Zona metropolitană BucureștiIstoria transportului în comun din București şi Ilfov

 

Topic: Întrebari și răspunsuri

1036 posts, 304420 views
 
Go to page:  1  ... 40 41 42 43 44 45 46  ... 74
 
 

📖 Pagination options
Re: Intrebari si raspunsuri bogdan71

334 circula prin Câmpia Libertății (care se numea Șoseaua Cățelu) - Piața Muncii - Iancului și întorcea la Aeroportul Băneasa. 333 ex 203 R mergea pe Șos. Iancului, iar capătul era la IPRS Băneasa via Aleea Privighetorilor. Cele două linii au circulat până prin 1992, fiind brusc desființate. Celelalte două linii de autobuz de pe Ștefan cel Mare, 119 Granitul - Gara de Nord și 276 Fundeni - Obor - Gara de Nord au dispărut în iunie 1986.

 


Re: Intrebari si raspunsuri PinkyHog

Referitor la 311, traseul i-a fost deviat prin Baba Novac in 1992 sau '93, cand au fost schimbate conductele de termoficare aflate de-a lungul Sos. Cățelu, de la Bd. Muncii pana aproape de biserica de pe Sos Cățelu (singura de altfel).
Pentru o foarte scurta perioada de timp s-a infiintat o statie la Scoala 75, statie in care soferii refuzau sa opreasca, fiind prea aproape de cea de la Baba Novac. Asta a fost pana la modificarea traseului prin Baba Novac.

 


Re: Intrebari si raspunsuri cris_m

Pai si cand a aparut 311? Ai mei imi ziceau ca destul de recent...

 


Re: Intrebari si raspunsuri bogdan71

Strămoșul lui 311 s-a numit 111 și a existat la începutul anilor 70. La finele anilor 70, o parte dintre liniile de autobuz au devenit rapide, adică efectuau mai puține opriri. Astfel, 111 a devenit 111 R,  care după renumerotarea din 1981, s-a numit 311.
 Linia 311 a începutului anilor 80 mergea de la Rosetti pe Hristo Botev, Mircea Vodă și ieșea în Calea Dudești înainte de intersecția acesteia cu Str. Nerva Traian (Calea Dudești era atunci mai lungă, înglobând parțial actualul Bd. Octavian Goga). 311 urma apoi Calea Dudești - Bd. Iosip Broz Tito (actual Camil Ressu) - Bd. Ion Șulea (Theodor Pallady) - Bd. 1 Decembrie 1918 - Faur Poarta 4.
 O linie meteorică 211 a existat la începutul anilor 80.

 


Re: Intrebari si raspunsuri cris_m

Interesant... uite de informatiile astea nu am auzit nici de la parinti, nici de la bunici, desi toti au locuit in Titan de la bun inceput... mai uita omul ce sa-i faci  :)
Oricum multam de info!

 


Re: Intrebari si raspunsuri drbm

bogdan71 wrote:
Strămoșul lui 311 s-a numit 111 și a existat la începutul anilor 70. La finele anilor 70, o parte dintre liniile de autobuz au devenit rapide, adică efectuau mai puține opriri. Astfel, 111 a devenit 111 R,  care după renumerotarea din 1981, s-a numit 311.
 Linia 311 a începutului anilor 80 mergea de la Rosetti pe Hristo Botev, Mircea Vodă și ieșea în Calea Dudești înainte de intersecția acesteia cu Str. Nerva Traian (Calea Dudești era atunci mai lungă, înglobând parțial actualul Bd. Octavian Goga). 311 urma apoi Calea Dudești - Bd. Iosip Broz Tito (actual Camil Ressu) - Bd. Ion Șulea (Theodor Pallady) - Bd. 1 Decembrie 1918 - Faur Poarta 4.
 O linie meteorică 211 a existat la începutul anilor 80.


Începând cu primăvară lui 1986, 311 a fost deviat inițial prin strada Sf. Ștefan - Vasile Lucaciu - Labirint, apoi, în câteva luni, prin strada Traian, spre Calea Dudești, cu modificări ad-hoc de traseu, în funcție de evoluția lucrărilor la bulevardul Unirii. Din 1987 era deja deviat prin Piața Iancului, dar cu respectarea traiectul prin Bd. Camil Ressu - Dristor. Nu îmi amintesc însă momentul mutării pe traiectul actual Grigorescu - Rebreanu - Baba Novac. Posibil 1990?

 


Re: Intrebari si raspunsuri drbm

PinkyHog wrote:
Referitor la 311, traseul i-a fost deviat prin Baba Novac in 1992 sau '93, cand au fost schimbate conductele de termoficare aflate de-a lungul Sos. Cățelu, de la Bd. Muncii pana aproape de biserica de pe Sos Cățelu (singura de altfel).
Pentru o foarte scurta perioada de timp s-a infiintat o statie la Scoala 75, statie in care soferii refuzau sa opreasca, fiind prea aproape de cea de la Baba Novac. Asta a fost pana la modificarea traseului prin Baba Novac.

