta discutie. Deci utilaje fara baterii.

 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: Autovehicule electrice... noile provocări ale viitorului. orex

Cam asa ajungi sa procedezi cand vine vremea sa schimbi blocul de baterii la o TESLA!  :rofl:


 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: Autovehicule electrice... noile provocări ale viitorului. orex

Mercedes-Benz a prezentat prototipul electric VISION EQXX, cu o autonomie de 1.000 de kilometri
Mercedes-Benz a prezentat luni prototipul VISION EQXX, alimentat de baterii, despre care afirmă că va avea o autonomie de peste 1.000 de kilometri (km) per încărcare, transmite Reuters, citată de News.ro.
Grupul Daimler, care în curând va fi redenumit Mercedes-Benz, a anunţat în 2021 planuri de a investi peste 40 de miliarde de euro până în 2030 pentru a depăşi Tesla pe piaţa de maşini integral electrice, care includ construirea a opt fabrici de baterii.
Din 2025, toate noile sale platforme de vehicule vor produce doar vehicule electrice, a spus acesta.VISION EQXX, numit cel mai eficient Mercedes-Benz construit vreodată, va avea un consum de energie mai mic de 10 kilowaţi-oră (kWh) la 100 km, a spus Daimler.
Modelul S 60 al Tesla consumă în prezent 18,1 kWh pe aceeaşi distanţă, arată datele de pe site-ul companiei americane.

”Mercedes-Benz VISION EQXX este modul în care ne imaginăm viitorul maşinilor electrice”, a spus CEO-ul Mercedes-Benz, Ola Kaellenius.

Daimler va testa prototipul înainte de jumătatea anului pe diferite tipuri de teren, a declarat luni directorul pentru tehnologie Markus Schaefer. Unele componente ale prototipului vor fi disponibile în vehiculele Mercedes-Benz în termen de doi până la trei ani, a spus Schaefer. Cu toate acestea, directorul tehnologic a refuzat să precizeze când va fi pregătită pentru piaţă bateria cu o autonomie de 1.000 km.
”Vom fi probabil primii care vor oferi pe piaţă o maşină cu o autonomie de 1.000 de km, cu o baterie atât de mică”, a spus Schaefer.
Momentul în care un astfel de vehicul va fi pus în vânzare este ”o decizie de piaţă”, care trebuie luată odată ce producătorul auto va stabili cât de mult se aşteaptă clienţii acest lucru şi cât ar fi dispuşi să plătească, a spus el. Prototipul, construit în decurs de 18 luni, ”pune capăt anxietăţii referitoare la autonomie”, a spus Mercedes-Benz, referindu-se la unul dintre obstacolele cheie pentru care nu a existat o cerere mare pentru vehiculele electrice. Acest lucru a necesitat dezvoltarea unui nou pachet de baterii, despre care compania spune că s-ar potrivi într-un vehicul compact şi a cărui densitate de energie – care măsoară cât de multă putere pot păstra bateriile în comparaţie cu dimensiunea lor – este de aproape 400 de waţi oră pe litru.

 


  • Author: andrei11
  • Moderator forum
  • Posted:
  •  

Re: Autovehicule electrice... noile provocări ale viitorului. andrei11

Luaţi de la mine una "istorică"
Facebook Caleidoscop
Londra, Încărcare camioane electrice, 1917
271812673_4301524483282805_8111118707746036644_n.jpg (129.69 KB; downloaded 919 times)

 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: Autovehicule electrice... noile provocări ale viitorului. orex

Metair, proprietarul Rombat, ar putea anula investiția în fabrica de baterii pentru mașini electrice de la Cernica, care ar putea fi mutată în Turcia
Metair, proprietarul sud african al companiei românești Rombat, ar putea anula investiția de la Cernica, într-o fabrică de elemente pentru baterii pentru mașini electrice, și ar putea să o mute în Turcia.

Investiția de 12 milioane de euro este sub semnul întrebării acum, probabil analizată de compania sud africană, cu avantaje și dezavantaje și există riscul, așa după cum au transmis oficiali ai Rombat către Economedia, ca aceasta să fie mutată în Turcia.

