@George:
'Etapele urmatoare'...e una...peretzi mulati 'in nestire'...
@Paul:
'Bazinele' alea sunt niste biete 'habe' pt prepararea (hidratarea) noroiului bentonitic necesar pt saparea peretilor mulati...
La V. Ialomitzei Foretis utilizeaza niste 'habe' mai mici metalice cu acelasi rol si acelasi 'efect' (vezi pozele).
In 'combinatie' cu un 'denisipator' (cand se sapa peretii mulati in teren nisipos, noroiul se 'contamineaza' cu nisip si particule fine) noroiul bentonitic e adus din nou la 'parametrii initiali' si e bun de 'refolosit' si 'recirculat'...Uita de 'huma', vorbim de bentonita activata (ca aia de se foloseste la 'limpezirea' vinului...!!!) si cam 'ustura' la pretz...deci e indicat sa nu arunci...ci sa 'reciclezi'...
'Mocirla' excavata se duce in 'depozit', nu are elemente 'nocive', e practic 'inerta' chimic...eco-bio...dar trebuie 'scursa' si 'imprastiata'...cam la fel cum va fi si materialul excavat de TBM-uri...
Alte intrebari?

subway guru wrote:
@George:
'Etapele urmatoare'...e una...peretzi mulati 'in nestire'...
@Paul:
'Bazinele' alea sunt niste biete 'habe' pt prepararea (hidratarea) noroiului bentonitic necesar pt saparea peretilor mulati...
La V. Ialomitzei Foretis utilizeaza niste 'habe' mai mici metalice cu acelasi rol si acelasi 'efect' (vezi pozele).
In 'combinatie' cu un 'denisipator' (cand se sapa peretii mulati in teren nisipos, noroiul se 'contamineaza' cu nisip si particule fine) noroiul bentonitic e adus din nou la 'parametrii initiali' si e bun de 'refolosit' si 'recirculat'...Uita de 'huma', vorbim de bentonita activata (ca aia de se foloseste la 'limpezirea' vinului...!!!) si cam 'ustura' la pretz...deci e indicat sa nu arunci...ci sa 'reciclezi'...
'Mocirla' excavata se duce in 'depozit', nu are elemente 'nocive', e practic 'inerta' chimic...eco-bio...dar trebuie 'scursa' si 'imprastiata'...cam la fel cum va fi si materialul excavat de TBM-uri...
Alte intrebari?

Multumesc!

Parca n-am vazut pe nicaieri mentionat faptul ca statia de tramvai de la Razoare, sens Sos. Progresului-Bd. Timisoara a fost mutata mai in spate (spre Bd. 13 Septembrie) 40-50 m.

Vineri pe la 22 se lucra sustinut la Academiei, dar astazi, pe la 11 asa si asa. Abia se zareau cativa muncitori.
Oare ce se intampla? Cumva "ninsoarea" de ieri a afectat ritmul de lucru?
Daca o tin tot asa, nu cred ca vedem cartite in pamant mai devreme de mijlocul verii...

Saptamana asta au inceput-o in forta. Se sapa(Kelly), se baga armatura, se toarna.

La pereti mulati, au trecut la lucrul in doua schimburi...

Unde-si pastrau urmasii pandurilor budanele cu vin?
aici:

Hopa, deci ce spun unii pe internet nu sint chiar bazaconii?

"În Bucureşti, cel mai mare tunel cunoscut este cel denumit „Tudor Vladimirescu”. Nu a fost construit în vremea lui Vladimirescu, ci mai târziu. Poartă această denumire deoarece începea de lângă palat, din preajma bisericii mănăstirii Cotroceni, care a fost ocupată, puţină vreme, de arnăuţii şi soldaţii lui Tudor Vladimirescu. Tunelul se termina la fosta Gară Filaret. Pe parcursul timpului s-a mai prăbuşit şi în el s-au construit crame celebre (de exemplu Crama Răzoare, de lângă Cotroceni, pe o lungime de 50 de metri). Când l-am vizitat, anii 1970, nu exista strop de infiltraţie de apă, era înalt de 5-6 metri, boltit , din cărămidă, destul de lat, permiţând trecerea a două vehicule, unul pe lângă altul)."

http://rcristea.blogspot.com/2007/04/or ... cures.html

Nu e nici-un 'tunel', e doar o pivnitza 'recenta', dar nimic nu ne impiedica sa 'visam'...
Eu, adesea m-am intrebat 'de ce' s-au asezat pandurii acolo si nu au coborat in oras...probabil ca era mai importanta aprovizionarea cu 'lichide' decat cu ceva zarzavat din Piatza Unirii...    

