Zona metropolitană BucureștiGeneralități despre transportul în comun din București și Ilfov

 

Topic: Greve la STB

430 posts, 109443 views
 
Go to page:  1  ... 25 26 27 28 29 30 31
 
 

📖 Pagination options
Re: Greva la STB alexandru_gr

Aplicația si-a revenit între timp si afiseaza vehiculele tuturor operatorilor.

 


Re: Greva la STB Andrei98

Turele celor 3 linii ( 102, 116,135 ) le-am observat personal pe traseu, erau mult mai puține autobuze fata de o zi obișnuita, și plecările de la capăt se făceau din 2 în 2.

 


Re: Greva la STB andreiiul

Judecand dupa declaratiile lui Petrariu de la iesirea de la audieri, s-ar putea ca in curand Crit sa fie schimbat.
Depinde de culoarea politica a CA si de curajul pe care il au (prin mentinerea lui in functie).
Oare la acele negocieri de aseara a participat si Crit?

”Aşa cum aţi văzut, în această dimineaţă s-a reluat activitatea. Aseară am avut o discuţie cu membrii CA la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, care a durat peste 2 ore, am discutat toate aceste problemele, inclusiv revendicarea referitoare la demisia directorului general. Membrii CA au venit cu rugămintea să vorbim cu salariaţii pentru a-şi relua activitatea, ei angajându-se să preia ei problemele noastre, să le discutăm cu membrii CA, iar ei, în perioada următoare, să analizeze din punct de vedere profesional activitatea directorului general şi vor lua o decizie. Au spus că situaţia asta i-a luat pe nepregătite şi nu au avut timp să pregătească o fundamentare în acest sens”.


Citatul este preluat de aici https://stirileprotv.ro/stiri/social/liderul-sindicatului-stb-vasile-petrariu-a-fost-audiat-de-politie-pentru-greva-ilegala.html

 


Re: Greva la STB subway guru

Asa ochiometric, la mine in intersectie par a circula mai multe autobuze ca oricand…

 


Re: Greva la STB Andrei98

Între timp au ieșit aproape toți la traseu.

 


Re: Greva la STB bgd70

Ce rămâne după cele 5 zile de grevă STB

Greva STB s-a încheiat marți dimineață, după ce cu o zi în urmă conducerea STB a anunțat că angajează șoferi, iar cei care nu vin la muncă vor fi sancționați până la desfacerea contractului de muncă. Cu ce rămânem după probabil cea mai lungă grevă din istoria societății? Deocamdată, cu un prejudiciu de 16,6 milioane lei, cauzat de întreruperea transportului public pentru 5 zile, iar o comisie de la STB va căuta vinovații, în paralel cu demersurile din domeniul penal, a declarat directorul Adrian Criț pentru HotNews.ro.

Până acum, nimeni nu a fost concediat, dar conducerea STB spune că angajații nu vor primi banii pentru zilele în care au lipsit nemotivat de la muncă.

Angajații au promisiunea că vor începe negocierile pe contractul colectiv de muncă după aprobarea bugetului.
”Pe de o parte, rămâne nemulțumirea bucureșteanului pentru faptul că nu a putut să utilizeze transportul public de călători în această perioadă.
Pe de altă parte, lipsa veniturilor care au afectat grav ceea ce înseamnă activitatea viitoare a STB, cu prejudicii directe pentru angajații care au declanșat această grevă.
Practic, urmare a unei evaluări pe care o să o facem cu un auditor extern, o să ajungem probabil să solicităm aceste daune de la sindicatul reprezentativ, cel care a declanșat această grevă. Daunele, din estimarea făcută de noi, dar ne dorim un audit extern care să confime, arată că pentru cele 5 zile de grevă daunele sunt de circa 16,6 milioane lei”, a declarat Criț pentru HotNews.ro.
Întrebat, concret, dacă a fost cineva concediat până acum, directorul general spune că nu, dar că o comisie va căuta vinovații și se vor lua măsuri, iar zilele nelucrate nu se vor plăti.
”Am format o comisie de cercetare disciplinară pentru cei responsabili de declanșarea acestei greve ilegale.
Nu pot să mă antepronunț eu ca director general dacă va fi dat cineva afară. Noi respectăm regulamentul intern. Angajații vor fi plătiți în funcție de timpul lucrat, nu eu calculez salariile ca să știu cu cât vor primi mai puțin. Dar nu vor primi bani pentru perioada nelucrată, asta e clar.
Până în urmă cu o oră, erau 290 de solicitări de angajare pentru funcția de șofer de autobuz. Vom face analiza punctual și vom lua o decizie în ceea ce privește angajările.
Continuăm reformele, pentru că asta ne-am dorit de la început, să reformăm, să eficientizăm această societate”, mai susține directorul STB.