De altfel, contactați de Economedia, partenerii celor de la Rombat, Prime Motors Industry, care asamblează bateriile nu au răspuns. Rombat a preluat, în 2019, 35% dintre acţiunile companiei Prime Motors Industry Bucureşti, pro­du­cător de baterii Li-Ion şi vehicule elec­trice.

Producătorul din Bistriţa în colaborare cu compania Prime Motors Industry din Bucureşti, specializată în producţia de baterii Lithium-Ion, au dezvoltat în 2018 și versiunea electrică a Daciei Logan, fiind unul dintre primii paşi pe care Rombat l-a făcut în dome­niul bateriilor pentru vehicule electrice şi stocarea energiei.

Evident, după spusele reprezentanților Rombat ar fi trecut ceva timp până fabrica de la Cernica ar fi produs baterii pentru mașini electrice în parteneriat, dar deocamdată toate planurile sunt puse în așteptare.

Draxlmaier investește 200 milioane de euro

Cele două companii nu sunt, însă singurele dispuse să investească în producția de baterii pentru mașini electrice. Și germanii de la Draxlmaier au anunțat că vor investi 200 de milioane de euro într-o fabrică ce va produce baterii pentru mașini electrice la Timișoara. Dezvoltarea este concepută a fi realizată în două etape, prima între 2020 şi 2021, ce presupune construirea primei hale de producţie, cu o suprafaţă de 10.125 mp şi etapa a doua, între 2022 şi 2030, în care va fi construită clădirea-nucleu de 15.300 mp şi următoarele spaţii de producţie.

Dräxlmaier Timişoara va fi primul producător de baterii şi sisteme pentru maşini electrice din România, în urma unor investiţii de 200 milioane de euro. Grupul german a făcut anunțul la câteva luni după ce Ford a spus că în 2024 va produce primul automobil electric în România.
„Prin investiţia de 200 de milioane de euro în următorii şase ani în e-mobilitate anunțată acum, oraşul nostru se poziţionează ca un jucător important pe piaţa naţională şi europeană a tehnologiilor verzi. Sper ca această investiţie să atragă după sine şi alte proiecte în acest domeniu, dar şi forţă de muncă înalt calificată pentru cele 1000 de locuri de muncă pe care compania germană le va crea în Timişoara”, scria la vremea respectivă pe Facebook Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara.
Dräxlmaier Timişoara a anunţat la finalul anului trecut că dezvoltă producţia pentru componente E-mobility după un anunţ iniţial lansat în februarie 2020. Compania a deschis în septembrie 2019 în Thailanda o nouă fabrică de baterii pentru maşinile plug-in hybrid ale BMW. În plus, în mai anul trecut compania germană a demarat producţia în apropiere de Stuttgart a sistemului de baterii pentru Porsche Taycan, primul automobil sport electric de la Porsche.

De altfel, Dräxlmaier Autopart România a solicitat Primăriei Timişoara în 2020 să aprobe un PUZ pentru extinderea zonei industriale din oraş, iar compania deţine în Timişoara un teren de 130.000 mp pentru care are un plan de dezvoltare pe o perioadă de 15 ani. Complexul va cuprinde cinci clădiri de producţie concentrate în jurul unei clădiri-nucleu.
(...)
Salrom produce, printre altele, și grafit, încă utilizat ca materie primă esențială pentru fabricarea bateriilor