311 nu a funcționat niciodată pe bucata din Câmpia Libertății spre Basarabia. Demult a existat un 107, ulterior 334....

 


Re: Intrebari si raspunsuri rosetti61

bogdan71 wrote:
Strămoșul lui 311 s-a numit 111 și a existat la începutul anilor 70. La finele anilor 70, o parte dintre liniile de autobuz au devenit rapide, adică efectuau mai puține opriri. Astfel, 111 a devenit 111 R,  care după renumerotarea din 1981, s-a numit 311.
 ...
 O linie meteorică 211 a existat la începutul anilor 80.


111 simplu a existat pana in 1979 si a circulat la  Intrare sat Catelu iar 211 era un fel de "supliment" la orele de varf intre Piata Titan si Faur. A aparut odata cu alte linii de gen dupa renumerotare - 222, 223, linii care au disparut in 1982-83 din lipsa de cerere.
In alta ordine de idei, autobuzele care aveau capatul la Straulesti (177-377, 304) intorceau pe sub pod sau in alt mod la inceputul anilor 80? Tot in perioada, la Piata Sudului bucla de tramvai (1943-1982) era pe locul intrarii la Castani sau a suferit repozitionari fata de cum e in poza din 1966; capatul lui 131 era la rondul din susul imaginii sau unde e autobuzul la intersectia cu Oltenitei (deasupra buclei de tramvai se vede un fel de spatiu pentru intoarcerea atobuzelor)?
straulesti.JPG (121.71 KB; downloaded 4046 times)
piata sudului66.JPG (95.64 KB; downloaded 4047 times)

 


  • GPS
  • Posted:
  •  

Re: Intrebari si raspunsuri GPS

Tot la capitolul linii din Berceni îmi poate spune cineva si istoria celorlalte linii de autobuz (102, 116, 125, 141, 220, 232, 241, 242, 313)?

 


Re: Intrebari si raspunsuri rosetti61

102 s-a infiintat in 1969 intre Bd Muncii si Piata Sudului (de la intersectia Vitan Barzesti cu Oltenitei vira pe Oltenitei; prin 1976/77 se infiinteaza curse la orele de varf spre IMGB prin strada Panselelor - la scurt timp linia isi primeste indicativul 102 barat (mai tarziu 202). Odata cu terminarea strapungerii Dumitru Petrescu  catre strada Luica 102 se prelungeste pana la soseaua Giurgiului (1977), capat unde a intors multi ani pana la prelungirea si apoi scindarea din trecutul recent.

116 isi face debutul in 1972 pe traseul consacrat Progresul - Piata Unirii, chiar daca de-a lungul timpului a suferit modificari si scurtari temporare. Astazi are terminus la Piata Sf. Vineri, dar tot pe la Unirea se intoarce. Dupa tumultoasele modificari din 1986 linia deserveste aproape numai cartierul, intorcand la Piata Pieptanari in loc de centru, dupa cativa ani fiind prelungita pana la Sincai. In 1992 ajunge la Podul Timpuri Noi si in 1999-2000 revine in sfarsit prin Piata Unirii, cu terminus la Sfanta Vineri.

125 a fost o linie de legatura a cartierului cu IMGB - in cartier facea o bucla prin Metalurgiei-Nitu Vasile-C-tin Brancoveanu-Dumitru Petrescu si apoi intra spre IMGB; infiintat in 1978.
Fratiorul lui, 125 barat (225) apare un an mai tarziu, intre IMGB Vulcan si Nitu Vasile, cu bucla de asta data prin Emil Racovita si Dumitru Petrescu. Cu acesta ocazie 125 este prelungit pana la centura Berceni. Spre sfarsitul anilor 80 cele doua linii sunt scurtate la Platforma Metalurgiei si 125 penduleaza (in functie de interese) intre centura si IRVMR Berceni. 225 devenita o caricatura, este desfiintata din cauza slabei solicitari.

