Regiunile RomânieiMoldovaJudețul Galați

 

Topic: Stiri, noutati, perspective

294 posts, 153315 views
 
Go to page:  1  ... 15 16 17 18 19 20 21
 
 

📖 Pagination options
Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Devieri de trasee, condiţionate de avansarea lucrarilor in Piata Enrgiei

Începȃnd cu data de 13.05.2021 Statia Piata Energiei va fi suspendata si va fi reactivata statia de la “Magazinul italian” situata la intersectia strazilor Basarabirei cu A. Saligny.

Toate traseele care circula pe str. 1 Decembrie 1918 pe sensul spre Piata Energiei, vor fi deviate pe str.Tecuci – str.ing. A. Saligny.

Traseele deviate sunt : 11, 39, 22, 18, 17, 28 si 36.

Traseul 7 nu va mai ajunge in Piata Energiei, ci va circula pe str.ing A.Saligny atat pe tur cat si pe retur.

Sursa: Transurb Galati

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Stimati calatori,
Va instiintam ca  la  traseele 26, 18, 102, 104, autobuzele/troleibuzele nu mai fac statie in STR.PRUNDULUI si prima statie, pe retur,  dupa cea din Bariera Traian,  va fi la PARC C.F.R, acest lucru fiind motivat de catre agentii de la Politia Rutiera Galati prin faptul ca statia este foarte aproape de semafor, iar autobuzele/troleibuzele nu se pot incadra pe banda a doua pentru a vira la stanga.
Va multumim pentru intelegere,

Sursa: Transurb Galati

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Primăria municipiului Galaţi informează că, în data de 25 august 2021, pe strada Siderurgiştilor se vor desfăşura lucrări de asfaltare pe partea dreaptă de deplasare, dinspre strada Brăilei, pe tronsonul cuprins între str. Ghe. Asachi şi str. Ghe. Doja. Astfel, traficul rutier va fi închis pe tronsonul menţionat. Intersecţiile cu str. Ghe. Doja, A. Saligny şi Ghe. Asachi vor rămâne deschise traficului rutier.
Vor fi modificări şi în privinţa traseelor mijloacelor de transport în comun (7, 11, 17, 18, 19, 20, 28, 39), după cum urmează:



- TUR: (Direcţia de mers: Piaţa Energiei - Inelul de rocadă)
Traseele 7, 11, 17, 18, 28 şi 39 vor circula pe str. A Saligny - Siderurgiştilor - traseu normal.
Traseele 19 şi 20 vor circula normal.
- RETUR: (Direcţia de mers: Inelul de rocadă - Piaţa Energiei)
Traseele 7 şi 39 vor circula pe ruta str. Frunzei - str. Ghe. Asachi - str. Anghel Saligny - traseul normal.
Traseul 28 va circula pe ruta str. Oltului - str. Ghe. Asachi - str. Anghel Saligny - traseul normal.
Traseele 11, 17, 18, 19 şi 20 vor circula pe ruta str. Brăilei - str. Prelungirea Brăilei - str.  Ghe. Asachi - str. Anghel Saligny - traseul normal.
„Pentru desfăşurarea  fluentă a traficului rutier rugăm conducătorii auto şi pietonii să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor. Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcţie de natura lucrărilor. Atragem atenţia că mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc.) şi a dispozitivelor de semnalizare rutieră se pedepseşte conform prevederilor legislaţiei în vigoare“, atrage atenţia municipalitatea.

Sursa: Monitorul de Galați

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Noi devieri ale traseelor de transport în comun
Primăria municipiului Galați informează că în data de 30 august 2021 se vor derula lucrări de asfaltare în interiorul Pieței Energiei, jumătatea sudică, traficul rutier urmând să se desfășoare pe jumătatea nordică, în ambele direcții. Vor fi necesare devieri ale traseelor mijloacelor de transport în comun.

Astfel, pe 30 august, traseele 11, 17, 18, 22, 28, 36, 39 și 44 vor fi deviate pe ambele sensuri de mers din Piața Energiei, pe strada Basarabiei, strada Nae Leonard, strada Gheorghe Doja și strada Siderurgiștilor, reintrând apoi în traseul normal. Traseul 7 va fi deviat pe ambele sensuri de mers din IFR, pe strada Nae Leonard, strada Gheorghe Doja și strada Siderurgiștilor, reintrând în traseul normal.
Pe 31 august, traseele 11, 17, 18, 22, 28, 36, 39 și 44 vor fi deviate pe ambele sensuri de mers, prin strada Tecuci, strada Nae Leonard, strada Gheorghe Doja și strada Siderurgiștilor, reintrând ulterior în traseul normal. Traseul 7 va fi deviat pe ambele sensuri de mers din IFR, pe strada Nae Leonard, strada Gheorghe Doja și strada Siderurgiștilor, reintrând pe traseul normal.
"Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier rugăm conducătorii auto și pietonii să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor", transmite Primăria Galați.