Din 'povestile SF' ale domnului arhitect slugoi ceausist (90% fantasme, 10% realitate):
Doar despre tuneluri, buncare si forturi
http://rcristea.blogspot.com/2007/04/or ... cures.html
ROMULUS CRISTEA
joi, 12 aprilie 2007
Oraşul interzis de sub Bucureş
„Tovarăşe comandant, plecaţi în zbor , tunelul e
periculos!”
La plimbare cu caleaşca, sub Bucureşti # Ceauşescu făcea pe omul invizibil # Din centru, prin văgăune, la marginea oraşului # Solul de sub Brăila, ca o felie de şvaiţer # La Iaşi, catacombele nu mai au mister # Comoara nu a fost încă descoperită # Mii de legături sub oraş # Buncăre transformate în depozite de valori # Militarii ieşiţi de sub pământ, confundaţi cu teroriştii # Tunelul electrificat şi mochetat a fost „inundat” cu nisip # Cotloanele de sub Dâmboviţa # Sub construcţii , câte un hău adânc # Şalupa de la gura tunelului pleca pe salba de lacuri # Secretele de stat de sub Capitală # Schemele de la index
Tunelul „Tudor Vladimirescu” cu dublu sens de circulaţie
Istoria tunelurilor subterane de sub Capitală începe undeva prin jurul anilor 1750. Aceste căi de acces serveau pentru circulaţie între palate, între casele oamenilor bogaţi, erau locuri unde oamenii îşi puteau ascunde bunurile sau se puteau adăposti în vremuri de restrişte. Arhitectul bucureştean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar şi la Unitatea de întreţinere şi decorare a palatelor prezidenţiale din perioada ceauşistă a fost unul dintre puţinii românii care au avut privilegiul să vadă şi să participe la cartografierea, la construirea şi decorarea unor tuneluri subterane secrete din mai multe localităţi: „Pe la anul 1750 populaţia Bucureştiului era cât pe ce să fie evacuată, din cauza deselor invazii ale unor bande, în special turceşti care năvăleau dinspre Raiaua Giurgiuvă şi Rusciuc. În trei ore de călărie aceştiau ajungeau lângă Bucureşti, devastau şi plecau. Să nu uităm că Bucureştiul era înconjurat de codrii şi avea un diametru de maximum un kilometru. Oamenii au început să-şi sape ascunzători şi tuneluri pentru ei, dar şi pentru averi. Cu toate acestea, Bucureştiul nu a avut o reţea bogată de tuneluri subterane precum alte oraşe cum ar fi Brăila (unde densitatea acestora e maximă şi astăzi, multe case se prăbuşesc în urma surpării pereţilor tunelurilor). Iaşul este un alt oraş cu o reţea densă de tuneluri aici, cu ani în urmă efectuându-se o cartografiere completă la care am şi asistat. Îmi aduc aminte când un coleg a spart un perete zidit al unui tunel central gândindu-se la o mare comoară, însă a fost dezamăgit: a intrat direct în beciurile unui restaurant. În Bucureşti, cel mai mare tunel cunoscut este cel denumit „Tudor Vladimirescu”. Nu a fost construit în vremea lui Vladimirescu, ci mai târziu. Poartă această denumire deoarece începea de lângă palat, din preajma bisericii mănăstirii Cotroceni, care a fost ocupată, puţină vreme, de arnăuţii şi soldaţii lui Tudor Vladimirescu. Tunelul se termina la fosta Gară Filaret. Pe parcursul timpului s-a mai prăbuşit şi în el s-au construit crame celebre (de exemplu Crama Răzoare, de lângă Cotroceni, pe o lungime de 50 de metri). Când l-am vizitat, anii 1970, nu exista strop de infiltraţie de apă, era înalt de 5-6 metri, boltit , din cărămidă, destul de lat, permiţând trecerea a două vehicule, unul pe lângă altul). Când s-au făcut săpături pentru Casa Poporului s-au mai descoperit anumite porţiuni. Am mai fost solicitat să particip, după astuparea uneia din gurile care dădea în curtea palatului Cotroceni, la decorarea acestei porţiuni cu o minicascadă obţinută prin captarea unui izvor. Din câte am aflat din arhive, construcţia acestui tunel a durat 50 - 60 de ani şi a fost finanţat şi întreţinut de negustorii bucureşteni”.
Subteranele din Romană, Victoriei şi Palatul Regal
În Capitală, mai există alte numeroase căi subterane de acces care fac legătura între diverse imobile. De exemplu, pe strada Batiştei (între Casa Luca – un fost cazinou şi Banca „Marmorosch Blank”), pe strada Aristide Briand (din subsolul unui imobil se poate ajunge până la malul Dâmboviţei), Calea Victoriei (un tunel pleacă de lângă blocul Turn, trece pe sub Dâmboviţa şi ajunge undeva lângă sediul actualului IGP) etc. Alt tunel celebru este cel existent sub Piaţa Victoriei, spre Kiseleff care pleca de la palatul unui fost boier, actualul sediu al Clubului Petrolistilor, din Piaţa Amzei, o clădire frumoasă, în stil gotic, cu cramă. „Zona de sub Piaţa Romană a tunelului a fost transformată, prin anii 1970 în depozit al <>-ului. Cred că se menţine şi astăzi aceeaşi funcţiune. În perioada regelui Ferdinand, familia regală folosea un tunel care pleca de sub Palatul Regal (actualul Muzeu Naţional de Artă), din sala cazanelor şi ieşea direct în Cişmigiu, lângă Palatul Ştirbei (astăzi, sediul UNESCO). Prin anul 1981, am fost trimis să-l reamenajez: a fost zugrăvit, electrificat, s-au făcut dotări şi a fost chiar mochetat. În anul 1989, ni s-a solicitat astuparea acestuia cu nisip, argumentându-se că nu era util, Ceuşescu nefolosindu-l niciodată”, a precizat arh. Camil Roguski.