141 a fost infiintata in 1961 ca un fel de naveta locala intre Erie Eroul si Piata Ferentari, prelungita pana la sfarsitul anului prin bd. Pieptanari, soseaua Oltenitei, Constantin Brancoveanu pana la str, Hartopului. In perioada 1964-1966 se prelungeste succesiv pana in noul cartier Metalurgiei - linia 41 plin circula numai pana la Sura Mare, iar un 41b circula pe tot traseul pana la Erie Eroul; cele doua linii circula in bucla in jurul noului cvartal, pe bd Metalurgiei, str Barsanesti (viitoare D-tru Petrescu), str Sabaoani (viitoare Emil Racovita). Din cauza unor lucrari edilitare pe Brancoveanu se circula pe la Piata Sudului prin strada Secuilor. In 1969 linia 41b devine 41 plin si in 1975 se prelungeste la IMGB iar la sfarsitul anilor 70 este directionat la IMGB Vulcan, traseu pe care l-a pastrat pana in ziua de astazi (Zetarilor-IMGB Vulcan).
Tot atunci apare 41b (241 - ca supliment pentru 41) pana la Nitu Vasile, cu bucla prin Metalurgiei, Nitu Vasile, Secuilor, Constantin Brancoveanu, Dumitru Petrescu; si asta este scurtat in anii 80 pana la Platforma Metalurgiei. Dispare elegant si silentios in anii 2000.

220 s-a infiintat ca naveta a lui 120 pe portiunea IMGB-Platforma Metalurgiei via Prel. Metalurgiei, cu putin timp inainte de renumerotare, iar prin 1986 circula intre Zetarilor si IMGB Vulcan; in anii 90 se prelungeste pana la Piata Rahova.

232 a aparut sub forma 32b ca ramura a lui 32 dupa prelungirea acestuia de la Sura Mare in cartierul Metalurgiei, ambele circula de la Gara de Nord pana la Piata Sudului apoi se despart, 32 prin Metalurgiei iar 32b prin Emil Racovita si Dumitru Petrescu; din 1972 32b este mutat prin Constantin Brancoveanu si Nitu Vasile traseu pe care a circulat pana la stabilirea definitiva pe la Piata Sudului in a doua jumatate a anilor 80. Cutremurul din 1977 va duce la scurtarea cupletului de linii la Podul Mihai Voda (nu mai ajung la Gara) iar maretele lucrari edilitare ale anilor 80 vor duce la desfiintarea lui 132 si scurtarea lui 232 la Parcul Libertatii (1986). traseu pe care s-a chinuit pana la inceputul anilor 90 cand este readus, timid, numai pana in Piata Unirii; un timp a circulat prin sos, Berceni si Turnu Magurele apoi s-a revenit prin Emil Racovita.

242 s-a infiintat in anii 90 odata cu deschiderea Pietei de Gros, linie fantoma destul de mult timp - de la o vreme nu mai circula dar s-a incapatanat sa figureze pe tablitele statiilor.

313 a aparut in preajma renumerotarii din 1981 intre Metalurgiei si Piata Romana prin bd. Metalurgiei - cal. Vacaresti - spl Unirii - Piata Unirii - Bd. 1848 - bd. Magheru - Piata Romana. In zona Vacaresti - Splaiul Unirii nu sunt sigur cum circula, in ambele sensuri pe la podul Abator sau un sens pe la Abator si unul pe Vacaresti (nici hartile ITB nu sunt clare). Lucrarile edilitare si modificarile repetate de trasee datorate acestora au pus cruce liniilor centrale in 1986 - troleibuzele in marea majoritate sunt desfiintate iar cateva trasee scurtate (87 in nord si 73, 74 si 76 in sud, care se opreau la Abator si apoi la Piata Sudului, trasee locale muult timp (nu se pune la socoteala firava prelungire a lui 76 la Piata Unirii din 2000). Iunie 1986-iunie 2016 si troleibuzele inca naveteaza in cartier. La autobuze la fel - unele linii desfiintate (127, 132, 313) altele scurtate si dupa ciunteli repetate desfiintate (142, 175) si ce a mai ramas trimis pe trasee chinuite (116, 117, 144, 181, 232, 275, 331).
Dar, la 1 ianuarie 1990 linia 313 renaste pe traseul aproximativ insa numai pana la podul Marasesti in prima faza, apoi dupa cosmetizarea maidanului numit Piata Unirii in cursul aceluiasi an a fost prelungita pana la piata Unirii cu intoarcere prin splaiul Unirii (cum facea alta data linia 76). Bine, ca pe acolo mai bantuiau niste linii de maxi taxi in timp ce autobuzele nu prea indrazneau sa transiteze piata. De abia dupa 1996 a inceput sa se circule ca lumea pe acolo. In 1997 se prelungeste prin bd Unirii si bd. Mircea Voda pana la Sfanta Vineri, cu intoarcere prin bd Coposu si aleile de perimetru ale pietei.