Sursa: Viața Liberă

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Primăria municipiului Galaţi informează că, pentru buna derulare a lucrărilor ce vizează modernizarea străzii 1 Decembrie 1918, traficul rutier se închide în intersecţia cu str. Aurel Vlaicu până în data de 6 septembrie.

„Traficul rutier se va desfăşura pe str. 1 Decembrie 1918, pe jumătate de stradă, în ambele direcţii, pe tronsonul cuprins între str. Milcov şi str. Tecuci. Mijloacele de transport care asigură traseul 24, atât la tur, cât şi la retur vor continua să circule deviat pe str. Tecuci“, precizează municipalitatea.

Sursa: Monitorul de Galați

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Primăria municipiului Galați informează că, în data 06.09.2021, se vor derula lucrări de asfaltare pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, tronsonul cuprins între Piața Energiei și Str. 9 Mai, pe partea stângă a direcției de deplasare către Piața H.M. Berthelot.

Ca urmare a acestor lucrări, în zonă vor fi instituite restricții de trafic. Astfel, intersecția cu str. Tecuci, jumătatea vestică, va fi închisă circulației autovehiculelor. În consecință conducătorii auto care se deplasează dinspre str. Nae Leonard către Drumul de Centură la intersecția cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 vor fi obligați să efectueze virajul la stânga sau la dreapta, iar cei care se deplasează dinspre Drumul de Centură către Bulevardul 1 Decembrie 1918 vor fi obligați să execute virajul la dreapta pe str. Drumul Viilor sau virajul la stânga pe str. Crinului.

Conducătorii auto care se deplasează pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, pe direcția de mers dinspre str. Aurel Vlaicu către Piața Energiei, la intersecția cu str. Tecuci vor fi obligați să efectueze virajul la stânga.

Toate traseele de autobuz care circulă pe sensul de deplasare dinspre Piata H.M. Berthelot spre Piața Energiei vor fi deviate pe strada Tecuci - str. A. Saligny - str. Basarabiei - Piața Energiei. Pe sensul opus (Piața Energiei spre Piața Berthelot) traseele nu vor fi deviate.
Lucrările se derulează în cadrul proiectului "Modernizare linii tramvai și carosabil - străzile Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918", precizează municipalitatea.

Sursa: Monitorul de Galați

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

10.09.2021

        Primăria municipiului Galați  informează că săptămâna viitoare se vor relua traseele mijloacelor de transport dedicate elevilor.

    Astfel, din data de 14 septembrie, când  unitățile de învățământ vor începe programul obișnuit, elevii vor avea la dispoziție, de luni până vineri, trei trasee dedicate exclusiv lor si anume:

Traseul 1 – Dimitrie Cantemir (7:00, 7:15) – Parc CFR (7:00);
Traseul 2 – Micro 19 (7:10, 7:20) – Micro 13 (7:10);
Traseul 3 – Micro 13 (7:00) – Parc CFR (7:10).

Sursa: Transurb Galați

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Primăria municipiului Galați informează că vor fi asigurate trasee speciale de autobuz pentru accesul la Plaja Dunărea pe durata desfasurarii Festivalului „DANUBE ROCK SOUNDS”, în zilele de 17, 18 și 19septembrie 2021, după cum urmează:

– VENIREA la Plajă în intervalul orar 17:00 – 19:00 va fi asigurata de  traseul 33 din Țiglina II – Plaja Dunărea, cu o frecvență de 15 minute, iar autobuzul va întoarce la parcarea IVAS.

– PLECARE de la Plajă: în intervalul orar 23:45 – 01:30, va fi asigurata de autobuzele care vor pleca de la parcarea interioară a Plajei Dunărea dupa cum urmeaza:

           – Traseul 16 (modificat): Plajă – Str. Saturn – Str. Brăilei – Str. Domnească – Grădina Publică,  la orele:  23:45, 00:15, 00:45, 01:15;

           – Traseul 32: Plajă – Str. Cloșca – Str. Brăilei – Micro 19, la orele:00:00, 00:30, 01:00, 01:30;

– Traseul 17 (modificat): Plajă – str. Cloșca – str. Siderurgiștilor – str. 1 Decembrie 1918 – str. Milcov – str. I. Fernic – str. T. Vuia – str. H. Coandă – Patinoar, la  orele: 00:00, 00:30, 01:00, 01:30;

           – Traseul 37 (modificat): Plajă – str. Cloșca – str. Prelungirea Brăilei – str. C. Levaditti, la orele:23:45, 00:15, 00:45, 01:15.

