MetrouȘtiri, noutăți și discuții despre metrou

 

Topic: Accidente / incidente

2562 posts, 599908 views
 
Go to page:  1  ... 149 150 151 152 153 154 155  ... 183
 
 

📖 Pagination options
Re: Accidente / incidente Stefan28

Pai CAF a dat la aceste metrouri o perioada de garanție de 4 ani, la toate.
1322-2322 "Putna" a fost livrat pe 4 Martie 2016 si introdus in circulație pe 27 Mai 2016. Deci nu prea mai are garanție.
:rofl:

 


Re: Accidente / incidente TibiV

Daca datele tale sunt corecte, atunci inseamna ca la data accidentului avea mai putin de 3 ani si inca ERA in garantie..

Dar ramane sa se stabileasca cauza (dpdv juridic).
Daca iti iei un autoturism nou-nout si intri cu el intr-un stalp dupa o luna, nu beneficiezi de garantie decat daca ai intrat in stalp deoarece s-a stricat servodirectia sau frana...

 


Re: Accidente / incidente Costin

Corect, probabil la asta se refera procesul despre care spunea shoppy. La urma urmei garantia nu e neconditionata.

 


Re: Accidente / incidente oc7avian

Dacă se dovedește că problema de software este un defect de fabricație ascuns, nu cred că ar trebui să ne îngrijorăm de garanție pentru că se intră sub alte legi/regulamente din ce știu. Asta ar însemna că CAF trebuie să plătească reparația tuturor daunelor.

Interpretarea mea e bazată pe: https://europa.eu/youreurope/business/d ... dex_en.htm

 


Re: Accidente / incidente subway guru

Toata sporovaiala voastra se bazeaza pe un raport AGIFER fara nicio relevanta juridica (cum de altfel s-au derobat autorii inca din preambul) asa ca mai usor cu pianul pe scari!
:headbash:

 


Re: Accidente / incidente Costin

Relevanta juridica va fi data de procesul pe rol. Care poate insemna orice, pot sta judecatorii si in cap, dar fara sa se bazeze pe raportul ala, nu prea au ce sa judece.

 


Re: Accidente / incidente shoppy

Daca judecatorii resping raportul atunci Metrorex va cere definirea cadrului legal de testare a trenurilor si va reface testele in cadrul acela.

Metrorex putea foarte bine sa anuleze perioada de garantie si sa nu mai plateasca la CAF garantia de buna executie de 10%(sau cat o fi) din valoarea contractului(nu stiu daca se plateste etapizat la iesirea din garantie a fiecarui tren sau cu totul la ultimul tren), ca nu s-a intamplat asta ne spune ca daunele cerute si anticipate de Metrorex sunt mai mari decat ce a mai ramas de platit. (Posibil ca acest lucru sa se intample oricum in paralel, atunci si CAF va avea optiunea de a-si cauta dreptatea in instanta, sunt curios daca o vor face.)

 


Re: Accidente / incidente andrei11

De la Club Feroviar citire...

EXCLUSIV Raportul AGIFER privind accidentul de metrou din Depoul Berceni: de vină a fost softul CAF
18 iunie 2020
Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER) a finalizat raportul referitor la accidentul de metrou din Depoul Berceni din data de 26 ianuarie 2019, în urma căruia un mecanic al Metrorex a ajuns în spital. O garnitură produsă de spaniolii de la CAF a rămas la peste doi metri înălțime, după ce s-a înfipt într-un parapet, motiv pentru care a primit ”porecla” de ”metroul zburător”. Raportul AGIFER este categoric: accidentul s-a produs din cauza software-ului instalat pe tren, care a reacționat defectuos.
Adrian Bărbulescu


De vină este trenul produs de Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles din Spania. Aceasta este, în rezumat, concluzia Raportului de Investigație finalizat de AGIFER, pe care vi-l prezintă în exclusivitate Club Feroviar.

”Factorul care a contribuit la producerea incidentului a fost prelucrarea inadecvată în logica software a următoarelor informații:

− utilizarea ca referință doar a sensului impus de cabina activă R2 a TEM (tren electric de metrou – n.red.). Logica softwareului prin care referința cabinei active a fost prioritară sensului citit de la senzorii boghiurilor a condus la interpretarea în mod fals a sensului real de deplasarea al TEM;

− funcționarea eronată a dispozitivului om mort în regim de remorcare, prin lipsa emiterii unei avertizări sonore anterioare producerii frânării de urgență, mod care nu corespunde schemei logice de funcționare prezentată în Manualul Mecanicului la capitolul 4.4.6 Operarea Dispozitivului de Supraveghere a Mecanicului;

− menținerea activă a frânei electrodinamice în condiţiile în care frâna de serviciu a fost izolată din panou TCMS. Odată cu izolarea de pe TCMS de către operatorul uman a frânei de serviciu (compusă din frâna pneumatică și electrodinamică), nu s-a realizat și izolarea frânării electrodinamice”, se arată în documentul citat.