Promisiuni generale privind revendicările greviștilor

În ceea ce privește revendicările greviștilor, promisiunile conducerii sunt generale:
”Angajații beneficiază de toate drepturile, dar trebuie să își îndeplinească și obligațiile. Ne dorim înbunătățirea condițiilor de muncă a acestora.
Contractul colectiv de muncă este valabil în momentul de față. Vom începe negocierea contractului colectiv de muncă imediat după aprobarea bugetului societății, probabil până la finalul lunii. Referitori la majorarea salariului, această analiză trebuie să ia în calcul și bugetul. (...)
Dacă în ultimii ani nu s-a investit în zona aceasta, noi trebuie să intervenim.
În ceea ce privește conducătorii de vehicule,care au participat la această grevă, ei trebuie să știe că începând cu anul acesta vor începe să vină cele 100 de tramvaie, care vor oferi vatmanilor condiții mai bune de muncă, o să se finalizeze și procedura de achiziție la 100 de autobuze electrice, de asemenea în favoarea angajaților, și se va finaliza procedura de achiziție pentru 100 de troleibuze”.

Scuze bucureștenilor "pentru că au asistat la o capturare a orașului timp de 5 zile"

Viceprimarul Stelian Bujduveanu, cel care are între atribuții transportul public, spune că nu este o victorie faptul că angajații s-au întors la muncă după 5 zile:
"Rămânem cu un gust amar, din păcate, deoarece societatea românească, după 32 de ani, nu a reușit să fie reformată.
Este un semnal foarte important pentru noi, cei din administrația locală, că, dacă nu accelerăm aceste reforme și nu aducem o schimbare vizibilă în ceea ce privește transportul public și termoficarea, în următorii ani este posibil să avem un colaps al acestora.
Nu putem să catalogăm ce s-a întâmplat azi ca o victorie, este normalitate. Cerem scuze în numele municipalității tuturor bucureștenilor pentru că au asista la o capturare a orașului timp de 5 zile. Nu o să se mai întâmple pe acest mandat și sper să nu se întâmple în mandatul nimănui asta”.
În ceea ce privește sancționarea celor responsabili, Bujduveanu afirmă că, pe lângă cercetarea penală, se vor aplica măsuri administrative care vor merge până la desfacerea contractului de muncă a instigatorilor și recuperarea prejudiciului de peste 16 milioane lei:
”Este în primul rând o cercetare a organelor penale, peste care nu poate interveni nimeni într-un stat de drept, deci acolo nu pot să vă spun ce se va întâmpla.
Referitor la cercetarea administrativă, Consiliul de Administrație a emis un ultimatum în urmă cu două zile, în care a făcut un apel către șoferii care ies până pe 22 ianurie, ora 24.00, că nu se va îndrepta împotriva lor. Referitor la ceilalți, urmează să hotărască conducerea executivă a companiei cine este vinovat, dar cel mai important în situația de față este să ne uităm la instigatori și la cei care au provocat această criză.
Pe lângă cercetarea penală, vorbim de desfacerea contractului de muncă și recuperarea prejudiciului. Nu se pune problema de sancțiuni minore, vor fi cele mai mari sanțiuni pe care societatea le poate lua împotriva acestor oameni. Aceste cercetări interne se vor face cu celeritate”.

