… uitasem de faimoasa scrumiera incorporata in panoul usii spate

La cit de chircit stateai pe locurile din spate, folosirea ei era o adevarata echilibristica, sa nu mai vorbim de chinul pe care il reprezenta golirea ei de orice resturi…

Un alt “feature” de mare rafinament erau cele doua clapete de pe panoul dintre portbagaj si bancheta spate care puteau fi deschise pentru “aerisire” a habitaclului pe timpul verii.

Toate bune si frumoase, doar ca sonda de nivel al benzinei rareori se etansa cum trebuie, asa ca in portbagajul de Dacie in 99% din cazuri mirosea a benzina. Asta cind nu ruginea partea superioara a rezervorului de la condens si mustea benzina sub acel covor de vinilin din portbagaj.

Un alt punct extrem de slab - pe linga stilpul si contraaripa fata, praguri si suportul de tendoane spate  - era pasajul in care statea roata de rezerva. Oala ruginea foarte repede din cauza noroiului aruncat de roata spate si de cele mai multe ori avea gauri prin care vedeai direct asfaltul.

Nu mai tin minte exact daca la modelul Canada (cele cu busonul de alimentare pe lateral) rezervorul nu fusese mutat in spatele banchetei spate iar roata de rezerva in locul rezervorului, poate ne confirma cineva ?

Revenind la Dacia clasica, bricolajul poate cel mai frecvent intilnit era dulapul de piese si scule construit in spatiul dintre amortizoare si puntea spate (ca nu plecai la drum lung cu Dacia fara macar un capac de delco, un set de bujii, o camera de rezerva (pina la aparitia tubeless-urilor in anii ‘90), o curea de ventilator, o pompa de benzina, o pompa de apa, un litru de ulei de motor - consumabile d-astea normale…Plus o trusa completa de chei).

Multi din cei ce citesc astazi aceste mesaje nu-si pot imagina ca in Dacie, in anii ‘80, nu te urcai, dadeai drumul la motor si porneai pur si simplu la un drum de 5-600 de km cu singura grija sa nu fie blocaje de circulatie sau vreme proasta...

Nu nu… Cu Dacia plecai la drum stiind ca vei intimpina probleme. Trebuia doar sa fii …bine pregatit.

Mai nimeni nu mi-a văzut din păcate vechia Dacie, mai ales în perioada exploatată, care era în cei 1% de n-a mirosit a benzină (mă refer în general) decât noxe, și asta nu mereu, iar fum foarte rar. Prin 2017 mi se slăbiseră un furtun din față de la alimentarea pompei de benzină de ajungea să mă înțepe la ochi, dar am remediat. Dinainte de 2016 nu mai țin minte cu exactitate multe dintre detalii, că pe atunci era în posesia lui taică-miu și nici eu nu eram suficient de matur să înțeleg sau să deosebesc.

La locurile din spate ce nu mi-au plăcut niciodată, au fost geamurile "limitate" pentru copiii.

Sonda de benzină am avut-o modificată cred că prin 2007, să se aprindă în bord la sub 10l în rezervor și nu 5l sau cât era. Știu că mai puteam merge destul pe "roșu"...

Oala de unde era roata de rezervă a fost într-adevăr demult ruginit, dar reparat ca la carte. La fel și contraaripile, de trebuiau vopsite în prealabil cu vopsea calitativă și nu montate de-a gata.

Când plecam la țară la Tășnad (jud. SM, la un drum mai exact de 660km, fără greșeli de traseu sau diverse ocoliri) - taică-miu pregătea mașina cu cel puțin o săptămână în avans. Într-adevăr, nu lipsea nicio piesă elementară, deși erau cam împrăștiate - diverse scule se găseau pe la motor, curelele prin capotă, rulmenții sub banchetă, prin ușă se aflau bujii, filtrul de benzină, becuri etc și restul prin spate într-o ladă metalică roșie. El din păcate era mai împrăștiat, de și la autobuz erau prin diverse locuri ce mai ținea și pe acolo, la DAF sticla de completare al uleiului stătea la loc de cinste între bord și parbriz, vizibil pentru toată lumea.

Imi povestea un prieten ca la Dacie ii ruginise podeau la locul din dreapta de avea niste gauri iar la o plimbare cu un prieten acesta a inceput sa ii arate ce bricheta frumoasa a primit din America, evident au luat o groapa, prietenul a scapat bricheta care a nimerit printr-o gaura direct pe strada, au oprit ca sa se intoarca prietenul sa-si caute bricheta.

