MetrouȘtiri, noutăți și discuții despre metrou

 

Topic: Știri și articole din presă

2073 posts, 635155 views
 
Go to page:  1  ... 53 54 55 56 57 58 59  ... 149
 
 

📖 Pagination options
Re: Stiri si articole din presa shoppy

Lasa ca ne mai distram si noi. Urmeaza stirea "Protectia nimalelor s-a autosesizat dupa ce pe internet au aparut filme cu o ceata nervoasa de corporatisti batand 3 gorile ce incercau sa blocheze accesul la o gura de metrou, motivand ca ar fi fost prorpietate privata".

 


  • sab
  • Posted:
  •  

Re: Stiri si articole din presa sab

Metroul bucureştean a pus deoparte aproape 50 mil. euro pentru salariile celor 4.200 de angajaţi în 2015
http://www.zf.ro/companii/metroul-bucur...5-13801907

Metrorex estimează că va înregistra în acest an venituri de 683,4 milioane lei şi un nivel egal al cheltuielilor, în condiţiile în care bugetul rectificat aferent anului trecut a indicat venituri mai mici cu 8,7% şi o pierdere de peste 40 milioane lei.
Bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2014 al companiei care administrează metroul bucureştean, aprobat în toamnă, a prevăzut venituri de 628,3 milioane lei şi pierderi de 40,5 milioane lei.
Potrivit proiectului BVC pentru acest an, Metrorex estimează cheltuieli cu bunuri şi servicii de 261,3 milioane lei (mai mici cu 1,5%) şi de 211,6 milioane lei pentru salarii (+2,1%).
Investiţiile Metrorex din 2015 vor depăşi cu peste 500 milioane lei nivelul bugetat anul trecut, urmând să crească de la 1,24 miliarde lei la 1,78 miliarde lei.
Cel mai important proiect de investiţii derulat în prezent de Metrorex este construcţia magistralei 5 Drumul Taberei - Pantelimon. Tronsonul Drumul Taberei - Eroilor al acestei magistrale urmează să fie finalizat în al doilea semestru din 2016, iar întregul proiect are ca termen de finalizare 2020, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene şi bani de la buget.
Lungimea reţelei de metrou este de aproape 70 de kilometri, distribuiţi pe patru linii magistrale şi 51 de staţii. Metrorex are aproximativ 4.200 de angajaţi.

 


  • sab
  • Posted:
  •  

Re: Stiri si articole din presa sab

Metroul din Bucureşti înainta „semiautomat“ cu 4 km pe an înainte de Revoluţie. La un sfert de secol distanţă, „cârtiţele“ mecanizate au făcut 6 km în doi ani
http://www.zf.ro/zf-24/metroul-din-bucu...o-13806542

Cele două utilaje de forare a tunelurilor magistralei de metrou 5 din Drumul Taberei, cel mai complex proiect de infrastructură urbană de după Revoluţie, au finalizat lucrările între vii­toarele staţii de metrou Academia Militară şi Râul Doamnei, urmând ca peste câteva săptămâni să înceapă săparea galeriilor între Academia Militară şi Eroilor, ultimul segment al magistralei.

Forarea celor 6,2 kilometri de tunel cât va avea tronsonul de metrou din Drumul Taberei a început în toamna lui 2013 şi se va termina anul acesta, promit constructorii. În medie, cele două utilaje înaintează cu 13-15 metri liniari pe zi, deşi au atins şi recorduri de 45 de metri pe zi.

Comparativ, înainte de Revoluţie, când s-a făcut cea mai mare parte a reţelei de transport subteran din Bucureşti, care azi numără circa 70 de kilometri, viteza cu care se înainta zilnic în construirea metroului era de 4-5 metri liniari, în lipsa unor utilaje performante, spune Octavian Udrişte, inginer feroviar şi fost director al Metrorex.

„Până în ’90 am construit metroul semiautomat, mai mult manual, cu o viteză de 4-5 metri liniari pe zi. În medie am construit 4 kilometri de cale dublă şi 2 staţii pe an înainte de Revoluţie. (...) Este ade­vărat, înainte proiectantul, antrepre­norul şi beneficiarul erau unul şi acelaşi. Statul centra, el dădea cu capul. Acum sunt şi o serie de formalităţi care trebuie realizate, începând de la licitaţii“, spune Udrişte.