Contactați de Economedia, oficiali ai Ministerului Economiei au transmis că evoluția industriei auto din România va fi influențată în mod direct de direcțiile de dezvoltare ale celor doi mari producători auto – Dacia și Ford, de introducerea noilor concepte și tehnologii în fabricație, de interesul tot mai crescut pentru activitățile de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI), precum și de accesul la finanțare a furnizorilor auto.
„În viitor este foarte probabil ca și alți mari producători auto să investească în România. Un alt trend va fi dat de apariția capacităților de producție a automobilelor electrice și a bateriilor pentru acestea. În ceea ce privește dezvoltarea digitalizării industriei auto, aceasta se va regăsi în concepția produselor, optimizarea tehnologiilor, logistică, producție de tip lean. Industria auto din România înseamnă mai mult decât asamblarea automobilelor. Chiar dacă investițiile în sectorul componente auto au crescut, ritmul acestora nu este încă pe măsura potențialului. În ultima perioadă putem vorbi despre noi investiții în fabricația de motoare ecologice de ultimă generație, fabricația de cutii de viteze de ultimă generație pentru mari constructori internaționali, microelectronică și mecatronică avansate (inclusiv activități CD), tehnologii și componente auto complexe din mase plastice, cauciuc și compozite, companii locale implicate în extinderea digitalizării în industria auto”, au transmis Economedia oficialii ministerului.
Astfel, pe partea de acumulatori auto, spun aceștia, România are câteva branduri de baterii proprii, fabricate aici, care echipează automobile din toata lumea, bateria fiind o componentă majoră în totalul costurilor aferente unui vehicul electric, iar prețul acesteia, disponibilitatea comercială și performanța, influențând decisiv e-mobilitatea.

„În ceea ce privește necesarul de materii prime/baterii pentru întreg procesul de fabricație în acord cu obiectivele stabilite, acesta reprezintă un alt aspect problematic în sensul în care prețul bateriilor pentru autovehiculele electrice reprezintă aproximativ 60% din prețul total al unui autovehicul și care ar putea avea un impact semnificativ asupra pieței, respectiv a cererii și puterii de cumpărare, în lipsa unor măsuri financiare de sprijin”, conchid reprezentanții ministerului.

 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: Autovehicule electrice... noile provocări ale viitorului. orex

Germanii de la Dräxlmaier vor începe, la Timișoara, în a doua jumătate a anului, producția de baterii de înaltă tensiune pentru mașini electrice
Dräxlmaier, unul dintre cei mai mari producători de componente auto din România, a anunțat de anul trecut că va trece și la producția de baterii pentru mașini electrice într-o fabrică din Timișoara, care va fi adaptată pentru aceasta, și în plus va construi o nouă hală de producție. Momentat, compania va începe producția în fabrica care deja există, unde va fi adusă prima linie automatizată de producție pentru baterii destinate mașinilor hibrid. Apoi, după ce va agrea toate elementele cu autoritățile, compania va începe, în a doua jumătate a acestui an, producția de baterii de înaltă tensiune pentru clienți premium.
Dräxlmaier produce, deja, în fabricile din România cablaje electrice, componente electrice şi electronice, cablaje de înaltă tensiune, interioare, console centrale şi panouri de uşi. Germanii produc în fabricile locale sisteme electrice şi electronice, interioare de lux şi sisteme de bord pentru mărci premium din industria de profil, precum BMW, Jaguar, Mercedes-Benz sau Maserati.

„Dräxlmaier Group își adaptează în permanență activitatea în zonele de producție pentru a urma noile trenduri din industria auto adoptate de clienții noștri premium. Investiția în noua fabrică este necesară pentru că la Timișoara am început implementarea mai multor proiecte inovatoare din domeniul electromobilității, care reprezintă un element important al dezvoltării companiei. În acest moment, construcția viitoarei fabrici din Timișoara urmează calendarul prevăzut, care include și o serie de elemente care trebuie agreate cu autoritățile locale. Asamblarea unui sistem de baterii de înaltă tensiune pentru clienți premium va începe în fabrica din Timișoara în a doua jumătate a anului 2022”, spune, pentru Economedia, Alexander Schubel, managerul fabricii Dräxlmaier Timișoara.
Potrivit lui Alexander Schubel, în perioada următoare, va fi utilizată suprafața de producție existentă deja, care a fost retehnologizată și adaptată noilor tipuri de produse. Aici va sosi prima linie automatizată de producție pentru asamblarea sistemelor de baterii de înaltă tensiune destinate automobilelor hibrid. Aceasta va folosi tehnologie de ultimă generație pentru asamblarea a două sisteme de baterii distincte pentru diferite modele de automobile premium, iar investițiile necesare se cifrează la circa 200 de milioane euro.