Șofer: Oamenii își fac griji că vor fi sancționați


În rândul angajaților STB este multă neliniște, a spus, sub protecția anonimatului, un șofer STB contactat de HotNews.ro.
”Atmosfera este una ambiguă în rândul oamenilor. Își fac griji pentru a nu fi sancționați sau că vor fi sancționați, că se vor îndrepta împotriva salariaților atât din punct de vedere juridic, cât și pe partea contractuală.
Oamenii și-au dat seama că au fost manipulați de linderul sindicatului majoritar, împreună cu șefii de autobază. Dimineață, toți liderii din sindicatul majoritar au fost luați cu huidu, mai era un pic și erau călcați în picioare de către salariați”, a afirmat șoferul.

Întrebat ce i-a determinat să renunțe la grevă, el spune că a contat promisiunea că cei care se întorc la muncă până pe 22 ianuarie, ora 24.00, nu pățesc nimic:
”Evident că s-au speriat și că își pierd locul de muncă. CA-ul a emis o decizie prin care garanta salariaților care se întorc la muncă până pe 22 că nu vor avea de suferit față de ceilalți.
Asta a motivat o parte din salariați, care au avut doar o zi sau două lipsă, că au fost și libere, deci nu au acumulat acele 3 zile consecutive de absență nemotivată”.
Vasile Petrariu, liderul sindicatului reprezentativ de la STB, acuzat de Nicușor Dan că a orchestrat greva, a fost chemat, marți, la Poliția Transporturi, în legătură cu protestul angajaților, declarat ilegal prin decizia instanței. El a mers însoțit de un avocat și s-a prevalat de dreptul la tăcere. Luni, Vasile Petrariu spunea că își va da demisia din funcția de consilier general PSD.

Principalele revendicări ale sindicatului reprezentativ din STB au fost:
demiterea sau demisia lui Adrian Criț, directorul general al STB
o creștere salarială de 10%
negocierea contractului colectiv de muncă, care a expirat la finalul anului, dar se prelungește automat pe perioada stării de alertă în România.
HotNews.ro a discutat cu un șofer STB sub protecția anonimatului, iar acesta spune că în mod clar fiecare și-ar dori să primească mai mulți bani, dar principalala problemă a angajaților este legată de mijloacele de transport în comun vechi, care au des probleme tehnice, lentoarea cu care se înlocuiesc piesele defecte și condițiile proaste de muncă.


Sursa: Hotnews

Se pare ca soferii si vatmanii au realizat care a fost scopul acestei "greve" si ca defapt cauza era politica.

 


Re: Greva la STB Cristi N

Un interviu de acu 2 zile cu Valer Ciobanescu.
INTERVIU Liderul de sindicat din STB care cheamă oamenii la lucru: Eu am fost pornit pe conducere, dar unde-i lege nu-i tocmeală
Greva ilegală din Societatea de Transport București, care a paralizat transportul public suprateran în Capitală, nu este susținută nici pe departe de toți șoferii și vatmanii. Valer Ciobănescu, liderul sindicatului Transpublic, cel de-al doilea ca mărime din companie, și-a petrecut ziua de duminică printre colegi, în încercarea de a-i convinge să revină pe traseu.

Într-un scurt interviu acordat pentru Mainnews.ro, Valer Ciobănescu a explicat că, deși nu este mulțumit de anumite decizii ale conducerii, greva ilegală, orchestrată de Sindicatul Transportatorilor, trebuie să înceteze imediat pentru că există o decizie executorie a instanței.

„Am reușit să scot 10 autobuze în traseu. Am încercat să le explic oamenilor că există o hotărâre judecătorească pe care ei o încalcă. Mai încercăm mâine. Le-am explicat oamenilor că nu am cum să îi apăr pentru că nu au respectat legea. Își pot pierde locul de muncă pentru că au trei absențe nemotivate consecutiv. Eu am fost pornit pe conducere, dar unde-i lege nu-i tocmeală”, a declarat Valer Ciobănescu.