             Concertele vor începe zilnic de la ora 18:30, iar accesul publicului se va face începând cu ora 17:30.

Sursa: Transurb Galați

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Primăria municipiului Galați informează că, în perioada 22-26 septembrie, pe strada Traian Vuia, tronsonul cuprins între str. H. Coandă și calea de acces către Piața Micro 39 (zona restaurantului „Prinț și Cerșetor”) se vor realiza lucrări ce necesită subtraversarea carosabilului pentru rețelele electrice, iluminat public și semaforizare. Lucrările se vor desfășura pe fiecare parte carosabilă, iar traficul rutier se va desfășura pe partea opusă, în dublu sens.

     Stația pentru mijloacele de transport în comun se va amplasa pe zona mediană pe durata restricției de trafic.

      Lucrările fac parte din proiectul „Modernizare linii de tramvai și carosabil – străzile Traian Vuia, Henri Coandă și George Coșbuc”.

______________________________________
20.09.2021
Stimati calatori

          Primăria municipiului Galați informează că autobuzele care asigură traseul 24 (Shopping City Galați – Damen) vor reveni, începând de mâine, pe ruta obișnuită ce include str. A. Vlaicu – str. Alba Iulia – str. Nae Leonard – str. Ghe. Doja.

Va mulțumim pentru înțelegere!

Sursa: Transurb Galați

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Stimați călători,

        Primăria municipiului Galați informează că, în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență,  s-a decis aplicarea mai multor măsuri, având în vedere incidența cazurilor de COVID-19.

       Astfel că, începând cu data de 18.10.2021,  în intervalele orare 6.00 – 9.00 și 15.00 -18.00 se vor suplimenta cu autobuze următoarele  trasee de transport în comun:

• traseul 102 suplimentat cu 2 troleibuze (frecvență de la 6 la 4 minute)
• traseul 11 suplimentat cu 2 autobuze (frecvență de la 5 la 3 minute)
• traseul 28 suplimentat cu 2 autobuze (frecvență de la 10 la 8 minute)
• traseul 105 suplimentat cu 1 autobuz (frecvență de la 6 la 5 minute)
       În acest context,  vă rugam să respectați circuitul indicat de urcare/coborâre în mijloacele de transport, acolo unde acestea permit,  purtarea  corectă a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, păstrarea distanțării fizice între persoane și evitarea consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun.

        În anumite intervale orare, în stațiile principale, o echipă mixtă formată din reprezentanți ai Poliției Locale Galați și Transurb SA va urmări respectarea măsurilor pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2.

        Se vor asigura măsurile de igienizare și dezinfecție a mijloacelor de transport în comun pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2, în conformitate cu Ordinul nr. 1082/97/1112/2020 al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor/ Ministerului Afacerilor Interne/ Ministerului Sănătății.

        Menționăm că, tot din data de  18.10.2021, se vor suspenda 4 curse ale traseelor școlare, având în vedere gradul redus de încărcare din această perioadă, dar vor continua să circule cursele următoare:

• ora 07.00 – D. Cantemir – Parc CFR;
• ora 07.00 – Parc CFR – Micro 19;
• ora 07.10 – Micro 19 – Micro 13;
• ora 07.10 Micro 13 – Micro 19.

Vă mulțumim.

Sursa: Transurb Galați

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Solaris Bus & Coach, lider european în producția de vehicule electrice pentru transport public, va prezenta în premieră în România autobuzul pentru transport în comun Urbino 12 cu hidrogen, în cadrul unui tur național. Timp de două luni, autobuzul Solaris cu hidrogen va fi prezent în douăsprezece orașe din România după următorul traseu: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Sfântu Gheorghe, Iași, Galați, Constanța, București, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Timișoara și Oradea.

Autobuzul Urbino 12 cu hidrogen va circula timp de câteva zile în fiecare oraș din cadrul turului, pentru a fi testat de administrațiile locale, în vederea familiarizării cu cea mai nouă tehnologie de propulsie și a conștientizării eficienței folosirii hidrogenului ca sursă de energie complet curată și a diminuării emisiilor poluante de dioxid de carbon. Turul autobuzului Solaris Urbino 12 cu hidrogen prin cele douăsprezece orașe din România cuprinse în traseu este realizat în colaborare cu Linde Gaz România, partener care asigură alimentarea acestuia cu hidrogen.