Autorii Raportului subliniază faptul că, în acest caz, cauza primară o constituie absența din Manualul Mecanicului a unor reglementări adecvate, referitoare la modul în care se face operarea în regimul de remorcare cu o garnitură cuplată de tip BM3-CAF cu locomotivă de manevră. Manualul cu pricina trebuia furnizat, evident, de producătorul materialului rulant, în speță CAF.

Accidentul de metrou din Depoul Berceni a avut un grad de severitate ridicat

Accidentul produs pe 26 ianuarie 2019 a fost unul cu un grad ridicat de severitate. Numărul victimelor a fost limitat doar pentru că trenul nu se afla în circulație cu călători.

”Dacă necesitățile tehnice de exploatare ar fi impus remorcarea unui TEM BM3-CAF, aflat în circulație și în serviciu cu public călător, iar personalul de exploatare ar fi procedat întocmai ca în cazul incidentului produs la data de 26.01.2019 la remorcarea prin împingere, consecințele în activitatea de exploatare ar fi putut fi agravate atât asupra călătorilor, cât și asupra infrastructurii tunelului”, avertizează autorii Raportului.

Se putea produce ”un accident feroviar grav”

De altfel, investigația a fost pornită tocmai din cauza faptul că autoritățile au constatat ce s-ar fi putut întâmpla dacă trenul ar fi circulat cu călători la bord: ”Având în vedere faptul, că acest incident în condiții ușor diferite, ar fi putut conduce la producerea unui accident feroviar grav (sublin. ns.) și luând în considerare gravitatea/relevanța/impactul acestuia pentru rețeaua de transport feroviar și cu metroul din România, în temeiul art.49 alin.(1) și alin.(2) din RI, Directorul General AGIFER a decis deschiderea unei investigaţii în acest caz. Astfel, prin Decizia nr.294 din data de 28.01.2019, Directorul General AGIFER a numit comisia de investigare, aceasta fiind compusă dintr-un investigator principal și 5 membri, investigatori din cadrul AGIFER”.

Accidentul de metrou din Depoul Berceni s-a soldat cu rănirea mecanicului și cu pagube materiale

Accidentul din 26 ianuarie 2019 a avut consecințe importante. Astfel, în urma producerii incidentului, garnitura a distrus parapetul opritorul fix al liniei nr.8 din depou, a părăsit calea de rulare, înscriindu-se pe o traiectorie rectilinie și a pătruns prin zidul camerei standului de probă amortizoare CAF, stația de epurare a apei și peretele stației ventilație, urmată de suspendarea trenului pe structura de rezistență a clădirii.

La locomotiva LDH (locomotivă diesel hidraulică), pe suprafața roților acesteia s-au produs locuri plane ca urmare a efectului acțiunii sistemului de frânare, care a fost comandat de mecanic în încercarea acestuia de a opri creșterea necontrolată a vitezei convoiului. ”Totodată, ca urmare a forțelor de compresiune apărute în timpul impactului a fost deformată și cupla automată dintre locomotiva LDH și TEM BM3 nr.1322-2322”, se arată în raport.

Totodată, mecanicul în cabina de conducere a trenului a suferit o traumă care a necesitat 26 de zile de spitalizare și 21 de zile de concediu medical după externare.

Metrorex nu a evaluat pagubele nici după un an și jumătate

Extrem de ciudat este însă faptul că, la aproape un an și jumătate de la producerea accidentului, Metrorex nu are o evaluare a pagubelor produse.

Acest lucru este scris negru pe alb în Raportul de investigație: ”Până la data finalizării raportului de investigare SC TMB METROREX SA nu a putut stabili valoarea pagubelor produse ca urmare a producerii acestui incident”. Fără o evaluare oficială a pagubelor, firmei CAF nu i se poate imputa niciun leu.
Măsuri dispuse pentru evitarea repetării accidentului

Având în vedere constatările făcute în urma investigației, comisia AGIFER a recomandat ca pentru reducerea riscului apariției și prevenirea unor incidente cu cauze asemănătoare, care în condiții ușor diferite pot duce la accidente grave, să se ia unele măsuri.

Astfel, Metrorex va trebui să se asigure că producătorul spaniol va reevalua software-ul vehiculului, astfel încât acesta să asigure un nivel de siguranţă adecvat, inclusiv în cazul operării acestuia în regimul de remorcare. Tot Metrorex trebuie să se asigure că producătorul trenurilor va completa Manualul Mecanicului cu operaţiile care sunt necesarea a fi efectuate la operarea în regim de remorcare, în cazul în care garnitura de tip BM3-CAF este cuplată cu o locomotivă de manevră.

 


Re: Accidente / incidente Robert24

Ne asteptam la altceva de la JAF?
Si mai aveau pretentii sa castige si alte licitatii...