Ce ar sta în spatele grevei ilegale
În opinia lui Valer Ciobănescu, nemulțumirile sindicaliștilor conduși de Vasile Petrariu sunt legate de faptul că, prin anumite decizii, directorul Adrian Criț a diminuat din puterea organizației lor.

„Toți șefii sunt și lideri de sindicat. Repartizoarea de la autobaza Floreasca e lideră de sindicat. La autobaza Titan, o dispeceră e lideră de sindicat și amenință oamenii. La Floreasca, voalat, i-a ținut acolo iar apoi a dat-o la întors. Oamenii de ce au cerut demisia? Deranjul mare al liderilor STB este că acest director Criț Adrian nu este de acord să discrimineze angajații, nu este de acord să le confere lor drepturi ilegale, nu este de acord să le deconteze biletele de odihna și tratament cu prioritate. Era un protocol prin care fără ștampila lor să nu se deconteze nimic. Asta au făcut ani de zile”, a declarat Valer Ciobănescu, pentru Mainnews.ro.

Valer Ciobănescu este președintele sindicatului Transpublic, al doilea ca mărime din STB, ce numără circa 10% din totalul angajaților celor 10.600 de angajați. A fost concediat în două rânduri pentru că a semnat public mai multe nereguli din cadrul companiei și de fiecare dată instanța i-a dat dreptate

 


Re: Greva la STB TheTigerBeast

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) cere Primăriei Capitalei și Guvernului să desființeze STB și să-i scoată traseele la licitație, în condițiile în care ”situația transportului public de persoane a scăpat de sub controlul autorităților” în București.

Solicitarea confederației patronale vine după o grevă ce a paralizat transportul public din București, acesta fiind reluat marți, după cinci zile de protest.

”O grevă ilegală, probleme tehnice grave pe care le anunță greviștii, o decizie aberantă de a da anunț de angajare a altor șoferi (care nu există), dar mai ales gaura neagră care absoarbe un buget anual colosal, fără a repara măcar autobuzele – toate aceste probleme grave ne-au adus în situația fără precedent de a avea o capitală complet blocată”, se spune într-un comunicat de presă.

„Având în vedere faptul că situația în care a ajuns transportul public de persoane din București pare fără rezolvare, cerem Guvernului și Primăriei Capitalei să desființeze această gaură neagră care absoarbe foarte mulți bani de la bugetul statului și să scoată la licitație traseele operate de STB”, spune sursa citată.

Confederația patronală, acuză și faptul că transportatorii privați au fost eliminați de pe traseele care leagă Bucureștiul de localitățile învecinate, sub pretextul că se poate ocupa mai bine STB de nevoile călătorilor:

”Iată că acum vedem contrariul. Dincolo de faptul că a bloca timp de mai multe zile consecutiv toată Capitala devine deja o problemă de securitate națională, mai vedem că principalele revendicări ale greviștilor sunt legate de problemele tehnice ale autobuzelor, care pun în pericol viața oamenilor. Nu explică nimeni unde se duc banii pe care STB i-a primit în fiecare an, ca subvenții”.

Membrii COTAR spun că nu pot înțelege cum s-a ajuns la această situație, în condițiile în care subvenția pe care a plătit-o Primăria Capitalei pentru transportul public s-a dublat, din 2015 până în 2020, iar anul trecut, suma reprezenta aproape jumătate din bugetul celei mai bogate primării din țară.

”Propunem să nu mai dea vina pe sindicaliști edilul sau directorul STB, pentru că nu s-a ajuns la această situație peste noapte, ci după mulți ani de jaf continuu din banul public. Mai bine ar lăsa problema transportului în grija transportatorilor! Iar de verificarea modului în care s-au cheltuit banii de subvenții pentru STB ar trebui să se ocupe instituțiile abilitate pentru control”, se mai spune în comunicatul citat.