Compania se va concentra și în domeniul e-mobility
La Dräxlmaier Timișoara vor fi realizate și unitățile centrale de control pentru ambele sisteme de baterii.
Unitățile de control coordonează, distribuie și monitorizează energia transmisă către toate componentele electrice din interiorul automobilului. Celulele de baterie și celelalte componente necesare care intră în componența sistemelor de baterii sunt livrate la Timișoara de furnizorii companiei, iar aici va avea loc procesul final de asamblare. Ulterior, sistemele de baterii vor fi livrate clienților.
De asemenea, compania a demarat și proiecte noi pentru producția de componente electronice în domeniul E-mobility la Timișoara. Producția de componente electronice va crește substanțial în următorii ani, devenind o parte importantă a dezvoltării fabricii din Timișoara.
Ultimele informații din piață susțin că la fabrica timișoreană a germanilor vor fi angajați încă 1.000 de oameni.

„În acest moment, există disponibile zeci de posturi în fabrica de la Timișoara și procesul de recrutare este în continuă desfășurare. Căutam în permanență specialiști în Producție, Inginerie Industrială, Calitate, Logistică, precum și tineri pasionați de noile tehnologii, dornici să învețe și să își construiască o carieră în industria auto. Odată cu dezvoltarea fabricii, numărul de joburi se va adapta noilor cerințe”, arată Alexander Schubel.

Compania are contracte deja încheiate, și a făcut estimări pentru următorii ani, dar comenzile pot fi ajustate în funcție de solicitările clienților, ținând cont de faptul că politica Dräxlmaier prevede livrarea just in time și just in sequence – adică direct în procesul de producție al clientului. În plus, spune Schubel, mașinile hibride și electrice, ca orice produse noi, au propria lor evoluție în domeniul consumatorilor, dar cifrele oficiale arată că numărul celor care optează acum pentru acestea este în creștere.

Reciclarea bateriilor și problema crizei de semiconductori
„În general, după utilizarea în vehiculele electrice, bateriile litiu pot fi folosite în așa-numitele “second life”. De exemplu, ca stocare intermediară staționară a energiei electrice în case sau fabrici, unde contribuie la stabilitatea rețelei electrice. Odată ce bateriile au ajuns la sfârșitul duratei de viață utilă, acestea pot fi reciclate în mod profesionist, iar materiile prime valoroase pot fi recuperate sau refolosite”, explică Alexander Schubel.

Problema este, însă, destul de delicată, deoarece există deja fabrici de baterii, ca și de mașini electrice, însă, cele destinate reciclării bateriilor, care, de obicei, au o durată de viață de opt ani, la care se adaugă alți câțiva ani de second life, nu sunt foarte multe, abia acum apar intenții de construcție de fabrici de reciclare, precum cea care va fi construită de suedezii de la Stena Recycling la Halmstad în Suedia.

În ceea ce privește criza de semiconductori, Alexander Schubel spune că Dräxlmaier urmărește situația extrem de complexă și  evoluțiile din domeniu.
„Suntem în contact permanent cu furnizorii de componente și alături de ei încercăm să găsim cele mai bune soluții. Lipsa de materiale, în general, poate fi o provocare și după 2022. În acest context, analizăm constant fiecare situație și ne planificăm activitatea de producție în consecință pentru a ne coordona activitatea cu cerințele clienților noștri”, conchide acesta.

Pe piața românească singurul producător care și-a mai anunțat intenția de a produce baterii pentru mașini electrice este Rombat, în parteneriat cu Prime Motor Industry, care a anunțat la un moment dat că vrea să facă o fabrică la Cernica, unde va folosi experiența Prime Motor, companie deținută de omul de afaceri Adrian Polec.

