Infrastructura rutieră din RomâniaLucrări la autostrăzi și drumuri expres

 

Topic: DEx6 Focşani - Brăila - Galați (Milcovia Expres)

100 posts, 19299 views
 
Go to page:  1 2 3 4 5 6 7 8
 
 

📖 Pagination options


Re: DEx6 Focşani - Brăila - Galați (Milcovia Expres) orex

Au început forajele geotehnice pe traseul Drumului Expres Brăila – Focșani
Firma de proiectare Acciona (Spania) a început investigațiile geotehnice pe traseul Drumului Expres Brăila – Focșani, cunoscut ca „Milcovia Expres”, a anunțat Compania de Drumuri. Contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate pentru Drumul Expres Brăila – Focșani cu o lungime de 76 km a fost semnat în vara anului 2020 și are termen de finalizare decembrie 2022.

„Au început investigațiile geotehnice necesare elaborării Studiului de Fezabilitate pentru Drumul Expres Focșani – Brăila! Miercuri, 06.04.2022, prestatorul de servicii al contractului de elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru obiectivul Drum Expres Focșani – Brăila, a început executarea de investigații geotehnice în zona comunei Milcovul, județul Vrancea. Lungimea traseului viitorului drum expres Focșani – Brăila este de 78,8 km. Sursa de finanțare a contractului în valoare de 15.001.446,99 Lei, fără TVA este din FONDURI EUROPENE NERAMBURSABILE. Termenul contractual de finalizare este luna decembrie 2022”, a transmis CNAIR.

 




Re: DEx6 Focşani - Brăila - Galați (Milcovia Expres) orex

CNAIR a uitat să lege două șosele pe care le construiește UMB : Consiliul Județean Galați face o șosea de legătură între DEx Brăila -Galați și Centura Galați
Consiliul Județean Galați va construi un Drum de legătură între Centura municipiului Galați și Drumul Expres Brăila -Galați, două șosele noi, pe care Compania de Drumuri le-ar fi lăsat unite prin DN 25 Șendreni -Galați. Atât Drumul Expres Brăila -Galați (11 km.) pe care se lucrează din toamna anului trecut cât și Centura Galați (34 km.) unde șantierul încă așteaptă Autorizația de Construire, sunt contractate cu antreprenorul băcăuan UMB. Pentru că în zona polului de dezvoltare Brăila -Galați sunt în proiectare sau în lucru mai multe drumuri cu configurație 2×2 de Drum Expres precum Drum Expres și Pod peste Dunăre Brăila-Tulcea, Drum Expres Brăila-Galați și alte două Drumuri Expres de la Buzău și Focșani la Brăila, Consiliul Județean Galați a lansat o licitație pentru proiectarea unui drum de legătură între Drumul Expres Brăila -Galați și Centura municipiului, șosea care va fi alternativa la DN 25 Șendreni-Galați. Documentația Tehnică- Studiul de Fezabilitate- costă 2 milioane de lei și are o durată de 5 luni. Finanțarea pentru Drumul de legătură este asigurată din Fonduri Europene, potrivit CJ Galați, iar termenul -limită pentru depunerea ofertelor este 30 mai.

 


Re: DEx6 Focşani - Brăila - Galați (Milcovia Expres) orex

“Elaborarea Studiului de Fezabilitate, realizarea documentatiei tehnice pentru Autorizatia de Construire (P.A.C) si obtinerea Autorizatiei de Construire (A.C) pentru obiectivul de investitii Drum de legatura între DX Braila - Galati si VO Galati”
COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., în calitate de Solicitant, a elaborat și  depus, in data de 26.04.2022, Cererea de Finanțare pentru proiectul “Elaborarea Studiului de Fezabilitate, realizarea documentatiei tehnice pentru Autorizatia de Construire (P.A.C) si obtinerea Autorizatiei de Construire (A.C) pentru obiectivul de investitii Drum de legatura între DX Braila - Galati si VO Galati” in vederea obtinerii de finantare nerambursabila alocata prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare: Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil si eficient, OS 2.1 Apel de proiecte pentru DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE - sprijin pregatire proiecte de investitii, Operatiunea- Cresterea mobilitatii pe reteaua rutiera TENT-globala.

Obiectivul general al proiectului este sustinerea unei dezvoltari economice sustenabile plecand de la asigurarea unei infrastructuri corespunzatoare si imbunatatirea competitivitatii economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care faciliteaza integrarea economica in UE, contribuind astfel la dezvoltarea pietii interne cu scopul de a creea conditiile pentru cresterea volumului investitiilor, promovarea transportului durabil si a coeziunii in reteaua de drumuri europene.

Rezultatul asteptat al proiectului este realizarea Studiului de Fezabilitate .

Valoarea totală a proiectului este de 7.002.396,66 lei și va fi finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contributia Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala – 5.029.748,79 lei, 15% contributia proprie – 887.602,73 lei, diferenta pana la valoarea totala reprezentand cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

Durata proiectului: 13 luni.

Cod proiect 155248.
Proiect cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Generala prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.

 




Re: DEx6 Focşani - Brăila - Galați (Milcovia Expres) orex

,,Statul…care stă” îi pune frână constructorului Umbrărescu. Cu exproprieri întârziate, inaugurarea șoselei riscă să fie amânată pentru 2024
Statul ,,reușește” să pună frână și celor mai buni drumari din România. Unul dintre cele mai recente exemple este Drumul Expres Brăila-Galați unde constructorul UMB a intrat în șantier din toamna anului trecut, dar nici acum nu are front de lucru pe toți cei 11 kilometri. Ministerul Transporturilor întârzie cu exproprierile suplimentare pentru relocarea rețelelor de înaltă tensiune și cu avizele de mediu pentru defrișarea pădurilor din zona Siretului, potrivit Asociației Pro Infrastructură. Autorizația de Construire este emisă din decembrie 2021, însă doar pentru prima etapă, de la kilometrul 2 până la kilometrul 9. În aceste condiții, cu toată mobilizarea exemplară a antreprenorului UMB există riscul ca șoseaua să nu poată fi deschisă înainte de termen, adică la sfârșitul anului 2023, susține Asociația : ,,

Cu toată mobilizarea excelentă a celor de la UMB, deja este extrem de dificil ca obiectivul să fie gata în decembrie 2023. De ce? Pentru că statul… stă. Ministerul trebuie să facă exproprieri suplimentare aferente mutării rețelelor electrice care tronează în mijlocul drumului, iar procedurile de mediu (pădurile din zona Siretului) sunt departe de a fi rezolvate. Este simplu: puneți minim 18 luni de execuție din momentul în care autoritățile finalizează birocrația și eliberează terenul constructorului în sectorul neautorizat (roșu pe harta noastră) dinspre Galați, acolo unde trebuie făcută o structură-mamut mai lungă de 1,6 km care include viaducte peste complexul feroviar și digul de protecție, dar mai ales un pod hobanat peste Râul Siret cu o deschidere centrală de 130 de metri și două secundare de câte 80 m.

 






Go to page:  1 2 3 4 5 6 7 8
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Lucrări la autostrăzi și drumuri expres  • 
Choose destination

Since our 2385 forum members have written 430629 posts in 5355 topics and 517 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use