Am participat si eu la rudele de la tara la o schimbare a "antifonarii", adica se dadea masina cat se putea pe o parte si cu tot felul de perii de sarma invartite de un motor electric legat de un ghidon de bicicleta se dadea jos vopseaua de pe dedesubt ca sa se aplice alta noua.

Cred ca geamurile din spate nu erau limitate pentru copii ci nu aveau unde sa coboare din cauza formei usii din spate.

Oh, da, podeaua fata era (inca un) punct sensibil. Ciudat, dar partea din dreapta ceda prima (proabil datorita faptului ca pe marginea drumului se aduna mai mult noroi/sare/etc.)

De dapt, daca privim retrospectiv, cam toata partea inferioara a caroseriei (inclusiv supprtul pentru radiator !) era atacata de rugina destul de repede (si asta nu numai la cele post ‘90, ci si la modelele ‘70…)

Asta avea de-a face si cu faptul ca nu existau nici un fel de protectii care sa previna sablarea tablei de jetul de apa ridicat de anvelope / depunerea noroiului cu sare iarna in diversele nise ale caroseriei.

Nu stiu daca Renault-ul 12 a intimpinat aceleasi probleme (am vazut foarte putine R12 de epoca, in comparatie cu R16, produs chiar inaintea lui…), dar - categoric - lipsa acelor aparatori de roti (accesoriu optional) accelera procesul de coroziune.

Problema era - chiar daca le achizitionai - ca erau confectionate dintr-un cauciuc de proasta calitate iar ramele de metal se rupeau la prima zapada inghetata.

Apropo, procesul nu era numit “antifonare”, ci “terosonare”.
In anii ‘80 exista o adevarata industrie paralela care construia asa numitele “sanii” - care mai de care mai complexe- cu care Daciile puteau fi rotite in plan orizontal intre 45 si 60 de grade fara a deforma caroseria (un intreg proces tehnologic !).
Ca urmare in spatele blocurilor (gri) in fiecare vara era aproape imposibil sa nu vezi in parcare macar 2-3 Dacii trecind prin procesul acesta la care participa cu sfaturi intreaga populatie de proprietari de Dacii de pe scara…

Ceva greu de imaginat pentru multi dintre cititorii acestui topic, insa o realitate (trista) a anilor ‘80.

Grund, teroson, mastic, (cineva care stie pe cineva si poate sa-ti procure) vopsea de vapor, fibra de sticla - ce nu se incerca pentru a prelungi viata unei masini pentru care trebuia sa astepti 5-7-8 ani pe lista ca sa o cumperi, asa ca se facea tot ce era in putinta pentru a-i prelungi durata de viata…

Segmentari de motor ?
“Reparat” pivoti (reglabili (!!! - adica puteai sa-i desurubezi si sa schimbi elementul asa zis elastic) ?
Inlocuit bielete anti-ruliu ?
Inlocuit amortizoare (bineinteles ca existau prese produse artizanal pentru a compresa arcurile) ?
Schimbat disc si placa de ambreiaj ?
Inlocuit placute/discuri sau ferodouri de frina ?
Schimat carbunii de la electromotor ?
Inlocuit pompa de apa sau de benzina ?
Schimbat diodele de la alternator sau - trivial - bujii ?

Daca nu stiai sa faci astea - si multe altele - nu erai proprietar de Dacie functionala…

Dacia, dupa sfirsitul anilor ‘70 n-a mai fost un automobil, a fost - pentru cei mai multi - un hobby si cred ca tocmai de aceea a si rezistat atit de mult in subconstientul national.

Și taică-miu lucra la mașină mereu câte ceva... Din păcate, în general find mic (am luat mașina în 2004, când eu eram încă la grădiniță), nu-mi dădeam nici interesul să pricep (dacă nu era autobuz...), și cred că nici nu prea înțelegeam oricât mi s-ar fi spus. Se întâmpla să mint pe maică-mea acasă, că rămân cu taică-miu în spate "după cazane" să învăț și că oricum mai avea nevoie de cineva, doar să nu merg la școală (ce fază era că maică-mea suna diriginta să spună că nu sunt apt dpmdv al sănătății gen "îi e rău, vă fac o foaie de mână", ca urmare nu pot să mă prezint la cursuri în acea zi, iar seara unii colegi treceau fix pe unde eram eu afară bine mersi, desfăcând vreo roată sau dând la cric, cu mâini mizere și puțin negru pe față, iar ăia curați mă întrebau că de ce n-am fost la școală, însă taică-miu pe post de avocat le răspundea troll că ce învăț acolo? 😆). Îmi știau cred că toți colegii mașina, motanul (din 2008 pe care îl am și acum, dar nu mai știu cum au aflat de el) și pasiunea față de autobuze.