 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  

Re: Autovehicule electrice... noile provocări ale viitorului. orex

Canadienii de la RockTech Lithium vor să investească 400 de milioane de euro în România, într-o fabrică de componente pentru bateriile mașinilor electrice
Canadienii de la RockTech Lithium vor să construiască în România o fabrică pentru producția de componente pentru bateriile mașinilor electrice, investiție ce se va ridica la 400 de milioane de euro, anunță Guvernul român.
Potrivit Executivului român, premierul Nicolae Ciucă va participa luni, la ora 11.000, la ceremonia de semnare a Memorandumului de înțelegere cu RockTech Lithium pentru a construi o fabrică în România, investiție de 400 de milioane de euro, pentru producția de materii prime/componente de tehnologie climatică (hidroxid de litiu) pentru bateriile litiu-ion destinate industriei auto. La semnare va fi prezent și ministrul Energiei, Virgil Popescu, și președintele și CEO-ul companiei Dirk Harbecke.
Este interesant că anunțurile anterioare ale companiei privind fabrica nu menționează România, ci Germania.
Rock Tech Lithium este o companie germano-canadiană cu sediul în Vancouver, care extrage materia primă pentru hidroxidul de litiu din proiectul său minier din Lacul Georgia din Ontario, Canada. O așa-numită „fabrică de transformare” urmează să fie construită acum în regiunea Lusacia din Brandenburg pentru a rafina resursa, potrivit electrive.com.
În octombrie, Rock Tech Lithium a anunțat construirea unei fabrici de producție pentru hidroxid de litiu pentru baterii în Guben, Brandenburg, Germania – la 60 de kilometri de fabrica Tesla din Grünheide. În plină funcționare, uzina de producție pentru hidroxid de litiu pentru baterii (convertor) este de așteptat să producă 24.000 de tone de hidroxid de litiu anual pentru bateriile a 500.000 de mașini electrice. Proiectul Rock Tech se află în prezent într-un stadiu avansat de planificare. Compania estimează volumul investițiilor la aproximativ 470 de milioane de euro.
Unitatea de producție urmează să creeze 160 de locuri de muncă, iar finalizarea fabricii este planificată pentru 2024. La finalul lunii februarie, compania a transmis că a depus documentația necesară pentru prima autorizație parțială pentru construcția fabricii.
Cu toate acestea, compania subliniază în mod explicit că realizarea planurilor depinde de angajamentele de finanțare din partea statului german.
Potrivit producătorului de litiu, decizia pentru Guben a fost precedată de o căutare la nivel european pentru o locație. Regiunea selectată a obținut un punctaj bun datorită „tradiției industriale îndelungate și infrastructurii existente”, scria anterior electrive.com.
Compania nu menționa deloc România.
Rock Tech Lithium Inc. a fost fondată în 1996 și este o companie de dezvoltare a litiului cu sediul în Canada. Compania are operațiuni în Canada și Germania care urmăresc să furnizeze hidroxid de litiu pentru industria auto. RockTech Lithium este listată la TSX Venture și la Bursa de Valori din Frankfurt.


RockTech Lithium vrea să angajeze 500 de persoane în fabrica de componente pentru bateriile mașinilor electrice din România
CEO-ul companiei RockTech Lithium, Dirk Harbecke, a transmis că firma va crea în România direct sau indirect circa 500 de locuri de muncă, unde vor crea componente care vor putea fi utilizate pentru 500 de autovehicule pe an.
„Vrem să investim 400 milioane euro și vrem să cream 700 de joburi direct sau indirect în fabrica noastră și vom produse suficiente componente pentru a produce peste 500 de mașini pe an”, a spus Dirk Harbecke, CEO-ul RockTech Lithium într-o conferință de presă.
Acesta spune că Europa trebuie să fie un furnizor independent de materiale pentru industria auto. În acest context investiția contribuie la eforturile UE de a asigura independența industriei auto
„Începem construcția primei fabrici în Germania, la granița cu Polonia și ne uităm la a doua locație, de aceea suntem aici. Suntem activi în tară de multe luni, ne-am uitat deja la câteva locații și ne bucurăm că guvernul ne alocă suport pentru proiectul nostru aici”, a transmis Dirk Harbecke.

 


  • Author: orex
  • Membru Silver
  • Posted:
  •  


Go to page:  1  ... 2 3 4 5 6 7 8
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Vehiculele rutiere ale viitorului - sisteme de propulsie deosebite, conducere autonomă și altele  • 
Choose destination

Since , our 1928 forum members have written 372888 posts in 4524 topics and 450 subforums.
Refresh interval: 30 minutes.

 

© 2009 - 2022 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

Terms Of Use