 


Re: Stiri si articole din presa Cristy

Metrorex vrea să introducă plata cu cardul direct la turnicheţi, pe lângă casierii și automate

Metrorex a iniţiat o licitaţie deschisă pentru implementarea plăţii cu cardul la casierii, automate de vândut cartele, dar şi direct la turnicheţi, prin carduri bancare tip contactless.

Potrivit anunţului de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), Metrorex vrea să încheie un acord-cadru pe patru ani, pentru servicii aferente platii prin POS pentru acces în metrou la casieriile din statiile de metrou, la automatele de vândut cartele si direct la turnichet cu card bancar tip contactless. Totodată, compania care va câştiga licitaţia trebuie să asigure şi servicii de instalare si configurare a echipamentelor POS în locatii, servicii de utilizare a echipamentelor POS, mentenanta, suport si helpdesk, servicii de tranzactionare (în conformitate cu solicitarile din caietul de sarcini).

Valoarea estimata fara TVA a acordului-cadru este de 1,466,173.44 lei, respectiv peste 1,8 milioane lei cu TVA inclus.

Pe durata întregului acord-cadru, câştigătorul licitaţiei trebuie să asigure "servicii de tranzactionare a sumelor platite pentru achizitionarea titlurilor de calatorie (mai putin comisionul), prin minim 264 echipamente POS instalate în locatii si serviciile aferente acestora, maxim 1.280 echipamente POS instalate si serviciile aferente acestora, pe o perioada de 48 luni", potrivit anunţului de participare postat în SEAP.

"Soluţia prezentată de către banca furnizor trebuie să respecte toate reglementările internaţionale impuse de VISA/MASTERCARD. Echipamentele POS de acceptare vor fi obligatoriu asigurate cu titlu gratuit de prestator, vor fi de ultimă generaţie şi compliante EMV (Europay, MasterCard and VISA)", se precizează în caietul de sarcini.

De asemenea, echipamentul POS folosit la automatele de vânzare cartele trebuie să aibă, printre altele, şi protecţie la şoc (antivandalism), având în vedere faptul că vor funcţiona în regim self-service.

"Echipamentul POS ce va fi folosit pentru plata călătoriei direct la turnichet va avea şi imprimantă pentru eliberarea chitanţelor. Tipul/modelul oferit trebuie să fie de cel mai nou tip existent (cea mai nouă generaţie). Nu se acceptă modele din generaţii anterioare sau second-hand şi nici produse pentru care nu se mai asigură suport tehnic sau acesta este la limită. Echipamentele vor fi oferite gratuit către Metrorex.

Metrorex are în vedere modernizarea sistemului de taxare printr-o procedură separată. În acest sens avem în vedere achiziţionarea unor porţi de acces care să aibă încorporate validatoare moderne ce au posibilitatea de acceptare atât a cartelelor magnetice, a cardurilor Mifare compatibile cu cardurile emise de RATB cât şi a cardurilor bancare contactless (tip Paywave, Paypass sau similare). Ţinând cont de aceasta, unul din obiectele prezentei proceduri îl constituie selectarea băncii care va asigura integrarea acestor echipamente cu sistemele băncii în scopul asigurării reconcilierii financiare pentru plăţile cu card bancar efectuate direct la turnicheţi. Echipamentele ce vor fi instalate în porţile de acces nu fac obiectul prezentei proceduri", se mai precizează în caietul de sarcini.

Sursele de finantare pentru acest acord-cadru sunt asigurate prin bugetul de stat si venituri proprii.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 24 februarie, la ora 10.00, iar la ora 12.00 vor fi deschise ofertele. Contractul va fi atribuit companiei care vine cu preţul cel mai scăzut.

 


Re: Stiri si articole din presa bercenicity

Nimeni de la 365 nu merge cu metroul? Se poate plati cu cardul contactless de peste un an (in afara de statiile Jiului si Parc Bazilescu).

 


Re: Stiri si articole din presa Slasher1985

Certificarea este partiala. Cu cardul VISA nu merge sa platesti contactless la turnichet (am incercat). Plus, nu se elibereaza chitanta.

 


Re: Stiri si articole din presa bercenicity

Se putea inainte de 2014. In 2014 a venit Mastercard cu o promotie si aveai calatoria la 1,40 pana la finele anului (ma rog, au intrat si cateva zile din 2015). Acum a revenit la 2,00. Teoretic ar trebui sa fi revenit si VISA odata cu pretul.