Sursa

 


Re: Greva la STB punmeister

Hell NO! Stiind cum functioneaza privatizarea in RO, nu vreau sa ajungem in genul UK cu sistemul de fransiza pe CF si sa platim dupa de ne ustura (bine, nu ca nu le-ar conveni asta celor din COTAR, wink wink!  :popa: ).

 


Re: Greva la STB drbm

Nu.
Vorba poetului:
"Să nu uităm nicicând/
Să iubim trandafirii...
"
Chiar atât de proști să creadă COTAR călătorii? Să nu realizeze beneficiarii progresul de la sălbăticia împărțirii rutelor și înghesuiala cruntă din microbuze  de acum nici 5 ani!?  Tupeu!

 


Re: Greva la STB andrei11

Ba eu sunt de acord. Transportul în Bucureşti să fie PRIVAT în totalitate şi să fie destui operatori.
Cu reguli CLARE în ceea ce priveşte tariful / mijloacele de transport folosite, alte reglementări specifice.

 


Re: Greva la STB drbm

Confederația patronală, acuză și faptul că transportatorii privați au fost eliminați de pe traseele care leagă Bucureștiul de localitățile învecinate, sub pretextul că se poate ocupa mai bine STB de nevoile călătorilor.


Andrei, problema COTAR este că au fost decuplați de la profitul adus de liniile regio/preorășenești.
Comunicatul este tendențios, ba chiar distorsionează realitatea :
-angajări de șoferi la STB, care " nu există ";
-obiectul revendicărilor:
a. se pune accent pe defectiunile autobuzelor (dar mai periculoase ar fi fost ale tramvaielor, de ex.)- care au si fost uitate de tovarășul lider sindical in declaratiile de pe parcursul ultimelor 2 zile de grevă și
b. este eludată lipsa temeiului legal cererii demisiei lui nea Criț, solicitarea aceea contravenind CCM din STB, care precizează la Art.75(1) Conducerea STB SA și ale entităților organizaționale componente nu pot fi contestate de organizațiile sindicale.

 


Re: Greva la STB drbm

Principiile economiei de piață trebuie aplicate, dar, după cum se vede și in țări cu apă mai caldă, nu sunt scutite de eșecuri, la costuri uneori muuuult mai mari.
In orice serviciu public, statul ce gestionează o "ieconomie liberă" va avea rol de reglementare și control, chiar oferit de către o entitate privată, altfel e dezmăț pe bani publici. Care poate fi mai mare, sau mai mic decât in regim mai reglementat, cum e via STB, în funcție de gradul de impotență al instituțiilor statului.

Problema agitată este falsă, s-a început curățenia la STB, și asta doare.
Substituirea STB prin licitarea traseelor către terți este binevenită, acolo unde ADTBI va decide că e cazul, nu la modul hei-rupist.
Deja se fac pași in acea direcție, a se vedea transferul unor trasee de la STB la STV în ultimele luni.

 


Re: Greva la STB 1689

Nu de reguli se duce lipsa, ci de dorinta de a le aplica.

Dovada sta insusi faptul ca hotarirea judecatoreasca de suspendare a grevei a fost ignorata cu buna stiinta.

Cit despre COTAR, demersul lor e mai degraba motivat de faptul ca nu (mai) au acces la liniile regionale. Dar aici problema lor e alta si nu au cum / nu vor s-o abordeze.

Fragmentarea transportului in comun e un proces deja in desfasurare dar nu cred (si nici nu ar trebui) ca se va ajunge la mai mult de 4-5 operatori pe toata regiunea TPBI.

Posibil sa vedem STB restructurat in mai multe companii separate (ETE, ETA, intretinere si infrastructura etc.), o parte din activitati urmind a fi externalizate sau automatizate (control, vinzari bilete, curatenie etc.).

 


Go to page:  1  ... 25 26 27 28 29 30 31
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Generalități despre transportul în comun din București și Ilfov  • 
Choose destination

Since our 2293 forum members have written 421732 posts in 5254 topics and 514 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use