 


Re: Accidente / incidente shoppy

Astia ne prezinta in exclusivitate un raport public si publicat acum 6 luni, cred ca JF a primit ordin sa puna tunurile pe Metroul, poate ca ii deranjeaza ca au succes cu procesele pe la Cluj.

 


Re: Accidente / incidente subway guru

Raportul ala n-are nicio valoare juridica, e apa de roze...
Am spus de mult asta...
Distractia se va solutiona pe alte baze...

 


Re: Accidente / incidente subway guru

Uite, astea sunt pozitiile de start
https://clubferoviar.ro/caf-spania-cont ... -zburator/

CAF Spania contestă la Curtea de Apel vina sa în cazul „metroului zburător”
20 iulie 2020

Compania spaniolă a contestat la Curtea de Apel București decizia Agenției de Investigare Feroviară Română potrivit căreia vina distrugerii integrale a unei rame de metrou deținută de Metrorex îi aparține.  Dosarul a fost deschis la Curtea de Apel București în luna februarie 2020, însă abia în iunie instanța de judecată s-a pronunțat, din cauza suspendării ședințelor pe durata epidemiei. CAF Spania apare în dosar ca reclamant, iar Ministerul Transporturilor și Agenția de Investigare Feroviară Română au calitate de pârâți. Instanța de judecată stabilește că Ministerul Transporturilor nu are calitate procesuală.

„Soluția pe scurt: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor. Respinge cererea împotriva pârâtului Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Respinge excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată. Admite cererea. Suspendă executarea Raportului privind investigaţia incidentului feroviar produs la data de 26.01.2019 în Depoul subteran Berceni, aparţinând SC TMB “METROREX” SA până la pronunţarea instanţei de fond. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. În cazul declarării, recursul se va depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 26.06.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei. Document: Hotarâre  480/2020  26.06.2020”.

Portalul nu precizează care este instanța de fond  ce urmează să se pronunțe, însă trebuie precizat că mai există un dosar din toamna anului trecut pe rolul Tribunalului București.

Acțiunea spaniolilor vine după ce în iunie Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER) a stabilit că accidentul s-a produs din cauza software-ului instalat pe tren, care a reacționat defectuos.

Cauzele accidentului, pe scurt
De vină este trenul produs de Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles din Spania. Aceasta este, în rezumat, concluzia Raportului de Investigație finalizat de AGIFER, pe care l-a prezantat  în exclusivitate Club Feroviar.

”Factorul care a contribuit la producerea incidentului a fost prelucrarea inadecvată în logica software a următoarelor informații:

− utilizarea ca referință doar a sensului impus de cabina activă R2 a TEM (tren electric de metrou – n.red.). Logica softwareului prin care referința cabinei active a fost prioritară sensului citit de la senzorii boghiurilor a condus la interpretarea în mod fals a sensului real de deplasarea al TEM;

− funcționarea eronată a dispozitivului om mort în regim de remorcare, prin lipsa emiterii unei avertizări sonore anterioare producerii frânării de urgență, mod care nu corespunde schemei logice de funcționare prezentată în Manualul Mecanicului la capitolul 4.4.6 Operarea Dispozitivului de Supraveghere a Mecanicului;

− menținerea activă a frânei electrodinamice în condiţiile în care frâna de serviciu a fost izolată din panou TCMS. Odată cu izolarea de pe TCMS de către operatorul uman a frânei de serviciu (compusă din frâna pneumatică și electrodinamică), nu s-a realizat și izolarea frânării electrodinamice”, se arată în documentul citat.

Autorii Raportului au subliniat faptul că, în acest caz, cauza primară o constituie absența din Manualul Mecanicului a unor reglementări adecvate, referitoare la modul în care se face operarea în regimul de remorcare cu o garnitură cuplată de tip BM3-CAF cu locomotivă de manevră. Manualul cu pricina trebuia furnizat, evident, de producătorul materialului rulant, în speță CAF.[/color]

 


Re: Accidente / incidente subway guru

Incepe sa se contureze ceea ce am spus de la bun inceput:
https://clubferoviar.ro/romania-perdant ... -zburator/

România are șanse mari să piardă procesul cu CAF Spania în dosarul accidentului de metrou de la Berceni. Proasta strategie aleasă de România în procesul cu CAF Spania privind accidentul de metrou din 2019 ar putea permite companiei spaniole să câștige procesul.

 


Re: Accidente / incidente shoppy

Dacă nu vor să o dea la pace se pot judeca ani de zile. Chiar dacă tribunalul pune toată vina pe mecanici greșelile din soft sunt tot acolo și Metrorex poate refuza plata garanției de bună execuție.

 


Go to page:  1  ... 149 150 151 152 153 154 155  ... 183
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Știri, noutăți și discuții despre metrou  • 
Choose destination

Since our 2310 forum members have written 423612 posts in 5275 topics and 515 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use