„În premieră națională aducem autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen pe străzile mai multor orașe din România, pentru a prezenta administrațiilor publice locale beneficiile achiziționării unor astfel de vehicule inovatoare în industria de transport public pe termen lung, atât din punct de vedere al costurilor, dar și al protecției mediului și a calității vieții locuitorilor. Solaris Urbino 12 cu hidrogen este fără nicio îndoială soluția viitorului, disponibilă deja, iar componenta sa ecologică garantează unicitatea unei experiențe de călătorie sustenabilă, lipsită complet de emisii poluante”, a declarat Daniel Ciolan, General Manager Solaris Bus & Coach România.

Lansat în iunie 2019, la Summitul Global pentru Transport Public (UITP) din Stockholm, Solaris Urbino 12 reprezintă avangarda tehnologică a vehiculelor pentru transportul public fără emisii nocive și totodată o soluție sustenabilă pentru orașele care doresc să investească în calitatea mediului pentru locuitorii lor. Alimentat cu hidrogen, vehiculul inovator oferă o autonomie de până la 400 km, păstrând în același timp toate avantajele unui motor electric.

Autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen este caracterizat de un nivel scăzut de zgomot  în timpul deplasării, ce garantează o experiență plăcută de călătorie atât pentru șoferi, cât și pentru pasageri. Mai mult, confortul pasagerilor va fi asigurat și de o serie de beneficii precum: sistemul de climatizare, camerele de supraveghere, dar și un sistem modern de informare. De asemenea, aceștia își vor putea reîncărca dispozitivele mobile în porturile USB disponibile, în timp ce persoanele cu mobilitate redusă vor avea la dispoziție o rampă și un compartiment pentru scaune cu rotile.

În ceea ce privește caracteristicile sale tehnice, autobuzul Solaris cu hidrogen folosește un set de celule de combustie pentru a genera energie. Hidrogenul furnizat celulelor de combustie este transformat în electricitate, care la rândul său alimentează direct sistemul de acționare a autobuzului care constă într-o punte motoare cu acționarea în roți. Autobuzul este, de asemenea, echipat cu o baterie Solaris High Power, care acționează ca o instalație suplimentară de stocare a energiei electrice.

Hidrogenul necesar pentru propulsare, furnizat de Linde Gaz în cazul acestui proiect, este stocat în stare gazoasă în rezervoare de ultimă generație, plasate pe partea superioară a autobuzului. Singurele subproduse generate în timpul funcționării autobuzului sunt căldura și apa sub formă de vapori, fapt pentru care vehiculele nu eliberează substanțe nocive pentru mediu.

Niciun mijloc de transport public cu hidrogen nu circulă în România
Potrivit reprezentanților Solaris în România, până în prezent, nicio municipalitate din țară nu a plasat comenzi pentru autobuzele cu hidrogen, însă există un interes la nivelul mai multor administrații locale pentru achiziționarea unor astfel de vehicule.

La nivel european, compania Solaris a preluat deja comenzi pentru livrarea a zeci de autobuze Urbino 12 cu hidrogen către operatori de transport public din Germania, Olanda, Italia, Suedia și Austria, fiind totodată prima companie care a început producția în masă pentru acest tip de vehicul. De asemenea, autobuze Solaris cu hidrogen au fost  deja livrate și folosite în circuitul de transport public în orașele Köln (Germania) și Bolzano (Italia). Conform previziunilor pieței, segmentul autobuzelor urbane alimentate cu hidrogen va crește exponențial în următorii zece ani, și va constitui până în 2030 o parte substanțială a flotei de vehicule  de transport în comun din Europa.

Linde colaborează deja în Europa cu mai multe municipalități pentru alimentarea cu hidrogen a vehiculelor folosite în transportul comun.

Comisia Europeană își propune ca în intervalul 2024-2030, hidrogenul să devină o componentă intrinsecă a unui sistem energetic integrat, cu un obiectiv strategic la capitolul producție de până la 10 milioane de tone de hidrogen regenerabil în UE. Utilizarea hidrogenului va fi extinsă treptat în transportul public, cel cu camioane, feroviar și la unele aplicații de transport maritime.

Sursa: CT News

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Protest spontan în această dimineață la autobaza si la depoul  TRANSURB.

Șoferii și vatmanii au decis să nu mai iasă pe traseu.

Ne cerem scuze călătorilor pentru acest incident.

Sursa: Transurb Galați

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Se pare că iar e grevă:
Niciun mijloc de transport public nu circulă, luni dimineață, în Galați, după ce șoferii și vatmanii au intrat în grevă, pe neașteptate.