 


  • GPS
  • Posted:
  •  

Re: Intrebari si raspunsuri GPS

Mulțumesc foarte foarte mult! :D  :bere:  :mrgreen:
Am o remarca, pe lângă cea a faptului ca multe din aceste linii au avut mai in trecut sau mai in prezent o dublura 125>225 s.a., din câte stiu eu, si cunosc destul de bine zona, cel puțin in ultimii 10 ani 232 nu a circulat pe Emil Racoviță, pe aceasta strada circulând de mai bine de 10 ani (poate chiar 15) 312! :)

 


Re: Intrebari si raspunsuri bercenicity

Din istoria recenta 241 a fost prelungit pana in rond Nitu Vasile via Obregia (pentru ca nu mai putea face stationarea/intoarce vizavi de autobaza Obregia la Platf. Metalurgiei din cauza traficului), in cele din urma 241 si 125 au fuzionat in 125 (ramura Metalurgiei -  IMGB Vulcan (pana de curand) e fostul 241, ramura Turnu Magurele - Berceni - centura e vechiul 125)

 


Re: Intrebari si raspunsuri Daddy

GPS wrote:
... din câte stiu eu, si cunosc destul de bine zona, cel puțin in ultimii 10 ani 232 nu a circulat pe Emil Racoviță, pe aceasta strada circulând de mai bine de 10 ani (poate chiar 15) 312! :)

232 a circulat pe Racovita pana la inceputul anilor '90, apoi a fost mutat pe sos. Berceni. 312 a fost mutat aici mai tarziu, undeva spre anul 2000.

242 a circulat initial doar pana la Turnu Magurele (cap comun cu 241), apoi prelungit la scurt timp (cred un an) la Sudului.

220, din ce imi aduc aminte, la sfarsitul anilor '80 era o linie care circula doar la orele de varf, apoi a functionat ca o linie normala si prelungita la Rahova la mijlocul anilor '90. O perioada (1997-1998) a circulat de la Luica prin sos. Giurgiului - Toporasi in timpul lucrarilor de reabilitare pe Zetarilor si Alex.Anghel.

In legatura cu 313 imi aduc aminte ca la un moment dat, prin anii '90, intorcea la Unirii cum o facea 76 si facea statie in dreptul bisericii Sf. Spiridon, la 30-40 m dupa fosta statie de troleibuz. Era inainte de extinderea la Sf. Vineri. Isi mai aduce cineva aminte cam prin ce an era si daca atunci exista si 312 pe Splai?

 


Re: Intrebari si raspunsuri bogdan71

Că tot vorbim de zona de sud, o pereche de linii cărora li se simte lipsa sunt 175 și 275. Ambele întorceau la fostul Pod Mihai Vodă și mergeau apoi pe Magistrală - Piața Pieptănari - Șos. Giurgiului. 275 a supraviețuit multă vreme (în 2006 încă exista, dar întorcea împreună cu 323 la Timpuri Noi). Probabil că la nivelul autobazei Ferentari s-a luat decizia de suprimare a lui 275, care avea traseu comun cu 323 pe o bună bucată.

 O altă linie dispărută - de care nu mai țin minte mare lucru - este 74. Avea unul dintre cele mai lungi trasee dintre liniile de autobuz, Granitul - Universitate - UREMOAS. A apărut în 1968, când s-a desființat troleibuzul 89 cu traseul Stadionul 23 August - Universitate - Lujerului. După sistematizarea Șos. Pantelimon în 1974 (cu dispariția barierei de la Electroaparataj), 74 a rămas mai scurt, numindu-se 74 barat, apoi 274, doar între Piața Kogălniceanu și UREMOAS și funcționând doar la ore de vârf. Linia 274 a dispărut - probabil din lipsă de cerere - între 1982 și 1984. Din 1974 a reapărut însă troleibuzul 89 Stadionul 23 August - Gara de Nord, desființat în 1988 sau 1989.

 Iată și traseul complet al lui ”74 lung”:
F-ca Granitul – Şos. Pantelimon - Şos. Iancului – Bd. Marelui Stadion – Str. Vatra Luminoasă – Str. Matei Voievod – Bd. Republicii – Str. Flondor – Bd. Dimitrov – Str. General Ipătescu – Str. Popa Petre – Str. Maria Rosetti – Str. Luca Stroici – Str. Batiştei – Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Republicii – Str. Academiei – Str. 13 Decembrie – Str. Ştirbei Vodă – Bd. Dr. Petru Groza – Bd. Gh. Marinescu – Şos. Cotroceni – Bd. Armata Poporului – Bd. Păcii – Str. Valea Cascadelor – Str. Preciziei – UREMOAS.

 


Go to page:  1  ... 40 41 42 43 44 45 46  ... 74
 

📖 Pagination options
Home page  • 
Parent forum: Istoria transportului în comun din București şi Ilfov  • 
Choose destination

Since our 2277 forum members have written 420539 posts in 5240 topics and 513 subforums.

 

© 2009 - 2024 Asociația „Metrou Ușor”

Powered by PhpBB In DotNet

The Terms Of Use