Chiar că...să fi fost prin 2009, ce mă pasiona mult erau roțile, desfăcând și tot așa, și acum mă oftic din primăvară că nu am reușit să desfac prezoanele unor 217E-uri pentru a recupera inelul care lipsește lui 0108, reușind încă să deteriorez cheile, dar am rupt și la fostul Opel o tubulară de 17 când am încercat să desfac o roată prin 2018 (prezoane strânse la pistol, șuruburi deodată cu mașina, corodate și fără lubrifiere montate, apoi artă de rupt cheile sau chiar prezonul, mai riști să te și accidentezi). Asta e problema la roțile cu prezoane de tip șuruburi și nu piulițe.

Eu nici în 2016 din păcate, în prag de 19 ani, nu știam cum să pornesc corect o mașină cu carburator, ce mai reproduceam erau din amintirile vagi cu taică-miu. Puneam contactul, dădeam vreo 2-3 șprițuri medii, apoi porneam accelerând și trăgeam imediat puțin șocul (care trebuia tras, și asta pe la mediu, înainte de pornire). Am reușit s-o pornesc în general, deși acest "general" era referitor mai mult perioadelor calde, dar în decembrie 2016 când am adus-o din București în Buzău (mă rog, nu eu personal), nu am reușit pornirea iar unii doar prostii mă învățau, apoi am rectificat și faptul că trebuiau luate mai multe în calcul, ce aparent s-au omis. Trebuia ținut cont de baterie, de contact, de perioada de staționare, de reglajul carburatorului, de cum sunt prinse cablul de accelerație și șocul, de nivelul de benzină și tipul pe drum, ce "cei cu Dacii în trecut" au sărit peste ele... Apoi eram singurul care știam s-o pornesc corect și mereu (aparent îmi vine să râd când cineva, vecin, mă tot cheamă să-i pornesc...cuptorul, din 2 inși ce-i drept trecuți de-o vârstă, au luat de la cineva un aragaz și are o mică problemă mecanică la cuptor, dar nici acum n-au învățat, că lor mereu se închide gazul, că au înlocuit și butonul, să împingă maxim de buton și să de-a tot la maxim, apoi să-l aprindă și să-l țină câteva secunde, oricât de simplu par instrucțiunile, tot eu sunt chemat în ajutoare, de or fi mâncat doar cartofi prăjiți când nu eram acasă câte 3 zile).

Ce-mi plăcea la Dacii, era un sunet anume pe la frâna de motor chiar și în treapta a doua, care se datora mult uleiului din cutie, și când nu erau tobele atât de fisurate să huruie ca niște tractoare, să zicem cum sună Cielo.

Modelul pentru Canada avea rezervorul mutat in spatele banchetei. Aceasta era o cerinta a canadienilor, intrucat pe drumurile lor exista patinaj, iar impactul cu alte autovehicule este inevitabil. In acest fel se asigurau ca rezervorul nu va avea de suferit in urma unei coliziuni, reducand riscul de explozie. Aceste lucruri mi le-a confirm un profesor de la Autovehicule Rutiere care a colaborat ani de zile cu cei de la Dacia.

ARO 12 de la Neamt, masina de care am vorbit acum putin timp in acest topic se pare ca a fost restaurata.
Multimiri lui Adrian Toader pentru poze.

1689 wrote here:
Nu stiu daca Renault-ul 12 a intimpinat aceleasi probleme (am vazut foarte putine R12 de epoca, in comparatie cu R16, produs chiar inaintea lui…), dar - categoric - lipsa acelor aparatori de roti (accesoriu optional) accelera procesul de coroziune.

Cred ca R16 a fost mai popular per total decat R12, cel putin in tarile dezvoltate.
Numai in Romania si Turcia mai gasesti variante "epocale" de R12/D1300 (anii 70') in stare relativ buna si la preturi mult mai mici decat in Germania sau Franta.

Dacia 13o2 : Pickup-ul exportat la greu in Algeria !
Sursa foto: George Catalin Neacsa pe Facebook