Transportul public este paralizat în această dimineață, în Galați. Șoferii și vatmanii au refuzat să iasă pe traseu nemulțumiți că nu li s-a acceptat majorarea salarială cerută.

Protestul a început la ora 5 dimineața. Nici la ora transmiterii acestei știri, nu circula niciun tramvai sau autobuz.

Oamenii au fost luați prin surprindere de acest protest și sunt nemulțumiți că nu au cum să ajungă la serviciu.

Angajații din transportul public Galați sunt nemulțumiți că nu li s-au majorat salariile în raport cu inflația, că nu li s-au plătit orele suplimentare așa cum li s-a promis și că, din cauză că în weekend controlorii sunt liberi, veniturile companiei se micșorează.

Protestatarii cer demisia directorului general care nu a fost lăsat să intre azi în curtea societății de transport.

Sursa: Digi24

 


Re: Stiri, noutati, perspective PTMZ

Cu o experienţă de peste 30 de ani în Transurb, inginerul Ghiţă Paraschiv este noul director general al societăţii publice de transport în comun. Decizia numirii a fost luată joi, 25 noiembrie 2021, de Consiliul de Administraţie al SC Transurb SA. Potrivit datelor publice pe portalul companiei de transport, ing. Ghiţă Paraschiv ocupa funcţia de director tehnic în cadrul instituţiei. Mandatul său de director general este de minimum patru luni, dar nu mai mult de şase luni.

După cum ne-a declarat, Ghiţă Paraschiv lucrează în întreprindere din 1985. Aici şi-a construit o carieră. A început ca muncitor electromecanic la tramvaie. A urmat, apoi, la seral, Facultatea de Mecanică, specialitatea Maşini Termice, grupa motoare cu ardere internă, pe care a absolvit-o în 1991. Atunci, la o săptămână după susţinerea examenului de stat, a devenit inginer în zona de reparaţii tramvaie. Din 1995, a fost transferat la autobaza de autobuze, având în vedere că absolvise Maşini Termice - motoare cu artere internă. Iar din 1996 şi până în 2018, a fost şef de autobază la autobuze.

A ocupat, apoi, funcţia de director tehnic, iar joi, 25 noiembrie 2021, Consiliul de Administraţie al Transurb l-a învestit în funcţia de director general provizoriu pe o perioadă de patru luni.

„Am acceptat cu greu această funcţie pentru că eu ştiu ce este aici şi am parcurs paşii într-un mod normal, nu am sărit, nu am ars etapele. Toate funcţiile pe care le-am deţinut până acum le-am îndeplinit cu drag. Pentru aproape tot ce s-a achiziţionat în întreprinderea asta în ultimii 15 ani, eu am făcut parte din comisie ori la nivelul Primăriei, ori la nivel de societate. Şi am căutat în permanenţă să fac lucrurile ca şi când aş fi făcut pentru mine personal. Pe la noi circulă o vorbă: dacă pe la unu-două noaptea vezi o luminiţă pe undeva, să ştiţi că acela e şofer la Transurb, că se scoată la trei dimineaţa ca să fie la 4,30 aici, să-şi poată începe activitatea”, spune noul director. Care este conştient de faptul că misiunea pe care a preluat-o nu va fi deloc uşoară.

Reamintim că fostul director general al Transurb, Dorian Dumitru, a demisionat în urma celei de-a doua greve care a paralizat transportul public în oraş.

Nu este singurul manager al instituţiei care a plecat prin demisie. Reamintim, pe scurt, lista directorilor generali ai Transurb din ultimii 32 de ani, care au ajuns la conducere numiţi interimar, respectiv în urma unui concurs: Eugen Iordache, Genica Totolici, Constantin Graur, Gigel Caliga, Adrian Negraru, Mihai Cadinoiu şi Dorian Dumitru.
______________________________
Ghiţă Paraschiv este noul director general al societăţii publice de transport Transurb SA, numit prin decizia Consiliului de Administraţie al operatorului, reunit astăzi în şedinţă. Potrivit datelor publice de pe portalul companiei de transport, ing. Ghiţă Paraschiv ocupa funcţia de director tehnic în cadrul instituţiei. Are o experienţă de peste 30 de ani în compania de transport. Mandatul său de director general este de minimum patru luni şi maximum şase luni.

Reamintim că fostul director general al Transurb, Dorian Dumitru, a demisionat în urma celei de-a doua greve care a paralizat transportul public în oraş.

Vom reveni cu amănunte.

Sursa: Viața Liberă

 


Go to page:  1  ... 15 16 17 18 19 20 21
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Județul Galați  • 
Choose destination

Since our 2338 forum members have written 426042 posts in 5295 topics and 516 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use