Chestia cu chitanta e adevarata. Intr-o seara am dat de un turnichet cu POS care desi a afisat liber si a luat banii :D nu a deblocat turnichetul. Iar toanta de la ghereta a zis ca "nu a dat semnal sonor" si ca "scrie LIBER cu orice card". Si mai cu nu vroia sa ma lase nici dupa a doua oara cand a vazut ca nu se deblocheaza turnichetul.. asta pana a venit colega.

 


  • 133 313
  • Posted:
  •  

Re: Stiri si articole din presa 133 313

Ti-ai gasit sa se jeneze metrorez de ciorditul banilor. La ei prestarea serviciilor achitate in avans este ruleta, in functie de ora.  :roll:
Iar argumentul lor este infailibil: nu te obliga nimeni sa mergi cu metroul. Da, dar ma obliga la niste taxe si impozite din care se dau subventii cui vrea tata ministeru'.

 


  • sab
  • Posted:
  •  

Re: Stiri si articole din presa sab

Pentru ca s-a inchis topicul despre M6, postez aici...
http://www.zf.ro/eveniment/metrorex-alo...a-13845853

 


Re: Stiri si articole din presa Costin

Topicele M6 raman inchise, discutiile de aici despre M6 sunt offtopic si au fost sterse. Ramane stirea de mai sus, deoarece este intr-un topic de stiri despre metrou.

 


Re: Stiri si articole din presa Cristy

Se scumpește călătoria cu metroul, de la 28 martie. Cât va costa o călătorie

Metrorex, care tot vorbește de o scumpire a tarifului pe călătorie, trece la fapte - o arată o anexă a unui ordin al Ministrului Transporturilor. Călătoria se va scumpi cu 33%.

Prețul unei cartele cu două călătorii cu metroul va crește de la 4 lei la 5 lei. Cartela cu  10 călătorii se va scumpi de la 15 lei la 20 lei. Un abonament lunar nelimitat se va scumpi la 70 lei, faţă de 60 lei în prezent.

Preţul unui abonament săptămânal cu număr nelimitat de călătorii va creşte de la 20 lei la 25 lei, iar cel al unui abonament de o zi va fi majorat de la 6 lei la 8 lei.

Noile tarife sunt incluse în anexa unui proiect de ordin al ministrului Transporturilor, pentru aprobarea tarifelor la călătoria cu metroul.

Subvenţia alocată de la bugetul de stat, în 2015, companiei Metrorex, se ridică la 88% din necesarul fundamentat şi solicitat. Pentru a acoperi diferenţa, Metrorex va folosi veniturile proprii ale companiei, dar, potrivit oficialilor companiei, ar putea fi luată în calcul şi o majorare a tarifelor de călătorie cu metroul, în contextul în care nu s-a mai aplicat o creştere a tarifelor de aproape trei ani.

"Sunt două componente în bugetul companiei. Una dintre ele vizează activitatea de exploatare, iar pentru activitatea de exploatare, potrivit legislaţiei hotărârii de infiinţare a societăţii, Metrorex primeşte de la bugetul de stat subvenţii pentru transport de călători cu metroul. Pentru anul 2015, subvenţia comunicată prin legea bugetului de stat este de 328 milioane lei, cu circa 41 milioane lei mai mică decât cea din anul 2014. Pentru acest an Metrorex şi-a propus să construiască un buget echilibrat, chiar şi în condiţiile alocării unei subvenţii mai mici, care reprezintă 88% din necesarul fundamentat şi solicitat. Diferenţa va fi acoperită din veniturile proprii ale companiei, care provin din transportul călătorilor cu metroul şi celelalte activităţi, precum închirierea spaţiilor comerciale sau din publicitatea la metrou", a declarat, pentru B365.ro, Marin Aldea, director Strategie, Planificare si Resurse în cadrul Metrorex.
http://www.b365.ro/mobi/se-scumpeste-ca...26635.html

 


  • 133 313
  • Posted:
  •  

Re: Stiri si articole din presa 133 313

Dap... nasol pentru ei, incepe sa li se bata cartela cu litrul de benzina.  :twisted:

 


Re: Stiri si articole din presa satanistu

Nu o sa mai mearga nimeni cu metrou, o sa fie mai ieftin sa mergi cu taxiul...

 


Re: Stiri si articole din presa Florinds

Multumim partidului care a preluat cartela de calatorii de 10 RON si a facut-o sa valoreze dublu. :)

 


Go to page:  1  ... 53 54 55 56 57 58 59  ... 149
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Știri, noutăți și discuții despre metrou  • 
Choose destination

Since our 2437 forum members have written 435184 posts in 5424 topics and 519 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use