Un drum subteran „elegant” de la CC la Sala Palatului
În perioada 1970-1975, la un moment dat, Calea Victoriei a fost blocată. Se efectuau lucrări la un tunel care făcea legătura între Comitetul Central, Muzeul de Artă şi Sala Palatului. Arhitectul Roguski îşi aminteşte că : „Era un tunel elegant, foarte bine realizat, cu toate dotările necesare. Era astfel construit, cu sursă de apă proprie, încât în cazuri de urgenţă, se putea rămâne la interior cel puţin trei zile fără intervenţii exterioare. Ceuşescu venea de la CC, direct în loja de la Sala Palatului, prin tunel, fără pază, lucru care îi contraria pe mulţi care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei. La Revoluţie, soldaţii consemnaţi aici au început să iasă la suprafaţă şi au fost luaţi drept terorişti. Trebuie cunoscut faptul că toate clădirile catalogate strategice din Bucureşti aveau buncăre antiatomice sau antiaeriene construite foarte bine (chiar placate cu plăci de plumb)”. Buncăre de acest gen există la Ministerul Afacerilor Externe (folosit până prin anii 1950 ca depozit de valori, pentru decoraţii nemţeşti şi româneşti), Ministerul Apărării Naţionale, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar două masive buncăre antiatomice şi există o reţea de legături prin tuneluri cu anumite zone. Arhitectul a refuzat să dea alte amănunte, argumentând că „anumite persoane ar fi deranjate”, multe constituie secrete de stat dar, subliniind că există foarte multe legende, fără fundament, legate de această construcţie.
Restricţie de acces la subsol, pentru dictator
În decembrie 1989, când clădirea Comitetului Central a fost luată cu asalt, Ceauşescu a întrebat pe unul din aghiotanţi dacă poate fugi prin subsol, prin tunel. Acesta i-ar fi răspuns: „Tovarăşe comandant, plecaţi în zbor, cu elicopterul, tunelul e periculos”. Arhitectul Roguski afirmă că ar cunoaşte unele amănunte: „Generalul Stănculescu este cel care i-a confirmat lui Ceauşescu că nu poate fugi prin tunelul de sub CC, fapt care nu era adevărat. Ulterior, am fost chemat să particip la reconstituire. Sub CC există mai multe căi de acces, la nivelul subsolului doi. Tunelul care era liber, accesat cu un lift personal , şi care ar fi trebuit să-i asigure ieşirea lui Ceuşescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental şi făcea legătura cu tunelurile tehnice de langă staţia de metrou <<Universitate>>. Nu este un secret că majoritatea staţiilor de metrou au fost astfel construite încât să poată fi folosite ca adăposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis există o reţea de buncăre şi tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un păienjeniş sub Bucureşti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, până la Palatul Primăverii unde exista un buncăr central, de coordonare strategică . Din acest buncăr legătura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipă de mineri. Legătura subterană ajungea la o amenajare de la Lacul Herăstrău unde exista permanent o şalupă rapidă pregătită să-l transporte pe un alt mal şi unde aştepta o maşină cu destinaţia Clinceni – aerodrom. Practic, dacă Ceauşescu ajungea în subteranele de sub CC avea posibilitea să ajungă, foarte uşor şi rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”.
ROMULUS CRISTEA
Explicaţii foto:
1)Arhitectul Camil Roguski a participat la amenajarea şi realizarea mai multor tuneluri subterane secrete;
2)De la clădirea fostului Comitet Central (astăzi clădirea Senatului) se poate ajuge în orice zonă din Bucureşti
11 mai 2004
Articol apărut în ziarul România libera

P.S.
Domnul 'arhitect fara opera' incearca de mult timp sa-si 'aroge' mai multa importantza decat merita...si conteaza doar pe faptul ca nu se oboseste nimeni 'sa-l puna la locul lui'...
Sa nu credetzi decat ce vedetzi...dixit 'Toma Necredinciosul' ce a vazut destule cu ochii lui...

În seara asta pe la 10 și ceva se lucra la lumina reflectoarelor, la -10 grade.  

In zona aia s vor mai gasi, dar nu stiu daca si spune publicului...
Apoi cu peretii mulati, poate doar se vor intreba "unde dispare atata ciment" . In zona am vazut "alunecari de teren" destul de dese si introdus basculante de pamant si pietre....

Dupa o mica pauza cauzata de conditiile meteo nefavorabile, s-a reluat activitatea. Zilele trecute au evacuat din zapada de pe santier. De astazi s-au reluat sapaturile cu kelly. Se curata si armaturile de zapada si cred ca le si sufla de resturile de noroi.

O "mica" pauza?!